Câteva mii de persoane au asistat, duminică seară, în Portul Turistic Mangalia, la un concert organizat de Primărie, cu ocazia zilelor oraşului. Cei prezenţi s-au bucurat de prestaţia artiştilor Mike Godoroja and the Blue Spirit, Fair Play şi Bosquito. Cele trei formaţii au reuşit să creeze o atmosferă de sărbătoare, marcând astfel finalul sezonului estival, într-o notă veselă şi plină de optimism. La sfârşitul concertului, toţi cei prezenţi în Portul Turistic au admirat un spectaculos foc de artificii. Zilele Mangaliei au debutat încă de sâmbătă, cu un concert al Fanfarei Militare, desfăşurat în Portul Turistic. În aceeaşi seară, Mitropolitul Serafim de Pireu şi IPS Teodosie au adus, pe mare, moaştele Sf. Nectarie de Eghina, fiind întâmpinaţi de un sobor de 70 de preoţi, reprezentanții Protoieriei “Callatis” şi primarul Radu Cristian. Ulterior, o procesiune religioasă, la care au participat peste 6.000 de persoane, s-a desfăşurat pe traseul Portul Turistic – Strada Ştefan cel Mare – Primărie – Biserica Sf. Mina. Atât sâmbătă seara, cât şi duminică, au avut loc slujbe închinate moaştelor Sf. Nectarie.
Related Posts
Categories SocialPosted on
Campanie de ecologizare la Medgidia
Primăria Municipiului Medgidia în parteneriat cu Asociaţia Voluntarilor din Medgidia, va organiza sâmbătă, 28 septembrie 2013 începând cu orele 09.00 cea de-a IV-a ediţie a campaniei „Let’s do it România”.
Această campanie de curăţenie constă în ecologizarea unor zone din mu...
Categories SocialPosted on
Cernea: „Nu sunt homosexual!”. Reacția comunității gay din Constanța
Deputatul Remus Cernea a răspuns pentru ziarul Timpul unei întrebări altminteri incomode. Cernea a declarat că nu este membru al comunităţii gay din România însă în calitate de preşedinte al Partidului Verde şi de deputat al României se simte dator să sprijine toate categoriile socia...