Clubul de noapte, de tip “Premium”, “Bonton Breeze” (fostul “Alcatraz”!), din staţiunea Neptun, va fi inaugurat în această seară.
Connect-r nu doarme nici vara asta…
Noaptea de deschidere îl are ca “Special Guest Starr” pe îndrăgitul cântăreţ (r)român Connect–R, care pare să sufere de insomnie şi-n această vară. Ca-n orice club care se respectă, de oriunde din lume, fetele, ni s-a comunicat, oficial, au intrare liberă (nu mai este nevoie să explicăm de ce intră gratis sufletele şi, mai ales, trupurile oricărei petreceri, moderne, reuşite…)
Dar pentru că, asemenea lui Connect–r, nici noi nu moţăim, când e vorba să rememorăm câte ceva din trecutul “prăduielii” Litoralului românesc, cu accent pe partea sa meridională, profităm de prilej să trecem, rapid, în revistă câteva aspecte legate de Neptun – Olimp şi de locaţia în care, de sâmbătă noaptea, cele… nu se mai ştie câte (“fără număr, fără număr”) cluburi din Mamaia vor avea primul concurent serios, după mulţi ani de aşteptare.
Fostă… cantină PCR!
Istoria clubului de noapte “Alcatraz”, din Neptun, este destul de… agitată! Suişuri şi coborâşuri s-au succedat, din vara anului 2003, când a fost deschis, în localul fostei… cantine “Dorna”, a Gospodăriei de Partid (PCR)! Reamintim că “Perla Coroanei” (şi a secerei şi ciocanului), Neptun – Olimp, nu ţinea de un IHR (Întreprindere de Hoteluri şi Restaurante), de-al Centralei de Turism “ONT – Litoral”, ca toate celelalte staţiuni. Nu, în paradisul în care făceau plajă doar nemţii “refegişti”, Ceauşeştii şi invitaţii lor străini, plus “nomenklatura” peceristă, administrarea o făcea “Gospodăria de Partid” (precursoarea Protocolului de Stat, de după 1990), în colaborare, pentru ce nu era în celebra şi ultraizolata “Zonă Zero” (care cuprindea toată aria de la şoseaua principală spre mare, între intrarea-n Olimp, de la Club “Ambasador” – Club “Bazin”, până la Actualul Complex Turistic, atât de drag lui Băsescu, “Cireşica”, sau, la limita de pe plajă, minihotelul şi terasa “Delfinul”), cu ONT – “Carpaţi”, secţiunea care, şi ea, se ocupa de relaxarea şi bunăstarea securiştilor (cu care era, de altfel, împânzită şi îmbâcsită, de la moţ – cocoţ şi pân-la bază), a politrucilor comunişti şi, printre picături şi… microfoane, de puţină supraveghere a străinilor veniţi pe la noi, de niţică obţinere şi spălare de valută, pentru personalul propriu, ori de niscai trafic “cu una – alta”, ce… nu se găsea (pe piaţa de unde ne hrăneam / rumegam, beam / adăpam, îmbrăcam / înţoleam, ori fumam etc., noi, oamenii „de rând”.
Din 2003, Sudul a luat-o, abrupt, la vale!…
Atunci, la momentul 2003, subiectul zilei, nu numai în presa locală, era marele jaf, cel final!, al staţiunii Neptun – Olimp! Aceasta încă mai era recunoscută (dar nu pentru mult timp, de atunci încolo…), pe bună dreptate, ca rămânând cea mai frumoasă, elegantă, simandicoasă şi “fiţoasă” staţiune de pe litoralul românesc al Mării Negre. Acest statut îl deţinea, cu multă trufie şi chiar aroganţă (ne referim la cei care lucrau acolo, de la cea mai umil membru al personalului angajat, până la cei care administraseră locul, de pe vremea lui Ceauşescu şi, în bună parte şi măsură, o mai… făceau încă, la momentul privatizării bizare din 2003!), chiar de la inaugurarea sa, la începutul deceniului opt, aproape simultan cu suratele sale “mai mici”, din Mangalia – Nord: Jupiter, Cap Aurora, Venus şi Saturn. Dar… Mamaia venea puternic din urmă, ca atractivitate şi, implicit, performanţe economice: număr de turişti, număr de zile de cazare, adică “zile – turist”, implicit: încasări din “industria fără fum”, cum numea acest sector, “muncitoreşte”, propaganda de partid (comunist). Iar Neptunul, “o lua la vale”, în sensul invers al acelor ceasornicului istoriei turismului modern, de secol 21, urmând exemplul surioarelor din Sud, dar şi pe cel al mătuşilor (tantiile Eforie, N. şi S., cu tot cu bunicul reumatic, rămas “la băi”, Techirghiol) şi pe cel al verişoarei (Costineasca, cu alură de “fată – bătrână”, dar cu ifose de tinerică, cam… “trecută” pentru noile pretenţii ale junimii post – ceauşiste), din Nordul apropiat, respectiv imediat. Atunci, chiar în 2003, se pecetluia soarta acestei foste “Perle a Litoralului”. (Ăsta-i alt clişeu ceauşist, care, ca şi obsedantul “staţiune – grădină”, era, mai mereu, disputat şi confundat, cu rivala perpetuă, Mamaia. Căci Mamaia şi Neptun – Olimp au fost şi rămân, din 1970 până azi, precum “Steaua” şi “Dinamo”, cu cea dintâi campioană, acum, şi cu patronul nonconformist, “înăuntru”, la fotbal, respectiv “afară”, la aripa de la mare, cel puţin în acest moment.., şi cu “Dinamo”, că tot era, şi este, Neptunul plin de securişti, în cvasifaliment, cu toţi patronii săi plini de hoteluri cât / ca piramidele, fie că se numesc “RIN”, la fotbal, sau “Panoramic” – “Amfiteatru” – “Belvedere” etc., la ţărmul mării. Mergând cu paralela până la capăt, Eforie ar fi un fel de “Rapid”, bătrînă, glorioasă, dar… retrogradată, pe motive financiare, iar Saturn, Venus, Cap Aurora şi Jupiter pot fi considerate “de pluton”, fără pretenţii în turism şi fără şanse la titlu, cel mult apte, momentan, pentru un “Litoralul pentru Toţi”, respectiv o “Cupa Balcanică”, cu condiţia să nu participe bulgarii, turcii, grecii, ciprioţii croaţii, sârbii, muntenegrenii, macedonenii, ba chiar nici albanezii şi bosniacii, mai nou. Şi să nu fie invitaţi nici vecinii de peste Marea Neagră, ruşi, ucraineni sau georgieni În rest, îi batem – măr, la fotbal ca şi-n turism, pe toţi ceilalţi din Sud – Estul Europei, noi şi fraţii noştri moldoveni…)
Când se plimba prin Neptun, la braţ cu interlopul Nicu Gheară, soţia premierului Năstase…
Încheind monstruoasa paranteză, trecem direct la şi mai monstruoasa privatizare, din 2003, a lui Adrian Năstase şi a ministrului său de resort, Dan Matei Agathon (aflat la al doilea mandat la Turism, după cel din Guvernul Nicolae Văcăroiu, dintre 1992 – 1996). Aşa cum spuneam, atunci “s-a dus în cap” Sudul Litoralului nostru. Atunci s-au vîndut, pe mai nimic, toate activele părăsite ulterior, sau funcţionând la standarde de… tabără şcolară, şi aia “socială”! (Situaţie de care se plânge şi primarul actual al Mangaliei, Cristian Radu, care cerea, zilele trecute, chiar măsuri… legislative!, pentru a se mai repara câte ceva din ceea ce a stricat Adrian Năstase, pe vremea când teroriza Neptunul, comportându-se, acolo, ca un despot, vară de vară, între două partide, de tenis, ce credeaţi?!…, în timp ce consoarta sa, apriga “doamnă” Dana N., se plimba, braţ la braţ, cu… interlopul internaţional Nicu Gheară, trasând, precum Ceauşesca, harta privatizării staţiunii!) Aşa a ajuns pe mâna Asigurărilor UNITA, apoi pe cea a nonagenarului obosit Goshi, Complexul turistic în terase din Olimp, pe care l-am nominalizat, ori în patrimoniul fraţilor bihoreni Micula – “European Drinks”, hotelurile din Neptun. Restaurantul – cantină al Partiduluiu, cu circuit închis, “Dorna, a fost cumpărat, ieftin de tot, spre gratis, de către potenta societate de operare portuară “ROMNED”, avându-I ca principali acţionari, atunci cel puţin, pe cunoscuţii şi mult mediatizaţii Victor Alexandru Băldescu şi soţii Greavu, Adrian Ştefan şi Anca, plus tot familionul acestora din urmă. Ăştia au transformat localul în “discotecă” (aşa se numeau,încă, pe atunci, actualele “Cluburi”), numind-o “Alcatraz” şi investind, ce e drept, la început, dar abandonnd sau pasând afacerea ulterior, prin închiriere. Cea mai intensă activitate a fost în vara lui 2010, când chiriaş a fost un turc din Bucureşti, Taner ori Tanior, care are, din 2011 cea mai bună plajă din staţiune. Anul trecut, ca şi-n alţi ani, localul a fost închis. În fond, ce să te aşltepţi să se priceapă la turism de nivel “Premium”, managerii unei firme, „Romned”, cu sediul social în comuna giurgiuveană… Adunaţii – Copăceni (nu, nu este nici-o glumă!). Culmea, societatea respectivă se înfiinţase în… acelaşi an, 2003! Simplă coincidenţă?… De fapt, nici celelalte două Cluburi din Neptun (“Kremlin” – ul celebrului interlop local Nuredin Beinur) şi Olimp (“Vision” – ul, de la “Cocor”) n-au reuşit nici măcar să se apropie de nivelul şi atractivitatea celor din Mamaia. Simptomatic pentru soarta întregului lanţ de staţiuni din Mangalia – Nord…
Acum vine şi vestea bună: ruina “Alcatraz” a devenit exclusivistul “Bonton”
Cunoscutul afacerist bucureştean, de mare succes, Horia Constantinescu, care este patronul unui club – terasă foarte “en vogue”, din Parcul Herăstrău, “Bonton”, a demarat, în acest an, un program consistent de investiţii în turism, în Costineşti şi Neptun. Constantinescu a încheiat, recent, un contract de sublocaţiune cu firma “Romned Port – Operator” SA, prin care a preluat exploatarea plajelor Costineşti 1 şi 2, plaja Neptun 2 şi clubul “Alcatraz”, care a fost modernizat și botezat “Bonton Breeze”. Clubul, devenit o ruină în ultimii ani, a suferit modificări substanțiale, în această primăvară, putînd să rivalizeze, acum, cu cele din Mamaia. Horia Constantinescu a amenajat un club “exclusivist”, de lux, după modelul clubului omonim pe care-l patronează în Capitală, recunoscut ca unul dintre cele mai frecventate localuri de gen din București.