Senatorii au aprobat scăderea impozitului pe salarii la 10%

Categories La ziPosted on

Senatorii au aprobat scăderea impozitului pe salarii la 10%

Senatorii au aprobat azi o propunere legislativă a 22 de membri PDL prin care va fi modificat Codul Fiscal, informează Realitatea TV.

Astfel, impozitul pe venituri va fi redus de la 16% la 10% începând cu 1 ianuarie 2011. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 45 de voturi pentru, 31 împotrivă şi opt abţineri, chiar dacă nu a fost susţinută de către reprezentantul Guvernului la dezbaterile din Senat.

Propunerea a fost aprobată de către parlamentarii social-democraţi, iar împotriva acesteia s-a exprimat liderul grupului PDL, Cristian Rădulescu, precum şi liderul senatorilor independenţi, Şerban Mihăilescu. Camera Deputaţilor va lua decizia finală în privința modificării Codului Fiscal cu această măsură.