Spitalul Ortopedie Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud nu va muri, ci se va transforma. Asta spune președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, și asta au votat consilierii județeni, astăzi, într-o ședință extraordinară.
Constantinescu spune că SOTRM ajunsese la fundul sacului, din punct de vedere financiar. ”Am reorganizat SOTRM Eforie, care ajunsese cu datorii de zeci de miliarde la toți deținătorii de utilității, pierduseră și avizul Direcției de Sănătate Publică cu câteva luni înainte și nu îl mai puteau prelungi. L-am trandformat într-o secție a Spitalului Județean Constanța ca să poată să ia indicele DRG, care înseamnă coeficientul pe baza căruia decontează Casa de Asigurări de Sănătate banii fiecărei unități sanitare din România. Am salvat-o din faliment și o reorganizăm”, spune el. Soluția: transformare sa în ambulatoriu. ” Ambulatoriul pe care l-am votat azi este un proiect mai vechi. Vom face un ambulatoriu care va furniza venituri suplimentare pentru spitalul din Eforie, datorită modificărilor și modernizărilor prevăzute de acest proiect”, a precizat acesta. Potrivit Dexoline.ro, ambulatoriu înseamnă ”instituție medico-sanitară în care se acordă bolnavilor asistență medicală, fără ca aceștia să fie internați în spital”. Cu alte cuvinte, dispare, totuși, spitalul. Nici nu mai este nevoie de el, spune Constantinescu, pentru că CJC a investit peste șapte milioane de euro într-o secție modernă de chirurgie-traumatologie, în Spitalul Județean Constanța, și în aducerea unei echipe de medici, de la București în Constanța, împreună cu familiile.
Proiectul de transformare a spitalului în ambulatoriu se ridică la circa 1,5 milioane de euro. El a fost trimis spre aprobare Ministerului Dezvoltării, după care se va ajunge la licitație pentru desemnarea constructorului. Din acel moment, va mai dura circa 18 luni până proiectul va fi gata. ”Ambulatoriul nu există în acest moment, o să îl creăm. Va avea și o organigramă cu cel puțin zece posturi. Acest spital, că se numește STORM sau că se numește secție a Spitalului Județean Constanța, funcționează în continuare. Am dat drumul la încălzire, pentru că de trei nu au mai avut și se încălzeau cu combustibil greu, condițiile de operații acolo erau precare. Trebuie investiții acolo pentru a putea reface spitalul. Când vom face aceste investiții, îl vom putea face spital de recuperare, ceea ce a fost 130 de ani”, a mai spus Constantinescu.
Președintele CJC a mai spus că nu cunoaște cazuri de medici care au fost dați afară.”Eu nu am concediat nici un medic. Au plecat la cerere, cine a dorit să plece, unii la Mangalia, alții la Medgidia. Acestea sunt informațiile pe care le am eu”.
”Acest spital funcționează și astăzi. Are importanță că se numește STORM sau că se numește secție a spitalului județean, atâta timp cât salariile se iau în continuare? Era o problemă dacă se numea spitalul de ortopedie și nu aveau oamenii bani de salarii, de încălzire, de tot ceea ce este normal”, a mai spus Constantinescu.
Președintele CJC a mai confirmat că terenul va rămâne al spitalului. ”Terenul de 11 hectare nu-l basulează nimeni la poartă, nu-l ia nimeni de acolo, chiar dacă au vrut unii și alții să facă vile acolo, rămâne în continuare al Consiliului Județean Constanța, respectiv al STORM Eforie”, a conchis Constantinescu.
Cucu, mediul izgonit
Medicul Toma Cucu, unul dintre ortopezii de renume din spital, s-a trezit, după o viață, fără loc de muncă. El a explicat, în august, pentru Hotnews, situația dificilă în care se afla.
”Cand am ajuns la spitalul din Eforie Sud am facut un imprumut si, cu ajutorul socrului meu, mi-am cumparat singur echipamentul necesar pentru artroscopie. A fost un act de inconstienta caci nici nu aveam un apartament in Constanta. Am locuit intr-o locuinta de serviciu. Nu stiu daca as mai proceda la fel acum. De-a lungul anilor am mai achizitionat echipament din banii mei, caci la spitalul din Eforie nu aveau aproape nimic cand am ajuns eu acolo. Dar eram singurul din intreaga regiune care practica astfel de operatii: aveam pacienti si de la Galati, si de la Braila. Asta in timp ce la Spitalul Judetean din Constanta aveau un aparat nou cu care nu lucra nimeni. Acel aparat a stat nefolosit 10 ani, acei ani in care eu imi cumparam echipamente din banii mei.
Practic, sectia de Ortopedie de la Spitalul din Eforie este inchisa. Am primit o instiintare ca a expirat autorizatia de functionare a spitalului. Dar spitalul a fost preluat de cativa ani de autoritatile locale, timp in care ei nu au fost deloc preocupati de el. Si acum par mirati si zic ca a expirat autorizatia si ca e vina noastra. Vina noastra ca ce? Ca nu am putut sa investim, sa aducem suficienti bani de acasa ca sa modernizam un spital care este al statului?
Eu nu mai pot opera la Spitalul din Eforie, desi nu am gresit cu nimic, asa cum nu mai poate opera niciunul dintre colegii mei. Sunt complet bulversat si incerc sa-mi adun gandurile, sa vad ce se va intampla cu viitorul meu. Daca ma intrebati, acum, ce voi face, nu stiu ce sa raspund. Din pacate, m-au sunat multi pacienti care ar dori sa ajunga la mine, si ii aman. Efectiv, daca as avea o ruda pe care as vrea sa o operez eu, nu as putea face asta decat daca m-as duce la o clinica privata sa-i rog sa ma lase.
Deocamdata nu stiu ce voi face. Am fost cautat de cateva spitale din zona dar, din motive birocrate, nu se pot scoate posturi la spitalele respective. Nu vreau sa plec din regiunea asta, locuiesc deja de atatia ani aici si o mutare ar fi perceputa ca o schimbare negativa de catre familia mea. Dar am inceput sa iau in calcul, ca alternativa, si plecarea intr-o clinica din strainatate. Insa va fi foarte greu. Cine spune ca va fi usor, minte.
Sa regreti e cel mai rau lucru care se poate intampla. Atunci cand cineva regreta ca s-a nascut intr-o anumita tara, asta e practic o oglinda pentru administratorii acelei tari. Sincer sa fiu, as fi preferat sa ma nasc in America. Nu regret nicio clipa ca am ales medicina, tot asta as face, dar poate cu cateva mici modificari. Poate ca, imediat dupa Revolutie, m-as fi pregatit pentru a ma rupe de tara si a merge in alta parte, atunci cand inca eram tanar. Si atunci mi-as fi permis sa fac performanta in domeniul respectiv.”
Scurt istoric
Pentru medicii de la SOTRM, desființarea spitalului a fost una dintre cele mai grele lovituri primite, în ciuda optimismului de care dă dovadă șeful CJC. Spitalul s-a desființat, de facto, pe 27 iunie 2013, lucru consființit de o Hotărâre de Guvern, în care se stipulează, negru pe alb: ”Hotărârea adoptată de Guvern prevede reorganizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei, prin preluarea patrimoniului şi personalului Spitalului de Ortopedie, traumatologie şi recuperare medicală Eforie Sud, ca secţie exterioară, această unitate, desfiinţându-se ca persoană juridică. Această reorganizare este necesară pentru ca unitatea medicală din Eforie Sud să poată fi încadrată la categoria I şi să poată beneficia, astfel, de o finanţare mai mare”. După o lună, activitatea chirurgicală a fost sistată, pentru că autorizația sanitară de functțonare a expirat.