A reînceput războiul dintre Chiru și Palaz. Câmpul de luptă: racolările politice

Categories PoliticaPosted on

Astăzi, organizațiile de tineret al PDL din Eforie, Cernavodă și Lumina, precum și majoritatea membrilor organizației de tineret a PDL Constanța, în frunte cu liderii AVĂTAVULUI COSTIN (președinte al organizației de tineret Eforie și secretar general al BPJ), ILIE ALEXANDRU (prim-vicepreședinte Constanța), TULICĂ MARIUS (vicepreședinte BPJ Constanța), VIOREL POPESCU (fost președinte al organizației municipale Constanța și ANDREI STOIAN (președinte Cernavodă), au aderat la PMP.

Demersul noilor membri ai PMP este justificat potrivit comunicatului anexat, pe care îl redăm în integralitatea sa : “ Cu ocazia înființării PMP, partid de dreapta, noi, tinerii PDL, am decis să aderăm la acesta motivaţi de faptul că nu ne mai simțim reprezentați de partidul din care am făcut parte și de liderii locali și naționali ai acestuia. Ne declarăm dezamăgiți de inerția din PDL, de faptul că partidul și liderii acestuia nu-și îndeplinesc rolul de partid de opoziție, adică acela de a face opoziție. Ne exprimăm încrederea în PMP și în faptul că vom fi nu doar lăsați, dar și ajutați să contribuim la construirea unei imagini europene a Constanței, la insuflarea mândriei de a fi constănțean, la identificarea și promovarea de lideri locali și naționali reprezentativi, onești, educați, interesați de interesul maselor, iar nu de interesul propriu, și la construirea unei comunități și a unei identități locale puternice ”.