Negocierile cu FMI, în impas din cauza ordonanţei privind creditele

Categories La ziPosted on

Negocierile cu FMI, în impas din cauza ordonanţei privind creditele

Discuţiile oficialilor români cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) se pare că au ajuns într-un punct critic, din cauza condiţiei impuse de Fond pentru modificarea ordonanţei privind creditele acordate populaţiei, relatează Realitatea TV.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică seara, cu delegaţia FMI care şi-ar putea prelungi vizita la Bucureşti pentru a continua negocierile cu Guvernul pentru acordarea tranşei de 870 de milioane de euro. Guvernul nu ar dori să renunţe la prevederea potrivit căreia ordonanţa se aplică creditelor în derulare, în timp ce FMI a cerut ca măsura să nu se aplice retroactiv.

Modificarea OUG 50/2010  ar putea fi o condiţie pentru ca FMI să elibereze următoarea tranşă a împrumutului acordat României.

Băncile trebuie să aplice ordonanţa, spune ANPC

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a declarat că OUG 50 nu se aplică retroactiv, ci are în vedere creditele aflate în derulare, iar băncile trebuie să o respecte. “Am avut discuţii cu domnul Franks şi, în repetate rânduri, m-a asigurat că este de acord ca şi consumatorii să fie protejaţi în relaţia cu băncile”, a spus Cerbulescu.

El a precizat că şeful misiunii FMI în România s-a arătat nemulţumit de aplicarea OUG 50 şi pentru creditele în derulare, nu doar pentru cele noi şi a acuzat faptul că ANPC ar fi interzis băncilor activitatea de creditare.

Reprezentanţii ANPC vor merge la Bruxelles săptămâna viitoare, unde vor discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene despre OUG 50.