Nicolae Matei, primarul din Năvodari, este acuzat că ar fi patronat mafia imobiliară a terenurilor retrocedate!

Categories Dosarele TimpulPosted on

Conform acuzaţiilor care i se aduc, ce stau la baza mai multor dosare penale, în curs de a fi trimise către instanţă de către procurori, debutul mileniului trei ar fi însemnat, pentru primarul acum suspendat al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, lansarea în afaceri imobiliare ilegale, cu terenuri revendicate de diverse persoane, în baza legii de restituire în natură a proprietăţilor confiscate abuziv de către regimul comunist. Încă din anul 2001, proaspăt ales consilier local, apoi viceprimar până în 2004, actualul inculpat, când judecat în libertate, când “chiriaş al statului”, cu domiciliul temporar în arestul Poliţiei Judeţene Constanţa sau la Penitenciarul Poarta Albă şi, în consecinţă, suspendat pe perioada reţinerii sau detenţiei conform Legii 215, a Administraţiei Publice Locale) şi-ar fi constituit, conform declaraţiilor unor năvodăreni, propria gaşcă de infractori, compusă din funcţionari ai Primăriei, în principal. Aceştia (în frunte cu secretarul Primăriei, Maria Pătru) erau, spun acuzatorii, oameni de încredere ai lui Matei, aduşi de el şi angajaţi în instituţia administrativă locală, cei mai mulţi fără a se îndeplini normele şi formele prevăzute de legi şi regulamente! Reproducem, în continuare, doar o mică parte dintre acuzaţiile care i se aduc primarului eliberat, ieri, din arestul preventiv (pentru a fi judecat în libertate), urmând a reveni cu altele, chiar mai grele, referitoare la activitatea sa din timpul mandatelor de consilier local, viceprimar şi primar. Menţionăm că din momentul anunţului public al Hotărârii definitive a Curţii de Apel Constanţa, de admitere a căii de atac exercitată de învinuitul (penal) Matei Nicolae, la soluţia anterioară, a Instanţei inferioare (Tribunalul Constanţa), care îi respinsese cererea de judecare în stare de libertate, am insistat, pe singurul număr de telefon (mobil) comunicat de Matei reprezentanţilor presei, număr la care a răspuns întotdeauna apelurilor ziariştilor!, dar robotul reţelei “Cosmote” a anunţat, cităm: “indisponibilitatea momentană a persoanei apelate”. Ieri, la Primăria Năvodari ni s-a spus că primarul este suspendat şi că nu este aşteptat la sediu. Iar în cursul acestei zile, telefonul fix, de la cabinetul său, a fost ocupat , în permanenţă. Până la eliberarea lui Matei, bineînţeles, telefonul său mobil a fost dezactivat. Datorită acestor situaţii obiective, la momentul postării acestui material, ne aflăm în imposibilitatea de a contacta persoana despre care se face vorbire în articol, pentru a-i putea consemna opinia în legătură cu acuzaţiile pe care le-au transmis Parchetului unii cetăţeni din Năvodari.

Acuzaţi că profitau de disperarea oamenilor sărmani…
Modul de funcţionare al grupării infracţionale ar fi fost (şi încă ar mai fi, pentru că afacerea, spun reclamanţii, continuă…) extrem de simplu, “clasic” am putea spune. Mai întâi, erau identificate terenurile. De asemenea, erau selectate şi persoanele care urmau a fi împroprietărite, din lista de cereri depuse la Primărie, dar şi… dintre cetăţenii fără astfel de drepturi revendicate deja, formal, dar despre care capii afacerii ştiau sau bănuiau că ar fi dispuşi să fie incluşi în acest mecanism de fraudare a legii. Cei aleşi erau contactaţi şi cooptaţi în următorul aranjament: li se asigura aprobarea cererilor de restituire, chiar dacă aceste pretenţii erau justificate legal sau… nu!, dar acest lucru era condiţionat de vânzarea proprietăţilor, astfel obţinute, către Matei sau acoliţii acestuia. Pentru ca viitorii proprietari să nu ceară prea mulţi bani, li se spunea că vor primi terenuri mai prost amplasate, ca valoare imobiliară, de exemplu în preajma gropii de gunoi a oraşului. Fiind selectaţi oameni săraci, unii disperaţi, aflaţi în mari nevoi materiale, care se mulţumeau cu puţin, sumele negociate erau de-a dreptul ridicol de mici, chiar şi pentru falsul amplasament indicat. Media acestor preţuri negociate nu depăşea… 100-150 de dolari pentru un hectar, în intravilan!

Cei racolaţi de Matei & comp., conform susţinerilor proprii, nici nu apucau să-şi vadă proprietăţile (normal: ar fi descoperit că, de fapt, obţinuseră terenuri mult mai scumpe, în cu totul şi cu totul alte zone decât cele pentru care se înţeleseseră, la preţ, cu consilierul local sau viceprimarul de atunci, din 2008 primar „plin”). Cu actul de proprietate proaspăt obţinut erau, practic, luaţi pe sus, de către oamenii lui Matei, şi duşi la notar, unde erau urgent „scăpaţi” de noile posesii, în schimbul unor sume modice, derizorii în raport cu valoarea reală de piaţă şi, mai ales, cu perspectiva de creştere, în viitorul apropiat, a acesteia. Abia după ce semnau actele de vânzare, cei păcăliţi astfel aflau ce terenuri scumpe vânduseră la un preţ de nimic! Astfel, un hectar cumpărat cu sub zece milioane de lei vechi, a ajuns, în relativ scurt timp, să se vândă cu… sute de euro! Trebuie spus că după iunie 2008, când a fost ales pentru prima oară primar (alegerile anterioare, din 2004 le pierduse „la scor” în faţa candidatului PD, Tudorel Calapod, dar a obţinut, totuşi, un nou mandat de consilier local), Matei a devenit mai prudent, nemaiparticipând direct la tranzacţii şi lucrând doar cu interpuşi.

Cei ce urmau să fie împroprietăriţi cedau 50 % din drepturi interpuşilor lui Matei ?
Să exemplificăm cu un caz. Gheorghe Sbughea susţine a parcurs această filieră a înşelăciunii, în anul 2001. Matei i-ar fi condiţionat emiterea titlului de proprietate, de vânzarea celor şapte hectare dobândite, pentru doar… 70 de milioane de lei (vechi, bineînţeles)! Zece milioane de hectar! În schimb, i-a promis că îl va ajuta să obţină un teren, de 3.200 metri pătraţi, chiar în centrul oraşului!, plus o casă, situată tot central, imobile de asemenea trecute pe titlul de proprietate, dar pentru care proprietarul nu reuşea să obţină punerea în posesie. Abia în 2010, la doi ani după ce Matei „s-a ales” primar, Sbughea a reuşit să mai ajungă să discute cu acesta. Matei i-ar promis că îl rezolvă, în sfârşit, cu punerea în posesie, ba, mai mult, îi dă şi un teren în perimetrul Taberei de Copii din Năvodari (un alt caz penal, pentru care primarul are a răspunde în faţa legii, subiect asupra căruia vom reveni şi noi, pe larg). Desigur, nu fără un „mic” comision pentru sine… Adică: cedarea ulterioară, la un preţ simbolic, a nu mai puţin de… jumătate din suprafaţă! Exact cât ar fi cerut şi obţinut şi de la ceilalţi împroprietăriţi din Tabără! Asta dacă respectivii nu erau chiar interfeţele sale! Însărcinat, de către Matei, să rezove problema ar fi fost, ca şi în celelalte cazuri similare, cel pe care acuzatorii îl descriu ca fiind mâna dreaptă a presupusului (căci, până la o decizie definitivă şi irevocabilă a Justiţiei, trebuie să-i respectăm dreptul fundamental la prezumţia de nevinovăţie) infractor Matei, viceprimarul Florin Chelaru. Acesta din urmă i-ar propus ca mai întâi să semneze un antecontract, de vânzare-cumpărare, pentru acele cincizeci de procente din suprafaţa în discuţie. De fapt era vorba de cedare de drepturi , pentru jumătate din terenul ce urma a fi dobândit. Ulterior, a fost schimbat intermediarul lui Matei. Antecontractul a fost semnat cu un anume Aidîn Tirzaki, cunoscut ca fiind „omul primarului”. Actul s-a încheiat la notariatul preferat al lui Matei, Biroul Notarilor Publici Asociaţi Dorian Gheorghe şi Alina Gheorghe, din localitatea învecinată Ovidiu. De menţionat este faptul că, iniţial, lui Sbughea i se pusese în faţă un antecontract din care reieşea că ar fi primit suma de… 80.000 de euro, sub formă de avans, pentru cei 1.600 de metri pătraţi pe care urma să-i vândă! Mai mult: se preciza că, în cazul în care tranzacţia nu se finaliza, vânzătorul trebuia să returneze dublul sumei primite în avans, prevedere contractuală uzuală, de altfel. Omul a avut, însă, atâta minte încât să nu semneze această falsitate. Văzând că nu le merge, cumpărătorii şi notarii lor din Ovidiu, aceştia din urmă complici, şi ei, la toate aceste reclamate matrapazlâcuri imobiliare, ale lui Matei şi ale acoliţilor săi, ar fi conceput un alt act, în care nu se mai specifica… niciun avans! De atunci, Sbughea afirmă că atât Matei, cât şi Chelaru, i-ar fi transmis că s-au răzgândit şi că nu mai sunt interesaţi de terenul acela. Pe care, însă, l-a… primit altcineva. Este simplu de bănuit ce s-a întâmplat în continuare.

Acuzaţii grave, despre fals şi uz de fals în acte notariale!
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, Direcţia de Investigare a Crimei Organizate (DIICOT) şi Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cercetează, în urma unor sesizări ale cetăţenilor din Năvodari, modul în care au fost obţinute tiluri de proprietate şi au fost tranzacţionate multe zeci, de fapt chiar sute!, de hectare de teren, în intravilanul localităţii, în perioada 2001-2004 (când Nicolae Matei a fost viceprimar), 2004-2008 (cât a fost consilier local), dar mai ales din 2008 până în prezent, adică din momentul în care numitul a ajuns şeful administraţiei locale. Există şi acuzaţia, extrem de gravă!, că din momentul în care interpuşii primarului arestat intrau în posesia documentelor (titluri de proprietate, copii ale cărţilor de identitate, alte acte, cu semnăturile viitorilor propietari etc.) s-ar fi perfectat, cu complicitatea notarilor, tranzacţii fictive, prin care membrii grupului infracţional puneau mâna pe bunuri imobiliare de valoare, practic pe gratis, fără ştiinţa celeilalte părţi chipurile contractuale! Dacă măcar o parte din acuzaţii vor fi probate de către procurori, nici celebrii săi lei (în carne şi oase!), pe care-i ţine în grădina sa zoologică, pe cât de privată, pe atât de ilegală!, din curtea SC „Legmas” Năvodari (alt subiect asupra căruia vom reveni, „in extenso”), nu-l vor mai salva pe Matei de ani grei de puşcărie.