Dosarul arestării consilierului ANAF Adrian Gavrilă: Numele lui Sorin Blejnar, în motivarea judecătorească

Categories La zi, trimitere dreaptaPosted on

Dosarul arestării consilierului ANAF Adrian Gavrilă: Numele lui Sorin Blejnar, în motivarea judecătorească

Numele preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, apare menționat în motivarea judecătorească în dosarul arestării consilierului Nicolae Adrian Gavrilă, relevă Antena 3.

Se pare că avocatul Marius Stăcescu ar fi cerut şpagă de un milion de euro pentru Blejnar, de la un om de afaceri.

În motivarea judecătorilor apare și informaţia că directorul executiv al Vămii Bucureşti, Viorel Comăniţă, ar fi primit mită în valoare de 300.000 de euro.

Consilierul ANAF a fost reţinut miercuri, pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a luat mită pentru a înlesni importul fără plata taxelor vamale a 960 de tone de tutun.

În același dosar, a fost reţinut pentru luare de mită şi avocatul Marius Stăcescu, care s-a oferit să intermedieze șpaga de un milion de euro.

El a declarat că milionul de euro trebuia să ajungă la şeful ANAF, Sorin Blejnar.

“În concret, inculpatul Stăncescu Marius şi denunţătorul Antonelo Celestini au stabilit ca acesta din urmă să înfiinţeze o fabrică de ţigarete în localitatea Videle, care să funcţioneze clandestin. Potrivit acestei înţelegeri, denunţătorul urma să se ocupe de funcţionarea fabricii, de găsirea muncitorilor, iar inculpatul Stăncescu, prin influenţa pe care o are pe lângă preşedintele ANAF, îi va asigura protecţia în sensul că nu se vor efectua controale şi-l lasă să lucreze liniştit. Inculpatul Stăncescu a acceptat promisiunea denunţătorului Antonelo Celestini ca, prin intermediul său, să se remită suma de 1.000.000 euro preşedintelui ANAF şi a pretins pentru sine un procent de 10% pentru intervenţia sa pe lângă preşedintele ANAF“, se precizează în motivarea Curţii de Apel.