Offshore-ul, paravan pentru profitul marilor firme

Categories La ziPosted on

Offshore-ul, paravan pentru profitul marilor firme

Monaco, unul dintre paradisurile fiscale

Pentru a scăpa de fiscalitatea mare din țară, tot mai multe companii ce activează pe piața românească au ales să se ascundă după paravanul unor firme offshore, preferat fiind Cipru. Firmele cipriote dețin participații în peste 3.100 de companii românești, cu un rulaj de 5 miliarde euro. Metro Cash&Carry, Unicredit Țiriac Bank, Orange România și Romtelecom sunt numai câteva exemple.

Cu o fiscalitate mărită pe timp de criză, cu un mediu economic instabil, tot mai multe companii ce activează în România preferă să-și transfere operațiunile către zone offshore. Altfel spus, deținătorii firmelor românești aleg să-și mute rezidența firmelor-mamă în anumite teritorii unde pot beneficia de tratamente financiare mai prietenoase.

La soluția „migrării” către zone offshore recurg îndeosebi companiile multinaționale, aceasta fiind o trăsătură a globalizării, dar și oamenii de afaceri autohtoni. Practica stabilirii rezidenței fiscale sau statutare în țări sau teritorii cunoscute pentru avantajele oferite este tot mai des folosită de firmele care vor să-și ascundă veniturile de Fisc. Locul SRL cu acționariat „la vedere” a fost luat ușor-ușor de entități înregistrate la căsuțe poștale.

Parte a realității procesului de globalizare, de multe ori companiile offshore sunt considerate un instrument necesar, deoarece impozitele mai mici din paradisurile fiscale determină, la rândul lor, costuri mai mici, deci produse mai ieftine pe piețele internaționale. Reversul medaliei este că offshore-urile influențează negativ colectarea veniturilor fiscale la nivelul statelor emergente în care se desfășoară activitățile propriu-zise.

Dacă țări precum Franța utilizează instituirea unor suprataxe pentru firmele offshore intrate pe piața internă, cu scopul de a limita „evaziunea legală” practicată de aceste entități, în România această realitate este trecută cu vederea. Poate și pentru că offshore-urile reprezintă soluția adoptată de foarte mulți oameni de afaceri români în relația cu autoritățile fiscale de la București.

Criza economică declanșată la finele anului 2008 a determinat multe companii autohtone să apeleze la soluția offshore. Pachetele de acțiuni ale oamenilor de afaceri români au trecut peste noapte în proprietatea unor firme plasate în jurisdicții cu o fiscalitate mai blândă. Teoretic, s-au schimbat acționarii. Neoficial, în multe cazuri, proprietarii au rămas aceiași, doar că s-au ascuns în spatele offshore-urilor, miza fiind protejarea veniturilor de Fiscul român.

În Liechtenstein se asigură protecția conturile bancare

Pentru aceste operațiuni, preferate au fost Cipru, Monaco, Liechtenstein. Câțiva dintre oamenii de afaceri autohtoni nu s-au mulțumit să-și cumpere un singur offshore, ci și-au deschis mai multe vehicule financiare de acest tip în locuri diferite.

Cipru,  scutiri pentru marele business

Cu o cotă de impozitare a veniturilor societăților comerciale de 10%, cu scutiri pentru veniturile nerealizate pe teritoriul său, fără taxe vamale pentru importuri și fără a impune vreo obligație fiscală pentru dividendele repartizate, Cipru rămâne destinația preferată a românilor ce apelează la soluția înființării unui offshore pentru a scăpa de impozitele din țară.

Firmele cipriote dețin participații în peste 3.100 de companii românești. Metro Cash&Carry, Unicredit Țiriac Bank, Orange România, Credit Europe Bank, Romtelecom sunt cele mai puternice multinaționale prezente la noi ce sunt deținute de offshore-uri din Cipru. În anul 2009, numai rulajul acestora a depășit un total de 5 miliarde euro.
Oportunitățile fiscale din Cipru l-au convins de ani buni pe fostul tenismen Ion Țiriac să-și deruleze afacerile prin intermediul structurilor tip offshore.

Romcar SRL, Hyundai Auto România SRL, Casa Auto SRL, M Car Trading SRL sunt câteva dintre firmele aparținând Grupului Țiriac ce au în spate acționariat cipriot. Rețeta utilizării offshore-urilor înmatriculate în Cipru pentru obținerea de facilități fiscale a fost aplicată și în cazurile Dorna Lactate SA, Med Life SA și Elvila SA, aceasta din urmă fiind deținută de liberalul Viorel Cataramă.

Cu o cifră de afaceri de aproximativ 80 milioane euro la finele anului 2009, producătorul de mezeluri Cristim 2 Prodcom SRL oferă un exemplu concret privind interesul patronilor români de a „migra” spre zone cu o fiscalitate mai blândă. După un an de criză și în lipsa unor măsuri guvernamentale eficiente, acționarii grupului Cristim 2 Prodcom SRL, soții Timiș, și-au cedat în iulie 2009 toate acțiunile unui offshore cipriot, Rangeglow Limited. O vânzare aparentă, deoarece în spatele firmei din Cipru sunt aceleași persoane. Mutarea a oferit însă grupului Cristim posibilitatea de a acționa după regulile holdingurilor.

Aceeași mișcare a fost făcută și în cadrul SC Dumagas Transport SA, companie care până în luna iunie a acestui an a fost deținută direct de soții Dugăeșescu, care apoi au cedat-o unui offshore cipriot, QFI-Quantum Financial Investments Limited. Abia apoi, din Cipru, departe de constrângerile fiscale românești, Dugăeșescu a cedat jumătate din Dumagas fondului de investiții Bancroft.

După exemplele de mai sus au fost modificate și acționariatele la Aplast SRL și Gecad Net SRL. Prima firmă a fost preluată din luna mai 2010 de offshore-ul Tassal Group Limited Alt, iar a doua a intrat în proprietatea Concentric Limited din iulie 2009.

Olanda, preferată de Rompetrol, Metro și Vodafone

Aflată pe primul loc în ce privește valoarea capitalului social subscris în cadrul firmelor românești, Olanda este preferată de marii investitori pentru că legislația permite neimpozitarea și reinvestirea integrală a veniturilor trimise de companiile internaționale către holdingurile înscrise aici. Acesta este și motivul pentru care mai mult de 1.700 de societăți comerciale românești sunt deținute de firme olandeze.

Printre ele sunt și mari companii precum Rompetrol Rafinare, Rompetrol Downstream, Metro, Unicredit Țiriac Bank, Vodafone, Credit Europe Bank, GDF Suez, Lukoil, Philip Morris, Coca-Cola și UPC.
Deși în statisticile oficiale se constată, în mod îmbucurător, că ne vin din Olanda tot mai mulți investitori, situația reală este puțin diferită.

Multe dintre firmele ce au aport de capital în România nu sunt decât companii deținute tot de oamenii de afaceri români care au decis că este mai avantajos să-și transfere proprietatea acțiunilor în țara lalelelor. Evident, totul pentru avantaje fiscale. Acționariatul companiei de construcții Bog’Art, de exemplu, a „migrat” încă de la sfârșitul anului 2008 în Olanda, în acte noul proprietar fiind  Bog’Art Holding BV.

Monaco, refugiu de lux pentru banii din Est

Fără nici un fel de taxe pe venit și asigurând protecție asupra conturilor bancare, Monaco și Liechtenstein sunt alte două paradisuri fiscale din care sosesc în România offshore-uri. Cele mai multe participații în firmele românești provenite din Monaco sunt însă deținute de persoane fizice.

Deveniți monegasci, Cristian Burci, Ion Alexandru Țiriac și Radu Dimofte dețin în țara de origine cele mai puternice firme finanțate cu capital provenind din Monaco. Din Liechtenstein, cel mai puternic investitor în România este Signus Establishment, instrument prin care George Ivănescu, Corneliu Emanuel Dobronăuțeanu, Ion Șerban Dobronăuțeanu și Cătălin Bucura controlează direct Euroavipo Grup și indirect Murfatlar România.

Conform statisticilor, cele mai multe firme offshore ce dețin participații în societățile comerciale românești provin din Cipru. Urmează Olanda, Insulele Virgine Britanice, Liechtenstein, Gibraltar, Insulele Belize și San Marino.

În lume există 64 de zone în care se înregistrează companii de tip offshore, dintre care zece sunt cele mai uzitate, explică pentru Timpul Ionel Blănculescu, fost ministru al Controlului, în prezent patronul companiei Consultanță și Investigații Financiare SRL, care, printre altele, se ocupă cu facilitarea înființării unor astfel de firme.

Potrivit lui Blănculescu, cele două mari avantaje ale înființării unei companii de tip offshore sunt obiectivul fiscal, adică plata unor impozite cât mai reduse, și cel legat de cunoașterea acționariatului. În termeni de specialitate, transferul operațiunilor în zona offshore se numește „restructurarea portofoliului de afaceri prin internaționalizare”. Cei care apelează la o astfel de modalitate au motivele lor, care pot merge de la refuzul de a se expune ca acționari până la faptul că în țările din care provin sunt „alergați” pentru plata unor taxe de protecție.

Operațiunile offshore sunt de mai multe tipuri, explică Blănculescu, cele mai uzitate fiind următoarele: instituția de tip trust, instituția fundației, instituția agentului de reprezentare, deschiderea directă a unei companii într-o zonă offshore.
În cazul instituției de tip trust, o companie specializată din zona offshore preia, mai mult sau mai puțin fictiv, participația din România, de exemplu, a unei firme, obținându-se relocarea acesteia într-o zonă mai „prietenoasă” din punct de vedere fiscal și ascunderea acționariatului.

Dezavantajul major apare în cazul decesului acționarului român, descendenții lui fiind obligați să facă succesiunea și să probeze că, de fapt, defunctul era proprietarul afacerii. „Construcția” unei astfel de scheme costă între 15.000 și 20.000 euro, la care se adaugă anual câte o sumă similară, pentru întreținere. Din acest motiv, metoda nu rentează decât pentru afaceri de milioane de euro. Zone specializate în operațiuni de tip trust sunt Noua Zeelandă, Insulele Virgine, Jersey, Isle of Man (ambele din Channel Islands), Cipru, Hong Kong, Nevis, Belize.

Fundația și agentul de reprezentare

Operațiunile tip fundație cresc securizarea operațiunilor, afacerea funcționând ca o corporație. Compania de trust vinde pachetul de acțiuni către fundație, care devine proprietar. În acest caz, apare un statut al fundației, în care se specifică inclusiv ce se va întâmpla în cazul în care decedează proprietarul inițial, nemaifiind necesară succesiunea. Zone specializate în operațiuni de tip fundație sunt Liechtenstein, Panama,  Bahamas și Jersey.

În ce privește instituția agentului de reprezentare, Blănculescu arată că este o procedură de „onorabilizare” a afacerii, pentru ca aceasta să nu figureze ca fiind localizată într-o zonă offshore. Pentru aceasta, se apelează la un agent de reprezentare din Regatul Unit, care, oficial, preia afacerea. Astfel, ea va apărea ca fiind localizată în UK, chiar dacă, de fapt, operațiunile se desfășoară în cadrul unui trust.

O a patra modalitate la care se poate apela este deschiderea direct, de către un investitor român, de exemplu, a unei companii într-o zonă „prietenoasă” din punctul de vedere al fiscalității. În general, aceste firme sunt utilizate pentru operațiuni imobiliare, iahturi și consultanță. Pentru această metodă se poate alege una dintre următoarele zone: Regatul Unit, Luxemburg, Cipru, Malta, Delaware (SUA), Madeira, Rotterdam (Olanda), Hong Kong, Mauritius, Seychelles, Insulele Virgine, Belize, Nevis, Panama, Isle of Man, Jersey, Guernisy.

Patru zone, de la alb la negru, trecând prin gri

Conform clasificării elaborate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), teritoriile ce asigură facilități fiscale ce favorizează crearea offshore-urilor se împart în zone „albe”, „gri”, „gri închis”, „gri deschis” sau de-a dreptul „negre”.

Este vorba de trei liste, publicate în aprilie 2009 la cererea statelor membre ale G20, privind paradisurile fiscale care nu sunt în conformitate cu regulile mondiale privind schimbul de informații fiscale.
Potrivit publicației Wall Street, care citează Le Figaro, problema paradisurilor fiscale, „găuri negre în privința finanțelor”, a fost readusă în discuție în perioada cea mai gravă a crizei financiare, la o reuniune a 17 țări organizată la Paris, la inițiativa Germaniei și Franței.

Cipru, destinația preferată a românilor care vor să plătească mai puține taxe

Statele participante au cerut atunci OCDE să reactualizeze, până la mijlocul anului 2009, lista neagră a paradisurilor fiscale, la care Berlinul cerea adăugarea Elveției.

Lista precedentă fusese publicată de OCDE la începutului anilor 2000 și includea numai trei țări: Monaco, Andorra și Liechtenstein. O parte dintre state au fost șterse de pe listă după ce și-au luat angajamente de transparență, altele, precum Belgia, Austria, Luxemburg, Elveția, Liechtenstein, dar și Andorra, au anunțat în ultimul moment o modificare a legislațiilor naționale privind secretul bancar, de teamă să nu figureze pe lista reactualizată.

Datele oficiale

Conform statisticii ONRC, pe 31 iulie 2010 erau înregistrate 170.410 companii cu investiții străine directe, cu peste 4.600% mai multe decât la data de 31 decembrie 2008, când erau pe piața românească 3.682 astfel de firme. Capitalul subscris la sfârșitul anului 2008 era de aproximativ 2,1 milioane euro și a crescut în iulie 2010 la peste 27,5 milioane euro.

Statistica ONRC cuprinde 50 de state de origine a investitorilor străini, care nu corespund perfect cu cele incluse pe listele OCDE. Astfel, pe lista întocmită de OCDE nu se regăsesc Cipru, de unde au venit investiții pentru 4.636 de firme (2,7% din total), Bulgaria (1.226 – 0,7%), Republica Moldova (3.660 – 2,1%), Cehia (504 – 0,3%), Slovenia (158 – 0,09%), Danemarca (659 – 0,3%), Finlanda (128 – 0,08%), Liban (3.579 – 2,1%), Israel (6.062 – 3,5%), Siria (5.468 – 3,2%), Irak (5.671 – 3,3%), Iordania (3.152 – 1,8%), Egipt (1.384 – 0,8%), Iran (2.601 – 1,5%), Arabia Saudită (132 de firme – 0,08%), Thailanda (20 – 0,01%), și oamenii de afaceri fără cetățenie, care au investit în 25 de firme din România (0,01% din total).

Frecvență mare în spălarea de bani

„Firmele înființate în centre offshore reprezintă unul dintre instrumentele utilizate în operațiunile de spălare a banilor cu o frecvență relativ mare în cazurile analizate de Oficiu, având în vedere caracterul transfrontalier al majorității tranzacțiilor financiare”, a declarat pentru Timpul Nicolae Fuiorea, purtătorul de cuvânt al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB). Deși numărul firmelor offshore ce operează în România a crescut, oficialii ONPCSB susțin că nivelul tranzacțiilor frauduloase se menține constant.

Reprezentanții ONPCSB utilizează, alături de alte autorități naționale (precum Banca Națională a României), listele date publicității de organismele internaționale.
Potrivit oficialului ONPCSB, organisme internaționale, cum sunt Fondul Monetar Internațional (FMI) și Grupul de Acțiune Financiară Internațională (FATF/GAFI de pe lângă OECD), informează entitățile aflate sub supraveghere, care trebuie să acorde o atenție sporită operațiunilor ce implică persoane fizice sau juridice din centre offshore, conform standardelor de cunoaștere a clienților.

De asemenea, ONPCSB utilizează aceste liste în aprecierea gradului de risc prezentat de operațiunile sau tranzacțiile suspecte că ar avea legătură cu spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism.

Explozie de cereri pentru firme în paradisuri fiscale

Cererea de înființare a firmelor offshore a crescut semnificativ de la începutul anului, spun reprezentanții numeroaselor firmelor de profil de pe piață. Florin Mănescu, director al companiei de consultanță Dema Partners, a declarat pentru Timpul că numărul solicitărilor s-a dublat față de începutul anului, în special după ce a intrat în dezbatere eliminarea facilităților pentru persoanele fizice autorizate și pentru cele care lucrau pe drepturi de autor. Potrivit acestuia, numărul companiilor offshore nou-înființate a ajuns la 10-20 pe lună. Procedura durează între câteva zile și șase săptămâni, în funcție de jurisdicția aleasă.

De exemplu, pentru Seychelles procedura e cea mai simplă, în timp ce în Olanda sau Elveția e mai de durată. Tot aici sunt și tarifele cele mai ridicate. „Costurile merg de la 1.100 euro, cea mai ieftină, până la câteva zeci de mii de euro, pentru cele complexe, care presupun și deschiderea mai multor conturi în alte țări”, explică Mănescu.

Potrivit directorului Dema Partners, jurisdicțiile preferate de oamenii de afaceri români sunt Seychelles – datorită gradului ridicat de confidențialitate și Cipru –, prin prisma avantajelor fiscale pe care le implică statutul de membru al Uniunii Europene.

„Oamenii cu bani au avut, au și vor avea tot timpul offshore-uri”

Un alt operator pe acestă piață, firma PK Management, are în portofoliu câteva zeci de firme de la începutul acestui an. „Înregistrăm o creștere a solicitărilor de la începutul acestui an, dar nu a vânzărilor. Cereri sunt foarte multe, dar nu sunt toate sustenabile. Fără 100.000 euro profit anual, nu se justifică înființarea unui offshore. Oamenii cu bani au avut, au și vor avea tot timpul offshore-uri”, au explicat pentru Timpul reprezentanții firmei.

Costuri:

Insulele Virgine Britanice (Marea Caraibelor)

1.400 dolari (înmatriculare) + 700 (taxe anuale)

Seychelles

1.100 euro (înmatriculare) + 600 (taxe anuale) + opțional director nominal (400), acționar nominal (200) + cont bancar în Letonia (300), Seychelles (400) sau Elveția (1.000)

Cipru

3.000 euro (înmatriculare) + 1.450 (taxe anuale minime)

Elveția

6.000 franci elvețieni (înmatriculare) + 1.500 (taxă sediu) + 4.000 (director nominal elvețian) + 1.500 (administrare) + câte 1.000 euro pentru deschiderea unui cont bancar ca persoană fizică, respectiv juridică + contabilitate

Luxemburg

5.000 euro (înmatriculare) + 500 (taxe anuale minime de administrare)

Malta

2.800 euro (înmatriculare) + 1.200 (taxe anuale) + opțional: director (1.500) + acționar fiduciar licențiat (750) + secretară (750) + asistentă (375) + înregistrare TVA (350) + scutire de la plata TVA (450) + administrare (875) + audit la final de an fiscal (575) + conturi bancare în Malta (500), Letonia (300) sau Elveția (1.000)

Hong Kong

2.200 euro (înmatriculare) + 1.500 (taxe anuale) + 2.000-3.000 euro (contabilitate)

Marea Britanie

1.500 euro (înmatriculare) + 700 (taxe anuale)

Pierderi de 225 miliarde dolari

Conform unui studiu al organizației Tax Justice Network, la nivel mondial statele ce nu acordă facilități fiscale pierd aproximativ 225 miliarde dolari anual. În interiorul UE se înregistrează pierderi fiscale de 100 miliarde euro, din care circa 30 miliarde revin Germaniei. În tranzacțiile internaționale, cel mai adesea se folosește sustragerea de la impunerea unei părți din profit prin introducerea unei companii offshore ca intermediară. Mărfurile sau produsele sunt vândute firmei offshore cu un adaos foarte mic, pentru a nu genera pe teritoriul statului cu o fiscalitate mai mare profituri impozabile.

Apoi, offshore-ul revinde cumpărătorului final produsele la prețurile reale, de piață. Chiar dacă înregistrează venituri mari din aceste tranzacții, offshore-ul nu plătește nimic sau doar o cotă mult mai redusă a impozitului pe profit. În fapt, doar documentele tranzacției sunt puse în mișcare.

Mădălina PRUNDEA
Adrian BĂRBULESCU
Mihai CIORCAN