Ilie Şerbănescu: Datoriile publice, un fleac faţă de cele private!
Întreaga Europă – şi ce să mai vorbim de America – stă pe un munte de datorii. Ar trebui de adăugat, datorii gata să explodeze!
Datoriile au depăşit chiar de multe ori valoarea PIB-urilor în nenumărate ţări şi, în mod extrem de grav, creşterea datoriilor surclasează creşterea veniturilor. De unde vine şi pericolul, căci aproape peste tot s-a ales să se trateze datoriile cu altele noi, şi mai mari!
Cât va ţine un asemenea tratament? Până când fragila ţesătură se va rupe! Nimeni deocamdată nu poate spune când şi cum. Dar nimeni aproape nu exclude că inevitabilul se va produce!
În general, se constată că, în problemele îndatorării globale – care a trecut în majoritatea ţărilor de limitele bunului-simţ în sine, căci pe cele ale rezonabilităţii economice le-a depăşit de mult –, îndatorarea privată şi excesele pe care aceasta le produce sunt tratate cu o uşurinţă condamnabilă (de parcă aceasta s-ar rezolva inerent prin însăşi natura ei privată şi n-ar constitui vreo problemă şi n-ar genera vreo problemă!), accentuându-se mereu şi mereu doar asupra datoriilor publice, dinamicilor, implicaţiilor şi gestiunii acestora şi încercându-se a se trece peste faptul că multe dintre probleme derivă din disfuncţii, nu ale sectorului public în sine, ci ale sectorului privat.
Ieşirea, indiferent dacă se va vrea sau nu şi indiferent de ce teorii savante vor fi puse pe rol, nu va putea consta decât într-o explozie inflaţionistă, fie provocată (caz în care va fi mai tolerabilă economic şi social), fie spontană (caz în care va fi extrem de invazivă economic şi social).
În fond, place sau nu place unora sau altora, criza actuală din ţările capitalismului matur este o criză a datoriilor, pentru că, în ultimă instanţă, a fost provocată de depăşirea cu mult a creşterii veniturilor şi preţurilor de către creşterea îndatorării.
Şi cum s-a încercat să se lupte împotriva acestei crize? Ignorându-se, de fapt, ceea ce a produs-o şi angajându-se datorii şi mai mari pentru a le astupa pe cele vechi! Nota de plată nu poate fi astfel decât amânată!
Şi o altă modalitate de achitare a facturii decât inflaţia nu există.
Este singura care are o anvergură globală, care atinge toţi actorii, chiar dacă îi loveşte mai tare tocmai pe cei nevoiaşi, dar – foarte important de subliniat – care, în mod inevitabil, îi pune la plată şi pe cei vinovaţi de crearea situaţiei, care, după cum a dovedit experienţa, nu consimt să achite ei factura, ba mai dispun şi de pârghiile de a se sustrage de la plată.
Ilie ŞERBĂNESCU