Românii au luat Lumina Sfântă a Învierii. Hristos a înviat!
ÎNVIEREA. Mănăstirea Cașin din București. FOTO Florin Eșanu
Redacția “Timpul” vă urează un Paște fericit!
Milioane de români s-au adunat la miezul nopții de sâmbătă spre duminică în jurul bisericilor din întreaga țară, pentru a aduce în casele lor Lumina Sfântă a Învierii Domnului. Slujba de Înviere a răsunat şi pe Aeroportul “Henri Coandă”. Lumina Sfântă a ajuns şi la terminalul ,,Plecări”, printre zeci de călători şi angajaţi ai aeroportului. Capela din Aeroportul “Henri Coandă” a fost inaugurată acum aproape opt ani, însă este pentru prima oară când se oficiază aici slujba de Înviere.
Învierea, în inima muntelui
Zeci de credincioși și turiști au urcat sâmbătă noaptea pe muntele Straja, pentru a participa la slujba de Înviere, la schitul din inima muntelui.
Mulți credincioși merg acolo de 12 ani, începând din anul în care a fost ridicat schitul, pentru a lua parte la o slujbă “mai aproape de Dumnezeu”.
“Slujba este altfel aici față de cum este în oras. An de an, vin tot mai mulți oameni aici, pentru că au auzit că aici se întâmplă ceva deosebit”, spune o femeie prezentă la Înviere.
Paștele catolicilor, în aceeași zi cu cel ortodox
Pentru al doilea an consecutiv Paştele este celebrat în aceeaşi zi de către creştinii ortodocşi, dar şi de catolici şi greco-catolici.
Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti a fost neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care au venit să ia lumină.
Învierea în lume
La Ierusalim, mii de creştini au asistat la ceremonia de la Biserica Sfântului Mormânt, de unde au luat Lumină.
Şi la Betheleem, mii de pelerini au participati la slujba care a avut loc la Biserica Naşterii Domnului.
La Moscova, în Catedrala Hristos Mântuitorul, mii de credincioşi au luat parte la slujba oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril.
În Catedrala Sfântul Petru de la Vatican, în prezenţa credincioşilor catolici, Papa Benedict al XVI-lea, a oficiat slujba Învierii Domnului.
Premierul Emil Boc a ajuns la biserica din satul natal Răchiţele, județul Cluj, cu puţin timp înainte de miezul nopţii, alături de soţie. După ce a aprins o lumânare, s-a alăturat credincioşilor care au înconjurat de trei ori biserica din lemn.
Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim
Lumina Sfântă a Învierii a ajuns sâmbătă în România, fiind adusă de reprezentanţii Bisericii de la aproape 2.000 de kilometri, direct de la Ierusalim. Aeronava a aterizat pe Aeroportul “Henri Coandă” în jurul orei 19.00. Astfel, de Înviere, românii care au mers la slujbă au aprins lumânarea cu Lumina venită de la Biserica Sfântul Mormânt, pentru aducerea căreia reprezentanții Bisericii Ortodoxe, preoţi sau persoane fără rang bisericesc, au fost până la Ierusalim şi înapoi.
Operaţiunea Lumina Sfântă a început vineri, când un avion special a zburat spre Ierusalim. Ca sa fie siguri că Lumina ajunge la Bucureşti, ea a fost ţinută în două lămpi speciale, care au fost aprobate de Autoritatea Aeronautică Civilă.
Preoţii aflaţi pe aeroport la aterizarea avionului au luat lumină, iar fiecare a plecat spre protopopiatele din teritoriu – Oradea, Baia Mare, Cluj sau Timişoara – tot pe calea aerului.
Ajunşi la sediile protopopiatelor, ei au fost întâmpinaţi de preoţi, care, după un program bine stabilit, în drum spre biserica lor, au lăsat Lumina Sfânta şi la bisericile aflate în drum.
Până la Înviere, cu ajutorul celor 16.000 de preoţi şi a 20.000 de persoane fără rang bisericesc, Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt a ajuns până la cel mai îndepărtat cătun din ţară.