Deputatul Remus Cernea a răspuns pentru ziarul Timpul unei întrebări altminteri incomode. Cernea a declarat că nu este membru al comunităţii gay din România însă în calitate de preşedinte al Partidului Verde şi de deputat al României se simte dator să sprijine toate categoriile sociale indiferend de orientarea sexuală. „Viaţa mea privată nu face obiectul publicului, dar nu sunt membru al comunităţii dacă asta doriţi să ştiţi. Este o problemă de fond care însă trebuie rezolvată şi asta îmi propun prin promovara legii parteneriatului civil”, a precizat deputatul de Constanţa. Cernea a admis că s-a consultat însă cu membri comunităţii gay în momentul în care a lansat în dezbatere acest proiect legislativ.
Cum a reacționat comunitatea gay din Constanța
Comunitatea gay din Constanța a reacționat la declarațiile din ultimele zile. Reamintim că Asociaţia „Accept” a solicitat Partidului Naţional Liberal sancţionarea „neîntârziată” a politicianului Puiu Haşotti, care a declarat la finele săptămânii trecute că persoanele homosexuale sunt „doar nişte oameni bolnavi”, iar „homosexualitatea nu este o stare firească”. „Declaraţia senatorului Haşotti este jignitoare şi denotă necunoaştere şi temere”, a declarat pentru ziarul Timpul, Tudor Kovacs, membru al comunităţii gay şi managerul proiectului „Eu sunt? Tu?” derulat de Asociaţia PSI România.
Reprezentanţii PSI România susţin demersul „Accept” însă nu vor continua demersurile lor cu o nouă plângere împotriva lui Haşotti la Consiliul Naţional al Discriminării, ci îl invită pe senator la un dialog despre umanitate, toleranţă, acceptare şi egalitate fie la sediul Asociaţiei, fie la cabinetul parlamentar al senatorului Haşotti.
„Domnul deputat Remus Cernea se dovedeşte un extravagant, ca să folosesc un cuvânt liniştit. Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă”, a declarat Puiu Haşotti, întrebat despre iniţiativa lui Cernea privind reglementarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex.
Schimbul de replici vine dupa ce deputatul USL Remus Cernea a anunţat pe 12 aprilie la Constanţa, că vrea să iniţieze un proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex, susţinând că acest model este aplicat în mai multe ţări europene.
”Hașotti e un decrepit. Nici nu mă aşteptam la mai mult din partea unui muzeograf care nu a realizat nimic în viaţă”
„Dacă Remus Cernea nu a știut să prezinte propunerea legislativă , Hașotti e decrepit. Nici nu mă aşteptam la mai mult din partea unui muzeograf care nu a realizat nimic în viaţă. Ce mă consolează este faptul că boala trece (a spus că homosexualiatea e o boală) dar țin să-l anunț pe decrepit că prostia, nu”, a scris constănţeanul Mircea Solcanu pe pagina de Facebook, răspunzând astfel atacului venit din partea senatorului liberal către minorităţile sexuale. Tudor Kovacs rămâne pacifist în declaraţii şi susţine că :„reacţii ca ale senatorului Puiu Haşotti au fost şi vor mai fi cu atât mai multe cu cât proiectul lui Remus Cernea va căpăta contur şi va intra în dezbatere în Parlamentul României. Nu ştiu dacă ne doar mai mult cuvintele domnului senator sau faptul că suntem hărţuiţi, că suntem daţi afară de la joburi dacă angajatorul află care este orientarea noastră sexuală şi în general suntem discriminaţi în toate drepturile noastre ca cetăţeni europeni. Cel mai important e să nu existe nici măcar unul între noi care să îl creadă pe omul ăsta, plin de ură și prostie comunistă. Iniţiativa domnului Cernea este un prim pas. Dupa câţi pași vom putea spune că şi noi vom avea drepturi egale. Nici mai mici, nici mai mari, ci egale, singurul fel în care societatea ar recunoaște că nu suntem inferiori.” .
Tudor Kovacs este de părere că şi „Biserica nu ar trebui să fie un monstru grotesc cu două feţe: una pentru public, cealaltă pentru privat”, făcând trimitere la desele poziţii negative ale Bisericii la adresa homosexualităţii şi a persoanelor LGBT. „Istoria modernă este plină de exemple de binecunoscuţi “predicatori” anti-gay care îşi făcuseră o misiune de viaţă din a judeca şi a demoniza orientarea sexuală a persoanelor LGBT. Asta nu înseamnă că cineva ar mai trebui să se dovedească atât de neinformat încât să asocieze homosexualitatea cu pedofilia, ştiinţa a demonstrat fără nici o îndoială că pedofilia nu este asociată cu nicio orientare sexuală, nici cu homosexualitatea, nici cu heterosexualitatea”, a mai spus Kovacs.
Ponta sare în apărarea lui Cernea
Premierul Victor Ponta și-a prezentat ieri mai pe larg punctul de vedere referitor la propunerea lui Cernea. "Propunerea domnului Cernea este una individuală, ca deputat. Nu a fost discutată în USL şi nu s-a pus problema sprijinului USL. Pe de alăt parte, eu atunci când l-am susţinut pe domnul Cernea să fie parlamentar, membru al Partidului Verde, îi cunoşteam opiniile. Şi nu sunt nici şocat, nu sunt nici mai pudibond decât e cazul. Mă uit doar la cât de pregătită este societatea românească să dezbată nişte subiecte care în alte ţări sunt deja dezbătute şi adoptate", a spus Ponta, citat de Mediafax. El a subliniat faptul că în acest moment nu se pune problema unui sprijiin politic pentru propunerile lui Cernea. "Nu vă ascund faptul că eu cred că e bine că cineva are curajul să ridice aceste lucruri. Dacă vă uitaţi la multe alte ţări, şi vorbesc de ţări civilizate aici, discuţia este mult mai puţin pasională. Nu am ştiut acuma că sediul moralităţii omenirii se află în România şi nu putem nici măcar să discutăm despre nişte lucruri pe care alţii le-au rezolvat legislativ", a adăugat Ponta. El a menţionat că nu va participa absolut deloc la "lapidarea" lui Cernea pentru aceste idei, deşi acesta nu are sprijinul USL.