Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa (CCINA) a organizat, ieri seară, topul firmelor din Constanța. Au fost premiate cele mai performante societăți comerciale din județ.
În total, în județul Constanța au depus bilanțul financiar-contabil 28.538 societăţi de firme, a precizat Mihai Daraban, președintele CCINA, cu 195 mai multe decât în anul precedent, ceea ce, a considerat el, este un lucru îmbucurător.
În funcție de cifra de afaceri, primele locuri sunt ocupate de: Rompetrol Rafinare SA, cu 12,3 miliarde lei, Ameropa Grains, cu 884 milioane lei, Rompetrol Petro Chemicals SRL, cu 855 milioane lei, Daewoo – Mangalia Heavy Industries SA, cu 833 milioane lei, Brisegroup SRL, cu 822 milioane lei, Grup Servicii Petroliere SA, cu 813 milioane lei, Enel Distribuţie Dobrogea SA, cu 480 milioane lei, Oil Pro SRL, cu 348 milioane lei, Kirazoglu Corporation SRL, cu 346 milioane lei şi Eco Petroleum SA, cu 323 milioane lei.
În funcție de profitul brut, primele zece locuri sunt ocupate de Enel Distribuţie Dobrogea SA, cu 103 milioane lei, Constanţa South Container Terminal SRL, cu 68 milioane lei, Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa, cu 46 milioane lei, Brisegroup, cu 33 milioane lei, North Star Shipping, cu 28 milioane lei, Elcomex-IEA SA, 25 milioane lei, Biochem SRL, 23 milioane lei, Comvex SA, cu 23 milioane lei, Maria Trading SRL, cu 19 milioane lei, Minmetal SA, cu 18 milioane lei.
Cele mai puternice firme, adică cele care au obținut primu loc în ultimii cinci ani, au primit trofee de excelență. Aceste sunt: Navtron SRL, Duro SRL, Romtextil SA, Magistra C&C SRL, Sterk Plast SRL, Celco SA, Rig Service SA, Enel Distribuţie Dobrogea SA, Congaz SA, Tolil Company SRL, Elcomex – I.E.A. SA, Polaris M. Holding SRL, Oil Depol Service SRL, Oil Terminal SA, Constanţa South Container Terminal SRL, North Star Shipping SRL, Lumina Instituţii de Învăţământ SA, Iowemed SA, Kirazoglu Corporation SRL, Stop SRL, Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA.