Categorii
Interviuri

Ce face un tânăr asistent politic în biroul unui parlamentar. Interviu cu Roxana Căliminte

Fosta elevă a Colegiului Naţional ,,Mircea cel Bătrân” Constanţa, Roxana Căliminte, a absolvit ASE- Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine din București, dar nu înainte de a poposi aproape un la un schimb de experienţă prin Erasmus cu universitatea din Bochum – Germania. Întrucât tinerii muncitori şi cu iniţiativă sunt şi pragmatici o vom cunoaşte pe constănţeanca noastră pe măsura acordării interviului.

Reporter: În favoarea cui se desfășoară și în ce constă activitatea ta de asistent politic din cadrul Camerei Deputaților?
Roxana Căliminte: În calitate de asistent politic în cadrul biroului parlamentar al doamnei deputat și prim-vicepreședinte al PDL România, Andreea Paul, activitatea mea se desfășoară în mare parte în jurul temelor economice și politice actuale ale României. Pe scurt, împreună cu echipa cu care lucrez, încercăm să descoperim marile lacune ale economiei românești și să generăm soluții cât mai reale și palpabile pe care să le și putem pune în practică, atât la nivel local, cât și național, prin intermediul partidului. Principala misiune este de a urmări zilnic la prima oră a dimineții știrile cu teme economice, dar și evoluțiile economice din ziua respectivă, pentru a putea filtra informațiile și pentru a descoperi adevăratele probleme cu care se confruntă românul în fiecare zi. Mai mult de atât, pentru a vedea ce putem îmbunătăți în România, urmărim constant strategiile și acțiunile întreprinse de marile puteri economice ale Europei în încercarea de a le urma exemplul. În paralel, rostogolim diferite proiecte majore care au ca rezultat întâlniri cu cei mai prosperi oameni de afaceri din România, cu scopul de a identifica în timp real piedicile întâmpinate de mediul de afaceri românesc. Un astfel de job te ține mereu în priză și la curent cu starea României, ceea ce înseamnă că devii cu timpul un burete care absoarbe informații constant și oricând poți face față provocărilor întâmpinate la nivel politic, dar și în viața de zi cu zi.

Reporter:  Care este cel mai amplu eveniment la care ai participat în organizare în ultimul an de când ocupi postul descris mai sus?
R.C.: Evenimentul de cea mai mare anvergură pe care l-am organizat și care, de altfel, a avut și un succes impresionant, a fost întâlnirea Guvernului Alternativă PDL cu mediul de afaceri românesc, unde au participat sute de oameni de afaceri de forță români și străini, dar și ambasadori și reprezentanți ai ambasadelor în România. Aici îi putem număra pe Ioan Niculae, Gabriel Biriș, Mihai Bogza, Neculai Apostol, Dragoș Pavăl, Vasile Didilă, Alex Massaci și mulți alții de rangul acestora. De altfel, acesta a fost și cel mai amplu eveniment al anului 2013 dedicat mediului de afaceri românesc. De aici au fost generate mai departe alte proiecte și strategii economice pentru stimularea economiei din România, pe marginea unor subiecte precum stoparea hemoragiei inteligenței românești în străinătate, fiscalitatea si măsuri legislative pentru încurajarea mediului de afaceri, beneficiul fondurilor europene, transparența deciziilor politice și guvernamentale sau dezvoltarea și implementarea sistemului informatic, de obținere avize și de plată a taxelor online.

Reporter: Ce le recomanzi studenților care au oportunitatea de a participa în programul Erasmus? Ce a însemnat anul universitar petrecut în țara lui Goethe în formarea ta ca om?
R.C.: În primul rând le recomand să accepte provocarea de a face un schimb de experiență în orice țară din programul Erasmus. Trebuie să recunosc că la început și mie mi-a fost teamă de necunoscut și am aplicat doar pentru un semestru. Însă mi-a plăcut prea mult ca să nu mai fi profitat încă un semestru la facultatea de acolo, așa că mi-am prelungit șederea. Mai mult de atât, și ceea ce mi se pare cel mai important, este că aria prietenilor se lărgește inimaginabil de mult. O astfel de experiență te îmbogățește din diferite puncte de vedere: dincolo de faptul că te responsabilizează, te obligă să te descurci singur în situații limită. Astfel te călești și devii mult mai deschis oricăror provocări. Într-o lume atât de globalizată și internaționalizată, consider că e foarte imporant să putem înțelege diferite culturi și astfel să ne putem integra mai ușor într-un mediu intercultural, iar o experiență la o universitate din străinătate este ocazia perfectă pentru așa ceva. Ca o continuare a experienței din Germania, am mai obținut o bursă la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg, Rusia, pentru un semestru, unde abia aștept să studiez, să înțeleg sistemul de învățământ și economic rusesc și, bineînteles, să mă întorc cu noi prietenii și experiențe de acolo.

Reporter:  Am urmat același profil la liceu și ne-am bucurat de îndrumarea unora dintre cei mai buni mentori pe care îi are învățământul constănțean. Cum recunoști un absolvent al Colegiului Național Mircea cel Bătrân?
R.C.: După principiul „I don`t stop when I`m tired. I stop when I`m done”, un absolvent al Colegiului Național Mircea cel Bătrân îl poți recunoaște după determinarea pe care o are când vrea să obțină ceva. Cunoaștem cu toții foarte mulți absolvenți ai colegiului care au ajuns foarte departe din punct de vedere profesional și care nu se opresc din obținerea țelului propus. Cred că face parte din educația oferită de cadrele școlare ale colegiului care nu știrbesc niciodată personalitatea elevului, ba chiar mai mult, îl îndrumă atunci când simte că îl poate ajuta să își continue drumul stabilit.

Reporter: CV-ul tău este impresionant la capitolul limbi străine cunoscute: germană, engleză, spaniolă, franceză și rusă. Pe lângă calitatea de poliglot, ce alte valențe trebuie să mai dobândească viitorii reprezentanți ai elitei din România să reușească pe plan național și poate chiar în Uniunea Europeană?
R.C.: Perseverență, seriozitate, ambiție și determinare. Toate îmbinate consider că sunt cheia succesului. În absolut orice.

Reporter: Ce fel de acțiuni întreprindeți la Fundația Konrad Adenauer și ce uși ți s-au deschis de când ești bursieră a fundației?
R.C.: Fundația Konrad Adenauer România este cea mai mare fundație politică din România apropiată de Uniunea Creştin Democrată din Germania (CDU) şi de Partidul Popular European (PPE). Ea facilitează dialogul partidelor de centru dreapta din România cu partidele partenere europene. Pentru a atrage cât mai mulți tineri în viața politică, Fundația pune la dispoziția tinerilor programul de burse “Sur-Place”, în cadrul căruia am fost bursieră, care promovează şi instruieşte tineri valoroşi pe teme de interes civic. Printre activitățile întreprinse se numără diferite seminarii pe teme precum Public Speaking, Debate sau întâlniri și discuții cu personalități din sistemul politic german. Aici, desigur, am avut șansa să cunosc oameni cu principii bine întipărite, de la care am avut de învățat câte ceva și care m-au ajutat în formarea mea ca om politic și nu numai. Tot prin intermediul Fundației Konrad Adenauer România am avut acces la Programul de Excelență în Politică, la care poate participa un număr restrâns de oameni, și care are ca scop instruirea viitoarei elite politice românești, pe tipare nemțești.

Reporter: Cum îți petreci puținul timp liber de care dispui?
R.C.: Sinceră să fiu, activitatea în scop parlamentar pe care o întreprind îmi face mare plăcere și de fiecare dată când simt că trece timpul pe lângă mine fără să fac ceva util, încerc să mai sap prin presă pentru a vedea ce se mai întâmplă nou. În rest, îmi petrec timpul cu prietenii, mergem la diferite evenimente politice, ieșim în diferite localuri din București și din afara acestuia… Mai nou am descoperit o pasiune, aceea de a învăța limba rusă, așadar nu ezit niciodată să îmi arunc ochii pe manualele de limba rusă. Că doar timpul trebuie folosit într-un mod productiv, nu?
 

Categorii
Interviuri

Adina Curt, tânăra care coordonează proiecte ale Parlamentului European în România

Adina Curt face parte din absolvenții Liceului Mircea cel Bătrân care, vorbind concret şi acţionând corect, a reuşit să se evidenţieze atât la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti, cât şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ovidius din Constanța. Confirmarea că cv-ul impresionant o situează în elita tinerilor dornici de afirmare este colaborarea continuă pe care o desfăşoară în prezent cu Parlamentul European coordonând activitatea şi impactul din România al proiectelor de reconciliere desfăşurate de vice-preşedintele Laszlo Surjan.

 

Încă de pe băncile liceului păreai genul de tânără cu inițiativă, fapt care s-a confirmat in primii ani de facultate prin adeziunea la organizațiile studențesti. Ce concluzii ne poți prezenta după activitatea ta în cadrul Uniunii Studenților din România?

În timpul pe care l-am petrecut în USR am luat contact direct cu problemele și dorințele studenților din România. Există într-adevăr multe dificultăți în sistem fie că vorbim despre finanțare, burse, acces la cercetare, fie că vorbim despre reprezentativitatea studenților la niveluri superioare. USR a reprezentat pentru mine o oportunitate relevatoare în ceea ce privește eforturile pe care fiecare dintre noi le putem produce, organizația funcționând ca un catalizator permanent de acțiuni creative și inovatoare.

Ai luat parte la o activitate desfăşurată la Universitatea din Bologna pe tema îmbunătăţirii drepturilor omului şi fenomenului de migraţie. Poţi să ne rezumi în câteva cuvinte concluziile acestui eveniment?

Cursul de la Bologna a fost un modul academic foarte dificil la care au luat parte tineri profesioniști din zeci de țări. Am observat împreună, prin tezele de cercetare expuse la final, că relația dintre migrație și dezvoltarea drepturilor omului este de natură multifaţetată. Fără coerența dintre aceste două sectoare efectele pozitive pot fi blocate sau, cel puțin, slăbite. Este inutilă și periculoasă elaborarea de politici puternice de ajutor pentru dezvoltare, fără contraponderea factorilor macroeconomici. Cu toate acestea, puține guverne, autorități locale, sau organizații internaționale sunt capabile sa lucreze corect pentru a îmbunătăți această coerență. Un alt element important din contextul transnațional al legăturii dintre migrație si dezvoltare este faptul că drepturile omului sunt centrale, nu subsidiare, la politicile de migrație si dezvoltare, ca efect al faptului că respectul pentru drepturi merge dincolo de fiecare migrant in parte si ajuta de fapt la construirea unei societăți mai puternice.

Ai participat la şedinţele grupurilor politice întrunite în cadrul Parlamentului European. Care este atmosfera în astfel de cercuri diplomatice şi cum sunt văzuţi românii la acel nivel?

În timpul petrecut în Parlamentul European am lucrat la proiecte și inițiative de reconciliere a țărilor din Europa Centrală si de Est, care necesitau participarea mea la ședințe si conferințe ale grupurilor politice. Mi s-a părut o provocare să tratez subiecte atât de delicate din politica europeană si internațională și să cunosc profesioniști, academicieni si politicieni foarte renumiți în Europa. La Bruxelles totul se derulează foarte rapid, dar într-un mod profesionist si un mediu multi-cultural. În Parlament există oameni care provin din națiuni atât de diverse încât fiecare zi este un schimb cultural în care toți avem același statut, indiferent de naționalitate. România are o delegație numeroasă și bine reprezentată la Bruxelles, iar evenimentele organizate de români în clădirea Altiero Spinelli sunt renumite pentru autenticitatea lor și pentru atmosfera prietenoasă pe care reușesc să o creeze.


În ce direcţie vrei să îți canalizezi atenția pentru viitoarele activități? Unde te vezi activând peste 10 ani?

În viitorul apropiat voi continua probabil proiectele de colaborare, naționale sau internaționale, pe care le-am început deja si sper sa reușesc sa îmi păstrez libertatea de a alege sa mă implic doar în proiecte valoroase, cu impact social notabil. Cum nu cred în noroc, ci în muncă, educație, calitate și ambiție, dacă aș alege să mă implic în politică aș face-o numai atunci când voi avea destulă experiență academică și profesională pentru a transpune aceste valori în activitatea mea politică. În viitor îmi doresc însă să îmi continui cercetarea și prin studii doctorale, iar peste 10 ani mi-ar plăcea sa fac parte din mediul profesoral universitar.

În ultimii 4 ani ai participat la conferințe şi congrese pe teme de interes european în Albania, Turcia, Italia, Belgia, Anglia şi Cipru. Ce aspecte consideri că trebuie îmbunătățite în țara noastră la nivel individual cât şi colectiv?

Problema pregnantă a țării noastre este mentalitatea colectivă care promovează reținerea de la acțiune. Cred că oamenii din România se dau bătuți prea ușor, chiar si cei tineri capitulează a priori si pornesc la drumul lor prin viață cumva resemnați. Observ o victimizare colectivă, toți se plâng de sistem, de obstacole, de birocrație, chiar si de societatea românească în general. Nu mi se pare deloc constructiv. Ar trebui doar să nu încetăm să credem si să luptăm pentru visele noastre. Societatea, la nivel colectiv, nu se poate susține singură, inițiativa trebuie să vină de la fiecare individ în parte. Orice context este fluid, circumstanțele se pot schimba, dar dacă noi rămânem constanți și perseverenți în munca noastră este imposibil să nu reușim să producem performanțe în toate domeniile.

  

Categorii
Interviuri

EXCLUSIV. Antonella Marinescu, consul general al României la Toronto: „Viaţa imigranţilor este mai dură decât cea a celor stabiliţi de mai mult timp în Canada”

Antonella Marinescu este, începând din acest an, consulul general al României la Toronto. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ziarultimpul.ro, aceasta vorbește despre obiectivele pe care și le-a propus în noul post, despre cât de grea este viața imigranților români în Canada, dar și despre cum a ajuns un om de afaceri ca ea să intre în diplomație.

1. Întrebare: Sunteţi recent sosită la Toronto, într-o postură – aceea de consul general – care este inedită pentru dumneavoastră. Cum a ajuns un om de afaceri sa intre în diplomaţie şi să ocupe un post de consul general?

Răspuns: Desemnarea în funcţia de consul general al României la Toronto reprezintă pentru mine o onoare deosebită şi, în acelaşi timp, o provocare de a mă ridica la înălţimea exigenţelor profesionale ale Ministerului Afacerilor Externe şi al aşteptărilor comunităţii româneşti din Canada. Intrarea în diplomaţie a venit oarecum firesc, având în vedere experienţa acumulată de-a lungul anilor, în economia privată, în administraţia locală sau în Camera Deputaţilor.
Atracţia mea faţă de cariera diplomatică datează încă din anii adolescenţei, dar a fost dublată şi de o educaţie formală în acest domeniu. Astfel, încă din anul 2010 am urmat un curs postuniversitar de formare în relaţiile internaţionale, organizat de Institutul Diplomatic Român. După numirea în funcţia de consul general am urmat un curs de pregătire profesional în cadrul MAE, înainte de preluarea postului.

2. Întrebare: Sunteţi la primul contact cu o comunitate românească din străinatate? Cum este viaţa în diaspora?

Răspuns: Într-adevăr, mă aflu la primul contact de durată cu comunitatea românească. De fapt, ar fi mai indicată folosirea pluralului „comunităţi româneşti locale” în cazul imensei circumscripţii consulare. Aceasta este justificată de distanţele foarte mari existente între oraşele care găzduiesc cele mai numeroase grupuri de familii originare din România, fapt care face ca legăturile efective între românii din Toronto şi cei din Vancouver, Calgary, Edmonton sau chiar Windsor (pentru a da un exemplu de comunitate din aceeaşi provincie cu sediul consulatului, provincia Ontario, dar aflată la 450 de km sud-vest de capitala Toronto) să fie reduse. Fiecare din aceste comunităţi are propria viaţă comunitară, propriul specific, propria istorie, propriile biserici şi asociaţii culturale între care cu greu se pot stabili colaborări directe permanente.
În general, viaţa în Canada nu este foarte diferită de România, cu bune şi cu rele. Viaţa imigranţilor este însă oarecum mai dură decât cea a celor stabiliţi de mai mult timp şi deja integraţi în Canada. Este vorba de dificultăţile inerente unui nou început, determinate de adaptarea la o societate nouă, de utilizarea curentă a unei limbi străine, de căutarea unui loc de muncă, a unei locuinţe sau şcoli pentru copii. În plus, necesitatea echivalării studiilor din România face ca la început, noii veniţi să găsească aproape exclusiv joburi de supravieţuire, mai slab plătite şi oricum sub nivelul educaţiei şi pregătirii profesionale din România. Canada este o ţară dezvoltată, cu o economie puternică, destinaţie a imigranţilor din întreaga lume dar nu trebuie idealizată. Imigrarea este pentru mulţi oameni o şansă la o viaţă mai bună, dar avantajele vin împreună şi cu dezavantajele, pentru că integrarea într-o societate nouă presupune eforturi şi adesea neîmpliniri în raport cu aşteptările. În plus, greutăţile unui nou început afectează de multe ori relaţiile familiale.

3. Întrebare: Cum aţi simţit primirea românilor din Toronto? Care sunt primele impresii pe care vi le-aţi făcut aici şi cum percepeţi comunitatea românească de la Toronto?

Răspuns: Încă de la venire am fost plăcut impresionată de căldura cu care am fost primită în cadrul comunităţilor româneşti din Toronto, Hamilton şi Windsor. În general, în peisajul multicultural canadian românii reprezintă o comunitate etnică bine integrată, cu imagine socială pozitivă. Am întâlnit oameni deosebiţi, cu profesii diferite, care au reuşit să se împlinească profesional în Canada.

4. Întrebare: Care este rolul misiunii diplomatice la Toronto?

Răspuns: Principalele atribuţii îndeplinite de Consulatul General al României la Toronto şi, implicit de consulul general, se concentrează pe următoarele dimensiuni ale activităţii diplomatice şi manageriale: reprezentarea diplomatică a oficiului consular de carieră al României la numeroase evenimente oficiale organizate de corpul consular sau de autorităţile canadiene la Toronto, coordonarea activităţilor curente ale consulatului pe linia prestărilor de servicii consulare şi asigurării de asistenţă consulară cetăţenilor români şi străini, iniţierea şi conducerea unor proiecte de colaborare culturală şi academică, cooperarea şi susţinerea activităţilor de diplomaţie economică aflate în responsabilitatea Biroului de Promovare Comercială şi Economică a României, buna relaţionare cu comunităţile româneşti aflate pe teritoriul Canadei şi cu formele acestora de asociere şi reprezentare: biserici, asociaţii culturale şi profesionale, mediul de afaceri, presă de limbă română etc.

5. Întrebare: În ce măsură Consulatul României din Toronto ajută comunitatea românească de acolo?
Răspuns: Principala menire a unui oficiu consular este aceea de a oferi servicii consulare prompte şi de calitate solicitanţilor. În calitatea de consul general, consider promptitudinea comunicării cu publicul si calitatea serviciilor trebuie sa reprezinte o preocupare permanentă. Din câte am văzut, existenţa şi buna funcţionare a unui consulat general al României în capitala provinciei în care locuieşte cea mai mare comunitate românească din Canada este considerată de aceştia ca fiind cea mai importantă măsură luată de guvernul de la Bucureşti pentru a le facilita şederea în Canada.

6. Întrebare: Care este gama serviciilor pe care le oferă Consulatul pentru românii din Canada? Cu rezidenţă canadiană, vizitatori sau străini României?

Răspuns: Oficiul consular Toronto oferă servicii consulare diverse pentru cetăţenii români, indiferent de domiciliu sau statutul lor în Canada, precum întocmirea diverselor acte notariale, a documentelor de stare civilă, a documentelor de călătorie sau asistenţa consulară în cazuri deosebite. De asemenea, procesăm cererile de viză din partea cetăţenilor străini care doresc să viziteze România.

7. Întrebare: În ceea ce priveşte criterul economic, există un nivel minim al resurselor financiare pe care trebuie sa le aiba un aplicant, pentru a primi viza?

Răspuns: Dacă vă referiţi la viza canadiană, nu suntem în măsură să furnizăm informaţii în acest sens. Pentru mai multe detalii privind viza canadiană, recomandăm să contactaţi secţia consulară a Ambasadei Canadei la Bucureşti.
Pentru cetăţenii străini care aplică pentru viza română, nivelul minim al resurselor financiare este determinat de circumstanţele vizitei (vizită la prieteni sau familie, călătorie de afaceri, vizită turistică), de durata şederii. De exemplu, ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, indică un cuantum de minim 50 euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro.

8. Întrebare: Care sunt problemele comunităţii româneşti din Canada (Toronto)?

Răspuns: Dacă generaţia veche a reuşit să se grupeze în special în jurul bisericilor (care aparţin însă de episcopii diferite), noii emigranţi se confruntă cu greutăţile specifice adaptării în societatea canadiană şi nu reuşesc să constituie asociaţii puternice, probabil şi din cauza unor considerente de ordin socio-financiar. Generaţiile mai recente îşi manifestă preocuparea pentru aspecte practice, vizând în primul rând accesul facil la serviciile consulare, nivelul taxelor consulare fiind o problemă pentru noii veniţi. O temă comună de interes o reprezintă preocuparea pentru prezervarea identităţii româneşti, ca o reacţie instinctivă la efectele integrării observate la copiii din a doua generaţie, care nu mai vorbesc aproape deloc limba română. Astfel, la iniţiativele personale ale unor profesori voluntari au fost organizate o serie de „şcoli româneşti” care constau de fapt în cursuri opţionale de limba română, ce se predau sâmbăta. Şi bisericile româneşti, atât cele ortodoxe dar şi cele neo-protestante, organizează „şcoli de duminică” unde se predă preponderent religia în limba română. În acest domeniu se simte o acută nevoie de materiale de curs, sub formă de manuale, cărţi de poveşti, muzică şi filme. În acest sens, am luat iniţiativa colectării de materiale didactice din România care, prin eforturi şi din resurse private, vor fi donate organizatorilor cursurilor de limba română.

9. Întrebare: Cum decurge dialogul Dvs. cu autorităţile locale?

Răspuns: Relaţiile oficiului nostru consular cu autorităţile canadiene federale, provinciale şi locale sunt în general bune, acestea dând curs solicitărilor misiunii.

10. Întrebare: Cum vedeţi situaţia din România în momentul de faţă şi în perspectivă?

Răspuns: În prezent, la fel ca şi multe alte state, România se confruntă cu dificultăţile crizei economice globale declanşate în anul 2008. Ţara noastră este însă un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO iar această apartenenţă conferă o şansă în plus de a diminua efectele economice negative, asigurând totodată respectarea standardelor democratice.

11. Întrebare: Aţi sfătui un investitor să se ducă pe piaţa din România? În ce domeniu?

Răspuns: Prin natura funcţiei, avem obligaţia atragerii investitorilor străini pe piaţa din România. Încercăm să contribuim la facilitarea unor investiţii care să ducă la creşterea economică prin evidenţierea avantajelor pe care le-ar putea avea eventualii investitori străini. În multe domenii (agricultură, energetic, telecomunicaţii, transporturi, turism) piaţa românească este încă în curs de dezvoltare iar minusurile din aceste sectoare reprezintă tot atâtea oportunităţi de afaceri. Potenţial de dezvoltare există, avem un teritoriu agricol considerabil, forţă de muncă educată şi ieftină comparativ cu alte ţări. Poziţia geografică, resursele naturale şi accesul la materii prime ieftine sunt şi ele plusuri ale ţării noastre, iar situarea pe Dunăre şi la Marea Neagră oferă accesul la trafic şi transport eficient.

Categorii
Interviuri

EXCLUSIV. Antonella Marinescu, consul general al României la Toronto: „Viaţa imigranţilor este mai dură decât cea a celor stabiliţi de mai mult timp în Canada”

Antonella Marinescu este, începând din acest an, consulul general al României la Toronto. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ziarultimpul.ro, aceasta vorbește despre obiectivele pe care și le-a propus în noul post, despre cât de grea este viața imigranților români în Canada, dar și despre cum a ajuns un om de afaceri ca ea să intre în diplomație.

1. Întrebare: Sunteţi recent sosită la Toronto, într-o postură – aceea de consul general – care este inedită pentru dumneavoastră. Cum a ajuns un om de afaceri sa intre în diplomaţie şi să ocupe un post de consul general?

Răspuns: Desemnarea în funcţia de consul general al României la Toronto reprezintă pentru mine o onoare deosebită şi, în acelaşi timp, o provocare de a mă ridica la înălţimea exigenţelor profesionale ale Ministerului Afacerilor Externe şi al aşteptărilor comunităţii româneşti din Canada. Intrarea în diplomaţie a venit oarecum firesc, având în vedere experienţa acumulată de-a lungul anilor, în economia privată, în administraţia locală sau în Camera Deputaţilor.
Atracţia mea faţă de cariera diplomatică datează încă din anii adolescenţei, dar a fost dublată şi de o educaţie formală în acest domeniu. Astfel, încă din anul 2010 am urmat un curs postuniversitar de formare în relaţiile internaţionale, organizat de Institutul Diplomatic Român. După numirea în funcţia de consul general am urmat un curs de pregătire profesional în cadrul MAE, înainte de preluarea postului.

2. Întrebare: Sunteţi la primul contact cu o comunitate românească din străinatate? Cum este viaţa în diaspora?

Răspuns: Într-adevăr, mă aflu la primul contact de durată cu comunitatea românească. De fapt, ar fi mai indicată folosirea pluralului „comunităţi româneşti locale” în cazul imensei circumscripţii consulare. Aceasta este justificată de distanţele foarte mari existente între oraşele care găzduiesc cele mai numeroase grupuri de familii originare din România, fapt care face ca legăturile efective între românii din Toronto şi cei din Vancouver, Calgary, Edmonton sau chiar Windsor (pentru a da un exemplu de comunitate din aceeaşi provincie cu sediul consulatului, provincia Ontario, dar aflată la 450 de km sud-vest de capitala Toronto) să fie reduse. Fiecare din aceste comunităţi are propria viaţă comunitară, propriul specific, propria istorie, propriile biserici şi asociaţii culturale între care cu greu se pot stabili colaborări directe permanente.
În general, viaţa în Canada nu este foarte diferită de România, cu bune şi cu rele. Viaţa imigranţilor este însă oarecum mai dură decât cea a celor stabiliţi de mai mult timp şi deja integraţi în Canada. Este vorba de dificultăţile inerente unui nou început, determinate de adaptarea la o societate nouă, de utilizarea curentă a unei limbi străine, de căutarea unui loc de muncă, a unei locuinţe sau şcoli pentru copii. În plus, necesitatea echivalării studiilor din România face ca la început, noii veniţi să găsească aproape exclusiv joburi de supravieţuire, mai slab plătite şi oricum sub nivelul educaţiei şi pregătirii profesionale din România. Canada este o ţară dezvoltată, cu o economie puternică, destinaţie a imigranţilor din întreaga lume dar nu trebuie idealizată. Imigrarea este pentru mulţi oameni o şansă la o viaţă mai bună, dar avantajele vin împreună şi cu dezavantajele, pentru că integrarea într-o societate nouă presupune eforturi şi adesea neîmpliniri în raport cu aşteptările. În plus, greutăţile unui nou început afectează de multe ori relaţiile familiale.

3. Întrebare: Cum aţi simţit primirea românilor din Toronto? Care sunt primele impresii pe care vi le-aţi făcut aici şi cum percepeţi comunitatea românească de la Toronto?

Răspuns: Încă de la venire am fost plăcut impresionată de căldura cu care am fost primită în cadrul comunităţilor româneşti din Toronto, Hamilton şi Windsor. În general, în peisajul multicultural canadian românii reprezintă o comunitate etnică bine integrată, cu imagine socială pozitivă. Am întâlnit oameni deosebiţi, cu profesii diferite, care au reuşit să se împlinească profesional în Canada.

4. Întrebare: Care este rolul misiunii diplomatice la Toronto?

Răspuns: Principalele atribuţii îndeplinite de Consulatul General al României la Toronto şi, implicit de consulul general, se concentrează pe următoarele dimensiuni ale activităţii diplomatice şi manageriale: reprezentarea diplomatică a oficiului consular de carieră al României la numeroase evenimente oficiale organizate de corpul consular sau de autorităţile canadiene la Toronto, coordonarea activităţilor curente ale consulatului pe linia prestărilor de servicii consulare şi asigurării de asistenţă consulară cetăţenilor români şi străini, iniţierea şi conducerea unor proiecte de colaborare culturală şi academică, cooperarea şi susţinerea activităţilor de diplomaţie economică aflate în responsabilitatea Biroului de Promovare Comercială şi Economică a României, buna relaţionare cu comunităţile româneşti aflate pe teritoriul Canadei şi cu formele acestora de asociere şi reprezentare: biserici, asociaţii culturale şi profesionale, mediul de afaceri, presă de limbă română etc.

5. Întrebare: În ce măsură Consulatul României din Toronto ajută comunitatea românească de acolo?
Răspuns: Principala menire a unui oficiu consular este aceea de a oferi servicii consulare prompte şi de calitate solicitanţilor. În calitatea de consul general, consider promptitudinea comunicării cu publicul si calitatea serviciilor trebuie sa reprezinte o preocupare permanentă. Din câte am văzut, existenţa şi buna funcţionare a unui consulat general al României în capitala provinciei în care locuieşte cea mai mare comunitate românească din Canada este considerată de aceştia ca fiind cea mai importantă măsură luată de guvernul de la Bucureşti pentru a le facilita şederea în Canada.

6. Întrebare: Care este gama serviciilor pe care le oferă Consulatul pentru românii din Canada? Cu rezidenţă canadiană, vizitatori sau străini României?

Răspuns: Oficiul consular Toronto oferă servicii consulare diverse pentru cetăţenii români, indiferent de domiciliu sau statutul lor în Canada, precum întocmirea diverselor acte notariale, a documentelor de stare civilă, a documentelor de călătorie sau asistenţa consulară în cazuri deosebite. De asemenea, procesăm cererile de viză din partea cetăţenilor străini care doresc să viziteze România.

7. Întrebare: În ceea ce priveşte criterul economic, există un nivel minim al resurselor financiare pe care trebuie sa le aiba un aplicant, pentru a primi viza?

Răspuns: Dacă vă referiţi la viza canadiană, nu suntem în măsură să furnizăm informaţii în acest sens. Pentru mai multe detalii privind viza canadiană, recomandăm să contactaţi secţia consulară a Ambasadei Canadei la Bucureşti.
Pentru cetăţenii străini care aplică pentru viza română, nivelul minim al resurselor financiare este determinat de circumstanţele vizitei (vizită la prieteni sau familie, călătorie de afaceri, vizită turistică), de durata şederii. De exemplu, ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, indică un cuantum de minim 50 euro/zi pentru întreaga perioadă, dar nu mai puţin de 500 euro.

8. Întrebare: Care sunt problemele comunităţii româneşti din Canada (Toronto)?

Răspuns: Dacă generaţia veche a reuşit să se grupeze în special în jurul bisericilor (care aparţin însă de episcopii diferite), noii emigranţi se confruntă cu greutăţile specifice adaptării în societatea canadiană şi nu reuşesc să constituie asociaţii puternice, probabil şi din cauza unor considerente de ordin socio-financiar. Generaţiile mai recente îşi manifestă preocuparea pentru aspecte practice, vizând în primul rând accesul facil la serviciile consulare, nivelul taxelor consulare fiind o problemă pentru noii veniţi. O temă comună de interes o reprezintă preocuparea pentru prezervarea identităţii româneşti, ca o reacţie instinctivă la efectele integrării observate la copiii din a doua generaţie, care nu mai vorbesc aproape deloc limba română. Astfel, la iniţiativele personale ale unor profesori voluntari au fost organizate o serie de „şcoli româneşti” care constau de fapt în cursuri opţionale de limba română, ce se predau sâmbăta. Şi bisericile româneşti, atât cele ortodoxe dar şi cele neo-protestante, organizează „şcoli de duminică” unde se predă preponderent religia în limba română. În acest domeniu se simte o acută nevoie de materiale de curs, sub formă de manuale, cărţi de poveşti, muzică şi filme. În acest sens, am luat iniţiativa colectării de materiale didactice din România care, prin eforturi şi din resurse private, vor fi donate organizatorilor cursurilor de limba română.

9. Întrebare: Cum decurge dialogul Dvs. cu autorităţile locale?

Răspuns: Relaţiile oficiului nostru consular cu autorităţile canadiene federale, provinciale şi locale sunt în general bune, acestea dând curs solicitărilor misiunii.

10. Întrebare: Cum vedeţi situaţia din România în momentul de faţă şi în perspectivă?

Răspuns: În prezent, la fel ca şi multe alte state, România se confruntă cu dificultăţile crizei economice globale declanşate în anul 2008. Ţara noastră este însă un stat membru al Uniunii Europene şi al NATO iar această apartenenţă conferă o şansă în plus de a diminua efectele economice negative, asigurând totodată respectarea standardelor democratice.

11. Întrebare: Aţi sfătui un investitor să se ducă pe piaţa din România? În ce domeniu?

Răspuns: Prin natura funcţiei, avem obligaţia atragerii investitorilor străini pe piaţa din România. Încercăm să contribuim la facilitarea unor investiţii care să ducă la creşterea economică prin evidenţierea avantajelor pe care le-ar putea avea eventualii investitori străini. În multe domenii (agricultură, energetic, telecomunicaţii, transporturi, turism) piaţa românească este încă în curs de dezvoltare iar minusurile din aceste sectoare reprezintă tot atâtea oportunităţi de afaceri. Potenţial de dezvoltare există, avem un teritoriu agricol considerabil, forţă de muncă educată şi ieftină comparativ cu alte ţări. Poziţia geografică, resursele naturale şi accesul la materii prime ieftine sunt şi ele plusuri ale ţării noastre, iar situarea pe Dunăre şi la Marea Neagră oferă accesul la trafic şi transport eficient.

Categorii
Interviuri

Președintele Ligii Navale Române, CLC Laurenţiu Mironescu: „ Admițând că exista dorința politică de a avea un al doilea pavilion privat în România, drumul corect ar fi fost altul”

România nu mai are, practic, flotă maritimă, dar vrea să înregistreze nave sub pavilion românesc. Anul trecut, fosta conducere a ANR a facilitat semnarea între statul român şi o firmă privată din Germania un contract pe 30 de ani, prin care societatea comercială primea dreptul de a înmatricula nave sub pavilion românesc. Despre detaliile contractului nu se ştiu foarte multe, pentru că a fost secretizat. Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a aprobat ”proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare”. Potrivit proiectului, Registrul internaţional al navelor este în subordinea Autorităţii Navale Române şi înregistrarea navelor se face cu ajutorul căpităniilor. Un interviu pe acest subiect cu preşedintele Ligii Navale Române, CLC, Laurenţiu Mironescu.

Ce presupune din punct de vedere economic şi politic pentru un stat, înfiinţarea celui de-al doilea pavilion?

 

Înființarea celui de-al doilea pavilion sau a unui regim maritim special poate fi urmarea unei dorințe politice a unui stat care-și dorește să devină activ în lumea maritimă. Industria maritimă este o industrie absolut specială. Navele implică investiții imense și o resursă umană foarte specializată iar tot acest complex evoluează într-un echilibru extrem de precar, influențat fiind de prețul combustibilului, prețul bunurilor de consum, de recolte, de secetă, de orice. Din acest motiv transportul maritim tratat la fel ca orice alt business de un stat, impozitat la fel, controlat la fel nu poate rezista. Statul trebuie să-și asume un regim fiscal preferențial pentru shipping dacă vrea să aibă vapoare sub propriul pavilion. Asta înseamnă efortul economic.

 

Pavilionul de complezenţă reprezintă un business pentru unele companii dar le asigură şi protecţia necesară? În ce constă beneficiile pavilionului de complezenţă?

 

Pavilionul de complezență înseamnă pavilionul unui stat suveran, altul decât pavilionul țării armatorului navei. Pavilionul de complezență este o noțiune apărută din anii ’20 ai secolului trecut când armatorii americani își înmatriculau navele în Panama pentru a economisi taxele crescânde ale Statelor Unite. Ca anvergură, spre finalul secolului trecut, pavilioanele de complezență pontau peste 55% din tonajul mondial. Fără îndoială, un pavilion de complezență este un business pentru armator. Îngăduie armatorilor să fie anonimi, este mai relaxat fiscal, tehnic și nu atât de scrupulos cu resursa umană. Toată această relaxare înseamnă o economie de fonduri pentru armatori.

 

Pe navele care arborează pavilioane de complezenţă se aplică contractul colectiv de muncă de tip ITF (negociate de Federația Internațională a Transportatorilor)?

 

ITF are o politică specială care acoperă pavilioanele de complezență. Eliberează un document cunoscut sub numele de ITF Blue Certificate oricărei nave care se află sub incidența unui cumul de condiții care privesc nivelul salariilor și climatul în care se defășoară munca la bord. În prezent, aproximativ un sfert din navele care arborează un pavilion de complezență este acoperit de acorduri ITF, adică aproximativ 125.000 de navigatori.

 

În ședința Camerei Deputaților din 7 mai 2002, s-a precizat că România mai avea doar două nave maritime sub pavilion românesc, marea majoritate a navelor cu proprietari români fiind sub pavilion de complezență, iar în ședința Camerei Deputaților din 19 aprilie 2004, se preciza că “Nimeni nu-și menține un pavilion român, dacă nu are niște avantaje, altfel vor trece în pavilion de complezență, așa cum sunt cele peste cele 72 de nave cumpărate de armatori români care, practic, au pavilioane de complezență”. Aţi participat la primii paşi din punct de vedere legislativ pentru o lege a pavilionului ca preşedinte al Ligii Navale Române. Ce prevedea acel proiect?

 

Ca președinte al Ligii Navale Române, împreună cu ceilalți colegi, împreună cu fostul comandant al Institutului de Marină, viceamiralul Ilie Ștefan și fostul comandant al Liceului de Marină Militară, regretatul contraamiral George Petre, am elaborat un proiect de lege care a fost depus la Camera Deputaților în octombrie 2010. Proiectul își dorea înființarea unui Regim Maritim Special care să facă pavilionul României mai atractiv. Proiectul presupunea adoptarea taxei unice de tonaj, în concordanță cu modelele existente în Europa. Mai erau și alte beneficii, unul dintre cele mai importante fiind obligația armatorilor care optau pentru pavilionul României de a amabarca cadeți absolvenți ai sistemului educațional de marină din România.

 

Pe 12 septembrie 2012, fostul director al ANR, a semnat un contract cu RIFA Holdings Ltd, o firmă nou înfiinţată, cu sediul în Cipru şi filială la Hamburg, prin care cedează dreptul exclusiv, pe 30 de ani, de a administra noul „registru” al ipoteticului „pavilion internaţional românesc”. Contractul a fost semnat fără să treacă prin CA-ul ANR şi fără ca o copie a acestuia să fie înregistrată în instituţie, ulterior fiind declarat strict-secret. În OG 42, la art. 4, alineatul 2, se specifică, negru pe alb, că MT „îşi exercită atribuţiile direct sau prin delegare de competenţă, prin instituţiile publice, companiile naţionale, regiile autonome sau societăţile comerciale aflate în subordinea sa”! În august 2012, prin Ordonanţa nr. 19/2012, s-a făcut şi modificarea articolului ce ar fi dat dreptul ANR să poată subcontracta aceste servicii şi unei firme private. Pentru moment, OG 19/2012 a trecut de Senat şi se fac presiuni masive să treacă şi de Cameră! Se pare că deocamdată nu s-a reuşit acest lucru. Ce s-a încercat prin privatizarea pavilonului 2?

 

Știți … deși Liga Navală Română adună în rândurile sale câțiva oameni pricepuți pe acest subiect, deși ultima inițiativă legislativă în domeniu ne-a aparținut, deși tot povestim pe unde apucăm de neajunsurile perioadei pe care o parcurgem, deși ministerul nu mai beneficiază de specialiști ca altădată, deși o asemenea inițiativă ar fi presupus consultarea tuturor părților interesate, pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce credem despre o atare pornire privată a celui de-al doilea pavilion. Din cauza secretului cu care s-a făcut totul nu am foarte multe date pe acest subiect. Știu însă că acest contract excede cadrului legislativ existent în România. Ca fost parlamentar m-am întrebat cum o să funcționeze un contract care promite niște facilități fiscale într-o țară al cărui cod fiscal nu presupune așa ceva.

 

Toată această schemă denotă o afacere. Dar cui îi va aduce bani în buzunar? Nemţilor sau statului român?

 

N-am amănunte ca să vă pot răspunde documentat. Admițând că exista dorința politică de a avea un al doilea pavilion privat în România, drumul corect ar fi fost altul. S-ar fi materializat în elaborarea unui cadru legislativ dezbătut serios, transparent, explicat, în amendarea legislației pentru a face loc unei atare inițiative și apoi în semnarea contractului și mediatizarea noii abordări pentru a capta clienți. Semnarea contractului întâi, secretizarea lui și eșuarea amendării legislației, aparte de caraghioslâcul situației, ne face pe toți să ne întrebăm cine câștigă din ce.

 

Ca orice afacere şi această implică costuri? Care ar putea fi costurile statului român în ceea ce priveşte de pildă protecţia personalului navigant sau a abandonului unor echipaje prin porturi străine?

 

Chiar și cu aceste enorme semne de întrebare pe această inițiativă cred că momentele în care echipajele erau abandonate prin porturi au trecut. Shippingul mondial parcurge altă etapă de dezvoltare, este mult mai reglementat ca acum 15 – 20 de ani iar un al doilea pavilion al României, deci al Uniunii Europene și-ar proteja personalul navigant, indiferent cât de secret este contractul cu RIFA din Cipru și cu reprezentanță la Hamburg.

 

Pentru statul român ce ar mai avantajos ca ANR să gestioneze singură şi cel de-al doilea pavilion sau să-l înstrăineze?

 

În opinia mea, statul român nu ar trebui să își cedeze atributul de administrație maritimă. Autoritatea Navală ar trebui să gestioneze un regim maritim special care să facă pavilionul Românie atractiv, să atragă tonaj, să ofere o șansă absolvenților sistemului educațional de marină din România și să devină o sursă de venituri pe orizontala industriilor implicate în transportul maritim. Autoritatea Navală ar deveni administrație maritimă activă, ar avea expertiză administrativă maritimă a prezentului, ar putea reveni pe teren, într-un fel. Am avut odată 300 de nave și aproape 6 milioane de tone sub pavilionul României. Am avut registru naval, am avut expertiză. Nu mai e cazul acum, corect, coordonatele shippingului de azi sunt altele dar pentru a ne afla pe aceste coordonate avem nevoie de tonaj. Adoptarea unui regim maritim special poate fi răspunsul la această nevoie.

Categorii
Interviuri

Președintele Ligii Navale Române, CLC Laurenţiu Mironescu: „ Admițând că exista dorința politică de a avea un al doilea pavilion privat în România, drumul corect ar fi fost altul”

România nu mai are, practic, flotă maritimă, dar vrea să înregistreze nave sub pavilion românesc. Anul trecut, fosta conducere a ANR a facilitat semnarea între statul român şi o firmă privată din Germania un contract pe 30 de ani, prin care societatea comercială primea dreptul de a înmatricula nave sub pavilion românesc. Despre detaliile contractului nu se ştiu foarte multe, pentru că a fost secretizat. Săptămâna trecută, Camera Deputaţilor a aprobat ”proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare”. Potrivit proiectului, Registrul internaţional al navelor este în subordinea Autorităţii Navale Române şi înregistrarea navelor se face cu ajutorul căpităniilor. Un interviu pe acest subiect cu preşedintele Ligii Navale Române, CLC, Laurenţiu Mironescu.

Ce presupune din punct de vedere economic şi politic pentru un stat, înfiinţarea celui de-al doilea pavilion?

 

Înființarea celui de-al doilea pavilion sau a unui regim maritim special poate fi urmarea unei dorințe politice a unui stat care-și dorește să devină activ în lumea maritimă. Industria maritimă este o industrie absolut specială. Navele implică investiții imense și o resursă umană foarte specializată iar tot acest complex evoluează într-un echilibru extrem de precar, influențat fiind de prețul combustibilului, prețul bunurilor de consum, de recolte, de secetă, de orice. Din acest motiv transportul maritim tratat la fel ca orice alt business de un stat, impozitat la fel, controlat la fel nu poate rezista. Statul trebuie să-și asume un regim fiscal preferențial pentru shipping dacă vrea să aibă vapoare sub propriul pavilion. Asta înseamnă efortul economic.

 

Pavilionul de complezenţă reprezintă un business pentru unele companii dar le asigură şi protecţia necesară? În ce constă beneficiile pavilionului de complezenţă?

 

Pavilionul de complezență înseamnă pavilionul unui stat suveran, altul decât pavilionul țării armatorului navei. Pavilionul de complezență este o noțiune apărută din anii '20 ai secolului trecut când armatorii americani își înmatriculau navele în Panama pentru a economisi taxele crescânde ale Statelor Unite. Ca anvergură, spre finalul secolului trecut, pavilioanele de complezență pontau peste 55% din tonajul mondial. Fără îndoială, un pavilion de complezență este un business pentru armator. Îngăduie armatorilor să fie anonimi, este mai relaxat fiscal, tehnic și nu atât de scrupulos cu resursa umană. Toată această relaxare înseamnă o economie de fonduri pentru armatori.

 

Pe navele care arborează pavilioane de complezenţă se aplică contractul colectiv de muncă de tip ITF (negociate de Federația Internațională a Transportatorilor)?

 

ITF are o politică specială care acoperă pavilioanele de complezență. Eliberează un document cunoscut sub numele de ITF Blue Certificate oricărei nave care se află sub incidența unui cumul de condiții care privesc nivelul salariilor și climatul în care se defășoară munca la bord. În prezent, aproximativ un sfert din navele care arborează un pavilion de complezență este acoperit de acorduri ITF, adică aproximativ 125.000 de navigatori.

 

În ședința Camerei Deputaților din 7 mai 2002, s-a precizat că România mai avea doar două nave maritime sub pavilion românesc, marea majoritate a navelor cu proprietari români fiind sub pavilion de complezență, iar în ședința Camerei Deputaților din 19 aprilie 2004, se preciza că “Nimeni nu-și menține un pavilion român, dacă nu are niște avantaje, altfel vor trece în pavilion de complezență, așa cum sunt cele peste cele 72 de nave cumpărate de armatori români care, practic, au pavilioane de complezență”. Aţi participat la primii paşi din punct de vedere legislativ pentru o lege a pavilionului ca preşedinte al Ligii Navale Române. Ce prevedea acel proiect?

 

Ca președinte al Ligii Navale Române, împreună cu ceilalți colegi, împreună cu fostul comandant al Institutului de Marină, viceamiralul Ilie Ștefan și fostul comandant al Liceului de Marină Militară, regretatul contraamiral George Petre, am elaborat un proiect de lege care a fost depus la Camera Deputaților în octombrie 2010. Proiectul își dorea înființarea unui Regim Maritim Special care să facă pavilionul României mai atractiv. Proiectul presupunea adoptarea taxei unice de tonaj, în concordanță cu modelele existente în Europa. Mai erau și alte beneficii, unul dintre cele mai importante fiind obligația armatorilor care optau pentru pavilionul României de a amabarca cadeți absolvenți ai sistemului educațional de marină din România.

 

Pe 12 septembrie 2012, fostul director al ANR, a semnat un contract cu RIFA Holdings Ltd, o firmă nou înfiinţată, cu sediul în Cipru şi filială la Hamburg, prin care cedează dreptul exclusiv, pe 30 de ani, de a administra noul "registru" al ipoteticului "pavilion internaţional românesc". Contractul a fost semnat fără să treacă prin CA-ul ANR şi fără ca o copie a acestuia să fie înregistrată în instituţie, ulterior fiind declarat strict-secret. În OG 42, la art. 4, alineatul 2, se specifică, negru pe alb, că MT "îşi exercită atribuţiile direct sau prin delegare de competenţă, prin instituţiile publice, companiile naţionale, regiile autonome sau societăţile comerciale aflate în subordinea sa"! În august 2012, prin Ordonanţa nr. 19/2012, s-a făcut şi modificarea articolului ce ar fi dat dreptul ANR să poată subcontracta aceste servicii şi unei firme private. Pentru moment, OG 19/2012 a trecut de Senat şi se fac presiuni masive să treacă şi de Cameră! Se pare că deocamdată nu s-a reuşit acest lucru. Ce s-a încercat prin privatizarea pavilonului 2?

 

Știți … deși Liga Navală Română adună în rândurile sale câțiva oameni pricepuți pe acest subiect, deși ultima inițiativă legislativă în domeniu ne-a aparținut, deși tot povestim pe unde apucăm de neajunsurile perioadei pe care o parcurgem, deși ministerul nu mai beneficiază de specialiști ca altădată, deși o asemenea inițiativă ar fi presupus consultarea tuturor părților interesate, pe noi nu ne-a întrebat nimeni ce credem despre o atare pornire privată a celui de-al doilea pavilion. Din cauza secretului cu care s-a făcut totul nu am foarte multe date pe acest subiect. Știu însă că acest contract excede cadrului legislativ existent în România. Ca fost parlamentar m-am întrebat cum o să funcționeze un contract care promite niște facilități fiscale într-o țară al cărui cod fiscal nu presupune așa ceva.

 

Toată această schemă denotă o afacere. Dar cui îi va aduce bani în buzunar? Nemţilor sau statului român?

 

N-am amănunte ca să vă pot răspunde documentat. Admițând că exista dorința politică de a avea un al doilea pavilion privat în România, drumul corect ar fi fost altul. S-ar fi materializat în elaborarea unui cadru legislativ dezbătut serios, transparent, explicat, în amendarea legislației pentru a face loc unei atare inițiative și apoi în semnarea contractului și mediatizarea noii abordări pentru a capta clienți. Semnarea contractului întâi, secretizarea lui și eșuarea amendării legislației, aparte de caraghioslâcul situației, ne face pe toți să ne întrebăm cine câștigă din ce.

 

Ca orice afacere şi această implică costuri? Care ar putea fi costurile statului român în ceea ce priveşte de pildă protecţia personalului navigant sau a abandonului unor echipaje prin porturi străine?

 

Chiar și cu aceste enorme semne de întrebare pe această inițiativă cred că momentele în care echipajele erau abandonate prin porturi au trecut. Shippingul mondial parcurge altă etapă de dezvoltare, este mult mai reglementat ca acum 15 – 20 de ani iar un al doilea pavilion al României, deci al Uniunii Europene și-ar proteja personalul navigant, indiferent cât de secret este contractul cu RIFA din Cipru și cu reprezentanță la Hamburg.

 

Pentru statul român ce ar mai avantajos ca ANR să gestioneze singură şi cel de-al doilea pavilion sau să-l înstrăineze?

 

În opinia mea, statul român nu ar trebui să își cedeze atributul de administrație maritimă. Autoritatea Navală ar trebui să gestioneze un regim maritim special care să facă pavilionul Românie atractiv, să atragă tonaj, să ofere o șansă absolvenților sistemului educațional de marină din România și să devină o sursă de venituri pe orizontala industriilor implicate în transportul maritim. Autoritatea Navală ar deveni administrație maritimă activă, ar avea expertiză administrativă maritimă a prezentului, ar putea reveni pe teren, într-un fel. Am avut odată 300 de nave și aproape 6 milioane de tone sub pavilionul României. Am avut registru naval, am avut expertiză. Nu mai e cazul acum, corect, coordonatele shippingului de azi sunt altele dar pentru a ne afla pe aceste coordonate avem nevoie de tonaj. Adoptarea unui regim maritim special poate fi răspunsul la această nevoie.