În perioada 1 – 3 noiembrie are loc Târgul de Turism “VACANȚA” Constanța 2013. Dacă îl vizitați veți putea găsi cele mai bune oferte pentru un sejur în perioada de iarnă, inclusiv pentru Revelion. Veți avea însă și posibilitatea să câștigați unul dintre premiile puse în joc de organizatori.
Târgul are loc la Maritimo Shopping Center, pe o suprafață de 160 mp. Organizatori sunt Camera de Comerț Industrie Navigație și Agricultură Constanta și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT). Programul de vizitare este între orele 10.00 și 20.00. Vineri se poate vizita de la ora 12.00, când de fapt are loc și deschiderea oficială. Expun 26 de firme cu domeniul de activitate din turism: touroperatori, hoteluri şi complexuri hoteliere, patronate şi asociatii de promovare turistică, companii de transport, autorități publice locale.
”Agenţiile de turism vin la târg cu reduceri şi cu oferte”, a precizat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării. Vor fi oferte pentru cele mai căutate destinații de iarnă. Printre acestea se numără stațiunile de ski din Austria, dar și zonele unde se poate ajunge cu un zbor de două, maximum trei ore. Printre preferatele românilor se numără încă Grecia, Turcia, Creta. Destinațiile acestea sunt cu atât mai atractive cu cât turiștii au la dispoziție chartere, ceea ce face ca prețul zborului să fie mai mic decât la o cursă de linie, iar prețul final al pachetului să fie accesibil. Printre destinațiile căutate se numără și revelioanele în orașele mari ale Europei, cum ar fi Parisul. Vin tare din urmă și orașe mai puțin căutate în trecut, și cel mai bun exemplu este Istanbul, unde se poate ajunge cu avionul, din Constanța. E o plăcere să te duci pentru câteva zile acolo, spune Corina Martin. Singura parte negativă este că trebuie să te și întorci.
Sunt, de asemenea, foarte căutate sejururile din luna ianuarie. ”În această perioadă prețurile sunt în general mai mici decât în decembrie”, spune Corina Martin. Un exemplu l-a oferit Ciprian Popescu, expertul în turism al CCINA. ”O săptămână cu demipensiune într-o stațiune de ski din Austria costă, în ianuarie, 199 de euro”, a precizat acesta. Evident, drumul nu este inclus în preț, dar o astfel de ofertă este cu siguranță tentantă.
Târgul de vacanță va oferi și o serie de evenimente conexe, menite să atragă constănțenii. Vă prezentăm mai jos calendarul de activități complet.
Vineri, 1 noiembrie 2013
12:00 Deschiderea oficială a Târgului de Turism VACANŢA Constanţa
12:30 Spectacol de obiceiuri şi tradiţii turco-tătare
Sâmbătă, 2 noiembrie 2013
11:00 – 13:00 Workshop Ornamente traditionale pe linguri de lemn
12:00 – 12:30 Spectacol de dansuri şi tradiţii româneşti susţinut de Ansamblul “Muguraşii Cumpenei
Duminică, 3 noiembrie 2013
13:30 – 14:00 Program artistic de café-concert Cvintetul Tita Bibu Ion
17:30 – 17:45 Spectacol de street dance oferit de X’S DANCE
18:00 – 18:30 Spectacol de dansuri si tradiţii aromâne susţinut de Grupul folcloric aromân “Lilici dit mai”
Cum spuneam, vor fi oferite și premii vizitatorilor. Tot ce trebuie să faceți este să completați taloanele pe care le găsiți la organizatori, la fața locului. Premiile se vor extrage în fiecare zi a târgului, de la ora 19.00. Sunt oferit următoarele premii:
• 3 intrări Spa (includ acces la: piscina interioară, saună, jacuzzi, fitness, duş emoţional, duş cervical) + 1 duş Vichy / fiecare intrare; 3 intrări Spa (includ acces la: piscina interioară, saună, jacuzzi, fitness, duş emoţional, duş cervical) + 1 masaj subacval / fiecare intrare – oferite de Hotel Iaki
• 15 călătorii oferite de Direct Aeroport
• Week – end la Vila Laura din statiunea Buşteni, cazare pentru 2 persoane în perioada 15 – 17 noiembrie 2013, din partea Agenţia Paradis Vacanţe de Vis Constanţa
• 1 bilet avion Constanţa – Istanbul şi retur (valabil 1 an cu toate taxele incluse) oferit de Compania Aeriană Turkish Airlines
Condiţiile şi regulamentul de participare pe www.expoconstanta.ro
Ziarul Timpul, în calitate de partener media al evenimentului, vă invită să participaţi la târg.