Socola, Iaşi: Grevă spontană a angajaţilor spitalului

Categories La ziPosted on

Socola, Iaşi: Grevă spontană a angajaţilor spitalului

Protest cu scandal la Spitalul de Psihiatrie din Socola, județul Iaşi. Intrarea în instituție este blocată de către angajaţi, astfel că niciun pacient nu este lăsat să intre în spital.

De asemenea, nici conducerea spitalului nu este lăsată să intre.

Angajaţii protestează astfel față de faptul că că le-au fost micșorate salariile. Peste 200 de angajaţi spun că nu vor mai acorda asistenţă medicală pacienţilor.

Angajaţii spitalului protestează împotriva deciziei Ministerului Sănătăţii de limitare a cheltuielilor cu personalul la 70% din sumele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

“S-a diminuat salariul cu 25%. Am trei milioane jumătate. Mai puneam un milion şi îmi plăteam băncile. Acum ce fac?”, a spus una dintre angajatele spitalului.

“Pentru că am muncit, noi ne vrem banii integral. Noi am stat 25% acasă? Nu. Deci nu vom pleca de aici până nu ne vom primi banii. Nu acceptăm niciun leu în minus”, a adăugat un alt protestatar.

În prezent, în unitatea sanitară nu se fac internări, iar protestatarii au cerut explicaţii conducerii privind scăderile salariale.

Asistenţii şi medicii spitalului au mai organizat proteste în lunile februarie şi martie, înainte ca bugetul unităţii să fie aprobat.