Chiru: Pe nava Flaminia sunt 3.000 de tone în plus de deșeuri

Categories Dosarele TimpulPosted on

Senatorul Christian Gigi Chiru a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că pe nava Flaminia s-ar afla 12.000 de tone de deșeuri, nu 9.000, cum se știa până acum. Acesta a precizat că deține informațiile de la surse bine informate, pe care nu a dorit să le dezvăluie, și a subliniat că îi va cere explicații oficiale ministrului Rovana Plumb despre cele 3.000 de tone de deșeuri în plus, dar și, mai important, despre care este procedura de neutralizare a acestor deșeuri.

Senatorul PDL a mai spus că autoritățile germane ar fi oferit un contract de 100 de milioane de euro pentru operațiunile de descărcare, neutralizare și decontaminare a navei Flaminia. Contractul a fost câștigat de români, care au considerat că toate acestea se pot face cu numai 30 de milioane de euro. ”Aceasta este suma pe care o încasează și agenții economici, și autoritățile române”, a spus Chiru.

Ce se întâmplă pe navă

Deși toate autoritățile au dat asigurări că nava nu conține substanțe periculoase, senatorul afirmă că lucrurile nu ar sta chiar așa. ”Prefectul și-a pus mâna în cap când a văzut ce e acolo”, a afirmat el. Containerele de pe navă sunt avariate și nu se știe exact ce conțin. Mai mult, majoritatea au fost distruse în incediu, iar marfa s-a scurs în interiorul navei, rezultând circa o mie de tone de mâl a cărui componentă exactă nu se cunoaște. Vă dăm numai un exemplu: unul dintre containere a fost ridicat de către operatorii macaralelor UMEX, dar un perete a cedat. Înăuntru se afla carne, care a stat acolo un an. Cum instalația de răcire nu mai funcționea de la momentul incendiului, adică de un an, carnea era într-o stare avansată de alterație.

Mai mult, Chiru afirmă că societatea Umex, unde a ajuns nava, nu are nici măcar autorizație de depozitare tranzitorie a deșeurilor. Cu toate acestea, descărcarea navei a început.
”Această navă urmează să meargă în portul Midia, pentru finalizarea operațiunii de descărcare”, a spus Chiru. Pentru acest lucru, ar trebui să fie descărcate câteva mii de tone de marfă în portul Constanța, pentru că adâncimea danelor din Midia este mai mică. De-abia apoi Flaminia va ajunge în portul Mangalia, la șantierul DMHI, pentru reparații.

Gigi Chiru a mai spus că Flaminia nu este singura navă cu deșeuri care se descarcă în portul Constanța. El a dat exemplul unui alt vapor, despre care afirmă că nu au vorbit nici autoritățile, nici presa. Este vorba despre Volgobalt, care a ajuns tot în dana 38, în martie 2013, și care este încărcat cu 2.700 de tone.

Despre acest caz ziarultimpul.ro a relatat în exclusivitate la timpul potrivit. Puteți citi mai multe detalii AICI.

”Portul Constanța riscă să devină groapa de gunoi a Europei”, a precizat senatorul.

 

Reamintim că nava Flaminia, distrusă parţial în urma unui incendiu anul trecut, a acostat, în martie, în portul Constanţa. Prefectul Eugen Bola a menționat atunci că aceasta nu reprezintă pericol pentru populaţie.
„Au fost prelevate mai multe probe de la bordul navei. Am solicitat aceste analize pentru a putea să preîntâmpinăm orice risc pentru lucrătorii care vor intra în aceste magazii, şi nu pentru populaţie, nava nu a reprezentat niciodată un pericol pentru populaţie, şi nici pentru mediu”, a mai spus prefectul judeţului Constanţa.
El a precizat că operaţiunea de curăţare a containerelor respective ar putea dura aproximativ 20 de zile, după care nava Flaminia va merge în Şantierul Naval Deawoo Mangalia pentru reparaţii.
Eugen Bola a precizat că în momentul izbucnirii incendiului nava Flaminia transporta 2.875 de containere cu mărfuri generale, iar dintre acestea 149 erau încărcate cu substanţe chimice.

De asemenea, prefectul a mai menţionat că înainte de a veni spre Constanţa de la bordul navei Flaminia au fost preluate aproximativ 30 de mii de tone de apă contaminată de către danezi.
Nava portcontainer MSC Flaminia, sub pavilion german, s-a aflat în rada Portului Constanţa, la aproximativ opt mile marine de intrarea în port, de la sfârşitul lunii martie şi aşteptă aprobări de la autorităţile române pentru a fi decontaminată de deşeuri periculoase şi reparată la Şantierul Maval Daewoo din Mangalia, după ce a luat foc în largul Oceanului Atlantic, în 2012.

„Gândul” a relatat că între cele 2.876 de containere pe care nava MSC Flaminia le transporta, în luna iulie 2012, de la Charleston, SUA, către Antwerp, Belgia, în jur de 150 conţineau substanţe chimice clasificate ca deşeuri periculoase. În incendiul provocat de o explozie la bordul navei au fost distruse sau deteriorate parţial aproximativ 120 de containere cu astfel de substanţe, declara prefectul de Constanţa, Eugen Bola, pentru „Gândul”.
Acum, la bordul navei se află practic un amestec mâlos, denumit şlam, care a rezultat din amestecul resturilor de zeci de substanţe chimice din containere cu apa de mare folosită la stingerea incendiului şi cu agenţii de stingere. Decontaminarea principală a avut loc în Germania şi apoi în Danemarca, unde au fost extrase de la bord 30.000 de tone de lichide şi apă de mare.
„Ce nu s-a putut extrage a rămas pe fundul containerelor şi al navei, un fel de mâl, de nămol. Nemţii ne-au trimis lista cu substanţele care se găsesc acolo, buletinele de analiză, noi le-am comparat cu analizele noastre”, a explicat prefectul Bola, citat de Mediafax.

Mai multe instituţii şi laboratoare specializate din România au prelevat probe de la bordul navei MSC Flaminia, a mai explicat prefectul Constanţei. Este vorba despre laboratorul Rompetrol Quality, experţii de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) şi de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, precum şi despre un laborator din Ungaria, contractat de şantierul naval Daewoo Mangalia, unde urmează să fie reparată nava.
În plus, INSEMEX Petroşani, institut care verifică pericolul de explozie a gazelor acumulate în mine şi face studii de securitate minieră, a stabilit că la bordul MSC Flaminia nu există risc de explozie, în condiţii normale de temperatură şi de exploatare.

Odată ancorată în dana Umex din Portul Constanţa, decontaminarea MSC Flaminia va fi dusă la bun sfârşit de o asociere de trei firme specializate în domeniu: Uni-Recycling din Bucureşti, Setcar SA din Brăila şi Glar Construct din Ploieşti. Firmele sunt cunoscute în domeniul operaţiunilor de curăţare, reciclare şi distrugere de deşeuri periculoase sau nepericuloase, ele lucrând printre alţii şi cu OMV Petrom. Firmele au fost contractate de armator, în colaborare cu şantierul Daewoo Mangalia, fără să implice statul român.

Construită în 2001 de uzinele coreene Daewoo, MSC Flaminia este operată de armatorul elveţian MSC Mediterranean Shipping Company, în numele operatorului german NSB NIEDERELBE SCHIFFAHRTSGES.
Presa a relatat, în ultima perioadă, că apele uzate rămase pe nava Flaminia în urma stingerii incendiului vor fi transportate la o firmă din Prahova, unde ar urma să fie epurate.
Autorităţile din Prahova spun însă că nu vor fi de acord ca apele uzate de pe nava MSC Flaminia să fie aduse la Ploieşti pentru a fi epurate şi au solicitat autorităţilor puncte de vedere oficiale privind parcursul acestor deşeuri pe teritoriul României.