Către sfârşit de an mă întreb mereu nu cine a fost “omul anului”, că este greu de depistat, ci mai degrabă cine ne-a impresionat cu ceva. Ei bine, pentru 2013 omul acesta este Gruia Stoica. Cum, ţiganul Gruia Stoica? – s-ar indigna unii. Da, chiar ţiganul Gruia Stoica din Toflea (Galaţi), despre care mărturisesc că nu ştiam mai nimic, nu-l cunosc, nu l-am întâlnit. Ulterior acestei “nominalizări” aveam să aflu că “Forbes” i-a decernat premiul “Cel mai dinamic om de afaceri” după ce a constatat că firma sa a avut curajul să participe la patru privatizări internaţionale. O dovadă că “fierarul din Toflea” are parte de respect.
Despre povestea dălţilor de Toflea ştiam încă de pe vremea edificării Casei Poporului. Aflasem că minunata noastră industrie metalurgică nu fusese în stare să fabrice dălţile necesare cioplitorilor în piatră şi atunci, în disperare de cauză, s-a apelat la meşteşugarii ţigani din Toflea, pricepuţi prelucrători în fier, care moşteneau din străbuni secretul călirii metalelor pentru săbii, dălţi sau burghie. Se dezvoltase în acest sat o adevărată industrie meşteşugărească, în stare să furnizeze burghie pentru calea ferată şi truse de sculptură care se exportau în Franţa. Reportajul pe care intenţionam să-l realizez ar fi fost fulminant, dar şeful meu de atunci, Octavian Paler, mi-a explicat că oricât aş fi scris printre rânduri, ziarul tot ar fi atras furia secţiei de presă a partidului, care n-ar fi suportat un asemenea afront adus mândrei noastre industrii: 20 de ţigani din Toflea au fost în stare să fabrice dălţile pentru mastodontul numit Casa Poporului.
Abia anul acesta am aflat că “regele vagoanelor” a lucrat de mic în această industrie sătească, a devenit un ţigan şcolit, fiind absolvent al Facultăţii de Metalurgie Bucureşti (structura fină a metalelelor). În liceu a fost campion naţional la atletism. A reuşit să se ridice, cum se spune. Mulţi români habar nu aveau de el dacă n-ar fi apărut privatizarea CFR Marfă. Până la acest moment mai nimeni nu ştia că Grupul Feroviar Român, creat de Gruia Stoica, reprezintă un succes regional, că şi-a clădit afacerile încă din martie 1990 prin politica paşilor mărunţi, că în 23 de ani n-a avut decât poziţii de top-management, cu reputaţie comercială, că nu s-a trezit cu averea peste noapte, tratează afacerile cu determinare şi seriozitate. Nu şi-a început activitatea feroviară în cârca CFR Marfă, nu el a vlăguit-o, iar vagoanele acesteia n-ar fi ajuns la fier vechi, pentru că omul nostru ştie să le repare, iar deviza sa este că metalul nu are termen de expirare.
Când a înfiinţat GFR a umblat prin toată Serbia şi a căutat vagoanele rătăcite în război, pe care le cumpărase de la bulgari. Visează să producă din nou locomotive la Electroputere Craiova, a revitalizat Remar Paşcani, Reva Simeria şi o fabrică de reparaţii la Debrecen. N-a falimentat nici o fabrică, n-a vândut-o la fier vechi. S-a înhămat la o afacere grea, cu ambiţia de a uni, economic, zonele Mării Negre şi Mării Nordului. A devenit cel mai mare transportator feroviar privat din sud-estul Europei: 17.000 vagoane, 300 locomotive. Modernizează şi trenuri pentru Republica Moldova.
Aproape necunoscut până la anunţul privatizării CFR Marfă, a devenit câmp de bătălie pentru politicieni şi mass media. A ales să nu se angajeze în luptele mediatice. Poate nu-i place cum se scuipă la televizor unii oameni de afaceri şi politicieni, sigur n-o să-l vezi prin cluburi mondene. Există o statistică, în rândul romilor, privind reuşita în viaţă: norocul depăşeşte în procente sârguinţa. Gruia Stoica a pus pe prim plan sârguinţa.
Cum să ia falimentara CFR Marfă un necunoscut al opiniei publice? Un “fierar” din Toflea, cu pupilele dilatate? Persoane suspuse “ştiau” că nu are bani pe privatizare. Iar atunci când a eşuat privatizarea din caza Consiliului Concurenţei, care a frânat eliberarea avizului, nu şi-a pus poalele în cap, n-a umblat cu sacii de bani prin Capitală. Un om de afaceri lucid nu se aruncă cu capul în fântână câtă vreme statul nu a respectat clauzele privatizării. Dacă n-ar fi fost în strare să plătească n-ar fi cerut aiurea desecretizarea contractului pentru privatizarea pachetului majoritar. Privatizarea a fost un eşec, dar ţiganul Gruia Stoica s-a comportat exemplar. Credeţi că i s-ar fi returnat integral cei 30 de milioane de euro, plătiţi în avans de GFR, dacă ar fi avut cea mai mică vină? Cu toate acestea era acuzat că ar căuta “tertipuri”. Ba, unii şi-au adus aminte (din “surse”) că ar avea dosar penal. A existat, într-adevăr, un dosar prin 2004, dar a primit NUP în 2006. Privea o firmă unde Gruia Stoica avea 2 (două) acţiuni, adică 0,00015%. Credeţi că în aceşti 23 de ani, dacă s-ar fi îmbogăţit prin furt, nu era anchetat şi paraanchetat? Cum s-a auzit că a câştigat licitaţia au apărut imediat ştiri (sub protecţia anonimatului) că averea i-ar fi pusă sub sechestru. Deşi părea o “lovitură de teatru”, n-a ameninţat pe nimeni, doar a infirmat asemenea veşti. Transportul feroviar de marfă a devenit o piaţă concurenţială, mai există încă 4-5 companii particulare, dar numai aceea care a îndrăznit să participe la licitaţie a fost ținta atacurilor.
I-am admirat discreţia (a apărut puţin speriat, dar de atacurile aberante şi tevatura din mass media). Conştient de cronica lipsă de educaţie în etnia sa participă la programe pentru integrarea romilor, dar nu face caz de aşa ceva (este cunoscută percepţia de îngrijorare, de la noi şi aiurea, asupra romilor – cu toate acestea sunt încă ignoraţi, în loc să fie supuşi asimilării, să aibă şi ei o şansă egală la educaţie).
Gruia Stoica nu este complexat că este ţigan dar nu-şi afişează bogăţia, care nu i s-a urcat la cap, nu-i de teapa lui Bercea Mondialu şi a altor regi de la televizor. Este un om civilizat, duce o viaţă normală. Are însă stofă de lider acest ţigan educat şi practic. Omul ştie să gestioneze o societate şi s-o facă profitabilă. Şi-a folosit bine inteligenţa şi priceperea. Nu-l laudă nimeni că firmele sale dau salarii la 9000 de români.
Identitatea nu este un dat. Ar fi bine ca mulţi oameni de afaceri să-i semene lui Gruia Stoica.