Constanța creștină: 350 de biserici și un SRL administrat de o maică stareță, pentru atragerea de fonduri europene

Categories SocialPosted on

Județul Constanța are peste 350 de biserici, după cum a afirmat, ieri, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. La acestea se adaugă 32 de mănăstiri.

Numărul lor nu este mare, cel puțin asta susține IPS Teodosie. Există o credință care spune că numărul bisericilor va fi îndestulător atunci când toată lumea va avea loc în ele, la momentele mari ale creștinătății, cum ar fi slujbele de Paște sau de Crăciun.

”Construcția de biserici va vontinua și anul viitor”, a spus arhiepiscopul.

În același timp, Facultatea de Teologie continuă să scoată în fiecare an alți absolvenți în acest domeniu.
Peste 100 de biserici din total au fost construite după ce IPS Teodosie a fost numit arhiepiscop al Tomisului, adică aprilie 2001.

Arhiepiscopia Tomisului își propune pentru 2014 și construirea de noi așezăminte sociale, dar și a unui centru de recuperare pentru cei cu bolile cardiovasculare, centru care se va realiza cu fonduri europene. În acest scop, maica stareță de la mănăstirea Sf. Elena din Costinești și-a deschis un SRL, pentru că altfel era imposibilă atragerea fondurilor comunitare.