Parlamentul European: Adrian Severin a rămas fără imunitate

Categories La ziPosted on

Parlamentul European: Adrian Severin a rămas fără imunitate

Parlamentul European a decis joi ridicarea imunităţii lui Adrian Severin, adoptând raportul comisiei JURI, în acest sens, iar eurodeputatul va putea fi anchetat de autorităţile din România.

Raportul privind ridcarea imunităţii europarlamentarului precizează că decizia de ridicare a imunităţii exclude orice restricţionare a libertăţii personale a acestuia.

Adrian Severin este implicat într-un scandal de corupţie, după ce jurnaliştii “Sunday Times” au făcut publică o înregistrare în care europarlamentarul român cerea bani pentru promovarea unui amendament.

Europarlamentarul român a declarat că salută ridicarea imunităţii sale, decizie care, în opinia sa, deschide calea anchetei asupra unei înscenări.

Decizia permite – “după luni de ezitări şi acuzaţii nefondate, de demagogie şi minciună” – începerea anchetei “asupra unei înscenări a cărei victimă, în loc să fie apărată, a fost executată public”, a spus Adrian Severin.