Avarie RAJA. Trafic îngreunat

Categories SocialPosted on

Din cauza unei avarii survenite în această dimineaţă pe conducta de alimentare cu apă de pe b-dul Mamaia, în zona intersecţiei cu strada Renaşterii, societatea RAJA S.A. Constanţa a blocat astăzi,10 aprilie 2014, traficul rutier pe prima bandă a bulevardului – cea de lângă scuar, pe sensul de mers către staţiunea Mamaia, în intervalul 08,00 – 11,00.

Tot astăzi, 10 aprilie 2014, pentru remdierea unei avarii la conducta principala de alimentare cu apă de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona intersecţiei cu strada IL Caragiale, echipele RAJA au blocat traficul pe primele două benzi de circulaţie, pe sensul de mers către Mamaia, în intervalul 08,30 – 15,00.

Având în vedere îngreunarea circulaţiei pe cele două bulevarde, reparaţiile se vor efectua în regim de urgenţă. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Poliţiei.

”Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zonele respective, dar aceştia trebuie să înţeleagă că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite şi va încerca să finalizeze lucrările într-un timp foarte scurt. Menţionăm că furnizarea de apă potabilă nu este afectată, lucrările efectuându-se pe conductele în presiune”, au precizat reprezentanții societății.