Muzica – aspirație spre mântuire

Categories Cultura, trimitere dreaptaPosted on

Muzica – aspirație spre mântuire

ADRIAN NAIDIN. "Muzica tradiţională este floarea de colţ a poporului nostru". FOTO: Agerpres

Se zice despre câte cineva: „Omul acesta este o poezie!”. Ei bine, despre Adrian Naidin mai nimerit ar fi să se spună că este o simfonie… O simfonie pentru violoncel şi suflet!

L-am cunoscut de curând, la un eveniment pe o temă turistică, în finalul căruia a fost invitat să cânte. Era destul de înaintată ora la care trebuia să apară pe scenă, aşa că îmi propusesem să rămân doar la o piesă, două.

Dar a fost suficient să cânte o strofă şi nu a mai fost chip să plec înainte de ultimul ecou al violoncelului şi al vocii lui pline de o sensibilitate cu totul specială, de putere şi viaţă.

A încântat auditoriul cu unele dintre cele mai frumoase melodii tradiţionale româneşti cărora le-a adus un plus de nobleţe prin acordurile instrumentului clasic cu corzi. Atunci mi-am dat seama parcă mai bine ca niciodată cât de frumoasă este muzica românească.

Adrian Naidin a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi a studiat cu cel supranumit „Paganini al violoncelului”, Mischa Maisky.

A fost membru al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti. I-au fost decernate numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale. A realizat aranjamentul muzical al piesei de teatru „Dama cu camelii” şi a colaborat pentru muzică de scenă cu teatrul Alekton din Atena.

Printre muzicienii cu care a colaborat se numără Alexandru Andrieş şi Damian Drăghici. Împreună cu soţia lui, Cătălina, formează nucleul grupului vocal-instrumental Solii, interpretând muzică tradiţională românească, jazz, rock, muzică latino-americană şi canţonete.

Pentru el, muzica este o aspiraţie către mântuire şi o cerere de iertare a omului faţă de Dumnezeu şi faţă de copacul tăiat pentru a fi transformat în instrument muzical.

„Nu există muzică fără iubire şi nu există iubire fără iertare. Iertarea nu poate fi decât într-un sens: vertical, aşa cum e revelaţia, aşa cum sunt brazii. Şi aşa cum este zborul ciocârliei. Aţi auzit cum cântă ciocârlia? Dumnezeiesc! Sunt sunete pe care nu le pot exprima prin violoncel, pian sau orice alt instrument. Cel mai mare artist este natura, dar deasupra ei este Dumnezeu. Apoi vin oamenii. Noi, artiştii, suntem nişte intermediari între teluric şi celest”, spune Adrian Naidin.

Muzica populară românească reprezintă, prin valenţele spirituale şi artistice ale versurilor şi ale melosului, o valoare la care nu vrea să renunţe şi despre care crede că ne poate ajuta să ne continuăm drumul vertical. Prin această muzică a încercat să cunoască poporul din care se trage.

„Avem şi lucruri urâte, dar avem şi ceva atât de frumos, încât aproape că e de nepovestit. . Pentru că e rară şi e superbă! Când asculţi o doină, acesta este poporul român, nu cel care se vede la televizor. Acesta este poporul frumos. Ne-am păstrat ceva extraordinar, spiritual, pe care, dacă l-am exploata, ar fi ca o explozie de lumină aici, în România. Mă regăsesc în doină prin faptul că acolo îmi găsesc liniştea şi nu îmi mai e frică de moarte. Iar când te împaci cu moartea e sărbătoarea vieţii”, mărturiseşte artistul.

Găsiţi-l pe Adrian Naidin pe Facebook, aflaţi despre concertele lui şi ascultaţi-l. Este foarte probabil să trăiţi sentimentul sublimului.

Anca ALBU