Menajera care îl acuză pe directorul FMI de viol ar putea avea SIDA

Categories Escală în alte lumi, La zi, trimitere dreaptaPosted on

Menajera care îl acuză pe directorul FMI de viol ar putea avea SIDA

UPDATE 12

Menajera pe care Strauss-Kahn ar fi violat-o ar putea fi bolnavă de SIDA. Femeia de culoare locuieşte în cartierul Bronx, într-un apartament închiriat exclusiv adulţilor cu HIV sau SIDA, relevă cotidianul “New York Post”. Potrivit unor surse, femeia s-a mutat din luna ianuarie în apartamentul respectiv, împreună cu fiica ei de 15 ani. Anterior, ea locuise într-un apartament deţinut de Harlem Community AIDS United şi închiriat, de asemenea, doar adulţilor infectaţi cu virusul HIV şi familiilor acestora. Din cauza normelor medicale stricte legate de confidenţialitate, jurnaliștii nu au putut însă afla  care dintre cele două are HIV – menajera în vârstă de 32 de ani sau fiica ei. Dacă se dovedeşte că presupusa victimă a şefului FMI este infectată cu HIV, Dominique Strauss-Kahn ar putea avea probleme mari. de sănătate. Raporturile sexuale pe care acesta le-a avut cu camerista s-au desfăşurat neprotejat, iar pe corpul său au fost identificate mai multe urme de zgârieturi.

Pe de altă parte, femeia le-a declarat anchetatorilor că, după ce a fost supusă perversiunilor sexuale orale, a scuipat sperma lui Strauss-Kahn pe covor, iar investigatorii efectuează în prezent teste ADN pe mostrele prelevate.

UPDATE 11 – Presupusa victimă este musulmană din Guineea

Camerista Nafissatou Diallo, zisă Ophelia, continuă să rămână departe de vizorul presei. Potrivit cotidianului francez “Le Figaro”, femeia este protejată de poliţie de când a raportat incidentul , iar fotografierea sa este interzisă. Informaţiile despre femeie apar cu zgârcenie.

În vârstă de 32 de ani, Ophelia are o fiică de 15 ani. Originară din Guineea şi nu din Ghana, aşa cum se spusese anterior, femeia are peste 1,80 metri înălțime, iar unul dintre avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn care a întâlnit-o a spus despre ea că “este foarte puţin atrăgătoare”; “Probabil ca să demonstreze nevinovăţia clientului său”, comentează publicaţia franceză.

Nafissatou Diallo, alias Ophelia

Unul dintre vecinii femeiii a spus că este musulmană practicantă, “poartă mereu pantaloni închişi la culoare, pantofi fără toc şi îşi acoperă părul cu o eşarfă cu imprimeu tribal”.

Ophelia este foarte discretă, nu şi-a deranjat niciodată vecinii şi “este o persoană calmă, reţinută. Nu zâmbeşte decât anumitor oameni”, spun vecinii.

UPDATE 10 – Directorul FMI, supravegheat non-stop. Are tendințe sinucigașe

Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, aflat în închisoarea Rickers Island din New York, a fost plasat sub monitorizare specială , 24 de ore din 24, după ce  examenul psihologic a relevat faptul că ar putea avea tendințe de sinucidere. Strauss-Kahn se află de luni la închisoarea de maximă securitate, singur în celulă, după ce a fost acuzat că a încercat să violeze o cameristă a unui hotel de lux din New York.

Pe plan extern, tot mai multe voci sugerează că Dominique Strauss-Kahn ar trebui să demisioneze din fruntea FMI, după ce i s-a refuzat eliberarea pe cauţiune.

El va fi prezentat din nou în faţa instanţei vineri, când avocaţii săi ar putea cere din nou eliberarea pe cauţiune.

Ministrul austriac de finanţe, Maria Fekter, a declarat că Dominique Strauss-Kahn ar trebui să demisioneze, pentru a evita prejudicierea imaginii FMI.

Ministrul spaniol de finanţe, Elena Salgado, şi-a exprimat compasiunea pentru femeia care se presupune că ar fi fost victima directorului FMI.

Pe de altă parte, oficiali din China şi Brazilia susțin că următorul director general al FMI ar trebui să provină din afara Europei.

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat liderii mondiali că Dominique Strauss-Kahn are dreptul la prezumpţia de nevinovăţie, dar a precizat totodată că Europa are candidaţi buni care i-ar putea lua locul în fruntea FMI.

Toţi cei 10 directori pe care i-a avut FMI de la înfiinţarea sa în 1954 au fost europeni. Dintre ei, patru au fost francezi.

Regula nescrisă care funcţionează este ca directorul FMI să fie european, în timp ce directorul Băncii Mondiale trebuie să fie american.

UPDATE 9 – Dovada agresiunii lui Strauss-Kahn: Pete de sânge în camera de hotel

În camera de hotel în care a stat şeful FMI şi în care ar fi avut loc agresiunea s-au găsit mai multe pete de sânge, pe pat, potrivit Fox News, care citează surse din Poliţie.

Se pare că anchetatorii au găsit şi alte probe, care nu au fost date încă publicităţii. Între timp, presiunile pentru demisia lui Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, se intensifică, relevă BBC.

Ministrul austriac de Finanţe, Maria Fekter, i-a cerut acestuia să-şi reconsidere poziţia, iar omologul spaniol, Elana Salgado, şi-a exprimat susţinerea pentru victimă.

UPDATE 8 – Prima fotografie a Opheliei, victima?

Camerista care îl acuză de agresiune sexuală pe directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, este originară din Ghana, are 32 de ani şi este considerată “foarte credibilă” de anchetatori, relatează “Le Figaro”.

Aceasta se numeşte Ophelia, iar potrivit celei mai recente versiuni a poliţiei, ea susţine că faptele s-au petrecut în jurul prânzului.

Pe Facebook există un cont al Opheliei Famotidina, născută la 17 ianuarie 1979, însă nu se ştie cu siguranţă dacă acest cont a fost făcut de către angajata hotelului sau este un cont fals.

Potrivit unei surse din cadrul lanţului hotelier Sofitel, o cameristă poate intra într-o cameră cu cartela de care dispune – fără a aştepta un ordin oficial de la recepţie. Ophelia ar fi deschis uşa strigând «House keeping!», fără a obţine un răspuns.

FACEBOOK. Ophelia Famotidina, originară din Ghana

Acesta a fost primul sejur al lui Dominique Strauss-Kahn în 2011 în acest hotel, în care s-a cazat de cinci ori în 2010.

Totodată, precizează cotidianul francez, biletul său de avion a fost cumpărat joi, 12 mai, şi, potrivit sistemului Gaetan de rezervare pentru Air France, ora de întoarcere a fost modificată cel puţin o dată.

Potrivit unui director comercial norvegian, Mortem Meier, citat de New York Times, care a fost condus de acelaşi şofer de taxi, “Strauss-Kahn era foarte grăbit. Voia să părăsească locul cât mai repede posibil. Părea tulburat şi stresat”.

În timpul cursei, el ar fi contactat-o telefonic pe soţia sa, Anne Sinclair, care îl aştepta la Paris şi i-ar fi spus că are o “problemă gravă”, potrivit “Le Monde”.

UPDATE 7 – Avocatul directorului FMI: “La hotel, a avut loc un act sexual consimţit”

Contactul dintre Dominique Strauss-Kahn şi cameristă a fost consimţit, a declarat avocatul acestuia, dând indicii despre ceea ce pare a fi o apărare explozivă, relatează cotidianul “NY Post”.

“Suntem de părere că dovezile nu vor confirma că a fost un contact forţat”, a spus Ben Brafman, avocatul şefului FMI.

O sursă apropiată de apărare a declarat şi ea: “Se pare că a fost un contact consimţit”.

Brafman a încercat să-l convingă pe judecător că Strauss-Kahn nu prezintă riscul de a fugi. “Nu este vorba despre cineva care se gândeşte să fugă. Are patru copii şi este acuzat că ar fi violator, lucru pe care vrea să îl clarifice”, a spus avocatul.

“Este ca în cazul lui Roman Polanski”, a spus însă procurorul Alonzo, referindu-se la regizorul acuzat de contact sexual cu o minoră în California în 1977 şi care a fugit în Franţa pentru a evita condamnarea. Franţa nu are acorduri de extrădare cu alte state

Procurorii au făcut aluzii la un presupus trecut întunecat al şefului FMI, “Ancheta noastră arată că Strauss-Kahn ar fi avut un comportament similar în cel puţin încă o ocazie”, a spus un procuror.

UPDATE 6 – Teoria conspirației Wall Street

Cunoscutul economist rus Mihail Hazin lansează o nouă ipoteză legată de arestarea directorului FMI.

El susţine că Dominique Strauss-Kahn (DSK) ar putea fi vicitima  magnaţilor de pe Wall Street şi că scandalul sexual nu ar fi decât o răzbunare în urma demersurilor acestuia de a reforma întregul sistem financiar modern.

Economistul rus aminteşte de sesiunea comună a FMI şi a Băncii Mondiale (BM), care a avut loc acum o lună, şi în cadrul căreia DSK a pus la îndoială utilitatea menţinerii aşa-numitului “Consens de la Washington”, o suprastructură ideologică a modelului financiar modern, care funcţionează de 30 de ani.

Directorul FMI a afirmat la acea dată că acest „Consens de la Washington” şi-a epuizat potenţialul şi că ar fi necesară înlocuirea lui.

Respingerea de către Strauss Kahn a acestui consens reprezintă recunoaşterea faptului că sistemul financiar modern nu mai poate acţiona conform cutumelor de până acum, explică expertul rus.

“Sectorul financiar, în general, a fost foarte nemulţumit de această abordare şi s-a decis să lovească în renegat, care i-a pus în pericol privilegiile şi profiturile obişnuite”, a declarat Mihail Hazin, adăugând că “în tradiţia SUA, această lovitură este suficientă pentru a-l obliga pe DSK să demisioneze din post”.

„După scandalul legat de tentativa de viol, declaraţiile făcute anterior de DSK nu vor mai avea nicio valoare”, arată economistul rus.

Hazin a amintit şi de scandalul din jurul guvernatorului New York-ului, fostul procuror Eliot Laurence Spitzer, care a avut loc în urmă cu trei ani. La acea vreme, Wall Street-ul i-a dat acestuia trei zile pentru a demisiona – din cauza unei legături cu o prostituată.

“Mai târziu, s-a lămurit că nu era vorba de o aventură de o seară, ci de o relaţie de 10 ani, despre care ştia multă lume”, a precizat expertul rus.

UPDATE 5 – Victima este de origine africană

După ce i-a fost respinsă cererea de eliberare pe cauţiune, şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, a fost “cazat” la închisoarea Rikers Island din New York, unde beneficiază de o celulă individuală, informează un purtător de cuvânt al administraţiei penintenciarelor din oraş.

Dominique Strauss-Kahn “nu va intra în contact cu alţi prizonieri”, a adăugat purtătorul de cuvânt. “Acest lucru nu înseamnă că va sta permanent în celula sa, ci că atunci când va ieşi, va fi permanent însoţit de un gardian”.

Penitenciarul Rikers Island este situat pe o insulă din East River, la nord de cartierul Queens, în largul aeroportului La Guardia. Închisoarea Rikers adăposteşte zece din cele 15 centre de detenţie de la New York.

Peste14.000 de infractori sunt deţinuţi la Rikers, iar “gardienii nu sunt capabili încă să controleze situaţia”.

Femeia care îl acuză pe Dominique Strauss-Kahn de agresiune seuală şi tentativă de viol este în stare de şoc, afirmă colegii şi vecinii săi, citaţi de presa americană.

Presupusa victimă este o imigrantă africană în vârstă de 32 de ani, mamă a unei adolescente, care locuieşte la Bronx. “Este o femeie prezentabilă, foarte agreabilă, foarte prietenoasă. Este în stare de şoc”, a declarat una dintre colegele sale de la hotelul Sofitel pentru cotidian.

“Conducerea instituţiei ne-a cerut să nu îi punem prea multe întrebări pentru că este foarte afectată”, a adăugat angajata care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.

Publicaţia americană New York Daily News susţine că femeia este prezentabilă, înaltă (are aproximativ 1,80 metri) şi este necăsătorită.

Femeia  nu are antecedente judiciare şi nu pare să se fi întâlnit vreodată cu Dominique Strauss-Kahn anterior, potrivit presei americane.

Poliţia refuză să dezvăluie identitatea presupusei victime.

UPDATE 4 -Fără drept la cauțiune

Şeful FMI rămâne în arest, după ce judecătorii din New York au respins luni cererea acestuia de eliberare pe cauţiune.

Avocaţii apărării ceruseră eliberarea contra unei cauţiuni de un milion de dolari. Kahn declara încădin luna aprilie 2011, pentru ziarul “Liberation”, că punctele sale slabe sunt “banii, femeile şi originea evreiască”, dar şi că se aşteaptă la o înscenare.

Kahn a vorbit despre un scenariu pregătit, “cu o femeie violată în vreo parcare căreia i s-ar promite 500.000 sau un milion de euro, pentru a inventa această poveste”.

Procurorii americani au propus o cauţiune de un milion de dolari pentru eliberarea lui Dominique Strauss-Kahn dar şi purtarea unei brăţări electronice de localizare, pentru a nu putea fugi din SUA, potrivit “New York Post”.

De asemenea, avocaţii directorului FMI susţin că au dovezi clare conform cărora Kahn nu s-ar fi aflat în hotel la momentul presupusei agresiuni seuale.

Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, a fost adus luni la un tribunal din New York unde a fost audiat în legătură cu acuzaţiile care i se aduc.

UPDATE 3  – “Nici măcar nu eram în hotel”

Avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn se pregătesc să dezvăluie un alibi solid pentru a respinge acuzaţia de tentativă de viol, conform “Le Nouvel Observateur”.

Apărarea şefului FMI susţine că acesta a părăsit hotelul Sofitel, din Manhattan, la prânz, cu o oră înainte de presupusa agresare a menajerei.

În jurul orei 12.00 el ar cerut nota de plată şi a predat cheile la recepţie.

Şi postul de televiziune BFMTV afirmă, citând avocaţii, că Strauss-Kahn a predat camera de hotel la ora 12.28.

După aceea, şeful FMI s-ar fi întâlnit cu fiica sa, pentru a lua prânzul într-un restaurant. Nu a fost dat publicităţii niciun element care să confirme ora mesei, dar avocaţii precizează că au dovezi materiale şi mărturii.

Potrivit apărării, Strauss-Kahn ar fi luat apoi un taxi până la aeroport, unde şi-a dat seama că şi-a uitat unul dintre telefoanele mobile la hotel. El ar fi sunat la recepţie, ceea ce le-a permis poliţiştilor să intercepteze apelul şi să îl localizeze.

UPDATE 2 – Soția lui nu crede

“Nu cred nici măcar o secundă în aceste acuzaţii”, a declarat jurnalista Anne Sinclair, soția directorului FMI, într-un comunicat preluat de presa franceză.

Ea a reamintit că soţul său va pleda nevinovat şi a spus că nu are nicio îndoială că i se va stabili nevinovăţia. “Chem pe toată lumea la decenţă şi la reţinere”, a pledat soţia lui Dominique Strauss-Kahn.

Soţia i-a stat alături şi s-a arătat înţelegătoare şi în timpul unui alt scandal sexual în care a fost implicat şeful FMI, în 2008.

2008 – Sex cu o subalternă maghiară

Presa a scris atunci că şeful FMI ar fi întreţinut relaţii sexuale extraconjugale cu Piroska Nagy, o fostă directoare de origine ungară a departamentului FMI pentru Africa, fiind suspectat totodată de favorizarea acesteia.

În cele din urmă, Strauss-Khan şi-a cerut scuze de la FMI, dar şi de la soţia sa, Anne Sinclair, o personalitate a televiziunii franceze. Anne Sinclair, cu care directorul FMI are patru copii, scrisese deja pe blogul său că a întors pagina după acest episod şi l-a dat uitării.

2002 -Altă tentativă de viol, asupra unei jurnaliste franceze

Directorul FMI are și alt antecedent care pare a confirma acuzaţiile care îi sunt aduse. O jurnalistă din Franţa susţine că acesta a încercat să o violeze în 2002, când i-a luat un interviu, conform ” Le Parisien”.

Tristane Banon, în vârstă de 31 de ani acum, povesteşte că a mai încercat o dată să facă publice aceste informaţii în 2007, când a participat la o emisiune televizată. Ea a declarat că a fost agresată de un om politic, dar numele acestuia a fost cenzurat de producătorii emisiunii.

În 2002, pregătind materiale pentru prima sa carte, Tristane l-a contactat pe Kahn pentru a-i lua un interviu. Acesta i-a comunicat adresa unde este dispus să o întâlnească. Ajunsă la locul precizat, jurnalista a fost invitată într-un apartament gol, în care se găseau câteva obiecte “un video, un televizor, un pat și grinzi false, foarte frumoase, de bun gust”.

“A vrut să-l ţin de mână, apoi de braţ”, povesteşte Banon. “Am ajuns să ne luptăm, am căzut la podea, l-am lovit cu picioarele de câteva ori, el mi-a smuls sutienul şi a început să-mi scoată pantalonii”. În timp ce se luptau, jurnalista îşi aminteşte că a spus cuvântul “viol” pentru a-l speria pe agresor, dar acesta nu s-a oprit.

După incident, Tristane Banon a realizat un dosar complet pentru a depune plângere împotriva lui Dominique Strauss Kahn, a consultat un avocat, dar a decis, în cele din urmă, să nu meargă mai departe cu acuzaţia de agresiune seuală.

Mama acesteia, aleasa socialiştilor în departamentul Eure, în Normandia de Sus, a fost printre cei care i-au recomandat să nu depună plângere, dar victima declară acum că a fost o greşeală.

Reuniune a FMI

FMI se va reuni în luni seară pentru a discuta situaţia directorului său, Dominique Strauss Kahn, care este în continuare arestat la New York – pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoană.

Audierea sa la tribunal, în care urma să fie pus oficial sub acuzare, a fost amânată pentru luni, pentru ca poliţia să poată analiza noi probe.

Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, acuzat de agresiune sexuală, a părăsit duminică seara – ora SUA – secţia de poliţie din Harlem unde era deţinut, având cătuşe la mâini, relatează Sky News.

El a fost urcat într-o maşină a poliţiei şi condus către o unitate medicală. Anterior, avocatul său anunţase că Dominique Strauss-Kahn a fost de acord să fie supus unor teste medicale în legătură cu acuzaţiile sexuale care i se aduc. El este decis să-şi dovedească nevinovăţia.

Autorităţile au obţinut un ordin judecătoresc pentru a-l examina corporal pe şeful FMI, în căutarea unor eventuale semne care să arate confruntarea fizică dintre el şi presupusa victimă.

Oamenii legii au prelevat, de asemenea, de pe pielea şi de sub unghiile presupusei victime probe care ar putea releva eventuale urme de ADN aparţinând directorului FMI.

Strauss-Kahn nu are imunitate diplomatică în faţa acuzaţiilor de agresiune sexuală, susţine poliţia din New York.

Bucluc de la o femeie de serviciu a unui hotel

Cea care l-a acuzat este o menajeră a hotelului din New York, unde era cazat Strauss- Kahn. Aceasta a relatat poliţiei că a fost bruscată după ce directorul FMI a ieşit dezbrăcat din baie.

Femeia a reuşit să fugă. Strauss-Kahn a părăsit, şi el, în grabă hotelul, apoi a sunat la recepţie, deoarece îşi uitase telefonul mobil.

Aşa au dat de urma sa poliţiştii, care l-au ridicat chiar din avionul cu care urma să plece la Paris. Strauss-Kahn se declară însă nevinovat.

Incidentul a stârnit consternare la Paris. Fost ministru socialist în Franţa, Strauss-Kahn urma să-şi anunţe candidatura pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor, cu mari şanse de a-l învinge pe Nicolas Sarkozy.

Dar directorul FMI, căsătorit pentru a treia oară, este cunoscut şi ca un mare seducător. În 2008, el a recunoscut că avusese o relaţie cu o subordonată de la Fond. Aşa că acuzaţiile par, totuşi, destul de credibile.

Şi chiar dacă va scăpa basma curată, analiştii cred că Strauss Kahn nu mai are niciun viitor în politică.

În cazul în care va fi demis din funcţia de şef al FMI, Strauss – Kahn va primi compensaţii de cel puţin 60% din salariul său anual, care ajunge la 421.000 de dolari.