Astăzi, luni – 29 iulie, începând cu ora 10.00, în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, s-au desfășurat o serie de activități ale “CERCETAŞILOR ROMÂNIEI”, din cadrul “Câmpului Regional ARGONAUŢII” TOMISULUI”, din Năvodari. cu ocazia sărbătoririi CENTENARULUI CERCETĂŞIEI ! (“Cercetăşia” a fost înfiinţată, în 1913, de către primul Rege al României, Carol 1)
Deviza CERCETAŞILOR: “Gata ORICÂND!”
Programul a conținut jocuri cercetășești, menite să îi învețe pe copii cum să recunoască și să aprecieze fauna și flora locală, apoi să îmbine experiența oferită de Planetariu cu o lecție de orientare, într-o excursie în căutare de… comori. De asemenea, s-au realizat acțiuni de ecologizare, dând ajutor la intreținerea spațiului verde și a terenului din Parcul Zoologic, precum și multe alte activități în aer liber. Vizitatorii aflaţi în Complexul Muzeal au putut asista la prezentările patrulelor, la strigătele lor de „chemare la acțiune” și au înţeles, poate…, ce vor să transmită prin deviza ”Gata ORICÂND!” Centenarul Cercetășiei înseamnă sărbătorirea a 100 de ani de cercetășie în România.
PROTEJAREA MEDIULUI. o NECESITATE pe care Cercetăşia o conştientizează în rândul copiilor!
”Protejarea mediului înconjurător (pentru că un mediu nepoluat este imperios necesar supraviețuirii umanităţii!) poate fi învățată mult mai bine și pusă în practică, dacă teoreticul se îmbină cu utilul și totul se învață în natură, nemijlocit. Drumeţiile în care copiii pot vedea plantele şi animalele, jocurile educative în Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, din Constanţa, îi ajută să înţeleagă mai uşpor că educaţia se reflectă în acțiunile pe care le întreprindem asupra mediului, de ocrotire sau degradare a sa. Transformând mediul, omul se transformă pe sine însuși. Pe de altă parte, copiii nu au ce învăța într-o lume fără viață, fără copaci, înconjurați de deșeuri, braconaj și alte amenințări la adresa biodiversității. Ocrotirea planetei nu este responsabilitatea unor specialiști, ci a tuturor oamenilor.Ne dorim să respirăm aer curat, să bem apă curată și să mâncăm sănătos, iar cercetașii luptă de 100 de ani în prima linie pentru un mediu nepoluat”, a declarat Irina Eva Lițcanu, coordonatorul Centrului Local ”Cercetașii Marini”, din Constanța.