AMBASADA S.U.A. la Bucureşti: REACŢIE DURĂ la adresa Rusiei, după doborârea avionului malaezian, deasupra Ucrainei

Categories PoliticaPosted on

Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Bucureşti a transmis un comunicat de presă, destul de dur la adresa Federaţiei Ruse (!), privitor la doborârea avionului civil malaezian, deasupra teritoriului Ucrainei, aproape de graniţa cu Rusia!

Iată textul integral:

„Statele Unite ale Americii sunt şocate de doborârea zborului numărul 17 al Malaysian Airlines şi transmitem profunde condoleanţe tuturor celor care şi-au pierdut persoanele dragi, aflate la bordul aeronavei.
Gândurile noastre se îndreaptă spre familiile victimelor şi mai ales spre familia studentului român, victimă a acestei tragedii.

Preşedintele Obama a spus că este crucial să se efectueze o anchetă internaţională completă, credibilă, lipsită de piedici, cât mai curând posibil.
Îi îndemnăm pe toţi cei în cauză – Rusia, separatiştii pro-ruşi şi Ucraina – să susţină încetarea imediată a focului pentru a asigura accesul sigur şi neîngrădit al anchetatorilor internaţionali la locul în care s-a prăbuşit avionul şi a facilita recuperarea rămăşiţelor.
Rolul organizaţiilor internaţionale, precum ONU şi OSCE, din Ucraina, poate fi deosebit de relevant în aceste eforturi şi, în următoarele ore şi zile, vom păstra legătura cu ţările afectate şi cu partenerii noştri din aceste organizaţii pentru a determina cea mai bună cale de urmat.
Între timp, este esenţial să nu existe niciun fel de contaminare a dovezilor şi să nu fie afectată niciuna dintre potenţialele probe.
SUA rămân pregătite să contribuie, cu asistenţă imediată, la orice anchetă internaţională, inclusiv prin resursele furnizate de National Transportation Safety Board (NTSB) şi FBI.

Deşi nu cunoaştem încă toate detaliile, ştim că acest incident s-a petrecut în contextul crizei din Ucraina, întreţinută de susţinerea oferită separatiştilor de către Rusia, inclusiv cu arme, materiale şi pregătire.
Acest incident doar subliniază urgenţa cu care continuăm să îndemnăm Rusia să ia imediat paşi concreţi pentru a dezamorsa situaţia din Ucraina şi a sprijini o încetare a focului de durată şi calea spre pace propusă în mod consecvent de autorităţile ucrainene.”

FOTO: mondonews.ro