La ce primării se poate achita impozitul pe veniturile din activităţi agricole

Categories EconomicPosted on

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa aduce la cunoştinţa contribuabililor persoane fizice care datorează impozit pe veniturile din activităţi agricole că, potrivit prevederilor OMFP 1714/2013 pentru aprobarea Procedurii de încasare şi de virare la bugetul de stat şi bugetele asigurărilor sociale de stat a sumelor încasate în numerar de către compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ teritoriale, precum şi modul de colaborare şi realizare a schimbului de informaţii dintre organele fiscale din cadrul ANAF şi organele fiscale din cadrul unităţilor administrativ teritoriale s-a instituit posibilitatea achitării impozitului pe veniturile din activităţi agricole la sediile unităţilor administrativ teritoriale (în speţă primării) în situaţia în care în localitatea de domiciliu a respectivului contribuabil nu există o unitate teritorială a ANAF şi dacă există un protocol încheiat in acest sens.

Până la acest moment, AJFP Constanţa a încheiat protocoale cu un număr de 10 unităţi administrativ teritoriale, după cum urmează:

Primăria Comunei Aliman;
Primăria Oraşului Negru – Vodă;
Primăria Comunei 23 August;
Primăria Comunei Adamclisi;
Primăria Comunei Bărăganu;
Primăria Comunei Ion Corvin;
Primăria Oraşului Murfatlar;
Primăria Comunei Nicolae Bălcescu;
Primăria Comunei Lumina;
Primăria Comunei Ciocârlia.

Astfel, contribuabilii care au domiciliul fiscal în raza teritorială a acestor comune/oraşe pot achita impozitul pe veniturile din activităţi agricole la respectivele unităţi administrativ teritoriale.

Contribuabilii pot efectua plata şi parţial în cazul în care nu dispun de fondurile necesare în vederea stingerii integrale a obligaţiei de plată iar data plăţii este data înscrisă în documentul de plată eliberat de unitatea administrativ teritorială.

În termen de 5 zile de la data încasării sumelor, compartimentele de specialitate ale unităţilor administrativ teritoriale depun banii în contul special deschis la unităţile de trezorerie odată cu situaţia privind sumele încasate reprezentând obligaţii fiscale pentru efectuarea unor verificări scriptice de catre trezorerie.

Lista unităţilor administrativ teritoriale cu care AJFP Constanta a încheiat protocoale în acest sens este publicată pe site-ul AJFP Constanţa la secţiunea Informaţii Publice – bugete locale.