Baia Mare: Averea primarului Cătălin Cherecheş, verificată de ANI
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) verifică averea noului primar de Baia Mare, liberalul Cătălin Cherecheş (USL), pornind de la sesizarea ONG-ului “Romania Curată”.
Inspectorii ANI vor stabili statutul unei donaţii de 1,5 milioane euro, pe care nou alesul primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a primit-o de la mama sa. Vineri, www.romaniacurata.ro a sesizat ANI cu privire la eventuale nereguli pe care le conţine declaraţia de avere a edilulului.
Inspectorii au constatat faptul că mama primarului, Viorica Cherecheş, funcţionar public – manager al Spitalului de boli infecţioase şi psihiatrie Baia Mare – nu ar justifica provenienţa banilor.
Suma donată apare prima dată menţionată în declaraţia deputatului Cătălin Cherecheş din 19 februarie 2010, ulterior apărând în alte două declaraţii.
“Potrivit unor surse judiciare, ancheta a pornit în urma unui material publicat de Romaniacurata, în care am prezentat traseul unei presupuse datorii a primarului către mama sa. În declaraţia de avere din 2008, Cătălin Cherecheş figura cu o datorie la părintele său de 2,8 milioane lei (din 2007), 697.000 euro (din 2008), iar în declaraţia din 2009 datoria este cumulată şi ajunge la 1,5 milioane euro. În anul 2010, datoria către mama sa se transformă în donaţie, cu specificaţia «dar manual în numerar între rude gradul I, data înstrăinării 20.01.2010, forma act adiţional nr. 1/20.01.2010 la contract de împrumut încheiat la 20.12.2007 şi convenţia din data de 18.02.2009»”, relevă site-ul citat.