Categorii
La zi opinii

Eliade Bălan: USL în faza supraîncălzire

Eliade Bălan: USL în faza supraîncălzire

FOTO Agerpres

Liderii Uniunii Social  Liberale sunt pe cai mari. Vorbesc de poziția fruntașă din sondajul comandat de ei ca despre o mare izbândă politică. Nu există pesedist sau liberal care să nu-și declare în acest moment optimismul privind câștigarea alegerilor parlamentare și prezidențiale. Cine nu cunoaște pe ce se bazează Victor Ponta sau Crin Antonescu atunci când susțin că USL nu mai poate din oprită din drum, poate crede că Uniunea are o susținere adevarată și majoră din partea electoratului. Altfel spus, că există un program de guvernare viabil, cu măsuri realiste, în măsură să domolească efectele crizei, concomitent cu blocarea reformei structurale inițiată și pusă în aplicare de guvernul Boc. Oamenii cu bun-simț nu pot fi însă de acord cu euforia afișată de cele două partide, fiecare cu ideologia lui, atât timp cât nu există o alternativă economică serioasă în măsură să convingă alegătorii că USL merită pe bună dreptate să spere la o victorie în fața PDL.

Părerea generală este că  fruntașii Uniunii au umflat procentajul până la 66 la sută pentru a da impresia că alianța portocalie nu mai are nicio șansă să rămână la putere.

Ceea ce susțin liderii, în urma sondajelor din teritoriu, în baza cărora urmează să fie stabiliți candidații PSD și ai PNL, respectiv că USL ar avea între 60 și 66  la sută, nu este decât o mișcare de marketing, menită să aburească populația.

Pe aceeași linie, se înscrie și afirmația lui Liviu Dragnea, secretarul general al social-democraților, conform căreia ”trendul ar fi în creștere”, în condițiile în care alții susțin că, de fapt,  se manifestă o descreștere ce tinde să fie de maxim 50 la sută, procent mult mai aproape de realitate.

Crin Antonescu pare extrem de mulțumit. Pune accent pe prezent fără nicio rezervă. Susține că rezultatul sondajului propriu are darul să confirme neadevărurile spuse despre apariția unor eventuale disproporții legate de paritatea discutată când a fost semnat actul de naștere al USL.

Prin urmare, PNL va avea 50 la sută dintre candidați,  este de părere Antonescu. Negocierile privind desemnările se vor încheia  în luna septembrie. Pe de altă parte, același politician consideră că bătălia  împotriva actualei puteri  va fi grea și că ”nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece, că ne supraevaluăm”.

Această supraîncălzire de care amintește în alți termeni liderul liberal este instalată deja. Ne aflăm cu un an și mai bine înainte de alegeri, iar politicienii Uniunii flutură deja steagul reușitei, fără să existe o confruntare directă cu PDL.

Se trece peste istorie pentru a nu se recunoaște un adevar, acela că  de fiecare dată când pesedișii au anunțat că domină sondajele premergătoare campaniei elecorale, alegerile au fost pierdute.

Mai mult decât atât, se evită orice discuție privind  problemele din interior , care, anunță analiștii, ar putea să se adâncească pe măsură ce se apropie alegerile.

Actualul ministru al Muncii susține chiar că de USL se va alege praful. Argumentul domnului Lăzăroiu ar fi ambiția PSD de a avea un candidat propriu la prezidențiale. Prin urmare, siguranța afișată astăzi de cei doi co-președinți nu ar trebui să fie luată în seamă.

Este greu de crezut că urmașii lui Ion Iliescu vor fi de acord cu candidatura unui liberal, susținută de PSD,  pentru funcția supremă în stat. Niciodată PSD nu a mers pe mâna altuia la alegerile pentru Cotroceni.

Ar fi sub demnitatea și onoarea celui mai mare partid din România. Ca atare, starea de relaxare sau de euforizare nu este sănătoasă. Supraîncălzirea Uniunii poate provoca o implozie la un moment dat. Consecințele ar fi dezastruase pentru ambele partide.

Eliade BĂLAN

Categorii
La zi opinii trimitere dreapta

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Iubiți-l pe Bute

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Iubiți-l pe Bute

Eliade Bălan

Le găsesc și astăzi  pline de înțelepciune și realism vorbele lui Petre Tuțea, care afirma cu durere următoarele: ”Am făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor idiot. Din păcate,  minți diabolice au reușit să facă dintr-un popor cu mult bun simț și respectos niște indivizi spălați pe creier, care nu mai sunt în stare să gândească singuri”.  Nu fac nicio  aluzie la comportamentul unor oameni, prezenți sau nu la evenimentul sportiv de sâmbătă seara, care văd cu totul altfel realitatea decât majoritatea dintre noi. Constat doar că există persoane în aproape toate mediile, care vor să transforme binele în rău, în numele unei judecăți golită de sens și de utilitate, chiar cu riscul de a deveni penibili față de marele public. Din această perspectivă, mă văd nevoit să afirm că bunul simț a cam dispărut.

Politica ne-a intrat în oase dacă s-a ajuns până acolo ca o gală de box, organizată la un nivel ridicat, în care învingătorul, prezent pentru prima dată pe ring în România, este românul Lucian Bute, să fie întoarsă pe față și pe dos, doar pentru continuarea unei bătălii între partide și politicieni frustați.

Depărtarea  față de faptele elementare ale conștiinței nu face decât să otrăvească climatul social, să blocheze dorința de mai bine și să pună în paranteze reușita, tot mai rară,  atunci când ea există.

Perseverăm spre rău, pentru că asta ne dorim. Cu tot dinadinsul, vrem să arătăm lumii că nu știm să ne bucurăm sau să folosim un eveniment sportiv pentru a arăta că România înseamnă și altceva în afară de sărăcie, instabilitate, riscuri , drogați, pedofili sau hoți.

Ce fel de gândire sănătoasă pot să aibă cei care pun în centrul evenimentului un ministru, bun sau rău, nu mai contează, care, din lipsă de diplomație politică, a fost prezent la gală, iar pe locul secund, ca pe un  fapt divers, o victorie a unui sportiv de excepție?

În locul lui Udrea putea fi oricine, un om din tabăra lui Antonescu sau Ponta, de exemplu, care, prin natura atribuțiilor, semna pentru organizarea unei gale de box cum nu a mai existat niciodată la noi.

O huiduim  pe pedelistă pentru că a fost de acord cu un asemenea spectacol sportiv, despre care aud că a fost finanțat din bani europeni, sau doar pentru că este omul lui Traian Băsescu și vrea să-și facă și cu aceasă ocazie campanie electorală?

Apropo, de ce spectatorii  l-au huiduit și pe boxerul francez la intrarea în ring?  Tot de la PDL era oare și el? Cumva, se juca meciul Steaua -Dinamo, susținut de galerii aduse din groapa lui Oatu? Nu cred că era cel mai potrivit moment pentru înjurături și manifestări de ură.

Cum nu cred că lui Bute i se poate reproșa intenția de a-i ridica osanalele Elenei Udrea într-un moment de mare bucurie, când numai la politică nu se gândea campionul. Că a fost învățat prost, este una.

Acest lucru nu trebuia însă radicalizat și speculat, așa cum au făcut unii din categoria oamenilor de care vorbește Petre Țuțea, sau transformat în prilej de acuze și denigrări de către adversarii lui Udrea – aici includ și unele posturi  TV.

Faceți o analiză și o să constatați că din acest eveniment, apreciat de alții, batjocorit  la noi, a rămas doar că Udrea a făcut și a dres, ca și cum asta reprezintă reușita meciurilor organizate în singurul spațiu potrivit existent în Capitală.

Asaltul pur verbal al celor care o urăsc pe Udrea nu are nimic de-a face cu lumea sportului. Mai degrabă cu lipsa bunului simț, atât de dragă celor care se luptă pentru putere, aflați întotdeauna la adăpostul unui strat gros de rimel, pentru a acoperi faptul că nu știu să gândească singuri.

Cineva spunea că gala  pentru unificarea centurilor ar putea fi organizată tot la București. Ferească sfântul! Apropo, gândiți-vă, ce s-ar fi întâmplat dacă Lucian Bute ar fi pierdut meciul?

Eliade BĂLAN

Categorii
La zi opinii

Eliade Bălan: Se poate și mai rău?

Eliade Bălan: Se poate și mai rău?

Pe vremuri, toți eroii socialismului multilateral-dezvoltat raportau la partid îndeplinirea planului cu depășire. Inclusiv în școli, exista un plan de absolvenți care, la fel ca și în industrie sau în agricultură, se apropia foarte mult de cifra maximă. Deosebirea dintre fruntașii lui Ceaușescu și profesorii ministrului Funeriu este aceea că dascălii nu au trecut în centralizări procentul de promovabilitate tradițional cu care ne obișnuiseră demnitarii comuniști. S-au mândrit în anii trecuți cu 80-85 la sută reușite la bacalaureat, chiar dacă știau foarte bine că nu aceasta este valoarea reală a pregătirii elevilor înscriși la examen.

Înaintașii actualui șef de la Educație au avut numai cuvinte de laudă față de profesori și de elevi, rezultatele de atunci fiind considerate drept o consecință firească a managementului lor și a partidului în care sunt înregimentați.

Cât de corecte au fost asemenea evaluări politicianiste s-a văzut la ediția din acest an, unde procentul de promovabilitate a fost la jumătatea celui înregistrat cu numai doi ani în urmă.

Bac-ul a arătat cu totul diferit în comparație cu situația din trecut. Rezultatele dezastruase nu pot fi altceva decât oglinda unui sistem de învățământ bolnav, netratat ani în șir, unde minciuna și mituirea s-au ținut de mână până au nenorocit atât pe profesor, cât și pe licean.

Dascălul, demotivat din cap și până la picioare, s-a prefăcut că îl învață carte pe elev în schimbul unui salariu de mizerie, care nu-i ajunge nici pentru achitarea întreținerii la bloc.

Din păcate, profesorul nu a înțeles că năravul nu mai ajută cu nimic miile de absolvenți de liceu și că sistemul de pile, ajutat să se dezvolte chiar de angajații METS, are efecte dureroase asupra celor care trebuie să facă performanță.

Elevul, poate mai vinovat decât profesorul, a ales clubul de fițe în locul ghiozdanului cu cărți. Interesul lui aproape că nu a existat.

Notele sub patru pe line obținute la probele de la bacalaureat sunt o dovadă clară a dezinteresului manifestat pentru educație.

Pe repetenții de la bac nu stresul datorat camerelor de luat vederi i-a împiedicat să primească nota de trecere la matematică, ci nepăsarea față de prezentul și viitorul lui ca om.

Auziți reacție la eșec: ”Am picat. Pot să merg la mare!” Acest tânăr a gândit prost, pentru că a primit o educație proastă.

Elevii s-au prefăcut că au un scop doar dacă veneau la școală, fără să ia în calcul și efortul de a învăța, care condiționează rezultatele la învățătură.

Nu doresc să jignesc pe nimeni, dar profesorii, unii dintre ei, și-au bătut joc de liceeni, prefăcându-se că manifestă exigență față de cursanți.

Dezastrul din cele 28 de licee, unde nu a există niciun elev cu bac-ul luat, nu poate fi explicat decât prin dezinteresul prezent în ambele tabere.

Nu exclud posibilitatea ca promovabilitatea acestor dascăli din punct de vedere al pregătirii pedagogice și al pregătirii profesionale să fie proporțională cu rezultatele elevilor picați în masă la bacalaureat.

Un părinte poate reclama o astfel de anomalie dincolo de nemulțumirea existentă față de odrasla lui, care a neglijat școala deoarece a constatat, uitându-se la televizor sau vizitând cluburile de noapte, că se poate trăi și fără studii, uneori chiar bine, absolvirea unui liceu nemaifiind considerată neapărat o performanță.

O astfel de atitudine nu trebuie să ne surprindă. Realitatea permite interpretări pornind de la cauze și efecte. Cel mai tare supără însă criticile formulate de unii care au condus învățământul fără să lase nimic bun în urma lor.

Sistemul de educație este creația unor oameni pentru care copiuțele sporeau ”producția” de absolvenți de bacalaureat.

Se lăudau tot timpul cu procente de 80 la sută la promovabilitate, când valoarea pregătirii absolvenților nu trecea de 40 la sută. Un adevăr trist și periculos pentru societate, stimați cititori.

Eliade BĂLAN

Categorii
opinii trimitere dreapta

Gheorghe Grigurcu: Pornind de la o amintire

Gheorghe Grigurcu: Pornind de la o amintire

Îmi amintesc cu nestinsă emoţie: acum exact şapte decenii, în dimineaţa zilei de 22 iunie 194l, îngenuncheasem împreună cu bunica şi cu mama în faţa aparatului de radio. Se transmitea un mesaj de o covîrşitoare importanţă.

Glasul celui ce devenise conducătorul statului rostea vorbele devenite faimoase: „Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei…”.

Aceasta însemna intrarea României în cel de-al oilea Război mondial. Cu puţin timp înainte, tatăl meu, ca ofiţer, fusese chemat sub arme.

Satisfacţiile noastre iniţiale, întîi de toate reîntoarcerea în Basarabia natală, urmau să ia sfîrşit cînd, peste mai puţin de trei ani, Armata roşie avea să se reverse iarăşi peste Nistru, silindu-ne la un refugiu, de astădată, definitiv.

Războiul a luat o turnură catastrofală. Îngenuncherea României de către soviete, care i-au impus o cîrmuire totalitară, necruţătoare în intenţia sa de-a răsturna prin violenţă toate rînduielile obşteşti, de-a ne remodela sufletele, avea să reprezinte consecinţa înfrîngerii noastre în Est.

Istoria poporului român a înscris astfel capitolul său poate cel mai întunecat. Mareşalul a fost trimis în faţa plutonului de execuţie, nu înainte de-a mărturisi mamei sale, la ultima lor întîlnire: „Dacă mor  –  este pentru Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel!”.

Cum se cuvine să privim azi tragica sa figură? Militar cu o strălucită formaţie în Franţa, aşadar avînd o mentalitate occidentală, Ion Antonescu s-a văzut nevoit a se alia cu Germania pentru a salva ţara de o ocupaţie fie nazistă, fie bolşevică şi pentru a face cu putinţă refacerea României în graniţele sale fireşti.

Altminteri, în acele grave circumstanţe, nu era posibil. N-a procedat oare în chip similar mult glorificatul Churchill, aliindu-se cu Stalin şi lăsîndu-i cu nonşalanţă, drept pradă, partea de Est a continentului?

E drept, memoria Mareşalului e legată de moartea unui însemnat număr de evrei. Faptul s-a petrecut într-un context tulbure, al dezordinilor legionare, în faza Horia Sima a mişcării, cărora tot Ion Antonescu le-a pus capăt cu energie, ca şi, evident, al imixtiunilor nemţeşti.

Dar trebuie să recunoaştem neapărat şi altceva. În nu mai mică măsură, Mareşalul a salvat vieţile unui număr mult mai mare de  cetăţeni de origine iudaică, opunîndu-se „soluţiei finale” preconizate de Hitler.

În vreme ce în Ardealul de Nord, aflat sub ocupaţie horthistă, aproape toţi evreii s-au văzut trimişi în lagărele morţii, statul român a realizat supravieţuirea evreilor săi. Nu sunt vorbe în vînt. Nu sunt scorniri „antisemite”:

„În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în contact permanent cu Mareşalul Ion Antonescu care a făcut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expuşi persecuţiilor rasiale naziste (…). El este cel care mi-a dat paşapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazistă a evreilor din Ungaria a căror viaţă era în pericol!”.

Ştiţi cine a scris aceste rînduri? Ei bine, autorul lor este dr. Wilhelm Filderman, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, în anii ’40. Quod erat demonstrandum.

Gheorghe GRIGURCU

Categorii
La zi opinii

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Joc periculos

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Joc periculos

Eliade Bălan

Să nu-l considerăm pe președinte chiar fără minte. Ar fi o greșeală să credem că vorbește mereu gura fără el. Traian Băsescu rămâne un jucător chiar și atunci când calcă în străchini. Este omul care se pricepe cel mai bine la diversiuni. Forțează discursul pentru că știe că adversarii nu rabdă. În rest, se leagă de oricine îi stă în cale. Este omul căruia îi place să joace la cacealma. Convingerea subsemnatului este că atacul la Regele Mihai, descalificabil pentru un demnitar, poartă amprenta politicianului care schimbă neinspirat și brutal partitura dezbaterilor publice. Șeful statului a mirosit că pierde partida cu reorganizarea teritorială și că poate avea probleme la revizuirea Constituției. Mai mult, a simțit sula în coaste vârâtă de maghiarii lui Kelemen Hunor, dispuși să răspundă dur dacă Ținutul Secuiesc iese din granițe.

Putea președintele să accepte liniștit înfrângerea fără să încerce o ripostă de coridă, astfel încât dezbaterea să fie centrată de data asta pe un subiect istoric, interpretabil și astăzi, având ca țintă Casa Regală? Putea, dar nu a vrut.

Măcinarea temei cu desființarea celor 41 de județe nu îl favoriza pe Băsescu. USL făcuse deja o mișcare inteligentă prin acceptarea propunerii de reorganizare a țării, dar sub o altă formă agreată și de ”Calul Troian” al colaliției-UDMR.

Se intra într-o rutină dacă nu venea cu un subiect sensibil, care să stârnească nemulțumiri, critici, acuzații, isterii, jigniri, partizanate, controverse, mahalagisme, schimbări de atitudine sau adevăruri nespuse până acum. Refaceți filmul disputelor după refuzul ungurilor, reconfirmat luni, de a fi de acord cu tăierea hărții cu foarfeca lui Băsescu.

Sau puneți în ecuație dezacordul cuplului Ponta – Antonescu, privind desființarea C.J. sau cel referitor la revizuirea Constituției. Președintele nu putea să scape de căluș decât dacă ataca pe cineva. Neinspirat, la insultat pe Rege. A jucat periculos.

Acuzația de trădare la adresa Regelui Mihai a inflamat toate mediile, mai ales pe intelectuali. O dovadă este Protestul ”trădătorilor”, publicat de Timpul în ediția de astăzi.

Opoziția a reacționat imediat. La fel și unii dintre istorici, care l-au acuzat pe T.B. de lipsă de cultură și de respect față de un fost șef de stat.

Prin urmare, președintele a obținut ce a dorit, respectiv un mega scandal declanșat voit. Toți au ”mușcat” din diversiune, mai ales adversarii politici, care, într-o manieră suburbană, au reacționat după clișeele lui Ponta și Antonescu, făcându-l pe Băsescu ”derbedeu” și ”bețiv”. Casa Regală a tăcut.

Să fie clar, nu agreez deloc opinia deplasată de șeful statului. Apoi, nu sunt de acord că o asemenea insultă adusă regelui trebuie să fie exploatată electoral. De pierdut nu are doar Băsescu, ci și țara.

Vor trage ponoasele toți cei care cred că dacă se luptă cu președintele pe tema adevărului despre abdicarea Majestății Sale, de pe poziția super-experți în istorie, vor crește în sondaje.

Casa Regală nu mai constituie o miză pentru alegători. S-a diluat acel interes pentru revenirea la monarhie. O spun chiar cei care mai cred sincer în verticalitatea și onoarea regelui Mihai. Pe urmă, nu vi se pare festivistă poziționarea șefilor PSD față de Majestatea Sa, în condițiile în care fostul lider, Ion Iliescu, și-a pus gărzile, în 1990, să-l alunge din țară?

Repet, ca șef de stat Băsescu a greșit grav când s-a referit la mareșalul Antonescu sau la Rege, catalogat drept ”slugă la ruși”. Cine îl apără pe președinte poate să spună doar că a gafat.

Și când te gândești că , recent, într-un cerc de prieteni, un vice al PDL se gândea să-i propună lui Băsescu să reintroducă în dezbatere tema revenirii la monarhie. Asta pentru a da o lovitură de moarte adversarilor. Răspunsul îl avem .

Eliade BĂLAN

Categorii
opinii trimitere dreapta

FAPTA SĂPTĂMÂNII: Judeţul Argeş * Turişti salvaţi din primejdie

FAPTA SĂPTĂMÂNII: Judeţul Argeş * Turişti salvaţi din primejdie

În ultimul weekend, un tânăr de 24 de ani era să-şi piardă viaţa în râul Argeş. Se numeşte Mihai Sorin Şerban şi este originar din Caraş-Severin. Duminică după-amiază, el se afla pe malul Argeşului, în zona cascadei, când a vrut să ajungă de cealaltă parte a râului.

A alunecat şi a căzut, iar corpul lui a fost dus de apă câteva zeci de metri la vale. Imprudentul tânăr a avut noroc că debitul apei nu era destul de puternic, aşa că a putut fi scos din apă la timp de către oameni care se aflau la grătar în  zona respectivă.

Imediat i s-a acordat primul ajutor, apoi a fost dus la Spitalul Judeţean Argeş, viaţa lui nemaifiind pusă în pericol. La începutul acestei săptămâni, tot în judeţul Argeş, un bărbat de 47 de ani, din Turnu Măgurele, era s-o păţească rău.

Turistul, care se numeşte Viorel Ciobanu, se afla în zona Piscu Negru, iar în jurul orei 20.00 s-a încumetat la o scurtă drumeţie spre vârful Paltinu, însă planurile i-au fost date repede peste cap, din pricină că a început să plouă cu găleata. A hotărât să se întoarcă, dar îndată s-a lăsat o ceaţă deasă, iar bărbatul nu a mai ştiut încotro să meargă şi a intrat în panică.

Foarte speriat, a sunat la numărul de telefon 112, iar în jurul orei 20.30, Inspectoratul de Jandarmi Argeş a trimis un echipaj  de la postul din Arefu, pentru a-l  localiza şi recupera pe nenorocosul turist.

S-a ţinut continuu legătura cu el telefonic, iar jandarmii i-au transmis să nu se mai deplaseze în nici o direcţie, pentru a se evita un eventual accident.

Însoţiţi de salvamontişti, jandarmii au izbutit, după aproximativ patru ore, să-l găsească teafăr pe bărbatul rătăcit. L-au condus apoi până în zona Piscu Negru, unde îşi avea parcat autoturismul personal.

Adrian BUCURESCU

Categorii
opinii trimitere dreapta

Rodica Palade: Ilici, lasă-ne!

Rodica Palade: Ilici, lasă-ne!

Rodica Palade

Troţki al nostru, mă gândesc la Ion Iliescu, de bună seamă, visează la ce altceva decât la revoluţia continuă. Suntem în NATO şi în UE (sau poate bătrânul bolşevic a uitat asta?), dar el îşi doreşte suspendarea democraţiei, care oricum îi stă ca un os de peşte în gât.

Vrea reanimarea spiritului din decembrie 1989, când, alături de câţiva acoliţi de-ai săi, a confiscat revoluţia şi s-a urcat în scaunul lui Ceauşescu vreme de trei mandate.

„Trebuie să chemăm cetăţenii să gândească, nu numai cum a fost ales Băsescu în anul 2004, dar de ce a fost reales în anul 2009, după cinci ani de experienţă, care arăta încotro se îndreaptă societatea românească. Realegerea lui este o ruşine pentru electoratul român.

Este adevărat că voturile care au înclinat balanţa au venit, mai ales, din afara ţării.” Aşa a glăsuit Ion Iliescu la o recentă reuniune a Blocului Naţional al Revoluţionarilor, care a avut loc la Braşov. Sunt câteva lucruri de remarcat în discursul acestei relicve comuniste, un  „produs expirat”, după cum îl numea cândva grupul de la Cluj din PSD.

Întâi de toate, Iliescu îi cheamă pe cetăţeni „să gândească”. Perfect de acord. A uitat însă – noi, nu! – când aparatul lui de propagandă lansa în 1990 sloganul „noi muncim, nu gândim”, sub care trupele lui de asalt i-au cotonogit pe studenţii şi pe intelectualii din Piaţa Universităţii?

A uitat când le mulţumea minerilor chemaţi din Valea Jiului, cărora le-a cerut să meargă în aceeaşi Piaţă a Universităţii, s-o cureţe (de contestatarii lui, desigur), s-o ocupe şi s-o planteze cu flori?

El vorbeşte de rezultatul unor alegeri perfect libere şi democratice ca de „o ruşine”, uitând, se pare, de campania electorală plină de mizerii manipulatorii şi de violenţe fizice pe care a dirijat-o în 1990 împotriva partidelor istorice, asigurându-şi o victorie de peste 70%.

Iliescu arată nemulţumit spre cei din afara ţării, care au înclinat balanţa în defavoarea celui chiar de el numit, prostănacul Geoană; dar îi reamintim că, după masacrul din iunie 1990, pentru care  nu a răspuns încă în justiţie, mulţi români, în special tineri, au fugit din România şi de acolo, din Occident, nu-l vor uita şi nu-i vor vota partidul niciodată.

Că milioane de români care muncesc azi în lumea civilizată înţeleg cu totul altfel decât el şi partidul lui felul în care trebuie croită o societate, iar aceste milioane nu-i vor sta alături nici în tăiatul capului, oricâte piedici li se vor pune ca să nu poată să-şi exprime voinţa în alegeri.

„Este bine să dăm un mesaj de aici cu prilejul acestei reuniuni a noastre în legătură cu situaţia din ţară şi nevoia de a ridica glasul şi conştiinţele celor care cândva au fost factorul determinant al transformărilor revoluţionare care au schimbat faţa ţării”, le-a mai spus Ion Iliescu celor peste 200 de revoluţionari prezenţi la Conferinţa Naţională a BNR de la Braşov.

Este util să mai precizăm legăturile strânse pe care „emanatul revoluţiei” le-a întreţinut cu zişi şi aşa-zişi revoluţionari, închizând complice ochiul la afacerea certificatelor false, tocmai pentru a-şi adjudeca o masă de manevră, oricând la dispoziţia lui.

Omeneşte, poţi să înţelegi nostalgia unui om format la Moscova, care s-a visat o viaţă întreagă în jilţul despotului comunist luminat. Dar pentru România ora istoriei e alta. Iată, americanii vin la Deveselu, noi călătorim prin Europa doar cu buletinul, așa încât, Ilici, lasă-ne!

Rodica PALADE

Categorii
opinii trimitere stanga (cu foto)

Ilie Şerbănescu: Datoriile publice, un fleac faţă de cele private!

Ilie Şerbănescu: Datoriile publice, un fleac faţă de cele private!

Întreaga Europă – şi ce să mai vorbim de America – stă pe un munte de datorii. Ar trebui de adăugat, datorii gata să explodeze!

Datoriile au depăşit chiar de multe ori valoarea PIB-urilor în nenumărate ţări şi, în mod extrem de grav, creşterea datoriilor surclasează creşterea veniturilor. De unde vine şi pericolul, căci aproape peste tot s-a ales să se trateze datoriile cu altele noi, şi mai mari!

Cât va ţine un asemenea tratament? Până când fragila ţesătură se va rupe! Nimeni deocamdată nu poate spune când şi cum. Dar nimeni aproape nu exclude că inevitabilul se va produce!

În general, se constată că, în problemele îndatorării globale – care a trecut în majoritatea ţărilor de limitele bunului-simţ în sine, căci pe cele ale rezonabilităţii economice le-a depăşit de mult –, îndatorarea privată şi excesele pe care aceasta le produce sunt tratate cu o uşurinţă condamnabilă (de parcă aceasta s-ar rezolva inerent prin însăşi natura ei privată şi n-ar constitui vreo problemă şi n-ar genera vreo problemă!), accentuându-se mereu şi mereu doar asupra datoriilor publice, dinamicilor, implicaţiilor şi gestiunii acestora şi încercându-se a se trece peste faptul că multe dintre probleme derivă din disfuncţii, nu ale sectorului public în sine, ci ale sectorului privat.

Ieşirea, indiferent dacă se va vrea sau nu şi indiferent de ce teorii savante vor fi puse pe rol, nu va putea consta decât într-o explozie inflaţionistă, fie provocată (caz în care va fi mai tolerabilă economic şi social), fie spontană (caz în care va fi extrem de invazivă economic şi social).

În fond, place sau nu place unora sau altora, criza actuală din ţările capitalismului matur este o criză a datoriilor, pentru că, în ultimă instanţă, a fost provocată de depăşirea cu mult a creşterii veniturilor şi preţurilor de către creşterea îndatorării.

Şi cum s-a încercat să se lupte împotriva acestei crize? Ignorându-se, de fapt, ceea ce a produs-o şi angajându-se datorii şi mai mari pentru a le astupa pe cele vechi! Nota de plată nu poate fi astfel decât amânată!

Şi o altă modalitate de achitare a facturii decât inflaţia nu există.

Este singura care are o anvergură globală, care atinge toţi actorii, chiar dacă îi loveşte mai tare tocmai pe cei nevoiaşi, dar – foarte important de subliniat – care, în mod inevitabil, îi pune la plată şi pe cei vinovaţi de crearea situaţiei, care, după cum a dovedit experienţa, nu consimt să achite ei factura, ba mai dispun şi de pârghiile de a se sustrage de la plată.

Ilie ŞERBĂNESCU

Categorii
opinii trimitere dreapta

Gheorghe Grigurcu: Suntem intoleranţi?

Gheorghe Grigurcu: Suntem intoleranţi?

Gheorghe GRIGURCU

Iată o chestiune care ne agită spiritele, mai cu seamă de când cu „intrarea în Europa”. O festivitate cu repetiţie, la care se cuvine să ne înfăţişăm, nu încape vorbă, în costumul de gală al toleranţei, înţeleasă ca un soi de piatră unghiulară a „corectitudinii politice”.

Cu atât mai mult cu cât reputaţia României e una care, în această privinţă, lasă de dorit. Dacă pe continentul nostru toleranţa ar descreşte de la Nord spre Sud şi de la Vest spre Est, românii ar fi cei ce-ar putea oferi un material didactic convingător al intoleranţei înscrise pe eşichierul geografic. Dar cum vedem lucrurile noi, cu proprii noştri ochi… intoleranţi?

Eu, unul, bunăoară, detest intoleranţa faţă de alogeni (cu maghiarii s-ar cădea să facem pace, aidoma francezilor sau polonezilor în atitudinea lor în raport cu „vrăjmaşul secular” care a fost poporul german), faţă de alte culte religioase decât ortodoxia (greco-catolicii suferă, fără doar şi poate, nedreptăţi), la nevoie, faţă de minorităţile sexuale (deşi parăzile gay mi se par a ţine de un exhibiţionism de prost-gust, care pune paie pe foc).

Dar cuplul noţional toleranţă-intoleranţă funcţionează în doi timpi, asemenea mareei. Fluxul e o mişcare generoasă, care îmbrăţişează aproape tot ce găseşte în cale, refluxul e necruţător, dezgolind diversele asperităţi ale terenului. Morala: nu e rezonabil să fim exagerat de toleranţi faţă de intoleranţă.

Îmbietoarea globalizare implică (orice s-ar spune ori nu s-ar spune) o primejdie pentru diversităţile naţionale, pentru tradiţiile locale, asimilate cu grăbire unor forme anacronice, fără drept de apel.

E un soi de normativism nu departe de aplicarea „legităţilor” imperative ale materialismului istoric. Toleranţa faţă de manifestările fiinţei umane mărginite, faţă de cohorta bălţată şi parcă inepuizabilă a emisiunilor TV şi a tabloidelor nu duce, măcar indirect, la intoleranţă faţă de valoare, bun-gust, bun-simţ?

Toleranţa faţă de aspectele degradante ale comportării unor romi care ne fac de râs în străinătăţi, revenind nu o dată în ţară cu teşchereaua doldora de parai dubioşi cu care îşi înalţă sfidătoare palate, nu sugerează intoleranţa faţă de civilizaţie, de legalitate, de interesul naţional?

Pe scurt, toleranţa excesivă ştirbeşte spiritul critic. Se întâmplă însă ca intoleranţa să ascundă, ea, o specie de toleranţă păguboasă.

Talk-show-urile în care politicienii noştri se ceartă de zor, fără a da de capăt chestiunilor atacate cu vocaţie demagogică, nu izbutesc a ne face să uităm legăturile transpartinice, inclusiv cazurile de traseism politic, ce, în realitate, îi unesc pe adversarii chipurile ireconciliabili.

Şi un ultim fapt. Intoleranţa severă faţă de extrema dreaptă, de-acum îndepărtată în istorie, de ce oare se combină cu toleranţa faţă de extrema stângă comunistă, ai cărei reprezentanţi care se mai află între noi se văd prea adesea exoneraţi de orice răspundere, ale căror privilegii cu o răsfrângere nocivă în mentalul public actual nu sunt luate în seamă?

Nu cumva avem un deficit în privinţa intoleranţei pozitive, extrem de necesare?

Gheorghe GRIGURCU

Categorii
La zi opinii

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Voința poporului? Mai vedem!

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Voința poporului? Mai vedem!

Eliade Bălan

Este sau nu poporul suveran? Trebuie respectată sau nu voința electoratului cu privire la problemele de interes național? DA. Păi, dacă așa scrie în Constituție, înseamnă că rezultatul referendumului referitor la modificarea Legii fundamentale, pentru care poporul s-a pronunțat în 2009, este musai să fie respectat de toată lumea, inclusiv de liderii celor două partide – PSD și PNL. Cu alte cuvinte, Opoziția, reunită în alianța dalmațiană USL, nu ar mai trebui să meargă în „zigzag” când discută despre propunerea făcută de președintele Traian Băsescu privind modificarea Constituției, respectiv reducerea numărului de parlamentari la 300 și adoptarea unui legislativ unicameral.

Orice lider politic matur nu are cum să gândească și să acționeze contra votului popular. Se putea opune direct, dar democratic, în momentul în care Parlamentul a fost chemat să se pronunțe faţă de propunerea venită de la Cotroceni pentru organizarea referendumului. Unii au și făcut-o.

Nimeni nu i-a criticat însă atunci. Era opțiunea lor față de un demers, foarte bine ales, pornit de la un președinte cu o altă viziune în materie de strategii electorale. Despre soarta acestui referendum nu s-a mai discutat de atunci. Mulți au crezut că șeful statului a jucat o carte politică doar pentru a recâștiga funcția supremă în stat.

Pesediștii și liberalii au mizat pe faptul că criza a schimbat agenda lui Băsescu și că de voința poporului s-a uitat complet chiar și la Palatul Cotroceni. Dovada cea mai clară o constituie ezitarea lui Victor Ponta și a lui Crin Antonescu de a răspunde constructiv la propunerea privind revizuirea Constituției.

Nu este vorba în acest caz de a-i da satisfacție președintelui. Sau doar de a participa la modificarea unei legi capitale, cu efecte multiple și benefice în timp și spațiu, misiune ce ar trebui să-i mobilizeze pe toți cei 470 de parlamentari cu ideologii de dreapta sau de stânga.

De altceva mult mai important este vorba: de respectarea unui vot dat de popor, a cărui voință coincide cu dorința celui care a propus referendumul votat cu doi ani în urmă. Prin urmare, nici un politician al Opoziției nu avea dreptul să spună că nu este de acord cu reducerea numărului de parlamentari, pentru că ar fi în dezacord cu milioanele de români.

Electoratul i-a ales pe ei să fie reprezentanții lor în Parlament, nimeni altcineva. Vin alegerile și din nou se va apela la votul poporului. Se pare însă că liderii celor două partide, unii dintre ei cu aspirații mari de a deveni conducători de stat și de guvern, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă ce înseamnă ca poporul să fie suveran.

Au impresia, deplasată și de data asta, că beneficiarul acestui demers politic este Băsescu, în condițiile în care mandatul lui de președinte, ultimul după lege, se va încheia în 2013. Sigur, mutarea îi aparține adversarului, care și acum a știut să facă primul  mișcarea politică, reușind să-i ia prin surprindere pe Ponta și pe Antonescu.

Cu alte cuvinte,  modificarea Constituției cu tot ce cuprinde îi oferă lui pe Traian Băsescu, chiar dacă nu mai candidează,  posibilitatea de a  conduce  jocul electoral în anul următor, când au loc alegerile locale și legislative. Singura soluție pentru Opoziție de contracarare a propunerii făcute de președinte era ca liderii celor două partide să fi fost mai flexibili cu revizuirea Constituției, în semn de respect față de voința poporului suveran.

Acum USL încearcă o evadare din zona reavoinței printr-o inițiativă legislativă,   care să reducă numărului de parlamentari la maxim 300 dar să se mențină Senatul și Camera. Să vedem cine votează.

Eliade BĂLAN