Băsescu a promulgat Legea pensiilor

Categories La ziPosted on

Băsescu a promulgat Legea pensiilor

Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul pentru promulgarea Legii pensiilor publice, relatează Realitatea TV.

Actul a fost promulgat în aceeaşi zi în care Curtea Constituţională a decis, cu unanimitate de voturi, că acesta este constituţional. Judecătorii au considerat că obiecţiile PSD la Legea pensiilor legate de o presupusă discriminare între bărbaţi şi femei nu au temei.

Camera Deputaţilor a admis, pe 7 decembrie, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a Legii pensiilor, şi a stabilit vârsta de pensionare la 63 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.

După împlinirea vârstei de pensionare, femeile mai pot rămâne în activitate la cerere, cu acordul angajatorului, până la împlinirea vârstei de 65 de ani.