Cairo: 100.000 de egipteni cer armatei să cedeze puterea
Aproape 100.000 de protestatari s-au adunat vineri seară în Piaţa Tahrir din Cairo, pentru a cere armatei să cedeze puterea în mâinile autorităţilor civile – încă un pas al revoluţiei care în primăvară îl înlăturase pe Hosni Mubarak.
Desemnarea unui nou premier, după demisia guvernului civil în urmă cu câteva zile, nu a mulţumit cu nimic manifestanţii.
Ei au spus că puterea reală rămâne oricum în mâna Consiliului Suprem al Forţelor Armate, condus de mareşalul Mohamed Hussein Tantaui, un fost aliat al lui Mubarak.
În plus, au precizat manifestanţii, Kamal Ganzouri, omul însărcinat să formeze noul executiv, este la rândul său un fost apropiat al lui Mubarak.
Mulţi oameni cer şi amânarea alegerilor parlamentare programate să înceapă luni, o solicitare care nu este împărtăşită însă de întreaga opoziţie.
Frăţia Musulmană, cea mai bine organizată grupare, are mari şanse să obţină un rezultat bun la alegerile care încep luni şi durează trei luni, prin intermediul aripii sale politice, Partidul libertăţii şi al justiţiei.
Prin urmare, Fraţii Musulmani au încercat să tempereze protestele şi au susţinut ferm organizarea la timp a alegerilor.
La nord de Piaţa Tahrir, o demonstraţie rivală a reunit câteva mii de oameni, care au scandat pentru susţinerea guvernului şi împotriva amânării alegerilor.
Vineri, la aproape o săptămână de la începerea noii serii de proteste soldate cu aproape 40 de morţi, Casa Albă a formulat o poziţie clară, apreciind că puterea din Egipt ar trebui transferată unui guvern civil, organizat cât mai repede posibil.
“Considerăm că cel mai important este transferul complet al puterii către un guvern civil realizat într-o manieră corectă şi fără excluziuni şi care să răspundă aspiraţiilor legitime ale poporului egiptean, cât mai repede posibil”, a afirmat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.