Categorii
Cultura-educatie

Camera Deputaților a adoptat astăzi, tacit, legea pentru înlocuirea din trunchiul comun a „Religiei” cu “Etica și cultura civică”

La începutul acestui an, Remus Cernea a depus la Camera Deputaților un proiect de lege care prevede, în esență următoarele:

1. Este introdusă disciplina “Etică și cultura civică” în trunchiul comun, în locul disciplinei “Religie”. Scopul disciplinei “Etică și cultura civică” este de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev, dar şi acela de a prezenta drepturile omului şi reperele instituţionale şi valorile fundamentale ale unei societăţi deschise şi democratice.
2. Religia poate fi studiată, în continuare, la cerere, ca disciplină facultativă, dar nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori a părinților săi în cazul copiilor care nu au împlinit încă 16 ani.
3. La disciplina facultativă “Religie” nu se acordă note, ci calificative care nu sunt luate în considerare la media generală. Manualele şi materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot conţine afirmaţii cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fără religie.

Conform datelor afișate pe site-ul camerei Deputaților, proiectul a primit aviz favorabil din partea Consiliului legislativ și din partea Comisiei Juridice, de disciplină și imunități.

La Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, un singur vot a lipsit pentru a exista o majoritate în sprijinul unui aviz favorabil.

Consiliul economic și social a transmis un punct de vedere nefavorabil. Guvernul nu a transmis un punct de vedere, iar Comisia pentru învățământ, tineret și sport a întocmit un raport de respingere.
Camera Deputaților este prima Cameră a Parlamentului României sesizată și, conform procedurilor, avea timp până în data de 15 octombrie 2014 pentru a adopta sau respinge prin votul plenului această propunere legislativă.

Cernea a cerut cerut la ultima ședință a plenului Camerei Deputaților în care s-a votat pentru începerea urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme, fost ministru, să discutăm și despre numeroasele propuneri legislative care așteaptă dezbaterea și votul deputaților. Însă nu a fost stabilită o ședință a plenului pentru a discuta și vota legi.

 Astfel că astăzi, 15 octombrie 2014, expiră termenul până la care Camera Deputaților se putea pronunța. Conform procedurilor, inițiativa mea legislativă se consideră adoptată tacit de către Camera Deputaților.

”Este un pas foarte bun înainte și un succes de etapă. Copiii din România merită șansa de a studia “Etica și cultura civică”, drept o materie inclusă în trunchiul comun. Copiii din România ar trebui să nu fie expuși îndoctrinării religioase în școli întrucât aceasta le poate afecta grav formarea culturală, morală și intelectuală”, spune Remus Cernea.

Asupra acestui proiect de lege va urma însă dezbaterea din comisii și din plenul Senatului care este Cameră decizională în această privință. Lucrurile trebuie privite realist și ținând cont de apetitul scăzut pentru reforme al actualului parlament. Dacă va exista o solicitare pe scară largă din partea cetățenilor, a societății civile, a experților și a cultelor în sprijinul acestui proiect de lege, ar exista o șansă pentru ca el să fie adoptat și de către Senat.

”Din punctul meu de vedere, orele de religie nu ar trebui predate în mod confesional în şcolile publice, întrucât atunci ele ar reprezenta ore de îndoctrinare religioasă. În ţara noastră, din nefericire, la acest lucru am asistat în ultimii 24 de ani, generaţii întregi de copii fiind expuse sistematic riscului de a le fi afectate şi chiar înăbuşite formarea culturală şi dezvoltarea intelectuală armonioasă, din cauza îndoctrinării religioase la care au fost supuse pe parcursul a 12 ani în învăţământul preuniversitar.
Copiilor li s-au prezentat la orele de religie opinii discriminatorii faţă de alte culte şi faţă de atei, a fost cultivată suspiciunea şi intoleranţa faţă de cei diferiţi, au fost oferite ca “informaţii certe” lucruri care contravin datelor ştiinţifice actuale (inclusiv creaţionismul cu cele şase zile în care ar fi fost “făcută“ lumea), morala a fost prezentată prin raportare la ameninţări cu pedepse violente, devenind celebre acea imagine din manualul de clasa I cu copilul “neascultător” care este lovit de maşină şi povestea lui Vasilică băgat în spital de Dumnezeu ca pedeapsă pentru o “faptă rea”.
Îndoctrinarea intensă din şcoli i-a făcut pe unii copii să ajungă, traumatizaţi, la psiholog. Alţii au dezvoltat comportamente intolerante faţă de minorităţile religioase ori cele sexuale. Nu puţini s-au lăsat impresionaţi de poveştile din Biblie despre originea lumii şi a oamenilor, astfel că doar 14% dintre elevii din clasele VIII-XII consideră evoluţionismul corect şi 73% creaţionismul, conform unui studiu efectuat la iniţiativa Guvernului României acum câţiva ani.
Ceea ce se întâmplă în România la orele de religie este în contradicţie flagrantă atât cu valorile educaţionale, democratice şi morale ale lumii civilizate şi cu un standard ridicat al sistemului de învăţământ”, spune Remus Cernea.

Iată cum arată proiectul de lege pentru modificarea Art. 18 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011

Articol unic:
ART. 18 se modifică după cum urmează:
Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ disciplina “Etică şi cultură civică” drept disciplină şcolară, parte a trunchiului comun.
(2) Programa disciplinei “Etică şi cultură civică” va consta îndeosebi în prezentarea principalelor doctrine şi valori morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale umanităţii, dar şi a unor elemente de cultură civică, conform puterii de înţelegere a elevilor specifice fiecărei perioade de şcolarizare.
(3) Scopul disciplinei “Etică şi cultură civică” este de a cultiva spiritul critic, raţionalitatea şi empatia în măsură să dezvolte un aparat critic de judecată morală propriu fiecărui elev, dar şi acela de a prezenta drepturile omului şi reperele instituţionale şi valorile fundamentale ale unei societăţi deschise şi democratice.
(4) Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, ca disciplină facultativă, conform confesiunii proprii, la solicitarea scrisă a părinţilor ori a acelora dintre elevi care au împlinit vârsta de 16 ani.
(5) Nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori a fără a exista o cerere expresă prevăzută de Art. 18, alin. (4).
(6) La disciplina facultativă “Religie” nu se acordă note, ci calificative care nu sunt luate în considerare la media generală. Manualele şi materialele auxiliare utilizate la orele de religie nu pot conţine afirmaţii cu caracter discriminatoriu ori referiri jignitoare la adresa altor culte sau persoane fără religie.
(7) Disciplina facultativă “Religie” poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.
Iniţiator:
Remus Cernea – deputat independent


FORMA ACTUALǍ A LEGII:

Art. 18. — (1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.
(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.
(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.
Recomandarea nr. 1720 (2005) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prevede următoarele:
Adunarea recomandă, de asemenea, Comitetului de Miniştri să încurajeze guvernele statelor membre să asigure studierea religiilor la nivelul învăţământului primar şi secundar, pe baza următoarelor criterii:
– scopul acestei educaţii să fie acela de a le permite elevilor să descopere religiile practicate în ţările lor şi în cele învecinate, de a-i face să înţeleagă că fiecare are acelaşi drept de a crede că religia lui reprezintă „adevărata credinţă” şi că alţi oameni nu sunt altfel de fiinţe umane datorită faptului că au o altă religie sau nu au nici una;
– să includă, cu totală imparţialitate, istoria principalelor religii, precum şi opţiunea de a nu avea nici o religie;
– să le ofere elevilor cunoştinţe care să le permită să fie în siguranţă faţă de susţinătorii unei practici religioase fanatice;
– să nu treacă dincolo de graniţa dintre cultură şi practicare a unei religii, chiar şi în situaţia unei ţări în care există o religie de stat. Scopul nu este acela de a inocula o credinţă anume, ci acela de a îi face pe copii să înţeleagă de ce religiile sunt surse de credinţă pentru milioane de oameni;
– profesorii de religie trebuie să fie anume pregătiţi. Ar trebui să fie profesori în domeniul cultural sau literar. Ar putea fi totuşi acceptaţi ca profesori şi specialiştii într-o altă disciplină;
– autorităţile statale ar trebui să se implice în formarea profesorilor şi să conceapă programele de învăţământ care să fie adaptate specificului fiecărei ţări şi vârstelor elevilor. În realizarea acestor programe, Consiliul Europei va consulta toţi partenerii implicaţi, inclusiv reprezentanţi ai credinţelor religioase.
Constituţia României:
ARTICOLUL 29 – Libertatea conştiintei
(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrans să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste in spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(…)
(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
ARTICOLUL 32 – Dreptul la învăţătură
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învaţămantul general obligatoriu, prin învaţămantul liceal şi prin cel profesional, prin învaţămantul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
(…)
(5) Învăţămantul de toate gradele se desfăsoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
(…)
(7) Statul asigură libertatea învăţămantului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţămantul religios este organizat şi garantat prin lege.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului
Art. 25
(1) Copilul are dreptul la libertate de gandire, de conştiinţă şi de religie.
(2) Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
(3) Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.
(4) Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială, persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului.

Categorii
Cultura-educatie

Constituția cetățenilor – o lectură (II)

Încheiam episodul precedent, citând un fragment din Preambulul cu care Constantin Cojocaru propunea deschiderea proiectului noii constituții denumită ,,Constituția Cetățenilor”, din dorința de a identifica, dintr-un început, pilonii în jurul cărora se dorește consolidarea statului. Aceștia ar fi: construcția economiei democratice, prin împroprietărirea tuturor cetățenilor cu capital și deținerea puterii politice de către popor. E un mod al trecerii de la gândirea economică la cea constituțională, amintindu-ne astfel că legea este regula prin care se fixează frontiera invizibilă în interiorul căreia ființa și activitatea oricărui individ dobândesc o sferă sigură și liberă; al doilea pilon este statul de drept. Cu validarea noii constituții, asta în cazul în care vor fi elemente importante pentru convingerile electorului și o reinventare a încrederii în instituțiile democratice, am intra pe tărâmul referendumului, una din cheile sistemului democratic, prin intermediul căruia ,,poporul își exprimă voința cu privire la orice problemă de interes național sau local”, fără să preamărim în acest fel libertatea, ci doar să-i înțelegem valoarea fie că e vorba de libertatea politică, și ea un produs al civilizației, beneficiind de cunoștințe pe care nici n-am bănui că le avem. În Elveția de pildă, țară în care instituțiile fundamentale democratice au existat din anii 1950, experiența în materie constituțională spune că referendumurile pe probleme de interes național sau local (mai ales că e o țară federală) sunt clar precizate și de aceea sunt și frecvente. Sigur, se poate discuta și cât este experiență personală în demersul lui Cojocaru și a echipei cu care a lucrat, inclusiv a Mișcării pentru Constituția Cetățenilor, știindu-se faptul că cei ce pledează pentru acțiuni dinamice, tocmai în temeiul libertății politice, adică participarea efectivă a oamenilor la procesul legislativ, la alegerea guvernanților și la controlul asupra administrației se deosebesc de ignoranți. O mențiune: Mișcarea pentru Constituția Cetățenilor, de sorginte civică, inițiată pentru promovarea noii constituții, în fapt pentru generarea unei revoluții în a face diferența dintre cunoașterea faptelor, înțelegerea activă a semnificației lor și a modului cum ne-au influențat ele existența, mi-a amintit, întrucâtva, de Mișcarea Istorică inițiată de Lord Acton în secolul XIX și exemplificată astfel: ,,Istoria nu este doar un domeniu aparte al cunoașterii, ci și un mod special de cunoaștere în alte domenii, care determină influența lor asupra societății, îmbrățișând și alte științe, înregistrându-le progresul și încercările prin care au fost confirmate adevărurile lor. Gândirea istorică are mai multe valențe decât cunoașterea istorică.” Sigur, impactul civic nu a fost cel așteptat, așa cum s-a întâmplat cu Mișcarea Istorică de-a lungul unui întreg secol, de vreme ce nu au putut fi strânse, din varii motive, cele 500 de mii de semnături necesare pentru ca proiectul noii constituții să poată fi supus aprobării parlamentului, și apoi a electorilor.

De la sensibilități democratice la legitimatori

Și apoi, cine de cine să aibă grijă? Statul de cetățeni sau cetățenii de stat? Candela cui să fie mereu aprinsă? Constituția Cetățenilor spune: ,,Statul român se organizează pe baza principiilor controlului cetățenilor asupra statului… în cadrul democrației constituționale”. Deci, dacă îl controlezi, se cheamă că ai și grijă de el. Cântarul pieței, însă, și Constantin Cojocaru știe asta, va aduce mereu în talerele sale grupuri politice și mai puțin grupări politice (partide care par a nu mai fi de origine electorală), gata să dinamiteze dispozitivele instrumentale create de cetățeni pentru funcționarea eficientă a statului, și exemple sunt destule în carte și explicate cu sârguință, și încercarea ca acestea să-și creeze propriile instrumente de dominație a populației, în special la nivel local-administrativ, și nicidecum să participe la modernizarea statală și democratică. Dar, cum democrația asigură cetățenilor ei mai multă libertate personală decât oricare altă alternativă, și dacă este însoțită și de o cultură democratică extragerea avantajelor va fi posibilă pentru că va oferi sprijin pentru drepturi și libertăți conexe, ceea ce a afirmat Pericle în legătură cu această libertate poate fi aplicat și democrației moderne și anume că ,,libertatea de care ne bucurăm la guvernare se extinde și în viața noastră de zi cu zi”. Poate de aici ar fi putut pleca în imaginarea de către autor a statului organic al românilor, după modelul visat de Eminescu, atunci când Titlul III al actualei constituții, Autoritățile publice a fost gândit ca fiind Autoritățile Statului care să acționeze pentru construcția statului organic. În acest caz parlamentul nu mai are în mâinile sale puterea politică și de decizie, nu mai este organul suprem al poporului, nu mai investește guvernul, nu mai este unica instanță legiuitoare. Să fie sfârșitul dominației minorității sau a-nțelegerii semnificației maximei socratice potrivit căreia recunoașterea ignoranței este începutul înțelepciunii? Atunci va trebui să ne reamintim următoarele (fără a face niciun fel de teorie): printre faptele și tendințele constante comune tuturor organismelor politice, una este cât se poate de evidentă, indiferent de nivelul de dezvoltare al societății și anume, apariția a două clase – o clasă care conduce, mai puțin numeroasă, care îndeplinește toate funcțiile politice, monopolizează puterea și se bucură de avantajele aduse de exercitatrea ei, sau de aflarea în preajma ei, și o clasă numeroasă, condusă și controlată de prima, într-o manieră mai mult sau mai puțin legală, și care furnizează celei dintâi mijloacele esențiale întreținerii vitalității organismului politic și a instituțiilor minime necesare pentru o democrație pe scară largă și vorbim aici despre: oficialii aleși prin vot, alegeri libere, corecte și frecvente, libertatea de expresie, surse alternative de informare, autonomie asociațională, cetățenie cuprinzătoare. Vorbim despre democrația reprezentativă și nu despre conceptul standard al guvernării democratice sau republicane, care înseamnă conducerea de către popor, o democrație citadină am spune, așa cum ne propune Constituția Cetățenilor. Modelul democrației participative – înlăturându-i pe legitimatori – înseamnă însă o asumare a eticii participării și recuperarea unei concepții mai vechi despre virtutea civică, (apropo de Tocqueville și uimirea sa manifestată într-o carte celebră, scrisă după vizita sa în America), menită să schimbe radical felul în care oamenii pot participa cu devotament la luarea deciziilor colective ca modalitate a stabilirii binelui comun, ca proces și substanță.

Binele comun și participarea

Dar care ar fi substanța acestuia, știind că el constă din practici, aranjamente, instituții și procese? Posibile răspunsuri: ,,Împroprietărirea cu capital, proiectul constituției are o prevedere legată de Fondul Național de Capital Distributiv, dar cred că legile curente vor stabili natura acestui capital, modalitatea, cota și argumentele rezonabile efectuării ei, corectitudinea și durata campaniei de informare, pentru ca împroprietărirea să aibă finalitatea dorită -, a tuturor cetățenilor astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorității cetățenilor”. Dar este deajuns? Observați, noțiunea de majoritate este reluată, și nu întâmplător. Ce se va întâmpla cu ordinea economică datorită schimbărilor fundamentale privind deciziile economice și în ce măsură vor rămâne ele descentralizate, sau cum vor fi limitate confictele care nu vor fi doar de natură economică? Greu de anticipat. Proiectul de constituție prevede ca pasul următor să fie deținerea puterii economice de către popor, deci și a celei politice, combustia fiind dată tocmai de trecerea treptată, dar pronunțată a puterii, din mâinile oficialităților, spre votarea directă în cadrul inițiativelor și referendumurilor locale, în care oamenii și nu oficialitățile decid prin majoritate de voturi ce curs vor lua acțiunile viitoare. Politicienii vor conta tot mai puțin. Cum instrumentele deținerii puterii economice nu sunt enunțate, lăsându-ne a-nțelege că vor fi ulterior elaborate, (doar împroprietărirea continuă cu capital a cetățenilor este menționată), ajungem la construcția unei economii democratice, bazată pe o nouă fiscalitate, redistribuire și sistem monetar viabil și eficient, dar despre care la fel nu avem alte informații referitoare la câtă ordine vor aduce autoritățile statului în evitarea haosului legislativ. Sigur, toate se vor petrece cel puțin în două cicluri electorale, dacă nu mai mult, cu condiția limitării sferei experimentului. Statul de drept însă, enunțat aici, va determina cu adevărat politicile și în economie, va oferi criterii care să permită cetățenilor să facă distincția între măsurile ce sunt și cele ce nu sunt compatibile cu un sistem al libertăților. Un sistem care se bazează pe inițiativa privată și de întreprindere și care nu exclude acele reglementări globale ale activității economice care pot fi enunțate, în principiu, sub forma unor reguli generale, menționând condițiile pe care trebuie să le satisfacă toți cei ce se angajează într-o anumită activitate economică. Nu ne ocupăm de soluții, abordarea noastră fiind doar una ce ține de lectură. Un instrument economic necesar menționat într-un articol din Titlul IV – Economia și Finanțele Publice – ar fi Fondul Național de Capital Distributiv, creat pentru a colecta sumele strânse din impozitarea progresivă a proprietăților, sume care vor intra în circuitul investițional pentru crearea de capacități de producție și de locuri de muncă, mai ales că corporațiile transnaționale, care dețin cea mai mare parte a capitalului utilizat în economia noastră nu mai manifestă nici un interes să investească la noi. Dovada, spune Constantin Cojocaru, este aceea că în 25 de ani valoarea investițiilor din capitalul străin este de numai 3 miliarde de euro, dintr-un total de 400 de miliarde de euro. Practica nedeclarării profiturilor și a transferurilor lor a fost una curentă. Apoi, un alt răspuns referitor la ceea ce ar da substanță binelei comun, enunțat mai înainte, este acela legat de construirea – în mijlocul furtunii modernității! – a unor comunități de dimensiuni mici, care să înlesnească participarea oamenilor la luarea deciziilor care privesc viața lor. Pe acestea le avem. Mai rămâne participarea și exprimarea preferințelor în mod exact a cetățenilor, adică să aibă oportunități adecvate și egale la descoperirea și validarea opțiunii în chestiuni care urmează a fi decise și care să servească cel mai bine propriile interese. Norma constituțională în acest caz este referendumul local, a cărui organizare intră în atribuțiile Asociației Comunitare, titlu nou constituțional, autoritate din care fac parte toți cetățenii cu drept de vot ai unei localități și care, în cazul validării proiectului de constituție, va face ca din pardidele politice sau grupurile de interese să nu rămână decât numele, date fiind atribuțiile conferite, dintre care menționez: ,,Supravegherea modului în care persoanele alese sau numite în funcții publice își îndeplinesc obligațiile asumate prin contractele electorale, atenție la noțiunea de contract care, pentru a nu deveni un corp artificial trebuie să le permită acestora atâtea libertăți cu ceilalți câte le-ar permite celorlalți cu ei înșiși, sau prin contractele de muncă, și aduc la cunoștință Avocatului Poporului sau Autorității Morale, și aceasta e o autoritate nouă în corpul constituției propuse, concepută ca un garant independent al asigurării integrității morale în exercitarea tuturor funcțiilor publice, orice încălcări ale acestor obligații”; ,,Face investigații și cercetări asupra consecințelor pe care hotărârile autorităților locale și ale statului le au asupra vieții cetățenilor, asupra localităților, județelor, asupra țării, și se întocmesc rapoarte pe care le aduc la cunoștință membrilor săi”; ,,Investighează modul în care au fost cheltuiți banii bugetelor locale, județene și ai bugetului de stat, întocmind rapoarte pe care le aduc la cunoștința membrilor săi și a Curții de Conturi”; Emit opinii asupra proiectelor de acte normative care urmează a fi adoptate de guvern și de ministere, le aduc la cunoștința membrilor săi și a guvernului”; ,,Emit opinii asupra proiectelor de legi care urmează a fi adoptate de parlament sau prin referendum, pe care le aduc la cunoștința membrilor săi și a parlamentului.” Dorește cineva, azi, din vreo instituție a statului, ca altcineva să facă asemenea investigații al căror rezultat va ajunge și la urechile opiniei publicului pentru o dreaptă judecată? Și, cu cât am avansa cu întrebările, nu neapărat suscitate de Constituția Cetățenilor, ci în buna înțelegere a jocului democratic, n-ar trebui să ne-o adresăm măcar pe una dintre cele mai importante atunci când corelăm în cadrul comunității scopurile colective? Isaiah Berlin în abordările filosofiei analitice transformă întrebarea ,,De către cine ar trebui să fiu guvernat?” într-un concept referitor la libertate, mai precis la libertatea pozitivă, derivată din dorința omului de a-și fi propriul stăpân. Iar dacă scopurile sunt descoperite, și poate exista o armonie a țelurilor fundamentale, a unui bine plural, atunci cei mai buni să conducă, în fapt cei care cunosc cu adevărat cauzele și legile dezvoltării. Derapajele, acumulările de putere sunt sancționate apoi prin atribuțiile Asociației Comunitare. Nu am găsit însă nicio noutate în materie de modernizarea protecției sociale în concordanță cu politicile publice europene, despre statutul social al săracului și excluderea socială moderne (știu, sunt realități de secol XVII !), despre politica familială, nu am găsit nici un cuvânt despre un cadru orientativ pentru un plan național de dezvoltare care să oblige ministerele în a-și articula obiectivele în realizarea unor proiecte de țară imediate, chiar dacă liberalismul contestă în general legitimarea statului prin misiunea capitală de protecție și de organizare a transferurilor sociale. Poate nu mai sunt prin Europa modele de urmat de la Beveridge încoace?

Influența unei constituții

În altă ordine de idei, Constituția Cetățenilor vrea să aducă o ruptură, tocmai datorită faptului că toți cetățenii din democrație au drepturi și libertăți comune care să conveargă spre atât de doritul bine comun, între două clase de comportamente cu semnificații diferite, vizavi de modalitățile de acțiune politică. În primul caz ar fi vorba despre ruptura dintre guvernanți și guvernați, și refuzul unei relații de mediere cu puterea, deci o încălcare a regulilor sociabilității democratice; în al doilea întâlnim asocierea comportamentului politic al cetățenilor cu cel al partidului. Participarea politică are deci, în ambele cazuri, câțiva factori pe care Constantin Cojocaru îi amintește voalat și anume, determinanții sociali care au trei tipuri de factori sociali foarte importanți în materie de acțiuni politice de anvergvură, mai ales în cazul democrației participative. Este vorba despre poziția socială a cetățeanului conferită de profesie și corelația care se face pe linia: diplomă, venit, mediu de viață – urban sau rural, care poate fi un atu în mobilizarea colectivă -, vârsta, ca variabilă corelată cu angajarea politică mai slabă la tineri, mai intensă la cei maturi și mai scăzută pe măsura îmbătrânirii și genul, în sensul că global, bărbații se implică mai frecvent în sfera politică decât femeile; sunt apoi factorii ideologici și politici în cadrul mecanismelor sociale care favorizează, limitează sau împiedică accesul cetățenilor în câmpul politic, angajează diferite sisteme de valori sau de atitudini; nu știm însă în ce măsură partidele recrutează din medii sociale diferențiate, sunt dispuse să mobilizeze culturi de participare care în alte condiții le-ar fi ostile și cum fac să dispară viața politică punând în practică sloganul ,,prinde-tot”; sunt apoi factorii de dezvoltare a absenționismului electoral, mai ales când este vorba de referendum, ai celui de conjuctură, pentru că nu toate tipurile de scrutin au aceeași putere de mobilizare a electorilor, sau de detașare față de politic datorită unei saturări resimțite de către comunități în special în campania electorală a alegerilor prezidențiale, indiferent de tururi. Ce ne propun, în final, Mișcarea pentru Constituția Cetățenilor și Constantin Cojocaru cu această Constituție a Cetățenilor? Cred că o verificare, în secolul XXI, a teoriilor despre dominația minorității asupra majorității solide în numele căreia prima pretinde că vorbește deoarece, nu-i așa?, de ea depinde legitimitatea sa și mai puțin justiția socială. Totodată este și o luptă angajată, chiar dacă aceasta va însemna reluarea drumului de strângere a celor 500 de mii de semnături necesare a forța parlamentul să ia în discuție proiectul de revizuire a constituției actuale și a-l supune referendumului național, pentru principiul majorității și a semnificației lui umane și eliberatoare, ar spune inițiatorii ei, fără a omite faptul că o constituție solidă influențează, așa cum e și firesc, toate manifestările democrației. Cum va ajunge însă Constituția Cetățenilor la cetățeni – noi propunând numai o lectură a unei cărți în care cititorul va găsi aparatul necesar înțelegerii unui demers nu doar politic ci și intelectual – și dacă timpul va fi unul rezonabil, numai Dumnezeu știe. Modalitatea sper să nu ne-ntoarcă în timp, și să ne facă a ne aminti că la teatrul lui Marcellus, după mărturiile antichității romane, timp de două sute de ani s-a jucat o dramă majoră în care brigandul sortit să sfârșească în spectacol torturat a fost substituit, în tabloul final, cu un condamnat a cărei soartă era oricum să sfârșească crucificat.
  

Categorii
Cultura-educatie

Constituția Cetățenilor – o lectură (I)

Exprimându-și neîncrederea în cărți, Platon și-a motivat spusa prin aceea că acestora nu li se pot pune întrebări, astfel că ideile lor nu mai pot fi corectate, nici finisate ulterior. Probabil făcea trimitere la celebrele dialoguri pline de dramatism și idei filosofice, de un anumit gen de imposibil, purtate în realitate, (știm că Platon lipsește din ele, deși pare că ni se adresează direct), de oameni adevărați, mărturie ele însele a faptului că a scris nu doar mult, ci și frumos. Personalizarea era întemeiată. Cărțile au suflet. Pentru a le simți căldurași bunătatea ne cer doar să ne facem timp pentru ele, adică să le citim, descifrându-le feminitatea. Acesta era, cred, și îndemnul lui Platon. Apoi ar fi urmat judecata și găsirea semnificațiilor concrete menite a face-nțeleasă realitatea faptelor și a-i găsi acesteia o valoare de schimb sau a face posibilă încadrarea într-un model în stare să fixeze, temporar, unanumit tipdecreativitate. Și, de aici, îndatorarea gândirii.

Comparația nu entuziasmează – investighează

Când însă deschizi o carte al cărei obiect îți dă întâlnire cu categorii filosofice trainice prin elementele ei identificabile și funcționale precum: democrația, ca produs al secolului XX, atractiv prin teoriile construite în jurul lui, statul, a cărui esență știm că ar consta în a reprezenta interesul general conform exigențelor oricărei voințe raționale atâta timp cât nu neglijează forma de guvernământ, puterea,cu împărțirea și funcționarea ei adecvată în spațiul social,justiția- cetățeanul vrea morală în viața publică și justiție în societate!,astfel ca ea să nu fie redusă la un instrument de dominare asociat puterii -,bunăstarea generală, (e utopic a mai gândi azi un stat-providență?),proprietatea, cunoașterea, iar ea chiar din titlu – Constituția Cetățenilor, sub semnăturalui Constantin Cojocaru, Ed.Qim, Buc.2014 – le-mbarcă pe toate acestea, în ce cheie trebuie descifrată? În aceea a unei speranțe pioase că toate conceptelevehiculate prin limbajul interdisciplinar și doctrinar pot deveni realmente și unele cu care să îiplacă nu doar a ieși în public, dar mai ales să-i îmbrace și pe alții, cu distincție prin târguri? A contestației care nu poate umple un gol? A aporiilor născute din problema raporturilor dintre lege, egalitate și libertate, dacă ar fi să dăm crezare că modelul democrației participative, propus aici, în care poporul exercită puterea și virtutea civilă sunt mai puternice decât interesele egoiste, sau că își trage seva din modelul lui Rousseau? Dacă ar fi așa, ce facem cu respectul pentru lege pe care se sprijină iubirea de patrie, condiție a solidității contractului mutual dintre cetățeni? Apoi, în ce clasă a evenimentelor se poate plasa, repet, o astfel de carte: culturale, politicesau juridice? Iar când moto-ul mai este și ,,Doina” lui Eminescu, ne mai poate plasa cineva în afara narațiunii istorice al cărei personaj colectiv – tragic, dar nu de la Dumnezeu ,este chiar națiunea română? Mai poți, tu, om al Cetății să nu-ți amintești, a câta oară?, că trăiești prin comparație și că a trăi, vorba lui Cioran, e cea mai grea meserie?Așa se întâmplă și cu această Constituție a Cetățenilor: trăiește și va trăi prin comparație.Sigur, comparația nu entuziasmează, ea investighează,poate stârni zâmbete disprețuitoare printre contemporanii patriotici care se consideră, dintr-o dată, un ,,dat” inexpugnabil atins de simțul divinității și fini ,,cunoscători” ai teoriilor economice și a simplei, în aparență, expresii ,,drepurile omului”, dar temători când poporul, care i-a delegat să se ocupe de ființa lor socială, la un moment dat, dă de-nțeles că are capacitatea de a-și dovedi reala competență politică nu doar prin vot șiamorsează opinii – deci dezbateri publice de idei care nu-i dau pace. Finalitatea argumentativă în teorie a acestei cărți există. Poate deveni, însă, un proiect instituțional de evitare a liberalismului cinic, cum se-nțelege la o primă lectură, și deci un proiect autentic de țară, sau un adendum la teoria democrației?

Spectacolul prezentului – spuma faptelor

În primul caz ar trebui să intre în scenă poporul, mai spune Constantin Cojocaru, demosul, singurul îndreptățit moral, să guverneze. Ce este morala?, ar întreba cineva. Un fapt social universal, o experiență calmă, aducătoare de confort unei conștiințe liniștite?Sau poate un ansamblu de judecăți privind binele și răul care ne privesc întru totul? Este această îndreptățire un ideal democratic sau un reflex al teoriei-fantomă referitoare la democrație? O încercare de a readuce în atenție dezbaterile modernității în legătură cu societatea civilă și statul în contextul în care, la noi modelul democratic este incapabil să rezolve eficient chestiunile fundamentale și permanente ale contractului politic (o societas la romani era o înțelegere politică), asigurând stabilitate și încurajând recunoașterea rolurilor ce-i revin individului? Intrând în Cetatea propusă de Constantin Cojocaru și echipa aflată mereu alături decele două Comitete de Inițiativă care au lucrat la acest proiect constituțional, la promovarea și redactarea lui, la obținerea avizului consultativ al Consiliului Legislativ al Parlamentului, mai mergem prin hățișul care este de-a dreptul antidemocratic?, putem descoperi în primul rând de ce unei noțiuni abstracte precum Constituția, i-a fost alăturată statura cetățeanului. Mai are el ceva din fibra mitică a olimpianului atenian sau acelui din statele – cetăți? Nu cumvapentru o identificare clarăa unuiadintre motivele scrierii acesteicărți? Nuînsă omul despre care ne învață știința.
Punctul de plecare, mărturisit de autor în Introducere – De ce este nevoie de o nouă Constituțiea României?- este un amplu denunț public în legătură cu uzurparea de către cei ce s-au instalat la putere din 1990 încoace ,,a suveranității poporului român, a dreptului de proprietate al acestuia asupra capitalului acumulat de acesta de-a lungul istoriei sale, au distrus o bună parte dinacest capital, au distrus 4 milioane de locuri de muncă, au adus țara la stadiul de colonie și implicit a poporului român în stare de sclavie”. Este, cel puțin așa am perceput eu acest demers, o analiză a comportamentelor ambivalente ale partidelor politice (care acaparează doar privirea) și implicit a acționarilor lor principali – guvernele -, o cercetare critică asupra evoluției economică, socială, de identitate culturală, a modului cum cetățenii nu au participat la luarea deciziilor care le-au influențat în ultimul sfert de secol viața, a cauzelor ce au făcut posibile decuplările de la o dezvoltare normală precum și a costurilor și consecințelor pe toate palierele existențiale.Țelul acestei Constituții? Redefinirea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, în temeiul dreptului european și internațional al drepturilor omului, și îmbrăcarea acestora în haine instituționalemenite nu doar a le garanta și apăra existența, ci și să aducă cu ele, prin purtare, un conținut exprimat în bunăstarea omului cetății și în dezvoltatea unor conduite participative, fără a pune în umbră legitimarea, prin intermediul votului universal, a modelului parlamentar. Totul are, desigur, și o semnificație politică. Coerența analizelor este dată de abordările cu creionul în mână. Expunerea de motive, de la prima la pagina 600, este o permanentă punere în oglindă a textului actual al Constituției, a celei din 1991 sau mai vechi,a recomandărilor Comisiei de la Veneția, a contrelor, textual menționate, avute cu Consiliului Legislativ al țării, pe tema unor formulări care propuneau modificarea și eliminarea unor articole și puncte ale acestora din actuala constituție. În final, proiectulde revizuire a constituției, denumit Constituția Cetățenilor are două titluri noi, denumite Autoritățile locale și Autoritățile comunitare, și alte șase capitole noi, corespunzătoare celor șase autorități statale propuse, denumite astfel: mediatică, financiară, electorală, statistică, morală și științifică. În total, au fost modificate și completate 114 articole, au rămas nemodificate 15 din 156 câte are prezenta constituție, au fost eliminate 23 de articole și elaborate alte 114, astfel că, dacă ar intra în vigoare, noua constituție ar avea 247 de articole, grupate în 10 titluri.Tot ce este afirmat este argumentat, adică apărat. ,,Nu argumentăm ceea ce este evident” spune Constantin Cojocaru, citându-l pe Aristotel. Și primul argument este chiar Preambulul – după modelul Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Declarației Americane a Drepturilor și Îndatoririlor Omuluisau a constituției americane –cu care se deschide constituția propusă și din care citez acest fragment:

,, Noi, poporul român,
…………………………………
Știind că singura cale prin care putem stăpâni și apăra libertatea, bunăstarea și fericirea, drepturile câștigate prin sângele strămoșilor asupra teritoriului național, asupra resurselor naturale ale acestui pământ și asupra avuției pe care am creat-o și o creăm prin munca noastrăeste construcția economiei democratice, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetățenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorității cetățenilor. Înțelegând că numai prin deținerea puterii economice, poporul român va deține și puterea politică, va controla și statul său și își va impune și propriile valori morale: credința, demnitatea, libertatea, dreptatea, adevărul, cinstea, onoarea, curajul, spiritul de inițiativă și de întreprindere, omenia, ospitalitatea, toleranța, dragostea pentru familie și semeni, pentru popor și pentru țară, neagresiunea și neamestecul în treburile altor națiuni,
Am hotărât, prin referendum, să adoptăm prezenta Constituție a României”.

O privire de ansamblu asupra proiecțiilor existente în acest preambul, mă face să-mi amintesc faptul că interesul contemporan întru ființa omului s-a dezvoltat ca răspuns la inumanitatea omului față de semenul său. Devalorizarea acestui ,,întru ființă” prin folosirea lui ca breloc politic sau ca minge de ping-pong a așa-zișilor ,,justițiari sociali” ne-a arătat, în timp, că între aspirații și realitate există întotdeauna poteci ascunse, îndemnuri și avertismente, acuzații sau dezvinovățiri, elogii sau acuzații. În cazul de față rămâne să vedem cum, la nivelul libertății de exprimare științifică, poporul poate să-și exercite suveranitatea sau nu are, din diferite motive, puterea de a-și asuma acest exercițiu.
  

Categorii
Cultura-educatie

COSTINEŞTI: Programul „Galei Tânărului Actor – HOP” – Ediţia a VII-a (9 – 12 septembrie 2014)

De mâine, marţi – 9 septembrie 2014, până la finalul săptămânii (12 septembrie) (zilnic, începând cu ora 17.00, până seara târziu, de fapt: de la răsărit până la miezul nopţii), la “Vox Maris Grand Resort”, din staţiunea Costineşti, la “Gala Tânărului Actor – HOP” – Ediţia VII-a.

Prezentatorul evenimentului este Pavel Bartoş (şi el fost câştigător al “Galei HOP”).

Iată programul „Galei Tânărului Actor HOP” de anul acesta: mişcare, muzică, vibraţie, culoare, umor, „show”, poate chiar extravaganţă.

Locaţia e pe cinste şi concurenţii, indiferent că vor fi Amy Winehouse, Marilyn Monroe, Tina Turner, Robert Downey Jr, , Rowan Atkinson, Madonna sau Nicolae Furdui Iancu, vor fi prezentaţi de nimeni altul decât de…PAVEL BARTOŞ. Şi el fost câştigător al premiului pentru cel mai bun actor al Galei HOP, în 1999. Tot la Costineşti.

Nu e nici Mircea Cărtărescu, Liza Minelli, Scarlett Johansson, Daniel Day Lewis, Dan Puric, Marius Manole, Tudor Gheorghe, Florin Piersic sau Tom Hardy, dar e „cineva sincer şi cu energie bună, un om cald, cu zâmbet şi cu bucurie-n suflet”. Exact aşa cum îşi doresc unii dintre concurenţi. Şi cine nu-l place pe carismaticul actor, om de televiziune Pavel Bartoş?! Şi debordează de energie!

GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic de stat şi particular.

 

Programul acestei ediţii

 

9 septembrie – “Vox Maris Club”
-10.00 – 11.30: Atelier „Hop și eu”, coordonat de Andrea Gavriliu;
-17.00: Concurs secţiunea individual:
Andrei Brădean, Aurora Păunescu, Marian Olteanu,
Ada Lupu, Alexandru Ştefănescu.
-Concurs proba impusă:
Andrei Brădean, Aurora Păunescu, Marian Olteanu,
Ada Lupu, Alexandru Ștefănescu, Lucian Ionescu,
Dana Marineci, Smaranda Nicolau, Ana Bianca Popescu,
Oana Cristina Puşcatu, Alina Suărășan.
-19.00: Concurs secţiunea grup / spectacole:
“O poveste imposibilă”, scenariu şi regia Alina Suărășan
(fragmente din “Visul unei nopţi de vară”, “Nora”, “Faust”, “Unchiul Vanea”), cu: Lucian Ionescu, Dana Marineci, Smaranda Nicolau,
Ana Bianca Popescu, Oana Cristina Pușcatu şi Alina Suărășan.
-21.30: “Bonus HOP Shop” – Episodul 1 – în afara concursului
participă: concurenţii “HOP 2014”

10 septembrie – “Vox Maris Club”:
-10.00 – 11.30: Atelier „Hop şi eu”, coordonat de Andrea Gavriliu
17.00: Concurs secţiunea individual
Dana Marineci, Răzvan Corneci, Ana Maria Bercu,
Cătălin Asanache, Andrea Bokor, Andrei Morariu
-Concurs proba impusă
Răzvan Corneci, Ana Maria Bercu, Cătălin Asanache,
Andrea Bokor, Andrei Morariu, Alexandra Acalfoae,
Petruţ Butuman, Anca Pascu, Cosmina Rusu.
-19.00: Concurs secţiunea grup / spectacole:
„Feromonii”, de Theo Herghelegiu, cu: Alexandra Acalfoae,
Petruţ Butuman, Ada Lupu, Anca Pascu şi Cosmina Rusu;
regia Vlad Volf.
-21.30 Bonus HOP Shop – episodul 2 – în afara concursului
participă: concurenţii HOP 2014

11 septembrie – “Vox Maris Club”:
-10.00 – 11.30: Atelier „Hop și eu”, coordonat de Andrea Gavriliu;
-17.00: Concurs secţiunea individual:
Iulia Verdeş, Daniel Chirilă, Réka Szasz,
Andrei Ciopec, Flavia Giurgiu.
-Concurs proba impusă:
Iulia Verdeş, Daniel Chirilă, Réka Sazsz, Andrei Ciopec,
Flavia Giurgiu, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină,
Octavian Costin, Mădălina Craiu, Ştefan Huluba.
-19.00 Concurs secţiunea grup / spectacole:
„Paravan – două telefoane”, scenariu și regia: Matei Lucaci Grunberg,
cu: Irina Antonie, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină, Octavian Costin,
Mădălina Craiu şi Ştefan Huluba.
-21.30: „Bonus HOP Shop” – Episodul 3 – în afara concursului,
participă: concurenţii HOP 2014.

12 septembrie – “Vox Maris Club”:
-10.00 – 11.30: Atelier „Hop şi eu”, coordonat de Andrea Gavriliu
-17.00: Concurs secţiunea individual:
Ioana Repciuc, Ștefan Huluba, Claudia Chiraș,
Alexandru Apostol, Ruxandra Coman
-Concurs proba impusă:
Ioana Repciuc, Claudia Chiraș, Alexandru Apostol,
Ruxandra Coman, Alexandru Malaicu, Ioan Alexandru Savu
-19.00: Concurs secţiunea grup / spectacole
Ce a zis vrabia de Danny Mitarotondo, cu Alexandru Malaicu şi
Ioan Alexandru Savu, regia colectivă.
-19.45: Spectacol invitat în afara concursului:
“ActOrchestra”, regia: Horia Suru, costume: Alina Herescu.
Participă: Petre Ancuţa, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea.
Producţie realizată sub auspiciile Centrului de Creaţie și
Cercetare Ion Sava în cadrul programului TNB pentru
“Noua Generaţie de creatori – 9G”.
-21.00: Festivitatea de decernare a premiilor.
-22.00: „Hop și eu” – spectacol rezultat în atelierul de mișcare, coordonat de către Andreea Gavriliu.
 

Categorii
Cultura-educatie

TULCEA: Peste 1.000 de participanţi la cel mai mare Festival de Folclor (multietnic şi internaţional) din România – „PEŞTIŞORUL DE AUR” , Ediţia a XXII-a

La finalul Festivalului Multietnic European pentru Tineret “PEŞTIŞORUL DE AUR” – Ediţia a XXII-a, cel mai mare Festival de Folclor din România (!), astăzi, luni – 11 august, începând cu ora 10.00, în sala “Mihail Kogălniceanu”, din sediul consiliului Judeţean Tulcea (C.J.T.), a avut loc o întâlnire între reprezentanţii ansamblurilor care au intrat în concurs, autorităţile locale şi organizatorii evenimenteului.

Au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Vasile Strat, primarul municipiului, Constantin Hogea, inspectorul general Dumitru Damian, maestrul Ştefan Coman (organizator), membri ai juriului, delegaţi din ţările participante.

„Ceea ce am văzut în acest an a fost… mai mult decât un festival, a fost un adevărat… regal de costume, dans, tradiţii! Vreau să îi felicit pe toţi participanţii la acest concurs şi să îi asigur că, din punctul nostrum de vedere, sunt cu toţii câştigători prin faptul că au luat parte la acest festival “, le-a transmis vicepreşedintele C.J.T. Vasile Strat, celor prezenţi în sala “Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Judeţean.

Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a vorbit despre amploarea acestui festival şi despre cei care s-au implicat pentru ca “Peştişorul de Aur” să devină ceea ce este astăzi: „Vreau să remarc, încă o dată, faptul că Primăria şi Consiliul Judeţean au făcut echipă, pentru susţinerea celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Peştişorul de Aur“.

În continuarea acestor idei, inspectorul Damian a mulţumit atât tinerilor participanţi, profesorilor lor, cât şi părinţilor, celor care i-au susţinut pe cei care au intrat în această frumoasă competiţie a tradiţiilor.

 

Organizatorii vor un festival… MONDIAL!

 

După ce a primit laudele tuturor celor prezenţi a şedinţă, maestrul Ştefan Coman, tulceanul care a muncit, în ultimii 22 de ani, pentru realizarea celui mai mare Festival de Folclor din România, a vorbit despre începuturile „Peştişorului de Aur“, dar şi despre planurile pentru viitorul apropiat. Organizatorii îşi doresc să coreleze festivalurile de la Vaslui şi Buzău cu cel din Tulcea şi că aducă în România ansambluri de pe toate continentele. „Ne dorim ca ediţia din 2015 să fie una mondială“, spune Ştefan Coman.

 

La această ediţie, au fost… peste o mie de participanţi!

 

Ediţia XXII a Festivalului a debutat vineri – 8 august 2014, în municipiul Tulcea, cu Parada Portului Popular (pe traseul: strada Isaccei – strada Unirii – strada Babadag – strada Constantin Dobrogeanu Gherea – strada Păcii – strada Piaţa Civică).
La deschiderea oficială, care a avut loc vineri, începând cu ora 18.30, în centrul municipiului, au participat: Mihai Nicolae, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, primarul Constantin Hogea, inspectorul general Dumitru Damian.
La ediţia din acest an au participat peste o mie de tineri, din şapte ţări.
Din România, au intrat în concurs ansambluri din 12 judeţe.

FOTO: 1. basilica.ro; 2. şi 5. – dobrogeanews.ro, 3. obiectivtulcea.ro; 4. adevarul.ro
 

Categorii
Cultura-educatie

Examene de certificare a competenţelor profesionale

În perioada 7-15 iulie 2014, 499 de absolvenţi din învăţământul postliceal susţin în 9 centre (Colegiul Tehnic „Pontica”, Colegiul Tehnic „Tomis”, Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, Colegiul Economic Mangalia, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, Şcoala Postliceală „Hipocrate”, Şcoala Postliceală „Henri Coandă”, Şcoala Postliceală „Sfântul Theodor”) examenele de certificare a competenţelor profesionale.

Calificările pentru care s-au pregătit absolvenţii sunt în număr de 9: tehnician cadastru funciar-topograf, maistru construcţii civile, industriale şi agricole, maistru prelucrare ţiţei şi petrochimie, cosmetician, tehnician nutriţionist, asistent de gestiune în unităţi de cazare şi alimentaţie, asistent medical de farmacie, asistent medical balneofiziokinetoterapie şi recuperare, tehnician electronist telecomunicaţii.

Examenul constă în susţinerea a trei probe: probă practică, probă scrisă şi prezentarea unui proiect specific calificării. Din fiecare comisie de examen face parte şi un reprezentat al agenţilor economici.
Rezultatele finale se vor afişa pe 16 iulie la fiecare centru de examen. Nota minimă de obţinere a certificatelor de calificare profesională recunoscute la nivel european este şase.
 

Categorii
Cultura-educatie

Lansare de carte: Debut în volum al Anei Barton, cu „Prospect de femeie”

Editura „Herg Benet” și Librăriile „Cărturești” ne invită, miercuri – 9 iulie, de la ora 18.30, la „Cărturești” – City Park Mall Constanța, pentru lansarea cărții „Prospect de femeie”, debutul literar al Anei Barton, volum de proză scurtă, apărut la editura „Herg Benet”, în colecția „Radical din 5”.

Alături de autoare, vor vorbi despre „Prospect de femeie” invitații Monixa Coroiu şi Bogdan Papacostea.

Prospect de femeie, construit din fragmente de proză, pe alocuri ironice, pe alocuri metaforic – melancolice, aduce cititorului o autoare charismatică, cu un scris captivant și rafinat.

Ce este „Prospect de femeie”?

„Delicateţe şi forţă, stihuri-volute şi umor, uimitoare bogăţie de limbaj şi sensibilitate incandescentă, poezie-n proză şi invers. Emoţie. Sau o sinecdocă splendidă. Trebuie notă de subsol?“ (Răzvan Petrescu).

„Cine-a spus «Madame Bovary c’est moi» a fost deștept. Așa e și scrisul Anei Barton: îți place, te excită şi apoi te răcorește. Rămîi, după lectură, cu senzația de întîlnire rară.“ (Ara Şeptilici).

„Ironic, dar ludic. Dulce, dar muşcător. Brocat, delicat şi cu un simţ al detaliului precum o dantelă frivolité. «Prospect de femeie» se ia pe nemîncate, pe inima goală, căci o umple cu vîrf şi îndesat. Nu are contraindicaţii, iar supradozajul este recomandabil pentru cord şi neuron.“ (Petronela Rotar).

„Vine în literatură dinspre publicistică. Şi o face în forţă, cu o plăcere acaparantă a povestirii. Posedă ştiinţa fermecării cititorului datorită firescului şi lipsei de inhibiţii. Ana Barton are toate atuurile unei scriitoare de excepţie.“ (Alexandru Petria).

Ana Barton, despre ea însăşi:

„Fiindcă am fost gimnastă, până mi-au calculat vârsta osoasă şi-au stabilit că despre performanţă n-o să poată fi vorba, din motive de lungime excesivă, aş putea spune că am o mobilitate impresionantă. Am 40 de ani. Sunt însă atât de imatură, încât aproape că mi-e ruşine să-i declar. De arătat, da, îi arăt pe toţi, deşi, uneori, parcă mai văd şi zecimale pe-acolo. De şcoală ce să zic? Am o educaţie eclectică, model toptan: Teologie, Litere, Cultură şi Civilizaţie Ebraică, Psiholingvistică.
Babel ori foame…
Sigur, arareori mă înţeleg pe mine şi cu mine, dar m-am lăsat şi de dramatizări. Cine sunt? Mama unei copile de 12 ani şi jumătate, pe care o cheamă Rada. Cum sunt? Vie, deocamdată… Binecuvântată stare. Ce fac? Am trei caiete, unul acasă, unul la birou şi unu-n geantă, pe care le scot câteodată aproape compulsiv pentru a nota, ilizibil, fără excepţie, câte o trecere de glonţ… neîncărnat, prin cap!
Apoi, mă enervez crunt, încercând să descifrez ce naiba a scris din voia-i invariabil şi mioritic – implacabil – năstruşnică stiloul ăla galben cu oranj, că dau numai peste lecţiuni incerte.
Scriu de douăzeci de ani, (ex)trăgându-mă sârguincios din publicistică, precum darwiniştii din maimuţă!”
 

Categorii
Cultura-educatie

Emoții pentru liceeni. Începe BAC-ul

5.568 de absolvenți de liceu din Constanța (serie curentă – 4.820, serie anterioară – 748) vor susține luni, 30 iunie 2014, în cele 21 de centre de examen, prima probă scrisă din cadrul examenului național de bacalaureat, la disciplina Limba și literatura română.


Accesul candidaților în centrul de examen este permis în intervalul 7:30 – 8:30, pe baza actului de identitate. Este interzisă intrarea acestora în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, poșete etc. și, totodată, se interzice candidaților să aibă în sălile de examen asupra lor telefoane mobile sau orice fel de lucrări: manuale, cărți, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Candidații care încalcă aceste reguli vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu și indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Timpul destinat elaborării lucrării scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise, candidații trebuie să folosească numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, numai creion negru. Candidații care doresc să corecteze o greșeală taie fiecare rând din pasajul greșit cu o linie orizontală.

Categorii
Cultura-educatie

Evaluarea Națională – rezultate inițiale

68, 25 % dintre elevii de clasa a VIII-a au obținut note peste 5 la Evaluarea Națională, astfel: 72, 75 % la disciplina Limba și literatura română și 70,40 % la Matematică. 205 elevi au obținut nota 10 la Matematică și 12, la Limba și literatura română.
Contestaţiile vor putea fi depuse astăzi, 27 iunie 2014, în intervalul 16.00-20.00, la unitatea de învățământ unde au fost susținute probele, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 1 iulie.
Înscrierea în liceele de stat se face pe baza mediei de admitere, în care media generală de la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a are o pondere de 75%, iar media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, o pondere de 25%.
 

Categorii
Cultura-educatie

Teatrul de Stat Constanţa, în această seară: „NUNTA LUI FIGARO”, de BEAUMARCHAIS

În această seară, de duminică – 8 mai, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanţa / TSC(T), programează, la sediu (bulevardul Ferdinand, nr. 11), spectacolul cu piesa, în două acte, “NUNTA LUI FIGARO”, de Pierre – Augustin Caron de BEAUMARCHAIS (traducere : Anda Boldur), premieră stagională (din 15 martie a.c.).

“La folle journée, ou Le mariage de Figaro”, capodoperă a Iluminismului francez, a avut premiera pe 27 aprilie 1784, la Paris, pe scena celebrei La Comédie Française / Comedia Franceză.

Regia: Cristian Ioan.

Costumele: Gabriela Nicolaescu.

Distribuţia: Tani Ştefu, Bogdan Caragea, Luiza Sarivan, Luiza Martinescu – Toma, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Ionuţ Alexandru, Dan Cojocaru, Alexandru Iacov, Daniela Ivanciu.

Actul I:
Contele Almaviva i-a oferit lui Figaro şi Suzannei o cameră în vecinătatea propriului său apartament, spre nemulţumirea lui Figaro.
Pajul Cherubin (în opera lui Mozart, care a italienizat câteva nume: “Cherubino”) o imploră pe Suzanne (la Mozart: “Susanna”) să intervină pe lângă Contesă, pentru a obţine iertarea Contelui, care îl surprinsese făcându-i curte fiicei grădinarului. Cherubin ascultă, fără voie, declaraţiile galante făcute de Conte… Suzannei!
Intră Bazile (în operă: Don Basilio), maestrul de muzică al Contesei, şi, după câteva momente, atât Contele Almaviva, cât şi Cherubin ies din ascunzători, spre stupoarea intrigantului Bazile şi disperarea Suzannei.
Furios, Contele îl pedepseşte pe Cherubin pentru greşelile şi indiscreţia sa, trimiţându-l ofiţer în regimentul său.
Figaro şi Suzanne îi cer binecuvântarea lui Almaviva. Marcelline şi Barthole vor însă ca, în contul banilor datoraţi mai de demult, Figaro să-şi respecte promisiunea de a se căsători cu Marcellina, dar se descoperă că erau de fapt părinţii lui Figaro, răpit în copilărie dintr-un castel!

Actul II:
Contesa îşi plânge soarta de a fi neglijată de infidelul soţ. Ea pune la cale o farsă, schimbându-şi rochia cu cea a Suzannei.
Veşnic îndrăgostit, Cherubin îi cântă Contesei canzoneta compusă special. Când Contele bate la uşă, Cherubino se ascunde în budoar, Contesa îi trezeşte bănuieli soţului, care o obligă să iasă împreună din cameră. Cherubin sare pe fereastră, Suzanne îi ia locul, Contele o găseşte acolo şi este nevoit să-i ceară iertare pentru bănuială.
În grădină, Figaro descoperă biletul trimis de Conte Suzannei şi este convins de infidelitatea acesteia. Suzanne apare îmbrăcată în rochia Contesei, iar Cherubin îi face curte Contesei, crezând că este Suzanne, Contele îi descoperă şi, victorios, o cheamă în pavilion pentru a-i arăta „vinovaţii”. Figaro recunoaşte vocea Suzannei, dar continuă jocul, astfel încât Contele se retrage cu presupusa Suzanne, iar el se preface că o curtează pe Contesă.
Contele cheamă oamenii din castel, pentru a o demasca pe infidelă, dar… constată, cu stupoare, întreaga farsă, şi îi cere iertare soţiei.
Căsătoria lui Figaro cu Suzanne poate avea loc, în sfârşit, spre bucuria tuturor.

 

Biografia lui BEAUMARCHAIS: o viaţă de aventuri, intrigi, comedii şi drame, specifică “Epocii Luminilor” şi perioadei Revoluţiei Franceze!

 

Pierre – Augustin Caron de BEAUMARCHAIS (născut la 24 ianuarie 1732 – mort în 18 mai 1799) a fost un… ceasornicar (!), inventator, muzician, politician, refugiat, spion (!), editor, traficant de arme (!) și revoluționar (atât francez cât și… american!). Într-un cuvânt: UN ADEVĂRAT SPIRIT (şi… trăitor – făptuitor) ILUMINIST!
El a devenit, totuși, celebru nu pentru viaţa sa încâlcită, controversată, aventuroasă, ci pentru piesele sale de teatru, în special cele din trilogia bărbierului Figaro, rămase ca repere ale ILUMINISMULUI francez!!

Începuturi modeste, ca… ceasornicar!

Beaumarchais s-a născut Pierre – Augustin Caron, fiul unic al unui ceasornicar care mai avea cinci fiice. Familia era destul de înstărită și Caron a avut o copilărie liniștită și fericită, în contrast cu mare parte din viața lui de adult.
A părăsit școala la vârsta de 13 ani (!) pentru a fi ucenicul tatălui. După câțiva ani, probabil între 1751 și 1753, a inventat un mecanism de scăpare pentru ceasuri, care le permitea să le facă cu mult mai precise și compacte.
Una dintre cele mai mari invenții a fost un ceas montat pe un inel, pentru celebra Madamme de Pompadour. Invenția a fost recunoscută ulterior de Académie des Sciences, după o dispută cu M. Lepaute, ceasornicarul regal, care a încercat să-și asume invenția.

Afaceri, politică, artă, și distracție: o viaţă agitată, aventuroasă şi plină de contradicţii!…

În 1758-59, Caron devine profesorul particular de harpă al… fiicei Regelui Ludovic al XV – lea! În 1759 – 1760, Caron îl cunoaște pe Joseph Paris – Duverney, un antreprenor înstărit, mai în vârstă. Cei doi au devenit prieteni foarte apropiați și au colaborat în multe afaceri îndrăznețe. La scurt timp după ce s-a căsătorit ,în 1756 – 57, Caron adoptă numele de Pierre-Augustin Caron “de Beaumarchais”, pe care el l – a derivat din… „le Bois Marchais”, numele unei bucăți de pământ moștenite de prima lui soție.
Ajutat de Paris – Duverney, Beaumarchais dobândește titlul de secretar consilier al Regelui, în 1760 – 61, astfel câştigând acces la aristocrația franceză. Aceasta a fost urmată de câștigarea celui de-al doilea titlu: “locotenent – general de vânătoare”, în 1763. În anul următor, Beaumarchais a început o vizită de 10 luni la Madrid, se presupune pentru a-și ajuta sora, Lisette, care a fost abandonată de logodnicul ei, Clavijo. Între timp, el era preocupat, în mare parte, de încheierea de contracte de afaceri, pentru Paris – Duverney. Deși Beaumarchais s-a întors în Franța cu puțin profit, a dobândit experiență, idei muzicale și idei pentru personaje teatrale.

Luptele interne de la Curtea Regală și… Revoluția Americană!

Moartea lui Paris – Duverney, pe 17 iulie 1770, a declanșat un deceniu de tulburare pentru Beaumarchais.
La câteva luni înainte de moartea lui, cei doi au semnat o declarație care anula toate datoriile lui Beaumarchais față de Paris – Duverney (aproximativ 75.000 lire), și acordarea modestei sume de 15.000 de lire lui Beaumarchais.
Contele de la Blache, singurul moștenitor al lui Paris-Duverney, l-a dat în judecată pe Beaumarchais, susținând că declarația semnată era un… fals! Deși verdictul din 1772 era în favoarea lui Beaumarchais, a fost anulat de magistratul Goëzman, în cadrul recursului.
În același timp, Beaumarchais era implicat într-o dispută cu Ducele de Chaulnes, în legătură cu… amanta ducelui, ducând la încarcerarea lui Beaumarchais, între februarie și mai 1773 (!).
La Blache a profitat de absența lui Beaumarchais din Instanță și l-a convins pe magistratul Goëzman să emită un ordin juridic împotriva lui Beaumarchais, prin care acesta să fie obligat să-i restituie toate datoriile față de Paris – Duverney, plus dobânda și toate taxele legale.
Pentru a câștiga sprijinul publicului, Beaumarchais a publicat un pamphlet, compus din patru părți, intitulat “Mémoires contre Goëzman”.
Aceasta l-a transformat pe Beaumarchais într-o celebritate, el ajungând să fie văzut de public ca un campion al justiției și libertății sociale. Goëzman contraatacă, promulgând o lege potrivită pentru propriile interese. Verdictul a fost ambiguu. La 26 februarie 1774, atât Beaumarchais cât și d-na Goëzman (care îl simpatiza pe Beaumarchais) au fost privați de drepturile civile, timp în care magistratul Goezman a fost îndepărtat din postul lui.
În același timp, verdictul lui Goëzman în cazul La Blache a fost din nou anulat. Cazul Goëzman era atât de extraordinary, încât judecătorii au părăsit sala de judecată pe o ușă de serviciu, pentru a evita mulțimea furioasă, care aștepta în fața tribunalului.
Pentru a-și restaura drepturile civile, Beaumarchais se angajează în slujba ultimilor doi (înainte de Revoluţia de la 1789) Regi ai Franţei, Ludovic al XV – lea și Ludovic al XVI – lea. A călătorit la Londra, Amsterdam și Viena, în diferite misiuni secrete. Prima lui misiune a fost să meargă la Londra pentru a… distruge un pamflet, intitulat “Les mémoires secrets d’une femme publique”, pe care Ludovic al XV-lea îl considera defăimător pentru una din amantele sale, Madame du Barry.
Beaumarchais era, de asemenea, amintit și pentru sprijinul lui pentru… Revoluția Americană! Ludovic al XVI – lea, care nu dorea o confruntare directă cu Anglia, i-a dat mână liberă lui Beaumarchais pentru a fonda o întreprindere comercială, “Roderigue Hortalez and Co.”, sprijinită de autoritățile regale franceze și spaniole, care aproviziona rebelii americani cu arme, muniție, haine, și provizii. Pentru aceste servicii, Parlamentul Francez i-a restaurat drepturile civile, în 1776.

A contribuit esenţial la renașterea operei lui VOLTAIRE şi chiar salvarea operei sale târzii!

La scurt timp după moartea lui VOLTAIRE, în 1778, Beaumarchais se hotărăște să publice toate lucrările lui Voltaire, dintre care multe erau… interzise în Franța Regalităţii, ca şi o parte dintre operele altor ILUMINIŞTI!
El a cumpărat drepturile pentru majoritatea manuscriselor lui Voltaire, de la editorul Charles – Joseph Panckouck, în februarie 1779. Pentru a scăpa de cenzura franceză, a amenajat o tiparniță la Kehl, în Germania. A cumpărat, de asemenea, de la văduva lui John Baskerville, întreaga topitorie de litere din faimoasa tipografie a englezului. La fel, trei fabrici de hârtie au fost cumpărate de către Beaumarchais!
Șaptezeci de volume au fost publicate între 1783 și 1790. Deși aceasta s-a dovedit a fi un dezastru financiar, contribuția lui Beaumarchais s-a dovedit a fi esențială în păstrarea multora dintre lucrările târzii ale lui Voltaire, care altfel ar fi fost pierdute!

Participant la mai multe lupte interne, la Curtea Regală și în Revoluția Franceză

Nu a trecut mult timp, până când Beaumarchais s-a confruntat din nou cu sistemul legal francez. În 1787, a cunoscut-o pe doamna Korman, care era implicată și închisă într-un proces de adulter, inițiat de soțul acesteia, pentru a-și însuși zestrea ei. Problema a ajuns la tribunal, Beaumarchais luând partea doamnei Korman, domnul Korman fiind asistat de un avocat celebru, Nicolas Bergasse.
Pe 2 aprilie 1790, domnii Korman și Bergasse au fost găsiți vinovați de calomnie (defăimare), însă şi reputația lui Beaumarchais a fost afectată.
Între timp, a izbucnit Revoluția Franceză, în 1789. Beaumarchais… nu mai era chiar idolul care fusese, cu câțiva ani în urmă! El a avut succes financiar, în mare parte din aprovizionarea Parisului cu… apă potabilă!, și a avansat în rândul nobililor francezi. În 1791, s-a stabilit într-o reședință luxoasă, vis-à-vis de fosta celebră şi temută închisoare – fort Bastille (Bastilia). A petrecut o săptămână în închisoare, în august 1792, și a fost eliberat cu doar trei zile înainte de a începe masacrele din septembrie, care au avut loc în puşcăria în care a fost deținut.
Cu toate acestea, el își oferea serviciile noii republici. A încercat să cumpere 60,000 de puști, din Olanda, pentru armata revoluționară franceză, dar nu a putut să încheie afacerea. În timpul cât a fost în afara țării, Beaumarchais a fost declarat un “émigré” (loial al vechiului regim) de către dușmanii lui. Și-a petrecut doi ani și jumătate în exil, în mare parte în Germania, până când numele lui a fost șters de pe lista proscrișilor “émigrés”. S-a întors la Paris, în 1796, unde și-a trăit restul vieții în pace. A fost înmormântat în celebrul cimitir parizian Père – Lachaise.

Viață personală foarte agitată…

Beaumarchais a fost căsătorit de trei ori.
Prima lui soție a fost Madeleine-Catherine Franquet (născută la Aubertin), cu care s-a căsătorit pe 22 noiembrie 1756, dar care a murit, în circumstanțe misterioase, la doar 10 luni după căsătorie. Apoi, în 1768, s-a căsătorit cu Geneviève-Madeleine Lévêque (născută la Wattebled). Cea de-a doua doamnă Beaumarchais moare și ea în împrejurări neelucidate doi ani mai târziu, deși majoritatea biografilor lui Beaumarchais cred că de fapt suferea de tuberculoză.
Beaumarchais a avut un fiu, Augustin, născut în 1770, din cea de-a doua căsătorie, dar și el moare în 1772. Beaumarchais trăiește cu amanta lui, Marie-Thérèse de Willer-Mawlaz, timp de doisprezece ani, după care ea devine cea dea treia sa soție, în 1786. Împreună au avut o fată, Eugénie.
Beaumarchais a fost acuzat, de către inamicii lui, că și-ar fi… otrăvit primele două soții, pentru a le lua moștenirile familiilor lor! Beaumarchais, deși nu ducea lipsă de amante pe parcursul vieții, era cunoscut ca un om care ținea la familia lui și la prietenii apropiați. Totuși, Beaumarchais avea o reputație de a se căsători din interes financiar, și atât Franquet, cât și Lévêque, au fost înainte căsătorite cu familii înstărite. Nu au existat destule dovezi pentru a susține acuzațiile…

Piesele din seria aventurilor personajului FIGARO

Piesele lui Beaumarchais din seria “Figaro” cuprind “Le barbier de Séville” (“Bărbierul din Sevilia”, transformată în operă — cu premiera pe 20 februarie 1816, la Teatro Argentino, din Roma — de către Gioachino ROSSINI), “Le mariage de Figaro” (“Nunta lui Figaro”, pusă pe muzică de W. A. MOZART), și “La mère coupable”.
Figaro și contele Almaviva, cele două personaje ale lui Beaumarchais, cel mai probabil create în timpul călătoriilor sale în Spania, au fost (împreună cu Rosine, și mai târziu Contesa Almaviva) singurele prezente în toate cele trei părți. Ele reflectă schimbărea atitudinilor sociale înainte, după, și în timpul Revoluției Franceze.
Dar, de fapt, personajele literare Figaro și contele Almaviva au apărut, pentru prima dată, în piesa “Le Sacristan”, pe care a scris-o prin 1765, și a redenumit-o ” Un interludiu, imitând stilul spaniol”.
Faima lui Beaumarchais a început, totuși, cu prima piesă dramatică (“drame bourgeoise”) “Eugénie”, care a avut premiera la Comédie Française (Comedia Franceză), în 1767. Aceasta a fost urmată de o altă dramă, “Les deux amis, ou Le négociant de Lyon” (Cei doi prieteni, sau Negustorul din Lyon), cu premiera pe 13 ianuarie 1770, tot la “Comedia Franceză”. Privind dintr-un alt unghi, piesele cu Figaro sunt… semi-autobiografice. Don Guzman Brid’oison (“Le Mariage du Figaro”) și Bégearss (“La Mère coupable”) au fost caricaturile celor doi adversari reali ai lui Beaumarchais, Goëzman și Bergasse. Pajul Chérubin (din “Le mariage du Figaro”) seamănă cu tânărul… Beaumarchais, care medita la sinucidere, când a aflat că iubita lui urma să se căsătorească cu altul! Suzanne, eroina din “Le Mariage” și “La Mère”, a avut ca sursă de inspirație cea de-a treia soție a lui Beaumarchais, Marie-Thérèse de Willer – Mawlaz.
Între timp, câteva dintre monologurile contelui reflectă remușcările dramaturgului, pentru numeroasele lui… experiențe sexuale!
“Le Barbier de Seville” a avut premiera în 1775. Continuarea, “Le mariage de Figaro”, a trecut, inițial, de cenzori, încă din 1781, dar reprezentația a fost… imediat interzisă, de către Regele Ludovic al XVI – lea (personal!), ultimul reprezentant al Monarhiei Absolute, după ce a citit-o! Regele nu a fost mulțumit de felul cum piesa satiriza aristocrația… În următorii trei ani, Beaumarchais a revizuit-o de mai multe ori, pentru a putea să treacă de cenzor. Regele a ridicat interdicția abia în 1784. Piesa a debutat în acel an și a fost extrem de populară și în rândul… aristocraților! Opera lui Wofgang Amadeus MOZART a avut premiera doar doi ani mai târziu. Ultima piesă a lui Beaumarchais, “La mere coupable”, a avut premiera în 1792, la Paris.
Pentru a-i aduce un omagiu marelui dramaturg francez MOLIERE, care a scris titlul original al piesei, Beaumarchais a redenumit “La mère coupable”, în… “L’autre Tartuffe” (“Celălalt Tartuffe”). Toate cele trei piese din seria “Figaro” s-au bucurat de un mare succes, și sunt jucate și astăzi, în teatre și săli de operă, ca opera dramatice etalon ale ILUMINISMULUI !

Opera lui Beaumarchais

În ani 1760, a scris mai multe comedii, într-un singur act, pentru reprezentări scenice private: “Les Député de la Halle et du Gros-Caillou”, “Colin et Colette”, “Les Bottes de sept lieues”, “Jean Bête à la foire”, “Œil pour œil” şi “Laurette”;
1765(?) – “Le Sacristan”, innterludiu (precursorul la Bărbierul din Sevilia);
1767 – “Eugénie”, dramă, cu premiera la Comédie Française;
1767 – “L’Essai sur le genre dramatique sérieux”;
1770 – “Les Deux amis, ou le Négociant de Lyon”, dramă, cu premiera la Comédie Française;
1773 – “Le Barbier de Séville, ou la Précaution inutile”, comedie, cu premiera pe 3 ianuarie, 1775 la Comédie Française;
1774 – “Mémoires contre Goëzman”;
1775 – “La Lettre modérée sur la chute et la critique du «Barbier de Séville»”;
1778 – “La folle journée, ou Le mariage de Figaro”, comedie, cu premiera pe 27 aprilie 1784 la Comédie Française;
1784 – “Préface du “Mariage de Figaro”;
1787 – “Tarare”, operă, cu muzica lui Antonio SALIERI, cu premiera la Opéra de Paris;
1792 – “La Mère coupable, ou L’Autre Tartuffe”, dramă, cu premiera pe 26 iunie, la Théâtre du Marais, din Paris;
1799 – “Voltaire et Jésus – Christ”, în două articole.

(Surse: “Istoria ILUMINISMULUI”, wikipedia etc.)
 

FOTO: 1. „Nunta lui Figaro”, la Teatrul de Stat din Constanţa (Sursa: cugetliber.ro); 2. Afişul spectacolului de la TSC(T); 3.-5.: Beaumarchais (Sursa: Wikipedia)