Senatorul Vasile Nistor demisionează din PDL: Guvernul a făcut foarte mult rău românilor

Categories La ziPosted on

Senatorul Vasile Nistor demisionează din PDL: Guvernul a făcut foarte mult rău românilor

Senatorul PDL Vasile Nistor a anunţat luni că se retrage din partid, pentru a activa ca şi independent, întrucât nu mai poate duce povara politică a “acestei guvernări care a făcut foarte mult rău românilor”, relevă Antena 3.

Politicianul a precizat însă că premierul Emil Boc este promotorul restructurării economiei.

Vasile Nistor a precizat că alt motiv al retragerii din PDL îl constituie faptul că nu se mai regăseşte în acest partid, “care, până nu demult, avea 40 % şi era format dintr-o echipă tânără şi entuziastă a Biroului Naţional”.

“Tensiunile care s-au acumulat în PDL, mai ales după venirea în partid a colegilor de la PLD, au dus la un conflict generalizat la nivelul tuturor filialelor din ţară. În acest context al apariţiei permanente a unor oameni noi fără niciun fel de experienţă politică şi organizatorică, dovedită prin exercitarea funcţiilor pe care le ocupă în calitate de demnitari şi unde au dezamăgit, se încearcă îndepărtarea pe nedrept a oamenilor care, în decursul anilor, au dus tot greul acestui partid şi au câştigat toate alegerile din anul 2000 și până în prezent”, a adăugat senatorul.