Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV va primi, în luna aprilie, la recomandarea producătorului finlandez al simulatorului Huet, vizita unei importante delegaţii chineze a companiei Xi’an Aircraft Hangdian Tech. Co., producătoare de echipamente de aviaţie. Scopul vizitei este acela de primi consultanţă privind modul de operare a simulatorului Huet cu ajutorul căruia se simulează prăbuşiri controlate ale elicopterului în apă. Compania chineză este interesată şi de participarea la cursul de instruire Huet în vederea utilizării unor echipamente similare pentru instruirea personalului propriu. „China este o economie importantă a lumii, implicată cu succes în mai toate sectoarele de activitate. Interesul manifestat de una dintre cele mai importante companii chineze, în ceea ce priveşte capacitatea CERONAV de a oferi cursuri de calitate pentru personalul offshore şi utilizarea celor mai noi echipamente şi simulatoare din domeniu, ne onorează. Faptul că putem transcende domeniul maritim şi oferi consultanţă de specialitate şi companiilor din alte sectoare de transport, ne situează încă o dată între centrele de prestigiu la nivel internaţional”, a afirmat Ovidiu Cupşa, directorul general al CERONAV.
Related Posts
Categories EconomicPosted on
TULCEA: Seminar Asia – Europa, pe tema MANAGEMENTULUI APEI, ca o condiţie a dezvoltării regionale sustenabile
Managementul apei este temă de dezbatere, în cadrului unui seminar Asia – Europa (AEM), organizat (azi şi mâine) la Tulcea.
Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, Carmen Burlacu, secretar de stat în MAE român, și ministrul Doina Pană (Ministerul pentru Ape, Pădu...
Categories EconomicPosted on
Turkish Airlines: Doar până pe 11 decembrie se vând bilete din promoţia de 109 euro, pentru Constanţa – Istanbul
Compania de transport aviatic internaţional Turkish Airlines reaminteşte că doar până pe 11 decembrie se mai emit bilete în cadrul ofertei promoţionale de 109 euro, tarif de călătorie pe rutele Constanţa – Istanbul şi retur sau Istanbul - Constanţa şi retur, CU TOATE CHELTUIELILE (T...