Categorii
La zi opinii

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Voința poporului? Mai vedem!

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Voința poporului? Mai vedem!

Eliade Bălan

Este sau nu poporul suveran? Trebuie respectată sau nu voința electoratului cu privire la problemele de interes național? DA. Păi, dacă așa scrie în Constituție, înseamnă că rezultatul referendumului referitor la modificarea Legii fundamentale, pentru care poporul s-a pronunțat în 2009, este musai să fie respectat de toată lumea, inclusiv de liderii celor două partide – PSD și PNL. Cu alte cuvinte, Opoziția, reunită în alianța dalmațiană USL, nu ar mai trebui să meargă în „zigzag” când discută despre propunerea făcută de președintele Traian Băsescu privind modificarea Constituției, respectiv reducerea numărului de parlamentari la 300 și adoptarea unui legislativ unicameral.

Orice lider politic matur nu are cum să gândească și să acționeze contra votului popular. Se putea opune direct, dar democratic, în momentul în care Parlamentul a fost chemat să se pronunțe faţă de propunerea venită de la Cotroceni pentru organizarea referendumului. Unii au și făcut-o.

Nimeni nu i-a criticat însă atunci. Era opțiunea lor față de un demers, foarte bine ales, pornit de la un președinte cu o altă viziune în materie de strategii electorale. Despre soarta acestui referendum nu s-a mai discutat de atunci. Mulți au crezut că șeful statului a jucat o carte politică doar pentru a recâștiga funcția supremă în stat.

Pesediștii și liberalii au mizat pe faptul că criza a schimbat agenda lui Băsescu și că de voința poporului s-a uitat complet chiar și la Palatul Cotroceni. Dovada cea mai clară o constituie ezitarea lui Victor Ponta și a lui Crin Antonescu de a răspunde constructiv la propunerea privind revizuirea Constituției.

Nu este vorba în acest caz de a-i da satisfacție președintelui. Sau doar de a participa la modificarea unei legi capitale, cu efecte multiple și benefice în timp și spațiu, misiune ce ar trebui să-i mobilizeze pe toți cei 470 de parlamentari cu ideologii de dreapta sau de stânga.

De altceva mult mai important este vorba: de respectarea unui vot dat de popor, a cărui voință coincide cu dorința celui care a propus referendumul votat cu doi ani în urmă. Prin urmare, nici un politician al Opoziției nu avea dreptul să spună că nu este de acord cu reducerea numărului de parlamentari, pentru că ar fi în dezacord cu milioanele de români.

Electoratul i-a ales pe ei să fie reprezentanții lor în Parlament, nimeni altcineva. Vin alegerile și din nou se va apela la votul poporului. Se pare însă că liderii celor două partide, unii dintre ei cu aspirații mari de a deveni conducători de stat și de guvern, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă ce înseamnă ca poporul să fie suveran.

Au impresia, deplasată și de data asta, că beneficiarul acestui demers politic este Băsescu, în condițiile în care mandatul lui de președinte, ultimul după lege, se va încheia în 2013. Sigur, mutarea îi aparține adversarului, care și acum a știut să facă primul  mișcarea politică, reușind să-i ia prin surprindere pe Ponta și pe Antonescu.

Cu alte cuvinte,  modificarea Constituției cu tot ce cuprinde îi oferă lui pe Traian Băsescu, chiar dacă nu mai candidează,  posibilitatea de a  conduce  jocul electoral în anul următor, când au loc alegerile locale și legislative. Singura soluție pentru Opoziție de contracarare a propunerii făcute de președinte era ca liderii celor două partide să fi fost mai flexibili cu revizuirea Constituției, în semn de respect față de voința poporului suveran.

Acum USL încearcă o evadare din zona reavoinței printr-o inițiativă legislativă,   care să reducă numărului de parlamentari la maxim 300 dar să se mențină Senatul și Camera. Să vedem cine votează.

Eliade BĂLAN

Categorii
opinii trimitere stanga (cu foto)

EDITORIAL, de Petre Mihai Băcanu: Triplă incompatibilitate

EDITORIAL, de Petre Mihai Băcanu: Triplă incompatibilitate

Petre Mihai Băcanu

Prima incompatibilitate: nea Nelu Botiș a târât AJOFM Bistrița, pe care o conducea, într-o asociere cu „Parteneriat Euroactiv” ce aparține familiei Botiș. Dl Botiș conducea agenția guvernamentală a forței de muncă, iar acasă califica sudori și mașiniști care în final nu prea își găseau de muncă.

O mai bună afacere nici că se putea, de vreme ce România partidului său a reușit în doi ani să piardă 650.000 de locuri de muncă. Soții Botiș aveau și un centru de recalificare (Eurotehnologic SRL), unde mama şefului AJOFM intermedia angajarea șomerilor.

Viermuiala între o agenție a statului și asociația familială Botiș n-a atras atenția Guvernului, Președinției, Parchetului, partidului și zecilor de corpuri de control.

A doua incompatibilitate: conflict de interese clar – finanțarea unui ONG (la care lucra soția, pe 80 de milioane lei, pe post de expert de tip A) prin intermediul ministerului condus de soțul-ministru.

Declaraţie antologică: „Ştiți că toți reformatorii au sfârșit-o prost”. Se crede reformator după ce a bulversat piața muncii.

A treia incompatibilitate: cea dintre calitatea de deputat, membru al Comisiei de Muncă și de tartor la „Parteneriat Euroactiv”.

Alina Cojocaru a fost purtătoare de cuvânt la AJOFM, șefă la cabinetul europarlamentarului Botiș, dar și directoare la „Parteneriat Euroactiv”. Prin această legătură Botiș acumulează incompatibilitate și în calitate de deputat.

Dacă se consideră nevinovat, cu toate că incompatibilitatea ministerială este clară, la cea parlamentară ne va da cu flit. Tot corupție este și din postura de deputat. Ce s-ar întâmpla însă dacă toți parlamentarii și-ar rezerva câte o finanțare europeană de 500.000 euro?

O „demisie de onoare” ar fi cu adevărat dacă dl Botiș ne anunță că părăsește și fotoliul de deputat. Pornind de la acest caz, ANI chiar ar trebui să verifice în ce afaceri cu bani publici sau europeni sunt angajați parlamentarii și funcționarii statului.

Nici nu era nevoie să facă lobby pentru a obține finanțarea la proiectul „Şansa la demnitate”.

Ospătărița Cristina Zevedei, coțofana politică de la „muncă” (care clocește câteva miliarde de euro destinate POSDRU), știa cine se află în spatele proiectului, de vreme ce s-a făcut că nu vede că „Euroactiv” nici nu avea depuse bilanțurile contabile la ANAF, deși atunci când accesezi fonduri prezentarea bilanțului cu viza ANAF este obligatorie.

Aceeași coțofană politică s-a grăbit să asigure prefinanțarea „Euroactivului” cu 700.000 RON. Era nevoie urgentă de bani pentru gașca Botiș, abonată la bani europeni (în medie pe cap de „expert”, câte 8.000 lei lunar).

În martie 2011 Botiș declara că firma soției sale nu va accesa niciodată fonduri europene. Când soția încasează asemenea bănet doar din poziția de „consilier”, cred și eu, pui la bătaie un spațiu, chiar fără chirie.

Numai că și aceasta s-a dovedit o nerușinată minciună. Există un contract de închiriere, cu o chirie lunară de 5.500 RON. Părea ceva normal ca „Parteneriat Euroactiv” să-și desfășoare activitatea în spațiile deținute de dl ministru.

Când se tot încurca în explicații, dl Botiș încerca să ne convingă că „Euroactiv” folosește doar o cameră în sediul său, „unde se mai întâlnesc experții”.

Din această declarație ne dăm seama cum se obțin fonduri de jumătate de milion de euro – cu o cameră închiriată într-un sediu ce aparține unui „expert”.

O glumă bună, postată la declarațiile domnului Boc despre demisia celui cu „credință în popor”: un club de masaj anunță că îi așteaptă pe clienți cu fete, oferte irezistibile și răsfăț. Are dreptate dl Botiș – a schimbat „din temelii” dialogul social.

Petre Mihai BĂCANU

Categorii
opinii trimitere dreapta

FAPTA SĂPTĂMÂNII: Un polițist a salvat o fetiță din flăcări

FAPTA SĂPTĂMÂNII: Un polițist a salvat o fetiță din flăcări

Călărași * Happy-end: O fetiță, salvată  de un polițist de la Transporturi Navale

O fetiță de 9 ani a fost salvată de la o moarte sigură de către un polițist. Micuța, împreună cu mama sa, se afla într-un apartament cuprins de flăcări.

Gabriel Andronescu, în vârstă de 33 de ani, agent principal la Postul de Poliție Transporturi Navale Călărași, este vecin cu victimele. Întors acasă, a simțit miros de fum pe scara blocului și imediat s-a gândit că cineva este în primejdie.

A sunat la ușa familia Cataloi, dar nu i-a răspuns nimeni. Atunci, a spart ușa și a intrat prin fum și flăcări pentru a vedea dacă se află cineva în locuință.

Într-adevăr, în dormitor erau două persoane, iar în bucătărie aproape totul luase foc. A luat copilul în brațe și l-a scos „din încăperea inundată de fum”, după cum a declarat comisarul-șef  Gheorghe Sava, șeful Poliției Transporturi Călărași.

La rândul lui, polițistul salvator spune că așa i s-a părut firesc să acționeze.

„În casă nu se putea sta mai mult de 20-30  de secunde din cauza fumului dens. Am luat fetița în brațe și am ieșit cu  ea din flăcări.  Am  încercat să  stingem focul cu apă, dar deja se extinsese. Am sunat la 112 și imediat au sosit  pompierii și medicii”, a precizat Gabriel Andronescu.

Tânărul declară că nu s-a gândit nici un moment că era în pericol, poate și pentru că a efectuat stagiul militar vreme de un an  la Secția de Pompieri de la Dragalina.

„Pe moment am știut doar că trebuie să le salvez, nimic nu mai conta”, a declarat salvatorul. Simona-Andreea, fetița salvată, a fost luată în grijă de soția polițistului, deoarece mama sa, Iuliana  Cataloi, suferise arsuri pe mâini și era în stare de șoc.

Cu ochii în lacrimi, mama fetiței a declarat după ce și-a revenit:

„Nici nu știu dacă pot să-i mulțumesc vreodată. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost dânsul. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru noi”.

Adrian BUCURESCU

Categorii
opinii trimitere stanga (cu foto)

Petre Mihai Băcanu: Bacteria-minune nu divorțează

Petre Mihai Băcanu: Bacteria-minune nu divorțează

Petre Mihai Băcanu

Un recent sondaj IRES ne-a dezvăluit că scandalurile stârnite de „divorțurile anului” au stârnit un interes de 96% printre români, care se zgâiesc zilnic la astfel de știri. Episoadele Iri-Moni și Pepe-Oana+Mărioara (cu suplimentul cine și cui îi ţine partea) au surclasat chiar și serialul Elodia, care a înregistrat în timp 92 de procente.

În schimb, doar 67% din semenii noștri auziseră că președintele României a solicitat Parlamentului modificarea Constituției. Ţara arde și românii se plâng de mila unor vedete de doi lei.

Cum să progresăm, când jumătate dintre români se arată interesați de știrile mondene? La noi știrile sunt înjghebate pe mondenitate și sex. A apărut și o unitate de măsură – vedetometru.

Dacă aproape toată suflarea românească a urmărit cu sufletul la gură divorțurile „secolului”, sunt sigur că un număr infim de compatrioți de-ai noștri au aflat și s-au interesat de o descoperire cu adevărat epocală, care ne-ar face viaţa mai ușoară și mai curată.

Viscolul de zilele trecute a ridicat nori de steril de mină în localitățile Lăpușel și Recea, provenind de la iazul aurifer Bozânta, cu avertismentul că praful conține metale grele periculoase. Un imens nor de praf de haldă s-a năpustit și asupra împrejurimilor Rovinarilor.

Fac această conexiune pentru că, în contradicție cu cele 95 de procente în favoarea „divorțurilor anului”, mă întrebam câte voturi ar fi primit un nemaipomenit articol din „The Economist”, din luna martie 2011, intitulat „Rockes on the menu” și care anunța o descoperire epocală ce va schimba cu siguranță situația economică a planetei.

M-aş fi așteptat ca persoane responsabile din câteva ministere românești să ne anunțe că vor trimite emisari în acele locuri unde două bacterii fac minuni întru devorarea haldelor minerale și transformarea lor în metale rare, folosite în tot ce ne înconjoară.

Orice aparat de care avem nevoie în această lume modernă are componente din cupru, cobalt, germaniu, litiu, nichel, platină. Motoarele electrice funcționează cu magneți care conțin elemente rare, ale căror preţuri sunt mereu în creștere.

Ei bine, oamenii de știință, cu gândul la alte surse de metale rare, mai ieftine, au pus la lucru două bacterii – Acidithio bacillus și Leptospirillum –, introducându-le în „meniu” reziduuri din halde minerale, unde se obține energie din reacții chimice cu sulfuri, grăbind distrugerea deșeurilor industriale.

Chiar metale valoroase – aur sau uraniu – s-au obținut cu ajutorul acestor bacterii mâncătoare de „pietre”, prin biosolubizare, mult mai ieftină decât tratamentul termic, mai ales în ceea ce privește reziduurile cu concentrație mică de metale.

Proiectul „bio-șisturi” derulat în Finlanda a demonstrat că imensele depozite de șisturi negre ale Europei, dar neexploatate, pot fi transformate în metale rare. Rețineți, compania care a pus la lucru bioreactoarele cu bacterii devoratoare de roci a obținut anul trecut 10.000 de tone de nichel şi 25.000 de tone de zinc din șisturi.

Va extrage anual și 350 de tone de uraniu. O asociere finlandezo-chiliană urmează să pună la lucru aceste bacterii în ţara care deține 30% din zăcămintele de cupru ale lumii.

O mare firmă canadiană, specializată în tehnologii de extragere a aurului, a înființat și ea o „divizie” de bacterii, pentru a elimina elementele toxice, cum ar fi arsenicul, din sterilul provenit de la minele de argint, cobalt şi nichel. Aceeași metodă se aplică și apelor contaminate din jurul minelor sau gropilor de gunoi.

Cum ar arăta la noi o asemenea știre despre o descoperire epocală care ar reabilita mediul înconjurător și s-ar recupera cantități impresionante de metale? Ar arăta, dacă Acidithio-bacillus și Leptospirillum ar divorța. Ne merităm soarta!

Petre Mihai BĂCANU

Categorii
La zi opinii trimitere stanga (cu foto)

Eliade Bălan: Masacrarea spitalelor

Eliade Bălan: Masacrarea spitalelor

Ce dovezi mai clare pot să existe pentru ca ministrul Sănătății să-și dea demisia? Să-ți moară oameni la poarta unor spitale cu lacăt la ușă, desființate recent pentru că sistemul nu este în stare să le administreze, reprezintă proba cea mai convingătoare pentru a arăta incompetența unor înalți demnitari lipsiți de responsabilitate și morală creștină.

De primul ajutor în caz de urgență nu se mai poate vorbi în unele localități. Unitățile sanitare, multe dintre ele modernizate anul trecut, după care plâng mii de oameni, au fost închise în urma unei decizii aberante luate de guvernanți.

S-a pus lanțul la porți, cu toate că în câteva saloane bolnavii nu reușiseră să fie transferați. Acolo unde s-a putut, personalul sanitar a fost mutat la alte unități medicale sau, în multe cazuri, a intrat în șomaj. Doi bolnavi într-un pat este o fericire!

Nemulțumirea a scos populația în stradă. Tot se speră ca undeva, cineva să împiedice masacrarea sistemului medical. Soluția cămine de bătrâni este proastă. Cine s-a gândit la o cheltuială mai mică sigur greșește. Existe cămine cu jumătate dintre locuri ocupate. Culmea, unele se află gard în gard cu spitalele desființate.

S-a ajuns să moară oameni pe caldarâm, așa cum s-a întâmplat la Râmnicu Vâlcea și în Dobrogea, pentru că un veterinar, devenit ministrul Sănătății în urma unor înțelegeri politice, s-a gândit că le face un mare bine oamenilor dacă ajung mai repede la cimitir.

L-au susținut cei din Guvern, inclusiv premierul, fără să se gândească nici un moment că sunt spitale – mici, mari, cum or fi ele – foarte utile pentru populația din zonă.

Spitalul din Sulina, de exemplu, nu mai există. L-au desființat deștepții de la București dintr-o semnătură. Un om cu judecată se putea gândi că viața oamenilor în Deltă are particularitățile ei, transportul putându-se efectua doar pe apă.

Despre ce fel de asistență medicală de urgență se mai poate vorbi pentru locuitorii Sulinei, dacă distanța până la Spitalul Județean Tulcea poate fi acoperită în trei-patru ore? Atenție, iarna sunt zile când nava de pasageri nu mai circulă. Riscuri cât cuprinde. În acest caz, orice pledoarie este inutilă.

Cum inutil este și faptul să le explici unor tembeli că desființarea spitalului din Cernavodă, dotat cu aparatură specială pentru cazurile de accidente nucleare, are echivalentul unei crime. Paradoxul este evident.

În loc să se dezvolte sistemul sanitar, cum se promitea în programul de guvernare, acesta se restrânge. Se pune lacăt în timp ce bolnavii mor cu mâna pe clanța zăvorâtă! Vă mai trebuie alte motive ca să demisionați, domnule ministru al Sănătății?

Eliade BĂLAN

Categorii
opinii trimitere stanga (cu foto)

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Mare rușine, Adriane

EDITORIAL, de Eliade Bălan: Mare rușine, Adriane

Eliade Bălan

Tot întreb în stânga și-n dreapta pe cine mai reprezintă Adrian Severin în Parlamentul European după ce a fost catalogat acasă și în străinătate ca fiind un  politician corupt.

Partidul l-a trimis la plimbare, presa a publicat dovezile, în timp ce colegii europarlamentari, vădit deranjați de cele citite și auzite, îl tot îndeamnă pe român să demisioneze pentru a nu deteriora și mai tare credibilitatea unei instituții în ochii opiniei publice.

Severin își păzește moralitatea atât de strașnic, încât a ajuns să creadă  că  tot ce se spune despre el nu este decât o minciună structurală a unor oameni neserioși, care sunt incomodați de performanțele lui ca europarlamentar.

De unde rezultă că, dacă își dă demisia din PE, nu ar face decât să dea satisfacție unor persoane rău intenționate, recunoscând în acest mod că este o persoană coruptă, care a coborât în mocirla imoralității așijderea politicienilor anchetați și astăzi pentru luare de mită.

Un raționament rușinos pentru un înalt demnitar, ales de o mulțime de oameni care au crezut în el atunci când l-au votat cu speranța că va milita pentru interesele României, nicidecum pentru statutul de șpăgar european.

Nu o spun eu sau ceilalți ziariști de la București, ci oameni de prim rang, colegi de Parlament cu Severin, analiști internaționali și reprezentanți ai unor instituții recunoscute peste tot în lume – absolut toți fiind de părere că acest om nu mai are ce căuta la Strasbourg sau Bruxelles.

Nimeni nu înțelege cum mai poate să dea ochii cu liderii grupurilor europarlamentare sau cu politicienii din prezidiu care îi cer insistent demisia. Toată lumea ştie cât de gustos este ciolanul  și ce rău poate fi fără el.

Unde mai găsești astăzi un câștig garantat de 10.00 de euro pe lună, bașca alte mii bune din consultanță contra cost, adică din șpagă, ca să te desparți fără regrete de funcția de eurodeputat? Nicăieri.

Nu mai pui la socoteală că pe Adrian Severin îl paște și o condamnare dacă anchetatorii găsesc dovezile necesare pentru a-l trimite în fața judecătorului. Sunt păreri potrivit cărora, dacă fapta de corupție s-ar fi petrecut în America, cetățeanul Severin putea ajunge la închisoare.

Dar fostul pesedist, care sigur se va întoarce în PSD, are altă părere. Își susține nevinovăția la fel cum au făcut-o Dinel Staicu şi Manțog, condamnați recent pentru jaf și corupție după ani buni de procese.

Și ei s-au plâns că li se face o mare nedreptate. Și ei au susținut că sunt nevinovați. Mereu au defilat cu prezumția de nevinovăție, cu toate că  probele au arătat că au comis o infracțiune. Instanța a fost de altă părere, iar fostul milițian Staicu a primit șapte ani de pușcărie.

Sigur, altele sunt datele în cazul acuzațiilor de mită la adresa lui Severin. Ce nu înțelege acest om este că problema lui nu este doar a politicianului Adrian Severin. Este, dacă vreți, a României, pentru că eurodeputatul reprezintă țara, nicidecum clanul șpăgarilor europeni.

Atunci când Victor Ponta l-a forțat să demisioneze din PSD, a știut ce vrea. L-a trimis în surghiun pe Severin pentru a feri partidul de represiunea publică.

Din păcate, „clientul” ziariștilor englezi care l-au deconspirat binevoiește să facă o confuzie voită printr-o atitudine sfidătoare și dăunătoare în același timp. Pur și simplu, se desparte de ordinea pe care trebuie să o apere și se întoarce împotriva ei.

Eliade BĂLAN

Categorii
Economie opinii trimitere stanga (cu foto)

Ilie Șerbănescu: Unii cu ravagiile, alții cu plata!

Ilie Șerbănescu: Unii cu ravagiile, alții cu plata!

Ilie Șerbănescu

Ceea ce țările din capitalismul matur le propun țărilor din capitalismul primitiv nu prea este propriul model (deși acesta a fost de succes economic), ci seamănă mai degrabă cu ceea ce centrul a rezervat țărilor de la periferie în sistemul colonial, cu unica diferență că atunci erau alte mijloace, iar acum există unele mult mai sofisticate și mai moderne, dar nu mai puțin eficace, dacă nu chiar mult mai eficace.

În ciuda poveștilor vânturate la tot pasul despre eficacitatea proprietății, inițiativei și gestiunii private, statul a fost păstrat puternic în toate țările centrului, ceea ce s-a dovedit de mare folos când a izbucnit criza, care s-a declanșat tocmai din cauza ravagiilor făcute de capitalurile private în goana lor nebună după profit lejer și pe termen scurt.

Statul puternic a intervenit, a curățat locul și treaba a putut apoi continua. Ţărilor de la periferie li s-a rezervat un stat minimal, în care pârghiile să fie preluate de capitalul privat din țările centrului.

Doar aici balivernele despre virtuțile statului minimal au fost și puse în practică, de s-a ajuns ca, atunci când criza a pătruns și aici, țările respective să nu prea mai aibă mijloacele de a lupta cumva cu aceasta!

România este un exemplu tulburător de model bananier ce i-a fost hărăzit de Occidentul făgăduinței, deși tot Estul Europei a ajuns în fruntea manifestărilor crizei din absolut aceleași motive de fond.

Statul român a fost pus să-și cedeze capitalului străin toate pozițiile nodale, strategice din economie.

Capitalul privat străin a fost trimis în România pentru înglobarea rapidă a țării. A făcut-o exact în maniera arătată, spre a nu crea aici dezvoltare, ci doar piețe, nu producție, ci doar consum.

De aceea, nici n-a prea fost vorba de investiții directe, ci de credite, nu de companii industriale, ci de bănci! Capitalul financiar-bancar a făcut aici adevărate ravagii și, când a ieșit rău de tot, a oprit finanțarea.

Statul însă nu mai era să rezolve problema! Căci statul român aproape nu mai există! Oricum, nu mai are poziții în economie și nici instrumente și pârghii de a face ceva.

Capitalul public occidental a intervenit! Dar cum? Ajutând cumva statul român să-și recapete pozițiile din care ar putea face apoi el însuși ceva?!

Nicidecum! Ci punându-l să preia urmările ravagiilor făcute de capitalul privat, respectiv datoriile acestuia!

Cu oricâtă bunăvoință am privi acordul cu FMI și împrumutul însoțitor, menirea acestora nu a fost decât aceea ca statul român să preia la plată datoriile făcute de capitalul privat străin pentru finanțarea expansiunii în România. Urâtă treabă! Unii cu ravagiile, alții cu plata!

Ilie ȘERBĂNESCU

Categorii
opinii trimitere dreapta

Dan Stanca: Brava armie română

Dan Stanca: Brava armie română

Dan Stanca

Conform promisiunilor făcute de prim-ministru, militarii afectați de recalcularea pensiilor își vor primi toți banii. A fost de ajuns o lună de proteste pentru ca Executivul să dea înapoi.

Militarii noștri vajnici nu s-au lăsat călcați în picioare și au știut să bată cu pumnul în masă. Voința le-a fost ascultată. Asta, ca să se știe că avem o armată.

Din câte am observat, opiniile inspirate de acest fenomen au fost favorabile militarilor. Ei au apărut în postura victimelor, a celor nedreptățiți de regimul Boc-Băsescu.

Aici însă avem nevoie de anumite nuanțări. Militarii, și aici intră cam toți cei care au purtat uniformă, au avut lefuri, să le numim eufemistic, speciale, cu mult mai mari decât restul populației.

M-am întrebat mereu de ce să se bucure ei de o felie mai mare din tortul avuției naționale. Cu ce sunt militarii mai importanți decât restul populației? Se știe, oricine poartă uniformă exprimă autoritate. Dar ce fel de autoritate este aceasta?

Nu cumva e vorba de autoritatea represiunii? Cei mai mulți dintre cei care au făcut acum scandal au slujit în timpul regimului comunist. Nu au fost numai lucrători MApN, ci și lucrători MAI.

Printre aceștia se numără  destui securiști și milițieni, oameni care au bătut când le-a cerut partidul, care au făcut și exces de zel, care au slujit comunismul cu vârf și îndesat, aceasta, până în dimineața de 22 decembrie 1989, când au făcut stânga împrejur.

Dar haideți să ne referim la angajații din armata propriu-zisă. Ce au făcut cu totul remarcabil pe vremea lui Ceaușescu? Nimic. Au fost la cules porumb cu soldații sau au lucrat pe șantiere, dacă erau de specialitate, dar asta făceau și inginerii civili. Să zicem că acestea au fost sarcinile cea mai grele.

Numai că mulți știau să se învârtă și ajungeau pe la un comisariat unde plimbau hârtiile,  potrivit principiului „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”.

Şi-au pus ei vreodată viața în pericol? Au fost pe front, s-au târât în tranșee, s-au luptat pentru a apăra țara? Asta e doar în teorie, scrie pe hârtie. În vreme de pace militarul e cel mai fericit mamifer. Nu-l doare capul.

Disciplina, programul, pe astea trebuie să le respecte. Să bată bas de defilare când i se cere. Să mai strige din adâncul bojocilor „Să trăiți!”. În rest, trai pe vătrai! Abia peste vreo zece ani vom putea vorbi de militari români care merită pensie mare fiindcă și-au riscat viața.

E vorba de cei plecați în Irak și în Afganistan. Primejdia aici a fost și este mare, unii dintre ei au murit și pe drept cuvânt îi numim eroi. Așadar,  doar din acest moment încolo vom putea vorbi de adevărați militari care fac acte de vitejie.

E drept că, dacă s-au dus în Irak și în alte regiuni unde neam de neamul lor nu a călcat, nu au făcut-o atât pentru gloria tricolorului, cât pentru valuta care le intra în cont.

Dar asta cumva e de la sine înțeles.  Pace ție, armie română!

Dan STANCA

Categorii
La zi opinii trimitere stanga (cu foto)

Eliade Bălan: Majoritatea? Poate la vară!

Eliade Bălan: Majoritatea? Poate la vară!

Eliade Bălan

Maghiarii au rămas o soluție logică pentru PDL și după congresul care l-a ales pe Kelemen Hunor în funcția de președinte al Uniunii. Parteneriatul cu UDMR nu se rupe. Nici un moment nu s-a pus tranșant problema ieșirii de la guvernare pentru a forma o nouă majoritate parlamentară împreună cu opoziția.

Ca atare, schimbarea lui Bela cu Kelemen nu a răspuns deocamdată așteptărilor comune ale lui Antonescu și Ponta, care au dorit sâmbătă să audă că maghiarii se gândesc să-i facă opoziție lui Emil Boc, arătându-și pe față nemulțumirea față de modul cum se prezintă starea națiunii astăzi.

Cu toate că liderii USL au anunțat că vor fi flexibili în privința unor eventuale condiții ale UDMR dacă organizația va rupe protocolul cu pedeliștii, nici un delegat ungur nu și-a declinat ferm dorința de a încheia acum socotelile cu democrat-liberalii.

O astfel de poziționare, previzibilă pentru analiști, încurcă pe termen scurt planurile PSD și PNL, dacă Uniunea nu se alătură rapid acțiunii privind înlăturarea Guvernului portocaliu. Fără voturi suficiente în Parlament, nimic nu se poate întâmpla. Fără UDMR, acea majoritate la care vizează adversarii PDL este imposibil de atins.

Deocamdată se poate vorbi doar de un timp de așteptare, poate și de tatonări, nimic însă concret, în măsură să aducă panică în tabăra puterii. Faptul că Kelemen nu pare dispus să schimbe direcția de mers așa de repede nu înseamnă că este „coordonat” de ex-președintele Marko Bela, cum crede liberala Norica Nicolai, ci mai degrabă nu dorește să răspundă unei invitații venite într-un moment de reașezare a forțelor în politică.

Pe urmă, ministrul Culturii nu cred poate fi considerat un om fără orizont politic, care se grăbește să anunțe fără nici o evaluare o posibilă reanalizare a situației în vară, cum preconizează vicele Frunda, când ar trebui să se decidă asupra soluției de viitor, pentru că vrea să vadă percepția populației despre reformă după șase luni.

Pe de altă parte, președintele nou-ales nu dă semne că ar refuza negocierea cu USL, dar nu pare dispus să dea interesul său, dar şi al Uniunii, pe unul alcătuit din unități identice ca mărime, dar diferite ca structură doctrinară, cu riscul de a fi acuzat că nu apără interesul național. Nu este o eroare de calcul, ci mai degrabă o punere la adăpost, în caz că demersul opoziției rămâne fără finalizare.

De unde rezultă că orice mutare făcută acum nu prezintă garanția unei reușite din punct de vedere al interesului UDMR, chiar dacă o bună parte din electoratul maghiar nu mai este de acord cu actualul parteneriat politic. Sigur, liderii PDL nu au de ce să nu fie mulțumiţi.

Câtă vreme coaliția rămâne în formula clasică, teama de PSD și PNL nu are de ce să crească. Pentru moment, maghiarii stau în banca lor, nefiind motive de îngrijorare majore menite să clatine partidul cotrocenist din cauza acestei organizații.

Prin urmare, scoaterea democrat-liberalilor de la guvernare în această primăvară nu pare credibilă câtă vreme UDMR nu renunță la poziția din prezent. Noua majoritate pare să nu se realizeze așa de curând.

Liderii USL trebuie să joace o altă carte dacă vor ca Uniunea să treacă în opoziție. Eventual, să schimbe condițiile de joc pentru a mări șansa de a apropia parlamentarii unguri de interesul comun al celor două mari partide – PSD și PNL. Un lucru este clar: Kelemen Hunor nu va bate acum de nevoie la poarta opoziției.

Rămânerea la guvernare pare mai sigură. Și încă un lucru: dacă Traian Băsescu apucă să aducă un tehnocrat cu nume în locul lui Boc, agreat inclusiv de udemeriști, până la alegerile din 2012 nu se mai poate întâmpla nimic. Veți vedea.

Eliade BĂLAN

Categorii
opinii trimitere dreapta

Alex. Ștefănescu: Jurnal secret

Alex. Ștefănescu: Jurnal secret (20)

Alex Ștefănescu

29 ianuarie 2011.  Am musafiri în casa mea de la țară: Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, soția lui, Horia Gârbea, Irina Horea, Teodora Stanciu, Oana Enăchescu, Alexandru și Anca Bud. Acum exact un an am rupt orice relație (definitiv, credeam eu) cu Nicolae Manolescu și Gabriel Chifu, am plecat intempestiv de la România literară, am suferit imens, ca și cum mi s-ar fi amputat o mână, fără anestezie, voiam chiar, cu o furie ridicolă, să scriu un fel de testament prin care, în eventualitatea morții mele, să le interzic celor doi să vină la înmormântare.

În perioada de ruptură a trebuit să-i ascult pe tot felul de ratați perorând cu o ură viscerală împotriva lui Nicolae Manolescu, unul dintre intelectualii de elită pe care îi admir de zeci de ani. Tresăream, ca și cum aș fi fost biciuit eu însumi, la acuzațiile sarcastice care i se aduceau, chiar și la cele îndreptățite. Este grotesc spectacolul punerii la zid a unui om superior de către indivizi mediocri. Comunismul renaște fulgurant și terifiant în asemenea momente.

Ca și lui Ilie Moromete, nimic nu-mi place mai mult decât să stau de vorbă cu oameni inteligenți.  Sunt fericit când admir. Bineînțeles, și când sunt admirat, dar mai ales când admir.

În mijlocul oamenilor de valoare nu-mi mai este frică nici de moarte. Îi prefer indiscutabil pe ei, chiar și când se întâmplă să fie răi și periculoși. De oamenii obișnuiți mi-e frică. De fapt, oamenii obișnuiți nici nu sunt cu adevărat oameni obișnuiți. N-au acea simplitate, acea armonie, acea bunătate naturală care li se atribuie. Priviți de aproape, își dezvăluie frustrări și resentimente care îi fac capabili de fapte josnice. Subconștientul lor este populat de fantasme hidoase, de genul viețuitoarelor pe care exploratorii le descoperă în peșteri.

Îmi este foarte dragă o țărancă bătrână, vecină de-a mea, știrbă, prost îmbrăcată, cu corpul deformat de munci fizice grele. Are o curiozitate față de viață și o bucurie a comunicării care o iluminează. M-a impresionat modul cum a definit odată  spontan moartea, printr-o întrebare: „Cum, domnu’ Alexe (așa îmi spune ea, neputând să asimileze prenumele Alex), o să murim și n-o să mai vorbim niciodată?!”. Asta e pentru ea esența morții, să nu mai vorbim niciodată. Aflând ce mult îmi place țăranca, un cunoscut al meu a considerat că mă contrazic: „Vezi, Alex? Și tu spuneai că nu-ți plac oamenii obișnuiți…”.

Dar țăranca despre care vorbesc NU este un om obișnuit. Este doar un om care pare obișnuit, pentru că nu are o poziție vizibilă în societate. Dacă s-a înțeles că îi prefer pe oamenii cu diplome, cu faimă etc., înseamnă că n-am fost eu destul de explicit. Îi prefer pe oamenii de valoare, cu sau fără titluri academice, cu sau fără notorietate. Îi recunosc oriunde m-aș duce, și dintr-o mie, având sentimentul nu că i-am găsit, ci că i-am regăsit.

Este adevărat că, de obicei, cei considerați de societate oameni de valoare chiar sunt. Prestigiul cuiva îmi atrage imediat atenția, întrucât este foarte probabil ca o persoană cu prestigiu să-l și merite.

Au fost în casa mea la țară înconjurată de livadă, de-a lungul ultimilor ani, oameni de valoare, care prin prezența lor au sfințit locul: Radu Beligan, Nicolae Balotă, Bianca Balotă, Johnny Răducanu, Adrian Păunescu, Petru Popescu, Nicolae Breban, Aura Christi, Cristian Bădiliță, Ovidiu Hurduzeu, Daniel Funeriu, Tudorel Urian, Gabriel Dimisianu, Geta Dimisianu, Augustin Buzura, Pavel Șușară, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Mihaela Șchiopu, Dan C. Mihăilescu, Tania Radu, Daniel Cristea-Enache, Nicolae Prelipceanu, Denisa Comănescu, Micaela Ghițescu, Mirela Stănciulescu, Anca Mizumschi, Mihail Gălățanu, Stelian Țurlea, Cristina Țurlea, Horia Matei, Jana Balacciu, Ioana Revnic, Elena Tîrziman, Tabita Popescu, Letiția Constantin și mulți, mulți alții.

… Cei care îmi sunt astăzi oaspeți s-au însuflețit, fiecare se bucură de prezența celorlalți. Ieșim în livada înzăpezită și facem fotografii. Toți suntem inteligenți și inspirați. O doamnă vrea s-o ajut să facă un om de zăpadă și eu mă ofer să o ajut să facă un om. Se râde orgiastic. Se discută despre literatură la cel mai înalt nivel și discuția este dărâmată, cu un umor nebun, ori de câte ori devine prea serioasă. Ce după-amiază! Când apune, soarele pare „o vatră de jăratic”. E o adiere de nemurire în grădina mea.