Cubismul este o miscare de arta revolutionara care a aparut in secolul al XX-lea. Este cunoscut pentru abordarea sa unica de a descrie lumea prin forme geometrice fragmentate.
Miscarea a fost fondata de Pablo Picasso si Georges Braque la Paris si s-a raspandit rapid in toata Europa si nu numai.
Exista trei tipuri principale de cubism, fiecare cu propriile sale caracteristici distincte:
- Proto-cubismul
- Cubismul analitic
- Cubismul sintetic
Proto-cubismul a introdus utilizarea formelor simplificate si a planurilor aplatizate, care aveau sa devina un semn distinctiv al artei cubiste.
Cubismul analitic , de exemplu, se caracterizeaza prin utilizarea culorilor monocromatice si accentul pe descompunerea obiectelor in partile lor componente.
Cubismul sintetic , pe de alta parte, este cunoscut pentru utilizarea colajului si pentru incorporarea obiectelor de zi cu zi in opera de arta.
Alte tipuri de cubism includ cubismul orfic, care accentueaza culorile stralucitoare si formele abstracte, si cubismul futurist, care incorporeaza elemente ale miscarii futuriste, dar acestea sunt vazute ca miscari foarte minore.
Diferite tipuri de cubism
1. Proto-cubismul
Proto-cubismul este stadiul incipient al miscarii cubiste care a aparut la inceputul secolului al XX-lea. S-a caracterizat prin utilizarea formelor geometrice si fragmentarea formei, precum si prin interesul pentru reprezentarea mai multor puncte de vedere.
Proto-cubismul a fost influentat de opera lui Paul Cezanne, care a cautat sa sparga perspectiva traditionala si sa reprezinte forma intr-un mod mai abstract.
In proto-cubism, artistii au inceput sa experimenteze utilizarea mai multor puncte de vedere si reprezentarea formei prin forme geometrice. Acest lucru a condus la dezvoltarea cubismului analitic, care se caracterizeaza prin utilizarea mai multor puncte de vedere si fragmentarea formei.
Pablo Picasso si Georges Braque au fost pionierii cubismului analitic si au folosit acest stil pentru a crea lucrari foarte abstracte si greu de descifrat.
Una dintre tehnicile cheie folosite in proto-cubism a fost folosirea papier colle, sau „hartie lipita”. Aceasta tehnica presupunea folosirea unor bucati de hartie decupate, care erau lipite pe suprafata panzei. Acest lucru a permis artistilor sa creeze compozitii complexe care erau alcatuite din mai multe straturi si texturi.
Cubismul tarziu, care a aparut spre sfarsitul miscarii, s-a caracterizat printr-o revenire la forme mai reprezentative. Acesta a fost partial un raspuns la popularitatea tot mai mare a abstractizarii in lumea artei, iar artistii au cautat sa creeze lucrari care sa fie mai accesibile unui public mai larg.
Proto-cubismul a fost o miscare foarte influenta care a deschis calea dezvoltarii cubismului analitic si a altor forme de abstractizare in arta.
A fost caracterizat de o fascinatie pentru forma, perspectiva si utilizarea formelor geometrice si ramane o parte importanta a istoriei artei moderne.
2. Cubismul analitic
Cubismul analitic este un stil de cubism dezvoltat de Pablo Picasso si Georges Braque la inceputul anilor 1900. Acest stil de arta a cautat sa descompuna obiectele in formele lor geometrice de baza si sa le analizeze din mai multe puncte de vedere.
Artistii ar reconstrui apoi obiectele intr-un spatiu bidimensional, creand o noua versiune abstracta a realitatii.
Una dintre caracteristicile cheie ale cubismului analitic a fost utilizarea mai multor puncte de vedere. Artistii ar descrie un obiect din unghiuri si perspective diferite, creand o imagine fragmentata si abstracta.
Aceasta tehnica le-a permis sa exploreze spatiul tridimensional pe un plan de imagine bidimensional.
Modelarea, umbrirea si texturile nu au fost la fel de importante in cubismul analitic precum au fost in alte stiluri de arta. In schimb, artistii s-au concentrat asupra structurii de baza a obiectului si asupra modului in care acesta ar putea fi descompus in forme de baza. Acest lucru a dus la o imagine mai plata, mai abstracta.
Hartia de ziar a fost adesea folosita in cubismul analitic ca o modalitate de a adauga textura si profunzime lucrarii de arta. Artistii lipeau bucati de hartie de ziar pe panza si apoi pictau peste ele. Acest lucru a creat un efect stratificat si a adaugat complexitatea generala a piesei.
Daniel-Henry Kahnweiler a fost un comerciant de arta care a jucat un rol semnificativ in dezvoltarea cubismului analitic. El a fost unul dintre primii oameni care au recunoscut potentialul operei lui Picasso si Braque si a ajutat sa-si promoveze arta unui public mai larg.
In general, cubismul analitic a fost un stil de arta revolutionar care a impins limitele reprezentarii traditionale. Prin descompunerea obiectelor in formele lor de baza si prin explorarea lor din mai multe puncte de vedere, artistii au creat un nou mod de a privi lumea.
3. Cubismul sintetic
Cubismul sintetic este o faza ulterioara a cubismului, care a aparut la inceputul secolului al XX-lea. A fost dezvoltat de Pablo Picasso si Georges Braque si a durat intre 1912 si 1914.
Aceasta faza a cubismului se caracterizeaza prin utilizarea colajului, care implica incorporarea in opera de arta a obiectelor de zi cu zi, cum ar fi decupaje din ziare.
In Cubism sintetic, artistii au inceput sa se indeparteze de schemele de culori monocromatice ale cubismului analitic si au inceput sa foloseasca culori mai stralucitoare si mai vibrante.
De asemenea, au inceput sa foloseasca sabloane, litere si alte elemente grafice in lucrarile lor de arta. Utilizarea acestor tehnici a ajutat la crearea unui stil mai decorativ si mai jucaus al cubismului.
Una dintre cele mai notabile caracteristici ale cubismului sintetic este utilizarea colajului. Picasso si Braque au folosit colajul pentru a incorpora obiecte de zi cu zi in lucrarile lor de arta, cum ar fi taieturi din ziare, partituri si chiar piese de mobilier.
Procedand astfel, au reusit sa creeze un nou limbaj vizual care sa reflecte lumea moderna.
Un alt aspect important al cubismului sintetic este folosirea sculpturii. Picasso si Braque au inceput sa creeze sculpturi care erau alcatuite din obiecte de zi cu zi, cum ar fi sticle, pahare si tevi.
Aceste sculpturi erau adesea denumite „sculpturi construite” si reprezentau o modalitate prin care artistii isi aduceau ideile cubiste in spatiul tridimensional.
Cubismul tarziu
Cubismul tarziu, cunoscut si sub numele de Cubismul sintetic, a aparut in jurul anului 1912 si a durat pana in 1914. In aceasta perioada, artisti precum Pablo Picasso si Georges Braque au inceput sa experimenteze cu diferite materiale, cum ar fi hartie, tesatura si hartie de ziar, pentru a crea colaje si materiale mixte. lucrari.
Spre deosebire de cubismul analitic anterior, care s-a concentrat pe descompunerea obiectelor in forme geometrice mai mici, cubismul tarziu si-a propus sa creeze o imagine mai coerenta prin incorporarea elementelor din viata reala in opera de arta. Acest lucru a rezultat intr-un stil mai decorativ si jucaus, cu culori si modele vibrante.
Una dintre trasaturile cheie ale cubismului tarziu a fost utilizarea planului de imagine aplatizat, in care obiectele erau reprezentate ca si cum ar fi apasate pe suprafata panzei. Acest lucru a creat un sentiment de profunzime si spatiu, subliniind in acelasi timp natura bidimensionala a operei de arta.
Cubismul tarziu a fost influentat de o serie de miscari artistice, inclusiv realism, romantism si Art Nouveau. De asemenea, a avut un impact semnificativ asupra dezvoltarii artei moderne, inspirand artisti precum suprarealistii si expresionistii abstracti.
Cubismul tarziu reprezinta o schimbare semnificativa in modul in care artistii au abordat creatia de arta, subliniind importanta experimentarii si inovarii in procesul artistic.