EXCLUSIV! Andrei Năstase îl are ca model pe Mazăre: „Mă ocup de Clubul BONTON BREEZE, din Neptun, pentru că vreau să readuc tineretul şi banii în Sudul Litoralului!”

Categories Timpul LiberPosted on

La inaugurarea, de noaptea trecută, a noului Party – Club, exlusivist (categoria „Premium”), „BONTON Breeze” (în localul cunoscutului fost „Alcatraz”, care ajunsese o ruină!), din centrul staţiunii turistice Neptun, cel mai căutat cu privirea,… microfonul şi reportofonul, a fost nu vedeta muzicală Connect-r, care, împreună cu excelenţii săi dansatori!, a susţinut un „show” destul de gustat de către numerosul public (localul a fost arhiplin, până dimineaţă, noaptea de deschidere putând fi considerată un succes), ci vedeta…pe filiaţie politică, Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier Adrian N.!

 

Andrei Năstase dezminte bănuielile că familia sa ar avea numeroase şi bănoase afaceri, conduse, formal, de către… „interfeţe”!

Năstase- Junior a confirmat zvonurile conform cărora este cel care se ocupă de managementul ambiental şi de entertaiment al noului Club, aşa cum o face şi în cazul Clubului „Bonton”, de pe malul Lacului Herăstrău, din Bucureşti, unul dintre celae mai „la modă” din zonă (ceea ce, să recunoaştem, nu-i nici puţin, nici uşor lucru!…). Andrei Năstase a ţinut să mai precizeze, încă o dată, apăsat, că nu este implicat, formal şi oficial, „în acte”, nici el, nici alt membru al familiei sale, ca asociat în firma care patronează afacerea! Dar nu a reuşit să ne convingă că nu are chiar nici un interes material în această combinaţie, şi că nu face decât să-l ajute pe prietenul său, Horia Constantinescu, cunoscut afacerist din Capitală, care, în această vară, a luat în administrare (contract de sublocaţiune), tot de la „ROMNED Port – Operator” (cunoscuta firmă din Portul Constanţa, cu sediul social la… Adunaţii – Copăceni –sic! –, în judeţul Giurgiu şi trei plaje din Sud (Costineşti 1 şi 2, pe care le-am văzut şi putem să confirmăm că sunt ireprşabil reamenajate, plus Neptun 1, în stadiu final de reamenajare şi redotare). Gurile – rele spun că aşa procedează familia Năstase: patronează din umbră fel de fel de afaceri, fie bănoase, fie de tip …„detergent” financiar!, oficial, în scriptele legale, ca asociaţi sau acţionari, patroni într-un cuvânt, apărând persoane, fizice ori juridice, de tip „Interfaţă”! Neavând dovezi în acest sens, luăm, deocamdată!, de bune dezminţirile repetate ale clanului Năstase…

Se visează, Andrei Năstase, un… Radu Mazăre al Sudului Litoralului?!

Destul de abil, puştiul, în a evita întrebările, implicit şi răspunsurile incomode. Se vede că are “şcoala” lui taică-său!…De aceea, nu o să reproducem noianul de banalităţi şi de şabloane pe care le-a debitat, atunci când a fost asaltat de reporterii şi cameramanii televiziunilor. Aşa cum ne place şi ne-a învăţat experienţa profesională, l-am “tras deoparte”, pe Junior, obţinând, în deplină exclusivitate, vorba Conului Leonida, al lui Caragiale, “două vorbe, da’ ştii, vorbe, nu glumă!”.
Cităm: „Dacă a reuşit Radu Mazăre, în Mamaia, de ce n-aş reuşi şi eu, în Mangalia şi Costineşti, să aduc tineretul, oamenii de afaceri, pe cei care vor distracţie la un nivel Premium, în general, să le ofer ceea ce-şi doresc. Eu cred mult în tineretul român, în generaţia mea adică!”

Scurt şi cuprinzător: Andrei Năstase are ambiţii mari, probabil (şi) cu finalitate politică!, iar discursul şi parcursul său preiau (inclusiv) modelul de succes Mazăre! Căci şi actualul celebru nonconformist edil al Constanţei şi… „primar de Mamaia”, a fost, la vremea sa, un „ăla micu’ ”. Şi iacătă ce (s-)a ajuns…