Veniturile românilor au crescut cu 8,8% în decembrie

Categories La ziPosted on

Veniturile românilor au crescut cu 8,8% în decembrie

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost, în decembrie 2010, de 2.067 de lei, cu 8,8% mai mare decat în luna precedentă, relatează ziare.com.

Suma netă obținută, în medie, de români a fost de 1.496 lei. Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activitățile de intermedieri financiare (4.100 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (856 lei), potrivit Institutului Național de Statistică (INS).

În luna decembrie 2010, în toate activitățile din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost în creștere față de luna noiembrie 2010, în urma acordării  unor premii ocazionale, inclusiv prime de vacanță și alte sume plătite cu ocazia sărbătorilor de iarnă ori ajutoare bănești etc.

Câștigul salarial a crescut cu 39,9% în domeniul extracției minereurilor metalifere, respectiv cu 29,2% în fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice.

O creștere cuprinsă între 20 și 22% s-a înregistrat în sectorul de intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția cărbunelui superior și inferior.

In activități de asigurări, reasigurări și fonduri de pensii, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, activități de editare, transporturi pe apă, industria metalurgică, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, creșterea a fost între 14% și 16%.

Majorări ale veniturilor s-au înregistrat și în sectorul bugetar, cu excepția învățământului. În administrația publică au crescut remunerațiile cu 14,1% ca urmare a acordării de premii ocazionale. În sănătate și asistența socială, creșterea a fost de 1,6% ca urmare a acordării de prime ocazionale. Cadrele didactice au primit salarii medii nete cu 3,2% mai mici decât în luna precedentă.