Doamna Elena Cuza – o efigie a bunătăţii

Categories Cultura, trimitere dreaptaPosted on

Doamna Elena Cuza – o efigie a bunătăţii

Doamna Elena Cuza a câştigat un loc printre cele mai luminoase personalităţi ale istoriei României atât datorită contribuţiei la opera de reformare naţională condusă de soţul său, domnitorul Alexandru Ioan I, cât şi datorită actelor de caritate şi binefacere cărora li s-a dedicat întreaga viaţă.

În semn de preţuire, Muzeul Naţional Cotroceni i-a dedicat Primei Doamne a României o expoziţie al cărei vernisaj a avut loc pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii.

Obiecte personale, îmbrăcăminte, mobilier, scrisori de la persoane dragi, fotografii, litografii, un tablou pictat de Theodor Aman care o reprezintă pe Elena Cuza recompun atmosfera plină de eleganţă şi bun-gust a secolului XIX.

Spaţiul de expunere se află în apropierea fostului apartament al doamnei, după cum o confirmă descrierile şi documentele vremii.

Elena Cuza s-a născut la 17 iunie 1825 în Iaşi. Părinţii săi, postelnicul Iordache Rosetti şi Catinca Sturdza, proveneau din cele mai mari familii moldovene ale epocii.

La 19 ani, Elena se căsătoreşte cu Alexandru Ioan Cuza, un bărbat a cărui personalitate contrasta cu timiditatea şi lipsa ei de încredere în sine. Iubirea şi devotamentul pentru soţul său i-au depăşit însă fragilitatea în momentele cruciale ale vieţii.

În mijlocul tumultuoaselor evenimente politice şi sociale din anul 1848, Elena găseşte puterea şi curajul de a pregăti evadarea lui Alexandru Ioan Cuza, care fusese arestat şi trimis în surghiun la Măcin.

După alegerea lui Cuza ca domn al Moldovei din 5 ianuarie 1859, doamna Elena îi scria mamei sale cu umilitate:

„Draga mea mamă, providenţa a vrut să ne răsplătească pentru modestia noastră şi să ne ridice la un rang, pentru mine nemeritat. Fie ca Dumnezeu să mă protejeze totdeauna şi să-mi dea tot ce trebuie, pentru a merita tot timpul entuziasmul, bunăvoinţa şi afecţiunea cu care am fost primită”.

La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost desemnat şi domnitor al Ţării Româneşti, iar viaţa doamnei Elena începe să se schimbe. Din 1860, petrece trei ani la Paris, departe de soţ şi familie, ca urmare a relaţiei pasionale a domnitorului cu Maria Obrenovici.

Reîntoarsă în ţară, preia comanda palatului domnesc, se ocupă de educaţia femeilor, îngrijeşte bătrâni şi iniţiază acţiuni politice alături de domnitor.

Două erau, după Nicolae Iorga, trăsăturile Elenei Cuza: cea mai autentică maiestate şi cea mai desăvârşită simplitate. „Dacă anumite fiinţe ar bănui cât de atrăgătoare este caritatea, cât de mult apropie inimile alese, lumea ar fi mai bună”, spunea Prima Doamnă a României.

În 1862, Elena Cuza se adresa printr-o scrisoare prim-ministrului Creţulescu, argumentând necesitatea înfiinţării unui orfelinat:

„Doresc cu tot dinadinsul, Domnule, ca fundamentele unui nou azil să poată fi aşezate fără întârziere şi insist tot de o dată a fi lângă acela ce există astăzi, ca anexul lui, pe costiţa de lângă grădina palatului Cotroceni. Cu chipul acesta voi avea sub ochii mei tinerii copii deveniţi protejaţii mei, pe care îmi propun a-i vizita adesea rezervându-mi supravegherea personală şi specială a acestui stabiliment, unde vor găsi îngrijirile părinteşti şi căldura sânului familiei, de care au fost atât de crud lipsiţi”.

Afecţiunea maternă şi-a îndreptat-o cu generozitate chiar şi asupra celor doi fii nelegitimi ai soţului ei cu Maria Obrenovici, crescându-i şi educându-i ca pe proprii copii.

După moartea domnitorului (1873), a rămas credincioasă memoriei soţului său şi a continuat opera de binefacere. S-a stins din viaţă în 1909, la vârsta de 84 de ani, fiind înmormântată, după cum i-a fost dorinţa, cu o ceremonie simplă, la Soleşti.

Expoziţia de la Muzeul Naţional Cotroceni dedicată Primei Doamne a României Elena Cuza poate fi vizionată până pe 31 mai 2011, de marţi până duminică, între orele 9.30 şi 17.00.

Anca ALBU