CE SE MAI ÎNTÂMPLĂ CU CELELALTE DOSARE PENALE ALE LUI NICOLAE MATEI, primarul din Năvodari?!? Se aşteaptă, cumva, termenul de PRESCRIERE, sau vreo… AMNISTIE?

Categories EditorialPosted on

Până când se va judeca şi contestaţia judiciară (apel) a(l) lui Nicolae Matei, primarul oraşului Năvodari, din judeţul Constanţa, la decizia Tribunalului Constanţa, din 8 aprilie a.c., de condamnare la executare a trei ani şi jumătate, ÎN REGIM DE DEŢINERE, pentru infracţiunea de tentativă de mită, către poliţistul Valentin Burlacu, ne întrebăm ce s-a mai întâmplat cu celelalte dosare PENALE, aflate în diferite stadii de cercetare / instrumentare, la Poliţie sau Parchete.

Nu de alta, dar dacă s-a dat rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, ar fi normal ca acest lucru să fie anunţat.
Vorba aia: să ştim şi noi, poporul “prost”…

Căci altfel, este legitimă întrebarea: nu cumva se tergiversează rezolvarea lor, într-un fel sau altul, ca în atâtea şi atâtea cazuri, PÂNĂ LA DEPĂŞIREA TERMENULUI DE PRESCRIERE?!?…

Am aminti, în acest sens, doar cele mai recente situaţii: foştii miniştri Borbely (UDMR) şi Szilagy (PNL).

Ca să nu mai vorbim despre dosarele primarului Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, plimbate pe la Parchete, până la… PRESCRIERE!, despre care s-a făcut vâlvă chiar în această săptămână (de altfel, nici cel cu retrocedările nu… se simte mai bine, blocat fiind în Instanţă, pentru expertize peste expertize, încă din anul… 2008!)!

Până una alta, mai trecem în revistă (pentru a câta oară?!…) dosarele cele mai cunoscute ale primarului Năvodariului, Nicolae Matei, despre care nu mai ştim nimic!

1.Număr Unic (de la Parchet şi Poliţie): 869/P/2009 – PT (Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa)). Număr (de intrare – înregistrare a plângerii la:) IPJ (Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa): 24946/15.04.2009. Reclamant: SC RAJA SA. Făptuitor: Matei Nicolae.
2. Nr. Unic: 9812/P/2009 – PJ (Parchetul de pe lângă Judecătorie). Nr. IPJ: 314410/29.01.2010. Reclamant: Gărvăneanu Ion. Făptuitor: Matei Nicolae.
3. Nr. Unic 1123/P/2010 – PJ. Nr. IPJ 315848/29.01.2010. Reclamant: SC Tabăra pentru Tineret VICTORIA SA. Făptuitor: Matei Nicolae.
Este vorba despre un teren, pe malul Mării, în suprafaţă de 3.000 metri pătraţi.
4. Nr. Unic: 12329/P/2010 – PJ. Nr. IPJ: 12419/31.10.2011. Reclamant SC Tabăra de Tineret VICTORIA SA. Făptuitor Matei Nicolae.
5. Nr. Unic: 15162/P/2011 – PJ.
Nr. IPJ:11805/04.08.2011.Reclamant STATUL ROMÂN. Făptuitor: Matei Nicolae.
Sunt mai multe obiecte ale dosarului, privitoare la SC LEGMAS SA Năvodari, celebrele statui din oraş, garduri şi alte dotări urbane etc.
6. Nr. Unic: 20732/P/2011 – PJ. Nr.IPJ: 12661/29.11.2011. Reclamant: Tucan Jean Paul. Făptuitori: Matei Nicolae, Consiliul Local Năvodari.
7. “Numărul Unic”, de la Parchet şi Poliţie, nu-l ştim! Numărul. de intrare – înregistrare la IPJ este: 16846/11.05.2012. Reclamant: SC SOMACO Construct SRL. Făptuitor: Matei Nicolae.
8. Nr. Unic: 9496/P/2012 – PJ. Nr IPJ: 17106/12.06.2012. Reclamant: PNL – PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL (!!!!). FăptuitorI: Matei Nicolae, SC “DORMARBIB Group” SRL Năvodari(firma lui ISIDOR GURGU, cel cunoscut ca fiind cumnatul primarului, societatea sa luând teren, pe malul mării!, cu “imensa” sumă de… 7 (şapte) lei, pe metru pătrat!; a se vedea şi articolul nostru, din data de 05. 2013, secţiunea “Dosarele TIMPUL”!)
Obiectul dosarului este legat de bunuri imobiliare, terenuri şi construcţii, în Tabăra Năvodari.
Acum se explică de ce s-a găsit tocmai senatorul şi vicepreşedintele PNL (pe ţară!), Puiu Haşotti, să ceară, fără drept şi noimă, eliberarea lui Matei, la arestarea din noiembrie 2012: probabil, căzuseră la pace…
9. Nr. Unic: 496/P/VIII/2012 – PCA. Nr. IPJ: 17034/06.06.2012. Reclamant STATUL ROMÂN. Făptuitori: Matei Nicolae, Gurgu Isidor, Pocora Florin.
Isidor Gurgu este cumnatul (cel puţin aşa îl recomandă chiar Matei) cu terenurile din Tabără, luate pe mai nimic, iar Florin Cornel Pocora a fost, de ani buni, principalul partener al primarului, prin firma sa şi a soţiei, Elena P., SC „Delta Electron” SRL, câştigând cam toate licitaţiile mari, pentru construcţii şi reabilitări, organizate de Consiliul Local şi Primăria Năvodari!
DOSARUL ACESTA A FOST PRELUAT DE CĂTRE DNA!!
10. Nr. Unic: 718/P/2012 – PCA (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa). Nr. IPJ: 17114/13.06.2012. Reclamant: STATUL ROMÂN. Făptuitori: SC LEGMAS SA Năvodari, SC TOP VISION SRL.
Este vorba de şase (6) hectare, în Tabăra de Copii, din Năvodari.

IMAGINE: Primarul din Năvodari (judeţul Constanţa), Nicolae Matei, arestat, în 14 noiembrie 2012 şi eliberat, pentru a fi judecat în stare de libertate, pe 17 aprilie 2013 (Sursa foto: lideruldeopinie.ro)