„EGO” – MAMAIA: Continuă seria vedetelor internaţionale. După La Tena (Spania) şi Kiss (SUA), vine fostul partener al lui STING, britanicul CRAIG DAVID!

Categories Timpul LiberPosted on

Autodefinit ca fiind „cel mai extravagant club de pe Litoral” (este vorba de cel românesc, desigur…), „EGO”, din Nordul staţiunii turistice MAMAIA, este la a treia celebritate a muzicii internaţionale pe care o aduce, în acest prim sezon estival, în Mamaia, al acestui luxos „Club & Lounge”. Dacă la sfârşitul lunii trecute a venit şi a încîntat „La Rezna de Ibiza”, interpreta de muzică electronică La Tena, iar vinerea trecută’a mixat newyorkeza DJ Kiss, de această dată, vineri – 19 iulie, ştacheta este ridicată la un fost partener de interpretare a unui celebru „hit” al marelui… STING!
Ca întotdeauna, când este vorba de o personalitate a „Skhow – Bizz” – ului mondial, îi dedicăm o biografie (profesională) aproape completă, pentru că este vorba de un eveniment concertistic major, de antologie, care depăşeşte anvergura unei simple nopţi de „Clubbing”! Chiar (se) merită…

Craig David (născut pe 5 mai 1981) este un cântăreț și textier englez. A devenit cunoscut, în anul 1999, prin intermediul discului – single „Re-Rewind” (o colaborare cu formația „Artful Dodger”), care a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale acelui an, în Regatul Unit. La scurt timp, a început comercializarea albumului”Born to Do It” material ce conține șlagărele „Fill Me In”, „7 Days” și „Walking Away”, toate obținând poziții fruntașe în ierarhiile de specialitate. Materialul s-a comercializat în peste șapte milioane de exemplare, la nivel global, fiind răsplătit cu multiple discuri de aur și platină!
Al doilea album al interpretului,”Slicker Than Your Average”, a fost lansat la scurt timp, el fiind recompensat cu un triplu disc de platină, în țara natală a solistului. De pe acest album a fost promovartă înregistrarea „Rise & Fall”, care a devenit cel mai cunoscut single al discului. The Story Goes…” a fost lansat la trei ani distanță, fiind precedat de șlagărul „All The Way”. Începând cu anul 2007, cariera lui David a înregistrat un declin, materialele lansate după această dată înregistrând vânzări slabe.
În urma încheierii unui contract de promovare cu „UNIVERSAL Music Group”, interpretul a început înregistrările albumului „Signed Sealed Delivere”, care a fost lansat în martie 2010.

 

Copilăria și primele activități muzicale

David s-a născut pe data de 5 mai 1981 în orașul englez Southampton, unde și-a petrecut și copilăria. Acesta a crescut într-o familie multiculturală, mama sa având descendenți evrei, în timp ce tatăl său, de culoare, este originar din Grenada (Caraibe) şi… a fost componentul unei formații de muzică „reggae” (cum altfel…), numită „Ebony Rockers”, care s-a bucurat de succes la nivel regional, în anii ’80! La vârsta de doisprezece ani, Craig a început să studieze chitara, interpretând cântece clasice. Cu toate acestea, a renunțat la scurt timp, dorindu-și să aprofundeze partea de interpretare vocală.
Doi ani mai târziu, a început să lucreze într-un local, în urma unui recital susținut anterior în același club. În anul 1997, David l-a întâlnit pe producătorul Mark Hill, care deținea studioul de înregistrări „Off the Wharf”, cu care a început o colaborare, la scurt timp. Împreună, cei doi au realizat compoziția „What Ya Gonna Do?”, pe care aceștia au lansat-o (din fonduri proprii!) prin intermediul discurilor de… vinil! Cântecul s-a bucurat de succes, într-un spațiu restrâns, este adevărat, din Anglia, fiind distribuit în orașe mari, totuşi, precum Bristol, Londra sau Manchester. Un al doilea single, compus de cei doi, „Re-Rewind” a devenit unul dintre cele mai cunoscute cântece ale anului 1999, în 1999, ocupând poziția secundă în top –ul, de prestigiu, „UK Singles Chart”.

 

Cariera artistică: 2000 — 2003 – Debutul discografic și notorietatea mondială

În urma succesului înregistrat de colaborările sale, David Craig a lansat și primul său disc single pe cont propriu, în aprilie 2000. „Fill Me In” s-a dovedit a fi o înregistrare populară, în țara natală a solistului,Regatul Unit, unde a urcat pe locul 1, în ierarhia oficială! Această reușită l-a transformat pe artist în cel mai tânăr cântăreț britanic, de sex masculin, ce deține o compoziție clasată pe prima poziție în UK Singles Chart! Piesa s-a bucurat de succes și în alte țări, precum Australia,Olanda sau Statele Unite ale Americii, ultim teritoriu unde a câștigat treapta cu numărul 15, într-unul dintre cale mai cunoscute top – uri! Cântecul a fost succedat de lansarea discului single „7 Days”, care a fost promovat la scurt timp. Înregistrarea s-a bucurat de aprecieri, la nivel global, devenind cel mai cunoscut șlagăr al solistului și singura intrare în primele zece trepte ale clasamentului ”BILLBOARD – Hot 100”, „Dumnezeul” în branşă!. Atât „Fill Me In”, cât și „7 Days”, s-au comercializat în peste… 400.000 de exemplare pe teritoriul britanic, lucru reflectat de discurile de aur primite pentru aceste reușite.
Albumul de debut al artistului,”Born to Do It”, a început a fi distribuit, în Regatul Unit, începând cu data de 2000. Numărul ridicat de exemplare vândute pe teritoriul acestei țări au determinat debutul pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului oficial „UK Albums Chart”. Materialul a fost apreciat de criticii muzicali de specialitate, recenziile fiind majoritar pozitive. Discul s-a dovedit a fi un succes la nivel global, debutând în top 10, în… aproape toate listele muzicale de specialitate din Europa și Oceania! „Born to Do It” s-a comercializat în peste… șapte milioane de unități, la nivel mondial, 1,8 milioane dintre acestea fiind vândute doar în Marea Britanie! Albumul a primit discul de platină, în peste douăzeci de țări!, printre care Australia şi S.U.A., în ultima ţară comercializându-se în peste 1,5 milioane de copii! Walking Away”, al treilea single al materialului, a devenit cel mai cunoscut cântec al anului 2001 în Noua Zeelandă.[12] Ultima înregistrare menită să promoveze albumul, „Rendez-Vous”, s-a bucurat de clasări apropiate de predecesorii săi doar în țara natală a solistului. „Born To Do It” a fost plasat pe locul secund, într-un clasament compilat de MTV, ierarhie ce reliefează cele mai bune albume lansate. În octombrie 2002 a fost lansată înregistrarea „What’s Your Flava?”, ce anunța promovarea celui de-al doilea album de studio al artistului,”Slicker Than Your Average”. Spre deosebire de primele trei discuri single ale cântărețului, compoziția a obținut clasări mediocre în ierarhiile oficiale, nereușind să câștige poziții de top 10 decât în Australia și Noua Zeelandă. Fiind distribuit lanțurilor de magazine la scurt timp, materialul discografic (intitulat Slicker Than Your Average) a înregistrat un start mai slab decât „Born to Do It”, însă a beneficiat de vânzări ridicate în teritorii precum Australia sau Regatul Unit, unde a fost răspălătit cu multiple discuri de platină. „Rise & Fall” — un duet cu celebrul STING!— a devenit cea mai populară compoziție de pe discul „Slicker Than Your Average”, readucându-l pe David între primele trepte ale ierarhiilor mondiale. Promovarea albumului s-a realizat cu ajutorul altor patru discuri single — „Hidden Agenda”, „Spanish”, „World Filled with Love” și „You Don’t Miss Your Water”, primele trei activând moderat în clasamentele oficiale.

 

2005 — 2006:«The Story Goes…» și contractul cu „WARNER Music”

În urma prestaților dezamăgitoare înregistrate de materialele lansate de VICTORIA BECKHAM (!) și de sumele ridicate investite în acest proiect, casa de discuri cu care David era sub contract a dat faliment. Acest lucru a fost confirmat de Su-Elise Nash, fosta componentă a grupului „Mis-Teeq”. În urma acestui eveniment, solistul a semnat un contract de promovare cu compania”WARNER Music”. În vara anului 2005 a început promovarea primului disc single ce urma a fi lansat sub egida „Warner Music”, „All The Way”. Înregistrarea anunța comercializarea unui nou material discografic, de studio, cu semnătura interpretului. Piesa a debutat pe poziția cu numărul… 3 în ierarhia „UK Singles Chart”!, devenind cel de-al unsprezecelea cântec al lui David ce urcă în primele zece trepte ale clasamentului britanic. În luna septembrie a aceluiași an a început distribuirea albumului „The Story Goes…”, care a intrat în listele muzicale din Regatul Unit, pe locul 5, însă a înregistrat clasări superioare într-o serie de țări europene.
Discul a fost apreciat de critica de specialitate, albumul fiind notabil pentru faptul că înregistrările sunt mult mai personale decât cele aflate pe materialele”Born to Do It” șiSlicker Than Your Average. Sharon Mawer de la „!Allmusic” afirmă faptul că „David a oferit”The Story Goes…” ca un album foarte personal, compus cu ajutorul experienței sale personale, acumulate de-a lungul anilor. De asemenea, materialul a fost considerat a fi un hibrid între stilul „R(hitm) & Blues”, adoptat de Usher și primele sale cântece”hip-hop” realizate cu ”Artful Dodger”. Discul nu a beneficiat de promovare și de o dată de lansare în Statele Unite ale Americii, casa de discuri a solistului nefiind de acord cu distribuirea albumului, fără a realiza un grup de piese adiționale, care ar fi fost potrivite pentru audiența americană. Cu toate acestea, în Regatul Unit „The Story Goes…” s-a bucurat de aprecieri, comercializându-se în peste 600.000 de exemplare, lucru reflectat de un dublu disc de platină. Ultimul „single” al albumului, balada „Unbelievable”, a fost lansată doar în țara natală a interpretului, ocupând poziția cu numărul 18. Un remix al înregistrării „Hypnotic” se preconiza a fi următorul single, însă promovarea sa a fost abia în anul 2006.

 

2007 — 2008:«Trust Me» și prima colecție de șlagăre

În august 2007, a fost lansată înregistrarea „This Is the Girl”, o colaborare cu interpretul britanic Kano. Compoziția a fost extrasă pe disc single, spre a promova albumul ”London Town”, al celui din urmă artist. „This Is the Girl” a fost lansată atât în format CD, cât și în format digital, ocupând locul 18 în UK Singles Chart, timp de două săptămâni.
La scurt timp a început campania de promovare a primului single oficial extras de pe albumul „Trust Me”, cel de-al patrulea material discografic de studio din cariera solistului. Comercializarea piesei „Hot Stuff (Let’s Dance)” a luat startul pe data de 5 noiembrie 2007, dată la care au început să fie distribuite primele compact – discuri. La scurt timp, piesa avea să ocupe poziția cu numărul 7, în ierarhia britanică. Cântecul a fost promovat și în alte zone ale lumii, prezențe notabile fiind înregistrate și în țări precum Finlanda sau Suedia. În ciuda succesului câștigat de înregistrare și de recenziile favorabile primite de album,”Trust Me” a debutat pe locuri mediocre, spre deosebire de predecesoarele sale. Vânzările au fost și ele scăzute, materialul reușind cu greu să depășească 100.000 de exemplare, vândute în Regatul Unit. Deși a beneficiat de o lansare în S.U.A., discul nu a reușit să intre în „Billboard – 200”, în timp ce „Hot Stuff (Let’s Dance)” a obținut poziționări mediocre în ierarhiile de muzică „dance”. Alte două cântece — „6 of 1 Thing” și „Officially Yours” — au beneficiat de campanii de promovare și de câte un videoclip. Primul dintre acestea a intrat în Top – 40 în… Bulgaria și „UK Singles Chart”, în timp ce ultimul a obținut un dezamăgitor loc… 158!
La un an distanță, în toamna anului 2008 a fost lansată o compilație,”Greatest Hits”, ce include douăsprezece cântece lansate anterior de solist, alături de altele trei — „Insomnia”, „Where’s Your Love” și „Just My Imagination” — compuse pentru a fi adăugate pe disc. „Where’s Your Love” a fost lansat, ca primul single al albumului, doar în Irlanda și Regatul Unit, însă a obținut clasări dezamăgitoare. Un al doilea single, „Insomnia”, a fost lansat la nivel mondial, a devenit un șlagăr în Belgia și Rusia. „Warner Music” a început distribuirea albumului, pe teritoriul britanic, la data de 24 noiembrie 2008, locație unde materialul nu s-a bucurat de atenție sporită, lucru reflectat de locul… 48, câștigat în ierarhia albumelor! Clasări superioare au fost înregistrat doar în Belgia şi Spania. Acesta a fost ultimul disc lansat de artist sub patronajul „Warner Music”.

 

Din 2009 şi până în prezent: Contractul cu „UNIVERSAL Music” și noul album

Interpretul a vizitat, pentru întâia dată, ROMÂNIA, în prima jumătate a anului 2009, în vederea susținerii unui recital. Concertul a avut loc pe data de 26 iunie, el fiind găzduit de clubul bucureștean ”TURABO Society Club. Solistul a interpretat un total de zece piese, printre care „7 Days”, „Walking Away” sau „What’s Your Flava”. După încheierea tuturor formelor de promovare, realizate pentru discul „Greatest Hits” și sfârșitul colabărării cu „Warner Music”, solistul a semnat un contract cu „Universal Music”. La scurt timp, artistul a început înregistrările pentru un nou material discografic, de studio, primul single oficial al acestui album — „One More Lie (Standing In The Shadows)” — urmând a fi lansat pe data de 15 martie 2010. Premiera videoclipului s-a materializat în cea de-a doua parte a lunii ianuarie 2010, concomitent fiind anunțată și data de la care va începe comercializarea materialului de proveniență, ea fiind stabilită la doar șapte zile de la promovarea discului single. Înregistrarea lui David folosește o mostră din șlagărul „Standing in the Shadows of Love” al formației „The Four Tops”, piesă care a ocupat locul 6 în „Billboard – Hot 100”.[66]
Albumul, intitulat ”Signed Sealed Delivered”, va conține o serie de preluări ale unor piese celebre, versiunile interpretate de solist fiind reorchestrate și actualizate. Între timp, cântărețul a colaborat cu interpretul britanic Jay Sean, la înregistrarea „Stuck In The Middle”, inclusă pe versiunea distrubuită în Marea Britanie a albumului lui Sean,”All or Nothing”.

 

Vocea și stilul muzical

Profilul vocal al interpretului se încadrează în categoria… „tenorilor”, lucru remarcat de o serie de critici, în recenziile făcute materialelor solistului. Primul album de studio al artistului a fost construit pe baza unor elemente specifice muzicii „Rhythm and Blues” („R &B”), abordând însă și influențe ale stilurilor „dance”, „electronica” sau „rap”. Discul a fost remarcat, datorită faptului că îmbină „soundul matur și atitudinea juvenilă”. Anterior lansării albumului”Born To Do It”, David a abordat un stil „dance”, înregistrările realizate în acea perioadă (alături de Mark Hill) fiind destinate Cluburilor, localuri unde s-au bucurat de succes. Înregistrările au început să fie promovate la nivel național, ajungând să devină adevărate șlagăre. Acest stil a fost reluat de solist, în anul 2008, prin intermediul cântecului „Where’s Your Love”, însă nu s-a bucurat de aceleași aprecieri. Următoarele materiale discografice, de studio, ale lui David, au avut o abordare similară cu „Born to Do It”, ele încorporând același stil muzical.