“Bomba toxică” MSC “FLAMINIA” pleacă la decontaminare, în Grecia

Categories Dosarele TimpulPosted on

Instituţia Prefectului Judeţului Constanţa a fost informată, ieri, de către armatorul navei comerciale MSC “Flaminia”, că “bomba toxică”, cum a numit-o presa, va fi decontaminată în Grecia, fiind reziliat, prin acordul părţilor, contractul încheiat cu firmele româneşti.

Aşa cum ne-a declarat, telefonic, prefectul Eugen Bola, armatorul batismentului comercial a ales soluţia cea mai ieftină. În loc să trimită o altă navă, care să preia substanţele Nedeclarate iniţial, în “protestul de navă”, ca şi coduri de mărfuri periculoase, pentru oameni şi mediu (din cauză că legislaţia românească nu permitea pătrunderea lor pe teritoriul ţării noastre), pe vapor urmând a rămâne doar cele acceptate de autorităţile române de mediu, a preferat să ia ambarcaţiunea, cu totul, şi să o ducă într-un port din Grecia, ţară în care legislaţia este mult mai laxă, în materie.

Prefectura a fost anunţată, oficial, ieri, despre acest lucru. Armatorul va depune toate documentele standard, la Autoritatea Navală Română (ANR), pentru a i se întocmi actele necesare, astfel încât să poată pleca spre portul grecesc, în cel mai scurt timp. Prefectul Bola: “FLAMINIA nu mai are acte de Registru Naval din aprilie! Acum este în situaţia unui copil de 14 ani, căruia i-a venit vremea să-i faci buletin…” Noi am spune că este, mai degrabă, în situaţia unui apatrid, bolnav de lepră, pe deasupra, căruia… trebuie să-i găseşti o leprozerie! Sperăm, din tot sufletul, că România nu mai fi pusă în situaţia de a fi… “Tichileştiul” acestei lumi (prea) industrial(izat)e.

Cum ne-am pricopsit cu buboasa “Flaminia”…

În noaptea de 29 spre 30 martie (după ce fusese anunţată, ca direcţie de marş: Constanţa, în urmă cu trei săptămâni, şi ca sosire la indicatul “cap compass”… de o săptămână, cu noi anunţuri de modificare a zilei şi orei, de… câteva ori pe zi!), în rada exterioară a Portului Constanţa (la aproximativ opt mile marine de ţărm), a sosit „nava ucigaşă” (cum a numit-o presa internaţională) MSC „Flaminia”. De fapt, ceea ce… a mai rămas din ea! Pentru că, reamintim, acest portcontainer german, operat de armatorul elveţian MSC Mediterranean Shipping Company, în numele operatorului german NSB NIEDERELBE SCHIFFAHRTSGES, cu un deplasament comercial de 85.823 tdw, sub pavilion Germania (înregistrat în portul Hamburg) , a luat foc, la marfa de containere amarate pe puntea principală, în data de 14 iulie 2012, în timp ce se afla în marş de transport, încărcată aproape la capacitate, pe Oceanul Atlantic.

Accidentul s-a soldat şi cu victime umane: trei decedaţi, un dispărut (al cărui cadavru nu a fost găsit în apele mării, dar legile internaţionale au termene pentru declararea morţii, în astfel de cazuri) şi mai mulţi răniţi, dintre care unul în stare gravă, la momentul respectiv. (În mod eronat, au fost difuzate minciunile armatorilor, care au acreditat ideea falsă că ar fi fost un singur mort!) Daunele materiale au fost, şi ele, serioase. Nava necesită reparaţii, de avarie şi de Registru Naval, semnificative, estimate la cel puţin 30.000 de dolari USA.

Cât despre încărcătură, din cele 149 de containere pline cu “chimicale”, transportate de batismentul comercial, 20 au fost cuprinse de flăcări, rezultând o amestecătură de fiare topite şi contorsionate, „asezonate” cu un fel de „slam” (termenul generic, folosit în limbajul specific naval, pentru rezidurile combinate, rezultate în urma funcţionării motoarelor – uleiuri uzate, combustibil ars şi alte mizerii – , depuse, în principal, în santina „Sălii-Maşină” a vaporului). Concret, dintre cele 2.876 de containere pe care nava MSC “Flaminia” le transporta, în luna iulie 2012, de la Charleston, SUA, către Antwerp, Belgia, 149 conţineau substanţe chimice clasificate ca “deşeuri periculoase”. În incendiul provocat de o explozie la bordul navei au fost distruse sau deteriorate parţial aproximativ 120 de containere cu astfel de substanţe.

La sosirea la Constanţa, la bordul navei se afla, practic, un amestec mâlos, denumit “şlam”, care a rezultat din amestecul resturilor de zeci de substanţe chimice din containere, cu apa de mare folosită la stingerea incendiului şi cu agenţii de stingere. Practic, de la această mâzgă, rămasă după incendiu, au pornit toate necazurile armatorului şi proprietarului navei, deopotrivă. Pentru că vopselurile cărăuşite de „Flaminia” nu erau unele obişnuite, ci erau trecute în actele navei ca fiind „speciale”, cu grad de periculozitate sporit, atât pentru siguranţa navigaţiei şi a operaţiunilor portuare, cât şi pentru mediu, marin sau terestru! Pe cale de consecinţă, logic, şi resturile incendiului au fost, imediat, clasificate ca fiind „Substanţe / Materiale periculoase”, de către autorităţile navale şi de mediu internaţionale. Ba chiar cu grad mai mare de risc decât încărcătura neafectată.
O decontaminare ar fi avut loc în Germania şi apoi o alta, în Danemarca, unde ar fi fost fost extrase, de la bord, 30.000 de tone de lichide şi apă de mare.

Norocul nostru: normele, navale şi de mediu, internaţionale

Din momentul exploziei din data de 14 iulie 2012, a început şi mica epopee a portcontainerului nemţesc. Mai întâi, a fost obligată, conform normelor internaţionale, să se întoarcă în portul de încărcare, din Germania, Wilhelmshaven. Apoi, după ce au fost coborâte de la bord containerele intacte, a fost sumar reparată, într-un şantier naval din Danemarca. Acolo a fost efectuată şi o la fel de minimală degazare şi curăţare a urmelor incendiului. Dar descărcarea containerelor arse (rămase lipite, sudate efectiv de punte, la teribila căldură din timpul inflamaţiei, având înăuntru rezidurile despre care am făcut vorbire), a fost asumată, pe bază de contract, de o asociere de firme româneşti, care a(u) profitat de faptul că nava urma să fie urcată pe cavaleţi, pentru reparaţii capitale, tot în ţara noastră, la Daewoo Mangalia Heavy Industry (DMHI). Adică chiar într-un şantier al firmei “Daewoo”, care, în 2001, a construit-o.

După un periplu lent (şi viteza de croazieră a unei nave în această situaţie este reglementată de norme de navigaţie precise), “Flaminia” s-a târât până la Bosfor, unde a fost “puricată la sânge” de către autorităţile turceşti, conform regulamentelor stricte pe care le au, pentru tranzitarea strâmtorii (şi toţi marinarii, mai ales cei români, ştiu cât de draconice pot fi acestea, mai ales când vor otomanii să le aplice “ca la carte”…), dar şi conform unor obligaţii internaţional-regionale, asumate prin tratate semnate de ţările riverane sau, doar, aflate în vecinătatea Mării Negre.Într-un târziu, după mai multe amânări, vaporul a ajuns şi în rada exterioară a Portului Constanţa. Unde a zăcut o lună, în aşteptarea “O.K.”-ului autorităţilor române, centrale, de mediu (Agenţia Naţională de Mediu şi Garda Naţională de Mediu, cele două organisme competente în speţă, ale Ministerului de profil).

Mizeria toxică era gata-gata să ajungă la… „Lafarge” Medgidia!

Prin luna mai, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a declarat că „slam”-ul care va fi colectat de pe vapor ar putea fi folosit ca agent de… „coardere”, la fabrica „Lafarge”, din Medgidia! Reamintim că nava Flaminia, distrusă parţial în urma unui incendiu anul trecut, a acostat, în martie, în portul Constanţa! Prefectul Eugen Bola a menționat atunci că aceasta nu reprezintă pericol pentru populaţie. „Au fost prelevate mai multe probe de la bordul navei. Am solicitat aceste analize pentru a putea să preîntâmpinăm orice risc pentru lucrătorii care vor intra în aceste magazii, şi nu pentru populaţie, nava nu a reprezentat niciodată un pericol pentru populaţie, şi nici pentru mediu”, a spus prefectul judeţului Constanţa.

El a precizat că operaţiunea de curăţare a containerelor respective ar putea dura aproximativ 20 de zile, după care nava Flaminia va merge în Şantierul Naval “Deawoo”, din Mangalia, pentru reparaţii. Eugen Bola a precizat că, în momentul izbucnirii incendiului, nava Flaminia transporta 2.875 de containere cu mărfuri generale, iar dintre acestea doar 149 erau încărcate cu substanţe chimice…
„Ce nu s-a putut extrage a rămas pe fundul containerelor şi al navei, un fel de mâl, de nămol. Nemţii ne-au trimis lista cu substanţele care se găsesc acolo, buletinele de analiză, noi le-am comparat cu analizele noastre”, a explicat prefectul Bola.

Mai multe instituţii şi laboratoare specializate din România au prelevat probe de la bordul navei MSC “Flaminia”, a mai explicat prefectul Constanţei. Este vorba despre laboratorul Rompetrol Quality, experţii de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, precum şi despre un laborator din Ungaria, contractat de către Şantierul Naval “Daewoo” Mangalia, unde urma să fie reparată nava.

În plus, INSEMEX Petroşani, institut care verifică pericolul de explozie a gazelor acumulate în mine şi face studii de securitate minieră, a stabilit că la bordul MSC Flaminia nu există risc de explozie, în condiţii normale de temperatură şi de exploatare.
Odată ancorată în dana “Umex” din Portul Constanţa, decontaminarea MSC “Flaminia” urma să fie dusă la bun sfârşit de către o asociere de trei firme specializate în domeniu: “Uni-Recycling”, din Bucureşti, “Setcar” SA, din Brăila şi “Glar Construct”, din Ploieşti. Firmele sunt cunoscute în domeniul operaţiunilor de curăţare, reciclare şi distrugere de deşeuri periculoase sau nepericuloase, ele lucrând printre alţii şi cu OMV Petrom. Firmele au fost contractate de armator, în colaborare cu şantierul “Daewoo” Mangalia, fără să implice statul român.
Dar, la scurt timp, a căzut o altă bombă, de presă, despre… “bomba toxică”.

Senatorul Chiru a aruncat o bombă de presă, despre “bomba toxică”: pe “Flaminia” sunt 3.000 de tone de deşeuri nedeclarate iniţial!

Senatorul PDL Christian Gigi Chiru a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că pe nava “Flaminia” s-ar afla… 12.000 de tone de deșeuri, nu 9.000, cum se știa până în acel moment. Chiru a precizat că deține informațiile de la surse sigure, pe care nu a dorit să le dezvăluie, și a subliniat că îi va cere explicații oficiale ministrului Rovana Plumb, despre cele 3.000 de tone de deșeuri în plus, dar și, mai important, despre care este procedura de neutralizare a acestor deșeuri.

Senatorul constănţean a mai spus că autoritățile germane ar fi oferit un contract de 100 de milioane de euro pentru operațiunile de descărcare, neutralizare și decontaminare a navei Flaminia. Contractul a fost câștigat de români, care au considerat că toate acestea se pot face cu numai 30 de milioane de euro. ”Aceasta este suma pe care o încasează și agenții economici, și autoritățile române”, a spus Chiru.

Deși toate autoritățile au dat asigurări că nava nu conține substanțe periculoase, senatorul afirma, atunci, că lucrurile nu ar sta chiar așa. ”Prefectul și-a pus mâna în cap când a văzut ce e acolo”, a afirmat el. Containerele de pe navă sunt avariate și nu se știe exact ce conțin. Mai mult, majoritatea au fost distruse în incediu, iar marfa s-a scurs în interiorul navei, rezultând circa o mie de tone de mâl, a cărui componentă exactă nu se cunoaște. Vă dăm numai un exemplu: unul dintre containere a fost ridicat de către operatorii macaralelor UMEX, dar un perete a cedat. Înăuntru se afla carne, care a stat acolo un an. Cum instalația de răcire nu mai funcționa de la momentul incendiului, adică de un an, carnea era într-o stare avansată de alterație.

Mai mult, Chiru afirma că societatea “Umex”, unde a ajuns nava, nu are nici măcar autorizație de depozitare tranzitorie a deșeurilor! Cu toate acestea, descărcarea navei a început…
”Această navă urmează să meargă în portul Midia, pentru finalizarea operațiunii de descărcare”, a spus Chiru. Pentru acest lucru, ar trebui să fie descărcate câteva mii de tone de marfă în portul Constanța, pentru că adâncimea danelor din Midia este mai mică. De-abia apoi, “Flaminia” va ajunge în portul Mangalia, la șantierul DMHI, pentru reparații. ”Portul Constanța riscă să devină groapa de gunoi a Europei”, a precizat senatorul.
Ce a urmat: rând pe rând, toate, dar absolute toate!, informaţiile lui Chiru s-au confirmat! Armatorul nu furnizase autorităţilor navale şi portuare române toate datele despre încărcătură! Au fost descoperite coduri de mărfuri (substanţe toxice) care nu erau cuprinse în “protestul de navă” prezentat de armator! Acestea erau cele 3.000 de tone de otrăvuri nedeclarate… Astfel încât, după multe tergiversări, care s-au soldat, în vară, cu oprirea oricăror operaţiuni, de descărcare sau curăţare pe navă, s-a ajuns la situaţia de astăzi: pleacă (aproape) cum a venit, la greci. Vânt din pupa, aveţi grijă unde lăsaţi chibriturile şi… uitaţi drumul de întoarcere spre România!