Joi – 7 august şi vineri – 8 august, de la ora 22.00, până spre dimineaţă, la Restaurantul “Harlequin”, din staţiunea turistică Mamaia, sunt organizate două seri de muzică grecească “live”, cu “LARRY BAND”, cea mai bună formaţie din Salonic (Grecia), cunoscută publicului românesc, inclusiv prin prestaţiile din ultimul an, din ţara noastră (mai ales cele, relativ dese, la „Harlequin” – Mamaia).
Related Posts
Categories Timpul LiberPosted on
Concurs pentru cei mai frumoși copii de pe litoral
După ce weekend-ul trecut ediția specială a Carnavalului Mamaia a atras un număr record de peste 35.000 de spectatori, protagoniștii weekend-ului 8-9 august pe impunătoarea scenă Fashiontv din Mamaia vor fi copiii.
Moda destinată celor mici oferă multe atracții speciale, iar Fashiontv ...
Categories Timpul LiberPosted on
Constanța se transformă din Republica Mazăre în Regatul Nabucodonosor
A fost spartan, maharajah, samurai, sultan, ţar, Regele James şi Ulise anul trecut, iar ediţia din acest an a Carnavalului Mamaia îi oferă noi provocări primarulului oraşului Constanţa Radu Mazăre. Dacă la deschiderea sezonului de spectacole din 6 iulie a intrat în rolul lui Ludovic al ...