Președinte al unei comisii de bacalaureat din Mangalia, reținut de DNA

Categories EvenimentePosted on

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța efectuează cercetări penale față de inculpatul AMZA GHEORGHE, președinte al comisiei de bacalaureat de la centrul de examen nr. 37 din cadrul Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită și permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii iulie 2013, inculpatul Amza Gheorghe, în calitate de președinte al comisiei de bacalaureat de la centrul de examen nr. 37 din cadrul Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, cu ocazia desfășurării examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2013, a primit, prin intermediar, de la mai mulți elevi, participanți la examenul de bacalaureat, suma de 3.000 euro și a beneficiat de achitarea contravalorii cazării într-un hotel din stațiunea Saturn, în cuantum de 1.863 lei și a serviciilor de masă, cu titlu de mită.

Banii au fost primiți pentru a permite elevilor să promoveze în mod fraudulos proba la disciplina chimie din cadrul examenului de bacalaureat.
Ca urmare, la data de 5 iulie 2013, inculpatul Amza Gheorghe, împreună cu alte persoane, a pus la dispoziția elevilor rezolvările subiectelor la proba de chimie, în condițiile în care acestea aveau caracter confidențial.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 25 iulie 2013, procurorii au dispus reținerea acestuia pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.