Ilie Șerbănescu: Cum iese când te împrumuți pentru alții!

Categories opinii, trimitere dreaptaPosted on

Ilie Șerbănescu: Cum iese când te împrumuți pentru alții!

Ilie Șerbănescu

Deja din 2008 se conturase, la întreaga sa dimensiune, dezastrul din datoria externă a țării. Pentru că despre un dezastru este vorba! Datoria externă ce trecea în contul României urcase deja pe la 70 miliarde euro. Ceea ce o distingea îndeosebi era nu mărimea în sine, ci structura ei elucubrantă.

Grosul – aproape 80% – nici nu era al unor entități românești (stat, firme cu capital autohton, populație), ci aparținea unor companii bancare sau nebancare străine ce făcuseră din România angajamente financiare externe (în majoritate la societățile-mamă) cu care își finanțaseră expansiunea în România. Este vorba de ceea ce ar putea fi denumit componenta străină a datoriei externe! Fiind angajată din România, îndatorarea respectivă trecea în contul României.

Și, să fie clar, de ea avea să răspundă în ultimă instanță România. Până la urma urmei, tot contribuabilul român o va fi plătit, chiar dacă – așa cum se încerca atunci să ni se vândă gogoașa – responsabilitatea datoriei, întrucât aceasta era în majoritate privată, avea să cadă în sarcina îndatoraților, și nu a țării!

Bineînțeles, această gogoașă, ca orice gogoașă, s-a spart repede! Și capacul l-a pus împrumutul-mamut impus extern. Statul român a fost pus să împrumute 20 miliarde euro (peste 15% din PIB) pentru a se oferi finanțare companiilor străine rămase, în condițiile crizei, fără finanțare din partea mamelor lor din Occident.

Era un mecanism grotesc, dar adecvat structurii grotești a datoriei externe a României. FMI urma să aducă bani în piață, în contul acestora Banca Națională urma să elibereze la dispoziția băncilor străine sume din rezervele minime obligatorii, iar băncile comerciale urmau fie să transfere banii la mamele lor din Occident, fie să finanțeze companiile nebancare străine în cazul în care acestea alegeau expansiunea în continuare în România.

Împrumutul de la FMI a venit să facă ceva mai „clasică” datoria externă a României, transformând datoriile pe termen scurt ale companiilor bancare și nebancare străine în datorii pe termen mediu și lung ale statului român. 20 miliarde euro din componenta străină a datoriei externe a României sunt mutate astfel în componenta românească a datoriei externe. Datoria entităților private românești (firme cu capital autohton, populație) către băncile străine din România – care reprezintă datorii interne – rămâne pe mai departe. Sporește însă datoria publică internă, prin creșterea împrumuturilor făcute de stat la bănci străine din România.

Din ce în ce mai mult, statul român este vârât în morișca îndatorării doar pentru plata datoriilor anterioare. Datoria externă a ajuns deja la aproape 90 miliarde euro și întreaga creștere este în contul statului român. Bună afacere!