S-a-ncins weekend – ul pe Litoral (şi-n Deltă): Programul (aproape) complet al oportunităţilor de distracție (26 – 29 iulie)

Categories Timpul LiberPosted on

Categoric: suntem în sezon de vârf, pe litoralul românesc al Mării Negre, în Delta Dunării şi în restul minunatului (inclusiv ca potenţial de atracţie turistică) teritoriu al Dobrogei. Turiştii au, slavă Domnului, ce şi cum vedea, gusta şi degusta, vizita şi experimenta, medita şi (se) relaxa cânta şi dansa ş.a.m.d., de la Vama Veche şi până la Sulina şi Periprava, de la Ostrov – Cernavodă – Hârşova şi până la Medgidia şi Murfatlar, pe tot Litoralul, la Tulcea şi-n toată Delta Dunării, prin tot spaţiul dobrogean, cu viile, pădurile şi livezile, cetăţile antice şi peisajele de vis, muzeele şi lăcaşurile de cult şi toate celelalte, unice!, MINUNĂŢII (a se scuza repetiţia, DAR CHIAR NU POATE FI GĂSIT UN CUVÂNT MAI POTRIVIT, PENTRU FRUMUSEŢILE DOBROGEI!). Iată o trecere-n revistă a ofertelor acestui sfârşit de săptămână, în judeţele Constanţa şi Tulcea. Inevitabil, am scăpat, cu siguranţă, câteva alte atracţii: sunt atât de multe, acum, în plin sezon turistic estival, că, deja, nu le mai putem ţine şirul complet! Desigur, punctăm şi câteva permanenţe ale sezonului, ca şi unele evenimente ale “after – weekend” – ului acestuia.

 

MAMAIA – Petreceri (tematice) în Cluburi:

“Brazil” – BELLAGIO Club – Mamaia – vineri, 26 iulie;
“The strip club is closed – All them bitches are here tonight” – LUV Lounge – Mamaia – vineri, 26 iulie;
Concert DELIA – CREMA Summer Club – Mamaia – vineri, 26 iulie;
“White Party” – The New MEGALOS – Mamaia – vineri, 26 iulie;

“Blind Date”, cu Bijou – The New MEGALOS – Mamaia – sâmbătă, 27 iulie;
Prezentare de modă “BONSAY” – „LITTLE DRESS STRESS BY BONSAY” – CREMA Summer Club – Mamaia – sâmbătă, 27 iulie;
“Little Black Dress” – LUV Lounge – Mamaia – sâmbătă, 27 iulie;
Concert NIKOS VERTIS (Grecia) – YAMAS Live Club – Mamaia – sâmbătă, 27 iulie;
“SuperMartXe – The World Best Party” – EGO Club & Lounge – Mamaia – sâmbătă, 27 iulie;
Raluk – BELLAGIO Club – Mamaia – sâmbătă, 27 iulie

 

MAMAIA: Festivalul BERII, la Pavilionul Expoziţional (24 – 28 iulie).

În ultimele trei zile, vor urca pe scenă:
Vineri, 26 iulie: Matteo, Claudia Ghiţulescu, Dan Cernavodeanu;
Sâmbătă, 27 iulie: Jul, Hangiţele, Gheorghe Gheorghiu;
Duminică, 28 iulie: Nicu Paleru, Uni-k, Ştefania Rareş:
La Festival vor fi prezenţi şi alţi artişti, precum: Yndira, Ana Maria Cîrnu, Alexia Ceauşu, School of Music Band. În plus, spectatorii au parte, zilnic, de concursuri şi numeroase surprize! Intrarea este liberă, între orele 10.00 – 24.00. Prezentator al evenimentului este MC Monster Mike.

 

CARNAVALUL MAMAIA: sâmbătă, 27 iulie, începând cu ora 20.00. Parada carelor alegorice va avea traseul: Aqua Magic – Piaţeta Casino, din Mamaia.

 

MAMAIA: Expoziţia “Eleganţă & Marine”, la Hotelul “VEGA”, din Nordul staţiunii – 28 iulie, ora 20:00.

”ARTMARK”, liderul pieței de artă din România, așteaptă publicul, începând de ieri (joi – 25 iulie), până duminică – 28 iulie, între orele: 10.00 – 20.00, la Hotel “VEGA” din Mamaia, la “Licitația de Eleganță featuring Licitația de Marine”.

 

MAMAIA: “FASHION – TV SUMMER FESTIVAL”, în Piaţeta Casino, din centrul staţiunii, eveniment organizat de “Fashion TV – România! şi Primăria Municipiului Constanţa, cu sprijinul Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului “Litoral – Delta Dunării” şi al Asociaţiei Patronale Mamaia. Programul sezonului estival 2013:

1 iulie – 1 septembrie: „Corner” de promovare turistică;
2 – 4 august, orele 20.00: Romanian Fashion Weekend;
9 – 11 august, orele 20.00: Baby Fashion Weekend;
16 -18 august: International Fashion Weekend;
31 august, orele 20.00: Fashion Tourism Awards.

 

CONSTANŢA: “Carrefour” păstrează vie flacăra Cetăţii Tomis. 23 iulie – 11 august: Expoziţie itinerantă, organizată de Hypermarket – ul „Carrefour”, din Constanţa, pentru promovarea “Festivalului Antic Tomis”, care se va desfăşura între 16 – 18 august. (Detalii pe pagina Facebook a Festivalului.)

CONSTANŢA. Cupa “Maritimo”, la Ciclism: Parcarea “Maritimo Shopping Center”, duminică, 28 iulie, 10.00 – 17.00

CONSTANŢA. Concert CONNECT-R: Teatrul de Vară “SOVEJA”, sâmbătă, 27 iulie, ora 21.00 . Biletele se găsesc la Agenţia Teatrului de Stat Constanţa, din Bulevardul Tomis, 97 (telefon: 0733.133.766), la casa de bilete a Teatrului “Soveja” şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, din Constanţa (Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, nr.1).

 

NĂVODARI:

“Zilele Oraşului Năvodari”. Stadionul “Flacăra” Năvodari, vineri, 26 – duminică, 28 iulie . Turiştii sunt invitaţi pe stadionul „Flacăra”, din Năvodari, începnd cu orele 19.30, pentru trei seri inedite. Organizatori sunt Primăria oraşului Năvodari, Consiliul Local şi Casa de Cultură „Pontus Euxinus” . Vor urca pe scenă artişti locali, trupele „Hai noroc”, „Panoramic”, „Perla mării”, „Virtuoşii”, Cristina Muşat, Adina Vasile, Loreta Cazacu, Amalia, Diana, dar şi Lili Filipescu, Axinte, Lorenna, Emilia Ghinescu, Cristi Dules, Deep Central, Gheorghe Luca şi Mădălina, Nicu Paleru, Dj Project, Alessia, Nelu Ploieşteanu, Jean de la Craiova, Raluka, Nicu Albu ş Guess Who Band. De asemenea, în Parcul Central, în fiecare seară a evenimentului, între orele 18.00 – 19.30, Trupa „Amicii”, condusă de Gabi Soare, va prezenta spectacole pentru copii, respectiv teatru de papuşi, mascote, baloane şi multe surprize.

 

MANGALIA. Mangalia Grand Prix : 12 iulie – 1 septembrie. Curse de drift şi drag, pe cordonul rutier dintre Saturn şi Venus. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Bucharest Grand Prix. Pe arena special amenajată pentru această manifestare, în zona plajei dintre staţiunile turistice Saturn şi Venus, vor avea loc, în fiecare seară, între orele 19.00-23.00, adevărate spectacole de drift şi drag, cu participarea unor piloţi de renume mondial. După încheierea curselor, în aceeaşi perioadă, între orele 00.00-05.00, în incinta Grand Prix Club by VINTAGE, vor avea loc petreceri (Party – uri) unde vor fi invitaţi piloţii participanţi, spectatorii, personalităţi mondene, dar şi publicul dornic de distracţie.

 

MANGALIA. Târgul Estival „CARTE LA NISIP”, a XVI-a ediţie, la Casa de Cultură, din localitate. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Consiliul Local Mangalia, Complexul Cultural „Callatis” şi Editura “Humanitas”.

 

Staţiunea JUPITER – Teatrul de Vară:

Sâmbătă, 27 iulie – SUNT UN ORB . Distribuţie : Horaţiu Mălăele;
Luni, 29 iulie – LAMPA LUI ALADIN. Distribuţie : Voicu Hetel , Julieana Drăghici , Cristian Creţu , Maria Ţăranu şli Ion Ionuţ Ciocia .

Biletele se pot achiziţiona de la Casieria Teatrului de Vară – Jupiter (orele 16.00-22.00) sau online, prin: www.IaBilet.ro. Biletele mai pot fi găsite şi la recepţiile hotelurilor, care fac parte din programul “SpectALL Inclusive”!

 

TULCEA: 22 – 28 iulie: Festivalul Filmului Interetnic, ediţia a VIII-a. Piaţa Civică, din Tulcea. Timp de o săptămână rulează filme puse la dispoziţie de comunităţile etnice din judeţul Tulcea şi au loc spectacole de dans şi muzică. Ca în fiecare an, serile vor fi dedicate celor 11 etnii care locuiesc în judeţul Tulcea.

 

Alte câteva modalităţi de petrecere a timpului liber şi facilităţi turistice:

Litoral :
Constanţa City Tour (Constanţa – Mamaia), cu autobuzele etajate;
Tur aerian al staţiunii Mamaia, cu Telegondola;
Cardul de reduceri, la atracţii, “Constanţa City Pass”;
Excursii şi tururi locale: Croazieră de o zi in Delta Dunării, Excursie la Adamclisi şi Mânăstirea Sf. Andrei, vizite la Cetăţile Enisala şi Histria;
Vizite la muzee: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul de Artă Populară Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinte ale Naturii (Planetariu, Acvariu, Delfinariu, Microrezervaţie), Muzeul Marinei Române, Muzeul Militar Naţional, Muzeul de Arheologie “Callatis”, din Mangalia;
Croaziere pe mare şi pe Insula Ovidiu; “Seri Dobrogene” la Restaurantul “Nunta Zamfirei”, din Eforie Nord; Degustări de vinuri, la Crama Murfatlar; Zboruri de agrement, la Aerodromul din Tuzla; Călărie, la Herghelia Mangalia; “Jeep Safari”, la Cheile – Dobrogei; “scuba diving” etc.

 

DELTA DUNĂRII

Croaziere pe canalele Deltei;
Tururi de “birdwatching”, pescuit şi degustarea bucatelor tradiţionale deltaice;
Vizită la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării sau/şi la muzeele şi mănăstirile din judeţul Tulcea;
Expediţii şi călărie în Parcul Naţional Munţii Măcinului;
Sejur şi cură helio-marină, pe plajele de la Sf. Gheorghe şi Sulina.