Dirijorul Marin Constantin, de la Corul Madrigal, a murit

Categories La ziPosted on

Dirijorul Marin Constantin, de la Corul Madrigal, a murit

Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul Corului Madrigal, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 85 de ani, relatează Realitatea TV.

El a înfiinaţat Corul Madrigal în 1963 şi a participat cu el la mii de concerte în ţară şi străinătate, unde a obţinut numeroase premii. Criticii au apreciat activitatea sa de dirijor.

Printre titlurile şi medaliile cu care a fost distins, se numără Premiul Criticii Muzicale Germane (1971), Omul Anului în 1990, 1992 şi 1994, medaliile Enescu şi Eminescu, Crucea Patriarhală Ortodoxă (2000).

“Amintirile cele mai dragi pe care le păstrez cu recunoştinţă publicului nu le pot numi la singular, ele sunt multe, îmi sunt scumpe şi rămân de neuitat. Deşi mulţi mă consideră «răsfăţat al viselor împlinite», eu le aştept în continuare…”, spunea Marin Constantin, citat de Jurnalul naţional.

Corul Madrigal a fost declarat în 1992 “bun al patrimoniului universal UNESCO”.