La finalul Festivalului Multietnic European pentru Tineret “PEŞTIŞORUL DE AUR” – Ediţia a XXII-a, cel mai mare Festival de Folclor din România (!), astăzi, luni – 11 august, începând cu ora 10.00, în sala “Mihail Kogălniceanu”, din sediul consiliului Judeţean Tulcea (C.J.T.), a avut loc o întâlnire între reprezentanţii ansamblurilor care au intrat în concurs, autorităţile locale şi organizatorii evenimenteului.
Au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Vasile Strat, primarul municipiului, Constantin Hogea, inspectorul general Dumitru Damian, maestrul Ştefan Coman (organizator), membri ai juriului, delegaţi din ţările participante.
„Ceea ce am văzut în acest an a fost… mai mult decât un festival, a fost un adevărat… regal de costume, dans, tradiţii! Vreau să îi felicit pe toţi participanţii la acest concurs şi să îi asigur că, din punctul nostrum de vedere, sunt cu toţii câştigători prin faptul că au luat parte la acest festival “, le-a transmis vicepreşedintele C.J.T. Vasile Strat, celor prezenţi în sala “Mihail Kogălniceanu” a Consiliului Judeţean.
Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a vorbit despre amploarea acestui festival şi despre cei care s-au implicat pentru ca “Peştişorul de Aur” să devină ceea ce este astăzi: „Vreau să remarc, încă o dată, faptul că Primăria şi Consiliul Judeţean au făcut echipă, pentru susţinerea celei de-a XXII-a ediţii a Festivalului Peştişorul de Aur“.
În continuarea acestor idei, inspectorul Damian a mulţumit atât tinerilor participanţi, profesorilor lor, cât şi părinţilor, celor care i-au susţinut pe cei care au intrat în această frumoasă competiţie a tradiţiilor.
Organizatorii vor un festival… MONDIAL!
După ce a primit laudele tuturor celor prezenţi a şedinţă, maestrul Ştefan Coman, tulceanul care a muncit, în ultimii 22 de ani, pentru realizarea celui mai mare Festival de Folclor din România, a vorbit despre începuturile „Peştişorului de Aur“, dar şi despre planurile pentru viitorul apropiat. Organizatorii îşi doresc să coreleze festivalurile de la Vaslui şi Buzău cu cel din Tulcea şi că aducă în România ansambluri de pe toate continentele. „Ne dorim ca ediţia din 2015 să fie una mondială“, spune Ştefan Coman.
La această ediţie, au fost… peste o mie de participanţi!
Ediţia XXII a Festivalului a debutat vineri – 8 august 2014, în municipiul Tulcea, cu Parada Portului Popular (pe traseul: strada Isaccei – strada Unirii – strada Babadag – strada Constantin Dobrogeanu Gherea – strada Păcii – strada Piaţa Civică).
La deschiderea oficială, care a avut loc vineri, începând cu ora 18.30, în centrul municipiului, au participat: Mihai Nicolae, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, primarul Constantin Hogea, inspectorul general Dumitru Damian.
La ediţia din acest an au participat peste o mie de tineri, din şapte ţări.
Din România, au intrat în concurs ansambluri din 12 judeţe.
FOTO: 1. basilica.ro; 2. şi 5. – dobrogeanews.ro, 3. obiectivtulcea.ro; 4. adevarul.ro