EXCLUSIV. CAPCANĂ pentru șoferi! Cum îți riști viața dacă respecți indicatoarele rutiere!

Categories Dosarele TimpulPosted on

Situația incredibilă pe șoselele din orașul Constanța! Pe strada Baba Novac a apărut de câteva zile un indicator rutier care riscă să vă aducă o amendă de toată frumusețea, dacă îl urmați sau, mai rău, să vă trimită în spital!

Așa cum se vede în foto 1, indicatorul arată faptul că cei care vor să ajungă în Mangalia trebuie să facă stânga. Aici apare însă problema. Prima stradă la stânga este Biruinței, o stradă îngustă, care este destul de greu observată. Am încercat să ajungem în Mangalia respectând indicatoru: am făcut stânga, am mers câteva zeci de metri pe strada Biruinței până când strada s-a înfundat într-o casă! (foto 2). Pe scurtul drum de pe strada Biruinței nu apare niciun alt indicator. Casa care se vede în imagine va fi cu siguranță un loc de pelerinaj pentru turiștii care caută Mangalia și se bazează pe indicatoarele montate în oraș.

Pentru că nu am avut succes, am revenit, după un tur nedorit al cartierului Coiciu, pe strada Baba Novac, hotărâți să găsim, de această dată, drumul spre sudul litoralului. Am trecut de strada Biruinței și am ajuns la intersecția cu strada Soveja, unde am încercat să facem stânga, respectând astfel indicațiile indicatorului. Un semn mic de circulație, amplasat sub semafor, interzice însă virarea la stânga! În intersecția respectivă șoferii nu au voie să se deplaseze decât înainte și la dreapta. Un turist grăbit probabil că nu va observa acest semn și se va baza pe indicația indicatorului mare și recent montat, care îl îndeamnă să facă stânga.

Faptul că poate primi o amendă contravențional și puncte de penalizare din partea poliției este cea mai mică problemă. Adevărata problemă este că indicatorul poate produce accidente extrem de grave în intersecția extrem de aglomerată dintre Baba Novac și Soveja, și totul din incompetența unor funcționari care funcținează pe principiul ”noi muncim, nu gândim”.

Ziarultimpul.ro cere public, pe această cale, autorităților competente, Primăriei Constanța și Serviciului Poliției Rutiere, să îndrepte grava eroare comisă și să modifice însemnele de pe indicator.