SUA: Emilia Moroșan, premiată de Barack Obama pentru rezultate excepţionale în cercetare

Categories La ziPosted on

SUA: Emilia Moroșan, premiată de Barack Obama pentru rezultate excepţionale în cercetare

Românca Emilia Moroşan, cercetător la Universitatea Rice, din SUA, va fi premiată personal de preşedintele Barack Obama cu Distincţia Prezidențială pentru Oameni de știință și Ingineri aflați la început de carieră, într-o ceremonie care va avea loc la data de 13 decembrie, Antena 3.

Emilia Moroșan

Emilia Moroşan este profesor-asistent în SUA, la Universitatea Rice și realizează cercetări în astronomie, fizică şi chimie. Ea se numără printre cei 85 de cercetători care vor fi premiaţi de către Barack Obama anul acesta.

Premiile au fost inaugurate în 1996, de către preşedintele Bill Clinton,  şi au ca scop premierea tinerilor cercetători cu rezultate deosebite.

„Sunt foarte încântată. Recunoaşterea meritelor imi oferă un sentiment incredibil, însă cel mai important este că voi dispune de fonduri suplimentare, care îmi vor permite să angajez persoane noi. Am fost nominalizată de Biroul de Cercetare Strategică din cadul Forţelor Aeriene, instituţie care mi-a şi finanţat până în prezent programele de cercetare”, a spus Emilia Moroşan la aflarea veștii.