Apelul ziarului Timpul a avut succes: Monumentul Eroilor de la Casa de Cultură a fost reabilitat

Categories SocialPosted on

Acum două săptămâni, Ziarul Timpul realiza un fotoreportaj în zona Casei de Cultură din Constanța, în care atrăgea atenția asupra unei pete pe obrazul orașului: felul în care arată Monumentul Eroilor.

Iată ce scriam pe 24 aprilie 2014: ”Cea mai tulburătoare imagine din parc nu este însă, din păcate, aceea a unei case de cultură transformată în club de manele, ci a unui simbol al istoriei României degradat și ignorat de autorități. Este vorba despre monumentul eroilor din războiul de independență din Constanța, amplasat pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Grupul statuar a fost realizat în anul 1985 de către sculptorul Marius Butunoiu. Este din bronz și reprezintă un dorobanț la atac și un ofițer cu drapelul într-o mână și cu sabia în cealaltă mână, îndemnând soldatul la luptă. Pe partea superioară a soclului, de formă paralelipipedică, sunt gravate numele localităților: Plevna, Grivița, Rahova și Smârdan. În spatele grupului statuar se înalță o coloană placată cu marmură albă. Din păcate, așa cum se vede în imaginile de mai jos, literele lipsesc și nimeni nu s-a îngrijit să repare acest monument și să cinstească pe cei care au murit pentru ca România să existe.”

Și iată cum arăta atunci monunentul.

Să nu credeți că arăta așa de o zi, două. Nu. De ani de zile este uitat de autorități.

Conincidență sau nu, apelul ziarului Timpul a fost auzit. Astăzi, când se împlinesc 137 de ani de când Mihail Kogălniceanu proclama ”independența absolută” a României, autoritățile și-au întors fața către monument. Nu au înlocuit literele, ci au preferat o metodă mai simplă. Au prins de monument o placă de lemn, pe care sunt scrise numele localităților.

Echipa ziarului Timpul mulțumește, în numele constănțenilor, celor care au șters această pată neagră de pe obrazul orașului nostru.